DIRECȚIUNEA TERZĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 27528/95 de către Zeynel Abidin KIZILYAPRAK împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului, ședința la 4 septembrie 2001 în calitate de Camera compusă de J.-P. Președintele Costa Fuhrmann Kūris Dna Tulkens Jungwiert Sir Nicolas Bratza judecă Gölcüklü, judecător ad hoc și dna S. Dollé, secretarul secțiunii având în vedere cererea de mai sus introdusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 19 octombrie 1994 și înregistrată la 7 iunie 1995, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, având în vedere decizia Comisiei din 24 iunie 1996, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de către solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, Zeynel Abidin Kızılyaprak, este un național turc de origine kurdă, născut în 1960 și trăiește în Istanbul. El este reprezentat în fața Curții de către dna Tülay Geyik, avocat practicant la Istanbul. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Circumstanțele cazului În 1991, Casa de Publicare Pele Sor a cărui proprietar este reclamantul, a publicat o carte intitulată „Cum am luptat împotriva poporului kurd? - Memoriile unui soldat” (Kürt Halkına Karșı Nasıl Savaștık - Bir Askerin Anıları Acuzațiile împotriva reclamantului Într-un acuzat din 20 decembrie 1991, procurorul de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a acuzat reclamantul și redactorul cărții în temeiul articolului 8 din Legea privind prevenirea terorismului din 1991 (denumită în continuare „Legea de 1991”) de difuzarea propagandei împotriva integrității indivizibile a statului. Reclamantul a fost, de asemenea, acuzat în temeiul articolului 312 din Codul Penal Turc de provocarea inimii și ură în rândul poporului. Procurorul public a solicitat ca confiscarea cărții să fie comandată. În sprijinul depunerii sale, procurorul public a făcut trimitere la următoarele pasaje din carte: „DERLEYENİN ÖNSÖZÜ ... Bu broșür, (Yavuz Erkal müstehar ismini kullanan ve/fakat gerçek ismi Bizde saklı olan) bir devrimci Türk gencinin 1986’larda ilettiği yazılardan özetlenerek derlenmiștir. Ve 12 Eylül’lü yıllar boyunca Türk Kürdistanı’nda olup bitenleri, en derin yönleriyle gözler önüne sermektedir. ... Bu broșürde anlatılanlar da gösteriyor: 12 Eylül fașist diktatörlüğü, „Atatürk milliyetçiği’ adı verilen șovenizmi 60 küsur senedir temel ilke edinmiș TC develetin Kürt halkına laik gördüğü terör, baskı ve așağlama politikasınıı, tam bir vahșet düzeyet çıkarmıștır. Kürt halkı, devlet güçleri tarafından, nazist yöntemylerılmaya, tarihten silmineye zalıșılmaktırır. Kürt halkı ise buna karșı koymak az mindurir ve bașaracaktır. ... A.K GİRİȘ ... Türk burjuvazisin ‘bölücü’, ‘eșkiya’ diye adlandırdığı bir siyasi haraketin (PKK’nın) mensuplarına karșıymıș gibi gösterip, aslında Kürt lusal hareketine karșı sürdürdüğü savaș nedeniyle Kürdistan’a gönderdiği cereri gücherin içindeydim. ... Yavuz Erkal SAVA ȘA HAZLIK ... Kürdistan’a operasyona gönderilen erat özel olarak seçiliyor. ... Kafası çalıșan, açıkgöz, kültürlü insanlar götürülmüyor. Tersine cail, kültürsüz, kafası pek çalıșmayan, körü körüne develetine ve vatanına bağlı olan insanlar seçiliyor. ... Buçim sonounda olușturulan erat kitlesi Kürdistan sorunu bilecek durumda değil. Kürt halkının eninde sonda kendi devletini kuracağını anlayabiliecek bilinçten yoksun. ... KATİL ÜSTE Görevi bașlına ișkence yapmak olan sorgulama timi Ağaçyurdu köylülerine üç gün ișkence yaptıktan sonra köyden ayrıldı. İșkencecilerin köyden ayrılıșının ikinci ya da üçüncu günüydü, köylüleri köy meydanında toplamıș güya yoklama ve ifadelerini aliyorduk. Tabi en kaba yöntemlerle, döverek ve hakaret ederek... Meydana topladığımız o köylüler