SECȚIUNEA I DEMIR ȘI GÜL c. TURCIA (Cercetările nr. 29866/96, 2986/96 și 29872/96) HOTĂRÂREA (reglementarea amiabilă) STRASBURG 17 iulie 2001 Această hotărâre poate suferi modificări de formă. În cauza Demir și Gül c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din dl Palm președinte Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Zupančič Panțiru Maruste judecători Gölcüklü , judecător ad-hoc O Céelebi Demir, Musa Demir și Senanik Gül, au sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Drepturilor Omului ( nu a desemnat un agent pentru procedura în fața Curții. Reclamanții susțin că sunt victimele unei încălcări a articolului 5 alineatul (3) din convenție, întrucât durata detenției lor a fost excesivă ca urmare a comunicării hotărârilor judecătorești către guvern de către Comisie, cauza a fost transferată Curții la data de 1 În noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție.
La 6 februarie 2001, după colectarea observațiilor părților, Curtea a declarat cererile admisibile. La 16 februarie 2001, după un schimb de corespondență, grefierul secțiunii a propus părților încheierea unui regulament amiabil în sensul articolului (b) din Convenție. În februarie 2001, guvernul și, respectiv, reprezentantul reclamanților au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei. La 2 iunie 1995, reclamantul Senanik Gül și, la 4 iunie 1995, reclamanții Carelebi și Musa Demir au fost arestați și reținuți de către Hotărârea de Securitate a lui Izmir, secțiunea de combatere a terorismului. El le-a reproșat că au participat la activitățile teroriste ale PKK și că au sprijinit și sprijinit această organizație.
La 14 iunie 1995, reclamanții au fost duși în fața judecătorului care se afla în apropierea Curții de Securitate a statului Izmir, care a dispus punerea lor în arest provizoriu. Prin actul de acuzare prezentat la 10 iulie 1995, procurorul Republicii aproape de curtea de securitate a statului Izmir a intentat o acțiune penală împotriva reclamanților. Prin hotărârea din 22 iulie 1997, Curtea de Securitate a Tribunalului de Primă Instanță a primului reclamant și a condamnat al doilea și al treilea reclamant, în conformitate cu art. 169 din Codul Penal și cu art. 5 din Legea nr. 3713 privind lupta împotriva terorismului, la o pedeapsă cu închisoarea de patru ani și șase luni. Apoi, ținând cont de circumstanțele atenuante, Curtea și-a redus pedeapsa cu a șasea și i-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și nouă luni.
10. Primul reclamant a intentat o acțiune în despăgubire în temeiul Legii nr. 466 în fața instanței de judecată. La 9 mai 2001, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului declar că: în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei având ca origine acțiunile n 29866/96, 29867/96 și respectiv 29872/96 introduse de MM. Caelebi Demir, Musa Demir și Senanik Gül, guvernul turc propune să plătească, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor omului, pentru prejudicii materiale și morale, suma de 21 000 (80 și o mie) de franci francezi domnului Carelebi Demir, 21 000 (opt și o mie) franci francezi pentru domnul Musa Demir și 27 000 (27 mii) franci francezi pentru domnul Senanik Gül, precum și suma globală de 12 000 (doisprezece mii) franci francezi pentru cheltuielile și cheltuielile celor trei reclamanți.
Această plată va fi soluționată definitiv. Mai mult decât atât, după pronunțarea hotărârii, guvernul a indicat că, după ce a fost trimisă cauza Marii Camere, în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din convenție. 12. Prin scrisorile din 7 februarie și 6 iunie 2001, sumele menționate în regulamentele amiabile nu ar fi supuse niciunei taxe.
13. La 16 martie 2001, Curtea primise următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamanților Am luat cunoștință de declarația guvernului turc conform căreia este pregătit să plătească, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor omului, cu titlu de prejudiciu material și moral, suma de 21 000 (o mie și douăzeci de mii) de franci francezi către dl quelebi Demir, 21 000 (o mie și douăzeci) de franci francezi către dl. Musa Demir și 27 000 (27 000) franci francezi către domnul Senanik Gül, precum și suma globală de 12 000 (doisprezece mii) franci francezi pentru cheltuielile noastre și cheltuielile de judecată în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei cu originea cererilor nr. 29866/96, 29866/96 și 29872/96 pe care le-am introdus în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului.
Acceptăm această propunere și, de asemenea, renunțăm la orice altă pretenție față de Turcia cu privire la faptele care au stat la baza acestor cereri. Suntem de acord cu această chestiune soluționată definitiv. Această declarație se referă la soluționarea pe cale amiabilă la care am ajuns noi și guvernul. În plus, ne angajăm să nu solicităm, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. 14. Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile (art. 39 din Convenție) și de scrisorile guvernului din 7 februarie și 6 iunie 2001 menționate mai sus. Curtea se asigură că regulamentul menționat se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine al Convenției și art. 62 alineatul (1) ] 3 din regulament.
