KALIN (né KILIC) contre la TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Recevable
KALIN (né KILIC) contre la TURQUIE (CtEDO, 2001)
SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 31236/96 prezentate de Özkan KALIN (născutul KILIÇ) împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor LUI Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 31 august 1994 și înregistrată la 30 aprilie 1996, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere decizia parțială a Comisiei din 1 decembrie 1997, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurent, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, Özkan Kal Leach, avocat la Londra. În scrisoarea sa din 31 iulie 2001, reclamantul a informat Curtea că, în urma căsătoriei sale cu Fatma Kal Prin actul de acuzare depus la 13 septembrie 1991, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului t ă ii a intentat o acțiune penală împotriva reclamantului în temeiul articolelor 6 și 8 din Legea din 1991 privind combaterea terorismului ( Acuzat că a făcut propagandă separatistă printr-un al doilea act, invocând un articol intitulat "Ei nu au plecat, ei au fugit. În conformitate cu articolele 6 și 8 din Legea din 1991, procurorul republicii a intentat o altă acțiune penală împotriva reclamantului, pe baza articolului 6 și a articolului 8 din Legea din 1991. Procedura penală privind articolul intitulat "Căldarea din Botan" Prin decizia din 14 octombrie 1992, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a informat reclamantul în unanimitate. Pe baza conținutului articolului menționat în ansamblul său, Curtea a considerat că datele cauzei nu permiteau să se ajungă la concluzia că reclamantul urmărea să facă propagandă separatistă prin publicare, în conformitate cu articolele 6 și 8 din Legea din 1991. Prin hotărârea din 10 februarie 1993, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea de primă instanță și a considerat că motivele invocate de instanța de securitate a statului națională nu puteau fi reținute. Aceasta a arătat că articolul pus în discuție și fotografia care o însoțea erau de natură să determine poporul la dușmănie și la ură, care rezultă din distincția bazată pe origine, prevăzută în art. 312 alin. (2) din Codul penal turc. Printr-o decizie din 14 octombrie 1993, Curtea de Securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În ansamblu, după examinarea articolului intitulat "Căldura de pe munte" se ridică la Botan mai sus și fotografia care o însoțește, pe care se vede o pancartă de la ERNK [Frontul de Eliberare Națională din Kurdistan] menționează "Vive" lupta pentru eliberarea poporului kurde... publicat în Hebdomadodarar mai întâi, yeni Ülke..., ținând cont de desenele și textele care accentuează numele satelor și regiunilor în kurdă și [așa zis] Noi am luptat, ne vom lupta (...) vom lupta (...) vom lupta (...), [curtea] consideră că modul de exprimare a relațiilor dintre PK, gruparea armată separatistă ilegală, închiderea componentelor și alte evenimente descrise în articolul incriminat vizează în mod public în societate și ostilitatea care rezultă din distincția bazată pe rasă și regiune. Prin hotărârea din 1 martie 1994, Curtea de Casație a confirmat această ultimă decizie. La 31 martie 1994, o copie a acestei hotărâri a fost trimisă procurorului însărcinat cu execuția sa prin grefa Curții de Securitate a Uniunii Europene. Procedura penală privind articolul intitulat "Ei nu au plecat, ei au fugit Prin decizia din 4 septembrie 1992, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a informat reclamantul, întrucât articolul incriminat constituia o informație. Prin hotărârea din 20 decembrie 1992, Curtea de Casație a infirmat decizia de primă instanță. Comisia a considerat că motivele invocate de instanța de securitate de la .. ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Prin hotărârea din 17 septembrie 1993, Curtea de Securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În plus, Comisia a constatat că articolul în cauză era un comunicat de presă al reprezentării europene a PKK. Prin hotărârea din 7 februarie 1994, Curtea de Casație a confirmat această decizie. La data de 3 martie 1994, o copie a hotărârii a fost trimisă procurorului însărcinat cu executarea acesteia prin grefa Curții de Securitate a Uniunii Europene. În februarie 1996, reclamantul ar fi fost arestat de poliție la 12 mai 1994, apoi pus în arest la secția de poliție din Kartal. La 14 mai 1994, acesta ar fi fost transferat la Hotărârea pentru securitate d În temeiul dreptului turc, hotărârile de Casație pronunțate în cauzele penale nu se notifică părților. După ce sunt puse în pagină și semnate, acestea se depun la dosarul constituit la instanța primei instanțe în cauză și sunt astfel puse la dispoziția părților. Mai târziu, dacă este necesar, procurorul districtual însărcinat cu executarea