içerisinde, o aran kișin aile fertleri de var. Bu aileden 12-13 yașlarında, ömrün baharında bir genç adayıçocuk var ki, ne bir suçu, ne bir günahı söz konusu değil. ... H.S çocuğu kalabalığın içinden alıp, köyün dıșına, kayalarına arasına götürdü. ... Bir zaman sonra bir silah sesi duyduk. ... Çocuk kanlar içinde ve cansız yerde yatıyor. ... Cani, katil, șoven, fașist köpekler cezasız kalmamalı. ... YİNE MAL VE CAN GÜVENL Str. İİ ... Dönerdöverliler ile bilikte Tönekpınar, Dadaklı, Körüklükaya köylülerini de aynı köye toplamıșlar. Okulun bahçesine dizmișler. Okulșikencehane yapılılș. ... Bizim timin yaptığı ya da șahit olduğu ișkencelerde insanlar, o șia ișkence anında ölmedi. Sakat kalanlar oldukça çoktu. ... SAVAȘ KÜRT HALKINA KARȘI AÇILMIȘTIR ... Resmi politicikalında Türkiye’de “Kürt yok” diyenler, Kürtlerin bırakın lulusal haklarını, varlıklarını Bile kabul etmeyenler, açıkça „Kürtlere savaș açtık diyemezler ya... ... Savunmasız halkın ekmeğine, canına, namusuna ve halatta SUYUNA bili saldırıldı. ... bir mandarma eri bir yerde su içiyor, .... Jandarma eri su içișinden iki saat sonra ölüyor. Doktor muayenesinde zehirlenmeden öldüğü anlașıyor. İçtiki sudan zehirlenmiș. ... Olayın tüm boyutlarını bundan sonra gördük ve anladık. Anladık ki, yöredeki tüm kuyular ve sarnıçlar, o alana giren swereri birliğin komutanınca gizlice zehirleniyor. Emir este Genelkumay’dan geliyor. ... BAZI OLAYLARIN İÇ YÜZÜÜ ... Kürdistan’da süren savașın asıl gerekçesi veö PKK’lılar değildir. PKK’lıların değerlendirilmesinde yoğunlașıp olayın önkknün arka plana itilmesi doğru değildir. PKK’lılar üzerinde drumamın asıl nedeni budur. Anlattıklarımdan, PKK’lılar doğrudur, yapmaları gereken bugün yaptıklarıdır ya da tersidir, demekdem istidem gibibir sonuç daçıksartılmalıdırır. <Translation> „Notă EDITOR’S Această carte este o colecție de scrieri rezumate ale unui tânăr revoluționar (al cărui nume apare ca Yavuz Erkal în această carte, dar al cărui nume real nu este dezvăluit) din 1986. Cartea este o expunere profundă a ceea ce s-a întâmplat în Kurdistan turc în anii ‘12 septembrie’ [1] ... Această carte dezvăluie, de asemenea, că dictatorii fasciști ai ‘12 Septembrie” a instigat politicile terorizate, pressurizate, intimidatoare ale statului Turciei. Aceste politici au promovat chauvinismul, adică „naționalismul kemalist Kemalist”, aducându-l la nivelul unui masacru al curzilor timp de peste 60 de ani. Scopul statului a fost de a rupe poporul kurdo și de a-l șterge din istorie prin utilizarea metodelor naziste. Cu toate acestea, poporul kurd este hotărât să reziste și va reuși. ... A.K FOREWORD ... Am fost printre forțele militare trimise la Kurdistan de către burghezia turcă pentru a realiza un presupus război împotriva membrilor unei mișcări politice (PKK) care a fost numită „separatorul” și „briganda”. Acest război a fost de fapt desfășurat împotriva mișcării naționale curde. ... Yavuz Erkal WAR PREPARATION ... privatii care sunt trimisi la Kurdistan pentru operatiuni sunt special selectati. ... persoanele inteligente, ascuțite, cultivate nu sunt trimise acolo. Dimpotrivă, persoanele needucate, necivilizate, stupide care orbesc supun statului și țara lor sunt alese. ... Prin urmare, privatii care sunt mobilizați în conformitate cu aceste criterii nu sunt în măsură să înțeleagă problema curdistanului. Ei nu pot realiza că curdii vor stabili propriul stat în orice caz. ... PRINCIPIUL LIEUTENANT H.S., MURDERER Echipa a părăsit satul Ağaçyurdu după ce i-a torturat pe săteni timp de trei zile. Echipa a fost responsabilă pentru interogarea sătenilor prin torturarea lor. Când două sau trei zile mai târziu torturatorii au părăsit satul am adunat sătenii în pătratul satului. Se presupune că a