15. Prin urmare, este necesar să se șteargă cauza de la rol. PE CES DE LA CURȚA, ÎN LUNANIMITA, hotărăște să șteargă cauza din rolul Lund act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 17 iulie 2001 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Michael O.Boyle Elizabeth Palm Modulator președinte
c. TURQUIE (Requêtes n os 29866/96, 29867/96 et 29872/96) ARRÊT (Règlement amiable) STRASBOURG 17 juillet 2001 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Demir et Gül c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : M me E. Palm , présidente , MM. L. Ferrari Bravo , Gaukur Jörundsson , B. Zupančič , T. Panțîru , R. Maruste , juges , F. Gölcüklü , juge ad hoc , et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 6 février et 26 juin 2001, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouvent trois requêtes (n os 29866/96, 29867/96 et 29872/96) dirigées contre la République de Turquie et dont trois ressortissants de cet Etat, MM. Çelebi Demir, Musa Demir et Senanik Gül (« les requérants »), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 1 er novembre 1995 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Les requérants sont représentés par M e S. Çetinkaya, avocat au barreau d’Izmir. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») n’a pas désigné d’agent pour la procédure devant la Cour.
3.Les requérants allèguent qu’ils sont victimes d’une violation de l’article 5 § 3 de la Convention en ce que la durée de leur garde à vue était excessive
4.A la suite de la communication des requêtes au Gouvernement par la Commission, l’affaire a été transférée à la Cour le 1 er novembre 1998 en vertu de l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention. Le 6 février 2001, après avoir recueilli les observations des parties, la Cour a déclaré les requêtes recevables.
5.Le 16 février 2001, après un échange de correspondance, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Les 3 mai et 15 février 2001 respectivement, le Gouvernement et le représentant des requérants ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire. EN FAIT
6.Le 2 juin 1995, le requérant Senanik Gül et, le 4 juin 1995, les requérants Çelebi et Musa Demir furent arrêtés et placés en garde à vue par la direction de la sûreté d’Izmir, section de la lutte contre le terrorisme. Il leur était reproché d’avoir participé aux activités terroristes du PKK et d’avoir porté aide et soutien à cette organisation.
7.Le 14 juin 1995, les requérants furent traduits devant le juge assesseur près la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir, qui ordonna leur mise en détention provisoire.
8.Par acte d’accusation présenté le 10 juillet 1995, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir intenta une action pénale contre les requérants.
9.Par arrêt du 22 juillet 1997, la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir acquitta le premier requérant. Elle condamna les deuxième et troisième requérants, en application de l’article 169 du code pénal et de l’article 5 de la loi n° 3713 relative à la lutte contre le terrorisme, à une peine d’emprisonnement de quatre ans et six mois. Puis, tenant compte des circonstances atténuantes, la cour réduisit leur peine d’un sixième et les condamna à une peine d’emprisonnement de trois ans et neuf mois.
10.Le premier requérant intenta une action en indemnité sur la base de la loi n° 466 devant la cour d’assises. EN DROIT
11.Le 9 mai 2001, la Cour a reçu la déclaration suivante de la part du Gouvernement : « Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine les requêtes n os 29866/96, 29867/96 et 29872/96, respectivement introduites par MM. Çelebi Demir, Musa Demir et Senanik Gül, le gouvernement turc offre de verser, dans les trois mois suivant la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme, au titre de préjudice matériel et moral la somme de 21 000 (vingt et un mille) francs français à M. Çelebi Demir, 21 000 (vingt et un mille) francs français à M. Musa Demir et 27 000 (vingt-sept mille) francs français à M. Senanik Gül, ainsi que la somme globale de 12 000 (douze mille) francs français pour frais et dépens des trois requérants. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
12.Par lettres des 7 février et 6 juin 2001, le Gouvernement a indiqué que les sommes mentionnées dans les règlements amiables ne seraient soumises à aucune taxe.
13.Le 16 mars 2001, la Cour avait reçu la déclaration suivante, signée par le représentant des requérants : « Nous avons pris connaissance de la déclaration du gouvernement turc selon laquelle il est prêt à verser, dans les trois mois suivant la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme, au titre de préjudice matériel et moral la somme de 21 000 (vingt et un mille) francs français à M. Çelebi Demir, 21 000 (vingt et un mille) francs français à M. Musa Demir et 27 000 (vingt-sept mille) francs français à M. Senanik Gül ainsi que la somme globale de 12 000 (douze mille) francs français pour nos frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine les requêtes n os 29866/96, 29867/96 et 29872/96 que nous avons introduites devant la Commission européenne des Droits de l’Homme. Nous acceptons cette proposition et renonçons par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine desdites requêtes. Nous déclarons l’affaire définitivement réglée. La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et nous-mêmes sommes parvenus. En outre, nous nous engageons à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
14.La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention) ainsi que des lettres du Gouvernement en date des 7 février et 6 juin 2001 mentionnées ci-dessus. Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).
15.Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Décide de rayer l’affaire du rôle ; 2. Prend acte de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 17 juillet 2001 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente