Asito împotriva Republicii Moldova

La 12 iunie 1991, un ordin guvernamental a permis societății reclamante să efectueze „operațiuni bancare și de investiții”, în afară de principala sa activitate de asigurare. 11. La 28 noiembrie 1991, societatea reclamantă a obținut de la Banca Națională a Moldovei o licență pentru a participa la operațiuni bancare. În cadrul unei proceduri de audit de rutină, societatea a refuzat să-și divulge cărțile, susținând că nu a efectuat nicio activitate bancară. La 13 octombrie 1992, licența societății reclamante a fost retrasă. Societatea reclamantă nu a contestat această decizie. 12. La 25 noiembrie 1994, societatea reclamantă a încheiat un contract de un an („contract”), cu societatea F., intitulată „Tranzacția comercială comună”.

Societatea reclamantă a efectuat o contribuție de capital de 330.000 lei moldoveni (MDL) societății F., și în schimb a fost de a primi suma de MDL 269.500, plătită în tranșe lunare. A fost, de asemenea, să ramburseze contribuția la capital într-o sumă forfetară până la 25 noiembrie 1995. Nerespectarea condițiilor contractului a determinat o penalizare de 0,5% din suma nerambursată pentru fiecare zi întârziată. Prin contractul de garanție, societatea F. a ipotecat instalația și echipamentul său, ca garanție. 13. Până la 23 aprilie 1996, societatea F. a plătit societății reclamante MDL 420 750. Din cauza încetinirii economiei naționale, societatea F. nu a putut plăti în totalitate soldul și nu a avut nici o perspectiva rezonabilă de a respecta termenii contractului.

14. La 24 mai 1996, societatea reclamantă a depus o cerere la Curtea de Arbitraj a Republicii Moldova pentru încălcarea contractului și a solicitat această companie F. să fie ordonată să plătească MDL 468 472, constituind contribuția la capital și sancțiuni contractuale. 15. Societatea F. a susținut că contractul conține o obligație implicită, care rezultă din natura și scopul contractului, că societatea reclamantă a fost de a contribui la cheltuielile și pierderile întreprinderii comune. Întrucât societatea a experimentat pierderi, în ciuda buna credință în performanță, a solicitat o ajustare sau anulare a datoriei MDL 468 472, invocand dispozițiile Codului Civil privind repartizarea riscurilor în întreprinderile comune.

Ca argument subsidiar, el a susținut că, în absența acestei obligații implicite, contractul a devenit un împrumut regulat, pentru care societatea reclamantă nu deține o licență. 16. La 1 august 1996, Curtea de Arbitraj a permis parțial cererea societății reclamante, dar a redus sancțiunile contractuale cu 50%, având în vedere că pretinderea este disproporționată în raport cu daunele reale suportate de societatea reclamantă și a emis un ordin de plată pentru o sumă de MDL 327.474,75 (echivalentul de 62.780.00 euro (EUR) la momentul respectiv) 17. La 20 august 1996, Procurorul General, care nu a fost parte la procedură, a depus un recurs obișnuit împotriva hotărârii din 1 august 1996. 18. La 28 noiembrie 1996, a intrat în vigoare „Legea Curților Economice”, care prevede reorganizarea părții sistemului judiciar care se ocupă de litigii economice.

Procesul de reorganizare a dus la suspendarea audierilor pentru câteva luni. 19. La 14 aprilie 1997, Procurorul General a retras apelul împotriva hotărârii din 1 august 1996. Hotărârea Curții de Arbitraj a devenit astfel finală. 20. La 16 iunie 1997, Procurorul General a depus o cerere de anulare (recurs în annulare) în temeiul articolului 38 § 3 din Legea privind Curtea Economică împotriva hotărârii din 1 august 1996, cerând ca contractul să fie declarat nul și nul pentru nerespectarea Legii privind băncile și activitățile bancare. 21. La 23 septembrie 1997, apelul asupra punctelor de drept a Curții Economice a permis cererea Procurorului, a anulat hotărârea din 1 august 1996 și a respins acțiunea societății reclamante.

22. La 24 decembrie 1997, Curtea Supremă de Justiție a respins apelul societății reclamante împotriva hotărârii de mai sus. La 21 ianuarie 1998, Curtea Supremă de Justiție a respins apelul extraordinar al reclamantului (contestate în Anulare) din cauza faptului că condițiile de reluare a cauzei nu au fost îndeplinite. 24. La 17 iulie 1996, în conformitate cu art. 5 alineatul (2) din Codul de Procedura Civilă, Procurorul General a depus o cerere la Curtea de Arbitraj a Moldovei, cerând anularea contractului încheiat între societatea reclamantă și societatea F. la 25 noiembrie 1994. Potrivit Procurorului General, contractul a fost o operațiune de credit deghizată supusă unei rate de dobânzi foarte ridicate și societatea reclamantă nu a avut dreptul să efectueze operațiuni de credit fără o licență.

25. La 26 iulie 1996, Curtea de Arbitraj a respins cererea Procurorului General. Curtea a constatat, printre altele, că în conformitate cu Legea privind asigurarea, societățile de asigurare au fost autorizate să furnizeze servicii comerciale și financiare și că furnizarea de credit a fost, de asemenea, permisă în temeiul Codului Civil. Curtea de arbitraj nu a examinat problema necesității unei licențe. Deoarece nicio parte a invocat, hotărârea a devenit finală. 26. La 16 iunie 1997, Procurorul General a depus, în temeiul articolului 38 § 3 din Legea Curților Economice, o cerere de anulare (recurs în anulare) a hotărârii din 26 iulie 1996. 27. La 23 septembrie 1997, camera de drept a Curții Economice a Moldovei a respins cererea.

28. La 17 noiembrie 1997, Procurorul General a depus în temeiul articolului 278/60 din Codul de Procedură Civilă un recurs asupra punctelor de drept (recurs) împotriva acestei decizii. 29. La 24 decembrie 1997, Curtea Supremă de Justiție a anulat hotărârile din 26 iulie 1996 și din 23 septembrie 1997. El a constatat în favoarea Procurorului General și a declarat contractul dintre societatea reclamantă și societatea F. La 25 decembrie 1997, societatea reclamantă a depus un recurs extraordinar (contestate în anul) împotriva hotărârii din 24 decembrie 1997. 31. La 21 ianuarie 1998, Curtea Supremă a respins recursul extraordinar. 32. La 2 februarie 1998, Procurorul General și Ministerul Finanțelor au depus o cerere la Curtea Economică a Republicii Moldova pentru confiscarea MDL 420.750 de la societatea reclamantă.

Suma reprezentată de profitul obținut de ASITO ca urmare a contractului cu societatea F., care a fost declarată nulă și nulă de hotărârea Curții Supreme din 24 decembrie 1997. În cererea sa, Procurorul General a făcut trimitere, printre altele, la hotărârea din 23 septembrie 1997 a apelului asupra punctelor de drept a Curții Economice și la hotărârea din 24 decembrie 1997 a Curții Supreme de Justiție. 33. La 20 mai 1998, Procurorul General a solicitat reducerea sumei de confiscare. În acest sens, Procurorul General a subliniat că, în conformitate cu Legea privind întreprinderile și profesiile de afaceri, o întreprindere care a exercitat o activitate ilegală a fost responsabilă pentru profitul obținut și pentru o penalitate egală cu profitul.

Deoarece profitul ASITO a constituit 90.750 MDL, Procurorul General a solicitat confiscarea MDL 181.500. 34. La 2 februarie 1999, Curtea Economică a Republicii Moldova a constatat în favoarea Procurorului General și a Ministerului Finanțelor și a ordonat ASITO să plătească statul MDL 186 945,00 (echivalentul de 18 765,00 EUR la momentul respectiv). 35. La 25 octombrie 2000, recursul reclamantului a fost respins printr-o hotărâre finală a Camerei de Justiție privind punctele de drept ale Curții Economice a Republicii Moldova. 36. La 16 iulie 2003, reclamantul a cerut Curții Supreme de Justiție revizuirea hotărârilor din 24 decembrie 1997 și 21 ianuarie 1998. La 4 septembrie 2004, Curtea Supremă de Justiție a respins cererea reclamantului.