fost un apel rulare și inspecție. Desigur, prin mijloace nepoliticoase, bătut și insult. ... Membrii familiei care doreau omul erau printre sătenii s-au adunat în piața satului. Era un băiat de 12 sau 13 ani din acea familie. El era în primăvara tinereței sale. El nu putea să fi comis nici o vină, nici un păcat. ... H.S l-a scos din mulțime și l-a adus în zona stâncoase din afara satului. ... După o vreme am auzit un foc de armă. ... Copilul a fost întins fără viață în mijlocul unei pisciuni de sânge. ... Vânătoare, ucigaș, chouvinist, câini fasciști nu ar trebui să fie lăsat nepedepsit. ... Ei au adus sătenii din Tönekpınar, Dadaklı, Körüklükaya împreună cu sătenii Dönerdöverliler în același sat. Ei le-au adunat în grădina școlii. Școala este o casă de tortură! ... Nu toți au murit în timpul torturii care au fost efectuate sau au fost martorate de echipa noastră. Unele dintre ele au fost dezamăgite. Această este o război împotriva OAMENII ... În politicile lor oficiale se spune că există „nu curzi” în Turcia. Ei nici măcar nu acceptă existența lor, cum pot accepta drepturile lor politice? Cum pot ei să spună în mod deschis „am declarat un război împotriva curzilor?” Au ‘atacat’ pâinea, viața, onoare și chiar Water lor. ... O apă privată bea, ... . După ce l-a beat, el a murit în două ore. S-a înțeles în examinarea medicală că a murit de otrăvire. El bea apă otrăvită. ... Este EVREN’S ȘI ÜRU Am văzut și am înțeles realitățile în fiecare aspect. Am înțeles că comandantul forțelor militare care merge în regiune otrăvește toate fântânii și cisternele din acea regiune. Este o ordine a Stafului General. ... REALITĂȚII ... Scopul principal al și motivul războiului din Kurdistan nu sunt PKK. Nu ar fi corect să se concentreze pe PKK și să treacă peste problema principală. Acesta este motivul principal pentru care nu am comentat asupra PKK. Nu ar trebui să se încheie din ceea ce am spus că PKK are dreptate sau că ceea ce au făcut este ceea ce ar fi trebuit sau nu ar fi trebuit să facă. ...” În cadrul procedurii dinainte de Curtea de Securitate de Stat din Istanbul, reclamantul a refuzat acuzațiile. El a susținut că cartea incriminată era o colecție de amintiri ale unui soldat care își făcea serviciul militar în Turcia de Sud-Est. Scopul acestuia era să nu disemineze propaganda separatistă. Reclamantul a declarat că cartea a fost editată de către A.K. A.K. nu a apărut în fața Curții de Securitate de Stat din Istanbul. Într-o hotărâre din 14 octombrie 1993, Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a constatat că reclamantul a fost vinovat de o infracțiune în temeiul art. 8 din Legea din 1991 ca editor al cărții. Reclamantul a fost condamnat la șase luni de închisoare și la o amendă de 50.000.000.000 TRL. În raționamentul său, Curtea s-a bazat pe un extras din carte și a susținut că următoarele fraze constituie propaganda împotriva indivisibilității statului: „...dictatorii fasciști ai „12 septembrie”” au instigat politicile terorizante, pressurizate, intimidante ale statului Turciei. Aceste politici au promovat șovinismul, și anume. „Naționalismul Kemalist”, aducându-l la nivelul unui masac al Kurdilor timp de peste 60 de ani. Scopul statului a fost de a rupe poporul kurdo și a distrus-o din istorie prin utilizarea metodelor naziste. Cu toate acestea, poporul kurdo este hotărât să reziste și va reuși...”