pedepselor procedează, în conformitate cu particularitățile cauzei, la unul dintre actele de executare, și anume invitația de a executa pedeapsa privativă de libertate, ordinul de plată sau notificarea hotărârii la condamnatul condamnat. În cazul în care o persoană nu dă curs invitației de a executa o pedeapsă privativă de libertate, Parchetul emite un mandat de arestare împotriva ei. La art. 312 din Codul penal turc prevede că instigarea nepublică la infracțiune Se pedepsește de la șase luni la doi ani de închisoare și de la o amendă grea de șase mii la treizeci de mii de lire turcești, oricine, în mod expres, închiriază sau face un act calificat drept infracțiune prin lege, sau îi determină pe oameni să nu respecte legea. Se pedepsește cu închisoarea de la un an la trei ani, precum și cu o amendă de nouă mii la treizeci și șase de mii de lire sterline, oricine, pe baza unei distincții bazate pe dreptul unei clase sociale, unei rase, unei religii, unei secte sau unei regiuni, îi înșală pe oameni cu dușmănie și dușmănie. În cazul în care un astfel de stimulent pune în pericol siguranța publică, pedeapsa se majorează cu o parte care poate merge de la o treime la jumătate din pedeapsa de bază. Rănile care afectează infracțiunile prevăzute la alineatul precedent se dublează atunci când acestea au fost comise prin mijloacele enumerate la art. 311 alineatul (2). La art. 8 alineatul (1) din Legea privind combaterea terorismului din 1991 stabilește, în dispozițiile relevante ale acesteia Propaganda scrisă sau orală, întrunirile, adunările și protestele care au ca scop să aducă atingere unității indivizibile a Republicii Turcia, a teritoriului său și a națiunii sale sunt interzise indiferent de metoda sau intenția lor și de ideile care i-au motivat. Oricine continuă o astfel de activitate va fi condamnat la o pedeapsă de doi până la cinci ani de închisoare și la o amendă de cincizeci până la 100 de milioane de lire turcești (...) L Oricine dezvăluie crimele comise de organizațiile teroriste care vizează anumite persoane, identificându-le sau nepublicând identitatea agenților publici implicați în lupta împotriva terorismului, sau îi arată pe așa-zișii agenți ca țintă, va fi pedepsit. (...) Oricine tipărește sau publică tractele și declarațiile organizațiilor teroriste va fi pedepsit (...) GRIFS Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de către un tribunal independent și imparțial. În acest sens, el susține că un judecător militar, a cărui independență față de comandanții săi militari nu ar fi fost asigurată, ar fi stat în cadrul Curții de Securitate a statului. Reclamantul susține că a fost condamnat la infracțiune în temeiul unor dispoziții care nu sunt clar definite de lege și deduce din aceasta o încălcare a principiului conform căruia pedepsele și infracțiunile trebuie să fie prevăzute de lege și a principiului interpretării restrictive a actelor de aplicare a legii. În plus, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare în măsura în care a fost condamnat la penalitate din cauza articolelor pe care le-a publicat; în plus, denunță existența unei practici administrative contrare articolului 10 din convenție. În cele din urmă, referindu-se la aceleași fapte și invocând art. 14 din Convenția combinată cu art. 6 și 10, reclamantul se plânge de o practică administrativă de discriminare bazată pe originea etnică. În această privință, el se referă la art. 14 din Convenția combinată cu art. 6 și 10. Guvernul pledează pentru nerespectarea termenului de șase luni și observă că cererea a fost depusă la 31 august 1994, adică la mai mult de șase luni de la decizia internă definitivă din 7 februarie 1994 privind articolul intitulat În consecință, cel puțin această parte ar trebui să fie declarată inadmisibilă pentru nerespectarea art. 35 alin. (1) din Convenție. Reclamantul respinge declarația guvernului cu privire la data deciziei interne definitive. Curtea arată că termenul de șase luni constituie o normă autonomă care trebuie interpretată și aplicată într-o cauză dată astfel încât să se asigure exercitarea efectivă a dreptului la o cerere individuală. Comisia reamintește că acest termen nu poate începe să curgă din momentul în care persoana respectivă are cunoștință efectiv și suficient de decizia internă definitivă. Pe de altă parte, aceasta se află în afara statului care atrage atenția asupra termenului de șase luni pe care acesta trebuie să îl stabilească pentru a stabili data la care reclamantul a luat cunoștință de decizia internă definitivă (a se vedea mutatis mutandis, Baghli c. Franța , nr. 3474/97, § 31, CEDO 1999-VIII).