37. La 13 noiembrie 2003, Oficiul Procurorului General a solicitat Curții Supreme de Justiție revizuirea hotărârilor din 24 decembrie 1997. La 16 septembrie 2004, Curtea Supremă de Justiție a respins cererea. 38. Legea nr. 970 din 24 iulie 1996 privind Curtea Economică, în măsura în care este cazul, se citește după cum urmează: „Procurorul General și deputații săi pot depune, în termen de un an, la Camera de Avocație a Curții Economice a Republicii Moldova, o cerere de anulare (recurs în Anulare) a oricărei decizii finale ale Curții de Arbitraj ... având în vedere încălcarea legii de fond sau de procedură ... Ele pot solicita, de asemenea, o suspendare a executării hotărârii Curții de Arbitraj.” 39. Dispoziția relevantă a Legii nr. 1550 din 25 februarie 1998 se citește după cum urmează: „La art. 38 § 3 din Legea nr. 970 din 24 iulie 1996 privind Curtea Economică se elimină cuvintele „pentru un an”.

40. Dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Civilă în vigoare până la 12 iunie 2003 menționează: „Procurătorii pot începe să examineze o acțiune civilă ... la cererea procurorului, în cazurile legate de ... interesul statului și societății în ceea ce privește … e) ... nulitatea contractelor care afectează interesele statului ...; f) ... și pentru anularea actelor și a activităților de corupție și de protecționism.” „Părțile, ... [și] Procurorul General ... poate depune la Curtea Supremă un recurs extraordinar (recurs) împotriva oricărei decizii judiciare finale ale Curții Economice a Republicii din motivele următoare: (1) în cazul în care hotărârea nu are o bază juridică sau este contrară legii sau a fost aplicată în mod nedrept ...”.

41. Între 1989 și 1999, Procurorul General a făcut puțină utilizare a art. 5 alin. (2) și instanțele l-au interpretat într-o manieră restrictivă. O cerere de încheiere a unui contract a fost respinsă, pentru că nu se referă nici la categoriile de persoane protejate în temeiul dispoziției, nici la interesul statului (Cortea de apel a Moldovei, hotărârea nr. 2r-523 din 15 ianuarie 1998). Într-o cerere de anulare a unei vânzări de apartamente pentru nerespectarea permisului de reședință, Curtea Supremă a recunoscut interesul statului, dar a respins cauza cu privire la fond (Curtea Supremă de Justiție, hotărârea plenară nr. 4r/a-17/99 din 8 noiembrie 1999).

9. The applicant is a Moldovan incorporated insurance company, with its seat in Chișinău. 10. On 12 June 1991, a governmental order allowed the applicant company to enter “banking and investments operations”, apart from its main insurance activity. 11. On 28 November 1991, the applicant company obtained from the National Bank of Moldova a licence to engage in banking operations. During a routine audit procedure, the company refused to disclose its books, claiming it did not perform any banking activities. On 13 October 1992, the applicant company’s licence was withdrawn. The applicant company did not challenge this decision. 12. On 25 November 1994, the applicant company concluded a one-year contract (“the contract”), with company F., entitled “Joint Commercial Transaction”.

The applicant company made a capital contribution of 330,000 Moldovan lei (MDL) to company F., and in exchange it was to receive the sum of MDL 269,500, payable in monthly instalments. Company F. was also to reimburse the capital contribution in a lump sum by 25 November 1995. Non compliance with the terms of the contract gave rise to a penalty of 0,50% of the unpaid sum for each overdue day. By a collateral contract, company F. mortgaged its plant and equipment, as security. 13. By 23 April 1996, company F. had paid the applicant company MDL 420,750. Due to a slowdown in the national economy, company F. was, as of that date, unable to pay the balance in full and had no reasonable prospect of complying with the terms of the contract.