. Curtea a susținut, de asemenea, că cartea a diseminat propaganda separatistă, deoarece susține că poporul kurdo a fost tratat rău, oprimat și torturat de soldații turci. Cartea a prezentat membrii PKK ca salvatori ai acestei regiuni care desfășoară un război de eliberare și a prezentat această așa-numită luptă ca un succes iminent. Cartea a concluzionat că poporul kurdo își va găsi propriul stat în sud-estul Turciei. Curtea a susținut în cele din urmă că cartea încurcată a făcut referire la o anumită parte a teritoriului turc ca „Kurdistan”, a afirmat că oamenii care locuiesc acolo erau cetățeni kurzi și că activitatea PKK era în cauza eliberării națiunii kurde. La 2 martie 1994, Curtea de Cassare a respins recursul, susținând coeficiența evaluării probelor din Curtea de Securitate de Stat. La 26 aprilie 1994, procurorul public din Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a notificat sentința de închisoare și amendă reclamantului. În urma amendamentelor formulate de Legea nr. 4126 din 27 octombrie 1995 la Legea privind prevenirea terorismului, Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a reexaminat cazul reclamantului. La 16 februarie 1996, instanța a condamnat reclamantul la șase luni de închisoare și la o amendă de 100 000 000 de lire TRL. La 15 ianuarie 1998, Curtea de cassare, având în vedere dispozițiile Legii nr. 4304 care au intrat în vigoare la 14 august 1997, a anulat hotărârea Curții de Securitate de stat din 16 februarie 1996. La 28 aprilie 1998, Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a hotărât să amâne impunerea unei propuneri finale asupra reclamantului, în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 4304. Curtea a reținut, în temeiul articolului 2 din aceeași lege, că procedurile penale împotriva reclamantului vor fi suspendate și că se va impune o sentință finală în cazul în care reclamantul ar fi condamnat pentru o altă infracțiune intenționată în calitate de editor în termen de trei ani de la prezenta decizie. Sürek c. Turcia (nr. 1) ([GC], nr. 26682/95, §§ 23-36, CEDO 1999-IV). Prevenirea legislației terorismului Secțiunea 8 din Legea de 1991 privind prevenirea terorismului (Legea nr. 3713 din 12 Aprilie 1991) creează infracțiunea de a submina integritatea teritorială a Republicii Turciei sau unitatea indivizibilă a națiunii prin intermediul propagandei, întâlniri, adunări și demonstrații scrise și vorbite, indiferent de metodele folosite și de intenția. Orice persoană care se ocupă de o astfel de activitate poate fi condamnată la închisoare sau la o amendă, care pentru un editor de presă în prezent poate fi de până la 2 ani de închisoare și o amendă de până la 300 de milioane de lire turce. Legea nr. 4126 din 27 octombrie 1995 a modificat Legea de prevenire a terorismului din 1991 pentru a solicita reexaminarea cazurilor de persoane condamnate în temeiul articolului 8 menționat anterior, în vederea impunerii unor sancțiuni sau măsuri de substituție la închisoare. Editorii care au fost condamnați înainte de 12 iulie 1997 într-o infracțiune secțiunea 8 au fost mai târziu dreptul la o condamnare suspendată timp de până la trei ani, cu condiția ca nu să fie comise încă infracțiuni, în conformitate cu Legea nr. 4304 din 14 august 1997. Tribunalele de Securitate de stat. art. 138 din Constituție impune tuturor judecătorilor să își îndeplinească în mod independent sarcinile. Curtele de Securitate de Stat au fost înființate prin art. 143 din Constituție pentru a încerca infracțiuni “contra integritatea teritorială a statului sau unitatea indivizibilă a națiunii sau împotriva sistemului liber democratic de guvern, și infracțiuni care afectează direct securitatea internă sau externă a statului.” Potrivit secțiunilor 5 și 6 din Legea nr. 2845 privind crearea și regulamentul de procedură al Curții de Securitate de Stat, aceste instanțe sunt compuse dintr-un președinte, alți doi membri obișnuiți și doi membri înlocuitori, desemnați pentru perioade de patru ani de regenerare. La timpul material, un membru obișnuit și un înlocuitor au fost judecători militari de primul rang. Apelurile