În plus, Curtea consideră că guvernul nu dă nicio precizare cu privire la data la care reclamantul ar fi putut să ia efectiv cunoștință de decizia internă definitivă. Din documentele din dosar reiese că data de trimitere a copiei deciziei interne definitive către procurorul însărcinat cu executarea acesteia este 3 martie 1994. În aceste condiții, Curtea consideră că data de 3 martie 1994 începe să curgă termenul de șase luni. Prin urmare, cererea care a fost introdusă la 31 august 1994, trebuie respinsă excepția preliminară a guvernului. În acest sens, reclamantul se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene, în măsura în care aceasta nu putea fi considerată drept o instanță independentă și imparțială. La art. 6 alineatul (1) din lege, orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege, care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei. (...) Referindu-se la dispozițiile constituționale care reglementează organizarea judiciară a cursurilor de securitate a statului și la clauzele relevante ale Legii nr. 2845 pe cursul de securitate al statului pe baza articolului 143 din Constituție, guvernul observă că judecătorul militar care se află la curtea de securitate a statului beneficiază de garanțiile de independență și de imparțialitate enunțate de Constituție. El subliniază că, în plus, hotărârile Curții de Securitate a statului ar fi fost confirmate de Curtea de Casație. Recurentul respinge teza guvernului. Cu privire la hotărârea Incal c. Turcia din 9 iunie 1998 (culegerea hotărârilor și a deciziilor 1998-IV, p. 1547), reclamantul susține că Curtea de Securitate a la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În lumina tuturor argumentelor părților, Curtea consideră că această cauză ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a procedurii, dar necesită o examinare pe fond. Prin urmare, aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. În plus, reclamantul se plânge de o încălcare a articolului 7 din convenție, în măsura în care a fost condamnat la infracțiune în temeiul unor dispoziții care nu sunt clar definite de lege. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost comisă, nu constituia o infracțiune conform legislației naționale sau internaționale. În mod similar, nu este pedepsită nici o pedeapsă mai mare decât cea aplicabilă în momentul în care a fost comisă infracțiunea. (...) Guvernul susține că art. 312 din Codul penal, precum și art. 6 alineatul (2) din Legea din 1991 au fost suficient de explicite pentru a permite reclamantului să își reglementeze conduita în acest domeniu și că, prin urmare, nu a încălcat principiul legalității infracțiunilor și a pedepselor prevăzute la art. 7. În calitate de avocat, reclamantul ar fi trebuit să ia în considerare consecințele juridice ale acțiunilor sale. Reclamantul își reiterează afirmațiile. În lumina tuturor argumentelor părților, Curtea consideră că această cauză ridică întrebări serioase de fapt și de drept care necesită o examinare pe fond. Prin urmare, nu poate fi declarat în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de imputare. Reclamantul se plânge, de asemenea, de o încălcare a drepturilor sale la libertatea de exprimare, în măsura în care a fost condamnat la penalitate din cauza articolelor pe care le-a scris sau publicat, cu încălcarea articolului 10 din Convenție. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a înțelege și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice și fără a ține seama de graniță. (...) exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsurile necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunilor (...). Guvernul observă că condamnarea reclamantului se justifică în raport cu art. 10 alineatul (2). Acesta susține că ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... În lumina tuturor argumentelor părților, Curtea consideră că această cauză ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a procedurii, dar necesită o examinare pe fond. Prin urmare, aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Reclamantul se plânge de o practică administrativă de discriminare pe motive de origine etnică. În această privință, el: art. 14 din Convenție, coroborat cu articolele 6 și 10. În ceea ce privește art. 14, acesta prevede că Drepturile și libertățile recunoscute în prezenta convenție trebuie să fie protejate, fără a se face nicio distincție, în special pe criterii de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau de orice altă natură, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație. Guvernul susține că reclamantul a fost acuzat și judecat pentru acte definite ca infracțiuni prin lege și în conformitate cu dispozițiile generale aplicate tuturor cetățenilor. În urma unei examinări preliminare a faptelor, Curtea consideră că acest motiv ridică întrebări de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a procedurii și necesită o examinare pe fond a cauzei. Prin urmare, acesta nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de imputare. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Dolle J.-P. Costa Modulul Președinte