14. On 24 May 1996 the applicant company filed an application with the Arbitration Court of the Republic of Moldova for breach of contract and requested that company F. be ordered to pay MDL 468,472, constituting the capital contribution and contractual penalties. 15. Company F. argued that the contract contained an implied obligation, arising from the nature and purpose of the contract, that the applicant company was to contribute to the expenses and losses of the joint venture. As the company had experienced losses, in spite of its good faith in performance, it asked for an adjustment or cancellation of the MDL 468,472 debt, invoking the Civil Code provisions on risk-sharing in joint ventures.

As a subsidiary argument, it submitted that, in the absence of this implied obligation, the contract became a regular loan, for which the applicant company did not possess a licence. 16. On 1 August 1996 the Arbitration Court partially allowed the applicant company’s application, but it reduced the contractual penalties by 50%, considering the claim to be disproportionate in relation to the actual damage experienced by the applicant company, and issued an order of payment for an amount of MDL 327,474.75 (the equivalent of 62,780.00 euros (EUR) at the time)). 17. On 20 August 1996, the Prosecutor General, who was not a party to the proceedings, lodged an ordinary appeal against the judgment of 1 August 1996. 18. On 28 November 1996 the “Law on Economic Courts” entered into force.

It provided for the re-organisation of the part of the judiciary system dealing with economic disputes. The re-organisation process resulted in a suspension of the hearings for several months. 19. On 14 April 1997 the Prosecutor General withdrew his appeal against the judgment of 1 August 1996. The judgment of the Arbitration Court thus became final. 20. On 16 June 1997 the Prosecutor General lodged a request for annulment (recurs în anulare) under Article 38 § 3 of the Law on Economic Courts against the judgment of 1 August 1996, asking that the contract be declared null and void for non-compliance with the Law on Banks and Banking Activities. 21. On 23 September 1997 the Appeal on Points of Law Chamber of the Economic Court allowed the Prosecutor’s request, quashed the judgment of 1 August 1996, and dismissed the applicant company’s action.

22. On 24 December 1997, the Supreme Court of Justice rejected the applicant company’s appeal against the above judgment. It found that the contract was a disguised credit operation and since the applicant company no longer possessed a banking licence, such a contract was illegal. 23. On 21 January 1998 the Supreme Court of Justice dismissed the applicant’s extraordinary appeal (contestație în anulare) on the ground that the conditions for the re-opening of the case had not been fulfilled.

24. On 17 July 1996, pursuant to Article 5 (2) of the Code of Civil Procedure, the Prosecutor General filed an application with the Arbitration Court of Moldova, seeking the annulment of the contract concluded between the applicant company and company F. on 25 November 1994. According to the Prosecutor General, the contract was a disguised credit operation subject to a very high interest rate and the applicant company was not entitled to perform credit operations without a licence. 25. On 26 July 1996 the Arbitration Court dismissed the Prosecutor General’s application. The court found, inter alia, that according to the Law on Insurance, insurance companies were allowed to provide commercial and financial services and that the provision of credit was also permitted under the Civil Code.

The Arbitration Court did not examine the question of the need for a licence. Since no party appealed, the judgment became final. 26. On 16 June 1997 the Prosecutor General lodged under Article 38 § 3 of the Law on Economic Courts a request for annulment (recurs în anulare) of the judgment of 26 July 1996. 27. On 23 September 1997 the Appeal on Points of Law Chamber of the Economic Court of Moldova dismissed the request. 28. On 17 November 1997 the Prosecutor General lodged under Article 278/60 of the Code of Civil Procedure an appeal on points of law (recurs) against this decision. 29. On 24 December 1997, the Supreme Court of Justice quashed the judgments of 26 July 1996 and of 23 September 1997. It found in favour of the Prosecutor General and declared the contract between the applicant company and company F. null and void on the ground that it was a disguised credit operation for which the applicant company had no licence.

30. On 25 December 1997 the applicant company lodged an extraordinary appeal (contestație în anulare) against the decision of 24 December 1997. 31. On 21 January 1998 the Supreme Court dismissed the extraordinary appeal. 32. On 2 February 1998 the Prosecutor General and the Ministry of Finance filed an application with the Economic Court of the Republic of Moldova for the confiscation of MDL 420,750 from the applicant company. The amount represented the profit obtained by ASITO as a result of the contract with company F., which had been declared null and void by the Supreme Court’s judgment of 24 December 1997. In his application, the Prosecutor General referred, inter alia, to the judgment of 23 September 1997 of the Appeal on Points of Law Chamber of the Economic Court and to the judgment of 24 December 1997 of the Supreme Court of Justice.

33. On 20 May 1998 the Prosecutor General requested that the amount to be confiscated be reduced. In this respect, the Prosecutor General pointed out that, according to the Law on Enterprises and Business Professions, an enterprise having exercised an illegal activity was accountable for the profit obtained and for a penalty equal to the profit. Since ASITO’s profit amounted to MDL 90,750, the Prosecutor General requested that MDL 181,500 be confiscated. 34. On 2 February 1999, the Economic Court of the Republic of Moldova found in favour of the Prosecutor General and the Ministry of Finance and ordered ASITO to pay the State MDL 186,945.00 (the equivalent of EUR 18,765.00 at the time). 35. On 25 October 2000 the applicant’s appeal was dismissed by a final judgment of the Appeal on Points of Law Chamber of the Economic Court of the Republic of Moldova.

36. On 16 July 2003 the applicant applied to the Supreme Court of Justice for revision of the judgments of 24 December 1997 and 21 January 1998. On 4 September 2004 the Supreme Court of Justice dismissed the applicant’s request. 37. On 13 November 2003 the Prosecutor General’s Office applied to the Supreme Court of Justice for revision of the judgments of 24 December 1997. On 16 September 2004 the Supreme Court of Justice dismissed the request.

38. Law No. 970 of 24 July 1996 on Economic Courts, in so far as relevant, reads as follows: “The Prosecutor General and his deputies may lodge, within one year, with the Appeal on Points of Law Chamber of the Economic Court of the Republic of Moldova, a request for annulment (recurs în anulare) of any final decision of the Arbitration Court ... on the ground that the substantive or procedural law was violated ... They may also request a stay of execution of the decision of the Arbitration Court.” 39. The relevant provision of Law No. 1550 of 25 February 1998 reads as follows: “In Article 38 § 3 of the Law No. 970 of 24 July 1996 on Economic Courts the words ‘within one year’ shall be deleted.” 40. The relevant provisions of the Code of Civil Procedure in force until 12 June 2003, state: “Courts may commence to examine a civil action ... at the prosecutor’s request, in cases relating to ... the State’s and the society’s interest regarding … e) ... the nullity of contracts infringing the State’s interest ...; f) ... and for the annulment of acts and activities of corruption and protectionism.” “The parties, ... [and] the Prosecutor General ... may, either on their own motion or on an application by one of the parties, lodge with the Supreme Court an extraordinary appeal (recurs) against any final judicial decision of the Economic Court of the Republic,

on the following grounds: (1) where the judgment has no legal basis or is contrary to the law or the law was wrongly applied ...”. 41. Between 1989 and 1999, the Prosecutor General made little use of Article 5(2), and the courts interpreted it in a restrictive manner. An application for termination of a contract was rejected, as relating neither to the categories of persons protected under the provision, nor to the State’s interest (Court of Appeal of Moldova, judgment Nr. 2r-523 of 15 January 1998). In a demand for the annulment of an apartment sale for non-compliance with the residence permit, the Supreme Court acknowledged the State’s interest, but rejected the case on the merits (The Supreme Court of Justice, plenary judgment Nr. 4r/a-17/99 of 8 November 1999).