se află la Curtea de Cassare împotriva hotărârilor Curții de Securitate de Stat. Cariera judecătorilor militari, conform secțiunii 7 din Legea Serviciului Legal Militar (Legea nr. 357), depinde de evaluări ale ministrului de stat în Ministerul Apărării sau ministrul Apărării. Secțiunea 8 din această lege prevede că judecătorii militari vor fi desemnați „de către un comitet compus din directorul personalului și consilierul juridic al personalului general, directorul personalului și consilierul juridic atașat personalului armamentului în care servește persoana în cauză și Directorul Afacerilor Judiciare Militare la Ministerul Apărării...” . Este o infracțiune în temeiul articolului 112 din Codul Militar pentru un oficial public pentru a încerca să influențeze performanța de către un judecător militar în exercitarea funcțiilor sale judiciare. Judecătorii militari sunt supuse scalelor salariale ofițerilor și disciplina de către Ministrul Apărării (Secțiunile 18 și 29). Diferențele carierale privind judecătorii militari sunt în cele din urmă determinate de Curtea Supremă de Administrație Militară (Secțiunea 22 din Legea nr. 1602 din 4 iulie 1972 privind Curtea Supremă de Administrație Militară). Amendamentele făcute prin Legea nr. 4388 din 18 iunie 1999 și Legea nr. 4390 din 22 iunie 1999 au eliminat judecătorii militari din cadrul Curților de Securitate de Stat. COMPLAINTE Reclamantul se plâng în temeiul articolelor 9 și 10 din Convenție că condamnarea și condamnarea sa pentru publicare a unei cărți constituie o interferență nejustificată cu dreptul său la libertate de gândire și de exprimare și, în special, cu dreptul său de a imparti idei. Reclamantul se plânge, de asemenea, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că cazul său nu a fost auzit de un tribunal independent și imparțial. El susține că Curtea de Securitate de Stat din Istanbul este o jurisdicție extraordinară care se ocupă de infracțiuni politice și judecătorii săi militari sunt răspunzător față de superiorii lor militari. Reclamantul se plânge că condamnarea și condamnarea sa pentru publicare a unei cărți constituie o interferență nejustificată cu dreptul său la libertate de gândire și de exprimare și, în special, cu dreptul său de a transmite idei. Invocă articolele 9 și 10 din Convenție. Reclamantul plânge în continuare că cazul său nu a fost auzit de un tribunal independent și imparțial. Invocă art. 6 § 1 din Convenție. Obiecția preliminară a Guvernului Guvernul observă că cererea adresată Comisiei a fost depusă la 19 octombrie 1994, în timp ce cazul reclamantului era încă în așteptare în fața Curții de Cassare. Guvernul se declară că nu au fost epuizate măsurile interne atunci când a fost formulată cererea și că, prin urmare, Curtea ar trebui să declare cererea inadmisibilă în temeiul articolului 35 din convenție. Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 35 din Convenție, nu poate face obiectul unei cereri decât după epuizarea tuturor măsurilor interne. Curtea remarcă că Curtea de cassare a susținut condamnarea reclamantului la 2 martie 1994. Procurorul de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a notificat condamnarea la închisoare și amendă reclamantului la 26 aprilie 1994. În urma amendamentelor formulate de Legea nr. 4126 la Legea privind prevenirea terorismului, Curtea de Securitate de Stat din Istanbul ex officio Prin recursul reclamantului, Curtea de Cassare a anulat această hotărâre la 15 ianuarie 1998, Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a hotărât să amâne impunerea unei sentințe finale asupra reclamantului la 28 aprilie 1998. În aceste circumstanțe, Curtea observă că Tribunalul de Securitate de Stat din Istanbul este ex officio Examinarea în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 4126 se referă, în principiu, la amânarea impunerii unei propoziții finale asupra reclamantului. Curtea subliniază că procesul în fața Curții de Securitate de Stat din Istanbul a fost încheiat la 28 aprilie 1998 înainte ca Curtea să ia decizia privind admisibilitatea. Obiecția Guvernului nu poate fi susținută (a se vedea mutatis mutandis) , Hotărârea Ringeisen v. Austria din 16 iulie 1971, Serie A nr. 13, p. 38, § 91). Merits Alegate încălcarea articolelor 9 și 10 din Convenție Reclamantul susține că condamnarea și condamnarea sa pentru publicare a unei cărți constituie o interferență nejustificată cu dreptul său la libertatea de gândire și libertatea de exprimare. El susține că amânarea impunerii pedepsei sale nu elimină această interferență și invocă articolele 9 și 10 din Convenție. Curtea a examinat această plângere în temeiul articolului 10 din Convenție, care prevede următoarele: „1. Oricine are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept include libertatea de a deține opinii și de a primi și divulga informații și idei fără interferență de către autoritatea publică și indiferent de frontiere; acest articol nu împiedică statele să impună autorizarea întreprinderilor de radiodifuziune, televiziune sau cinematografică. Exercitarea acestor libertăți, având în vedere că are sarcini și responsabilități, poate fi supusă unor astfel de formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege și sunt necesare într-o societate democratică, în interesul securității naționale, integrității teritoriale sau al siguranței publice, pentru prevenirea tulburărilor sau a criminalității, pentru protecția sănătății sau a moralității, pentru protecția reputației sau drepturilor altor persoane, pentru prevenirea comunicării informațiilor primite în încredere sau pentru menținerea autorității și imparțialității judiciare.” În ceea ce privește substanța plângerii reclamantului în temeiul articolului 10 din Convenție, Curtea consideră, având în vedere argumentele reclamantului, că această plângere ridică chestiuni complexe de drept și de fapt în temeiul Convenției, ale căror determinare ar trebui să depinde de examinarea meritelor cererii în ansamblul său. Prin urmare, Curtea concluzionează că plângerea nu este evident nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție. Nu s-au stabilit alte motive de declarare inadmisibilă. Reclamantul se plânge că cazul său nu a fost auzit de un tribunal independent și imparțial. Invocă art. 6 § 1 din Convenție, care prevede în măsura în care este relevant după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege.” Guvernul nu face nicio observație asupra plângerilor reclamantului sub acest cap. În ceea ce privește substanța plângerilor reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, Curtea consideră, având în vedere argumentele reclamantului, că această plângere ridică probleme complexe de drept și de fapt în temeiul Convenției, ale căror determinare ar trebui să depinde de examinarea meritelor cererii în ansamblul său. Prin urmare, Curtea concluzionează că plângerea nu este evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-au stabilit alte motive de declarare inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea admisibilă, fără a se judeca în fondul cauzei. Dollé J.P. Costa Grefier Președinte [1] La 12 septembrie 1980, armata turcă a organizat un lovit de stat
Application no. 27528/95
by Zeynel Abidin KIZILYAPRAK
against Turkey
The European Court of Human Rights, sitting on 4 September 2001
as a Chamber composed of
Mr
J.-P.
Costa
,
President
,
Mr
W.
Fuhrmann
,
Mr
P.
Kūris
,
Mrs
F.
Tulkens
,
Mr
K.
Jungwiert
,
Sir
Nicolas
Bratza
,
judges
Mr
F.
Gölcüklü
, ad hoc
judge
,
and Mrs. S. Dollé,
Section Registrar
,
Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 19 October 1994 and registered on 7 June 1995,
Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court,
Having regard to the Commission’s decision of 24 June 1996,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Zeynel Abidin Kızılyaprak, is a Turkish national of Kurdish origin, born in 1960 and living in Istanbul. He is represented before the Court by Ms Tülay Geyik, a lawyer practising in Istanbul.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
A.
The circumstances of the case
In 1991, the Pele Sor Publishing House of which the applicant is the owner, published a book entitled “How did we fight against the Kurdish People? - Memories of a Soldier” (
Kürt Halkına Karșı Nasıl Savaștık - Bir Askerin Anıları
).
1.
The charges against the applicant
In an indictment dated 20 December 1991, the public prosecutor at the Istanbul State Security Court charged the applicant and the editor of the book under section 8 of the Prevention of Terrorism Act 1991 (hereinafter “the 1991 Act”) with disseminating propaganda against the indivisible integrity of the State. The applicant was also charged under Article 312 of the Turkish Criminal Code with provoking enmity and hatred among the people. The public prosecutor requested that confiscation of the book be ordered.
In support of his submissions the public prosecutor referred to the following passages from the book:
...
Bu broșür, (Yavuz Erkal müstehar ismini kullanan ve/fakat gerçek ismi
bizde saklı olan) bir devrimci Türk gencinin 1986’larda ilettiği yazılardan özetlenerek derlenmiștir. Ve 12 Eylül’lü yıllar boyunca Türk Kürdistanı’nda olup bitenleri, en derin yönleriyle gözler önüne sermektedir.
...
Bu broșürde anlatılanlar da gösteriyor: 12 Eylül fașist diktatörlüğü, ‘Atatürk milliyetçiliği’ adı verilen șovenizmi 60 küsur senedir temel ilke edinmiș TC devletinin Kürt halkına layık gördüğü terör, baskı ve așağlama politikasını, tam bir vahșet düzeyine çıkarmıștır. Kürt halkı, devlet güçleri tarafından, Nazi yöntemleriyle kırılmaya, tarihten silinmeye çalıșılmaktadır. Kürt halkı ise buna karșı koymak azmindedir ve bașaracaktır.
...
A.K
GİRİȘ
...
Türk burjuvazisinin ‘bölücü’, ‘eșkiya’ diye adlandırdığı bir siyasi haraketin (PKK’nın) mensuplarına karșıymıș gibi gösterip, aslında Kürt ulusal hareketine karșı sürdürdüğü savaș nedeniyle Kürdistan’a gönderdiği askeri güçlerin içindeydim.
...
Yavuz Erkal
...
Kürdistan’a operasyona gönderilen erat özel olarak seçiliyor. ... Kafası çalıșan, açıkgöz, kültürlü insanlar götürülmüyor. Tersine cahil, kültürsüz, kafası pek çalıșmayan, körü körüne devletine ve vatanına bağlı olan insanlar seçiliyor. ... Bu seçim sonucunda olușturulan erat kitlesi Kürdistan sorununu bilecek durumda değil. Kürt halkının eninde sonunda kendi devletini kuracağını anlayabilecek bilinçten yoksun.
...
Görevi bașlı bașına ișkence yapmak olan sorgulama timi Ağaçyurdu köylülerine üç gün ișkence yaptıktan sonra köyden ayrıldı. İșkencecilerin köyden ayrılıșının ikinci ya da üçüncu günüydü, köylüleri köy meydanında toplamıș güya yoklama yapiyor ve ifadelerini aliyorduk. Tabi en kaba yöntemlerle, döverek ve hakaret ederek...
....
Meydana topladığımız o köylüler içerisinde, o aranan kișinin aile fertleri de var. Bu aileden 12-13 yașlarında, ömrünün baharında bir genç adayı çocuk var ki, ne bir suçu, ne bir günahı söz konusu değil.
...
H.S çocuğu kalabalığın içinden alıp, köyün dıșına, kayaların arasına götürdü.
...
Bir zaman sonra bir silah sesi duyduk. ... Çocuk kanlar içinde ve cansız yerde yatıyor. ... Cani, katil, șoven, fașist köpekler cezasız kalmamalı.
...
...
Dönerdöverliler ile birlikte Tönekpınar, Dadaklı, Körüklükaya köylülerini de aynı köye toplamıșlar. Okulun bahçesine dizmișler. Okul ișkencehane yapılmıș.
...
Bizim timin yaptığı ya da șahit olduğu ișkencelerde insanlar, o anda ișkence anında ölmedi. Sakat kalanlar oldukça çoktu.
...
...
Resmi politikalarında Türkiye’de “Kürt yok” diyenler, Kürtlerin bırakın ulusal haklarını, varlıklarını bile kabul etmeyenler, açıkça “Kürtlere savaș açtık diyemezler ya...
...
...
Savunmasız halkın ekmeğine, canına, namusuna ve hatta SUYUNA bile saldırıldı. ... bir jandarma eri bir yerde su içiyor, ... . Jandarma eri su içișinden iki saat sonra ölüyor. Doktor muayenesinde zehirlenmeden öldüğü anlașılıyor. İçtiği sudan zehirlenmiș.
...
Olayın tüm boyutlarını bundan sonra gördük ve anladık. Anladık ki, yöredeki tüm kuyular ve sarnıçlar, o alana giren askeri birliğin komutanınca gizlice zehirleniyor. Emir ise Genelkurmay’dan geliyor.
...
...
Kürdistan’da süren savașın asıl gerekçesi ve özü PKK’lılar değildir. PKK’lıların değerlendirilmesinde yoğunlașıp olayın özünün arka plana itilmesi doğru değildir. PKK’lılar üzerinde durmamamın asıl nedeni budur. Anlattıklarımdan, PKK’lılar doğrudur, yapmaları gereken bugün yaptıklarıdır ya da tersidir, demek istediğim gibi bir sonuç da çıkartılmamalıdır.
<Translation>
This book is a collection of summarised writings of a revolutionary young man (whose name appears as Yavuz Erkal in this book but whose real name is not disclosed) from 1986. The book is an in-depth exposure of what has happened in Turkish Kurdistan during the years of ‘12
th
September’
[1]
.
...
This book also reveals that the fascist dictators of the ‘12
th
September’ have instigated the terrorising, pressurising, intimidating policies of the State of the Republic of Turkey. These policies promoted chauvinism, i.e. ‘the Kemalist nationalism’, bringing it to the level of a massacre of Kurds for over 60 years. The aim of the State was to break the Kurdish people and wipe it out from history through the use of Nazi methods. The Kurdish people, however, is determined to resist and it will succeed.
...
A.K
...
I was among the military forces that were sent to Kurdistan by the Turkish bourgeoisie in order to carry out a purported war against the members of a political movement (the PKK) which was named as ‘the separator’ and ‘the brigand’. This war was actually carried out against the Kurdish national movement.
...
Yavuz Erkal
...
The privates who are sent to Kurdistan for operations are specially selected. ... Clever, sharp, cultivated people are not sent there. On the contrary, uneducated, uncivilised, stupid people who blindly obey their State and country are chosen. ... Therefore, the privates who are mobilised according to these criteria are not in a position to understand the Kurdistan problem. They cannot realise that the Kurds are going to establish their own State in any case.
...
The team left the Ağaçyurdu village after having tortured the villagers for three days. That team was responsible for interrogating the villagers by way of torturing them. When two or three days later the torturers left the village we gathered the villagers in the village square. It was supposedly a roll call and inspection. Of course, by rude means, beating and insulting.
...
The family members of that wanted man were among the villagers gathered in the village square. There was a 12 or 13-year-old boy from that family. He was in the spring of his youth. He could have committed neither a fault nor a sin. ... H.S took him out of the crowd and brought him to the rocky area outside the village.
...
After a while we heard a gunshot. ... The child was lying lifeless in the middle of a pool of blood. ... Slayer, murderer, chauvinist, fascist dogs should not be left unpunished.
SECURITY OF PERSON AND POSSESSION, AGAIN
... They brought the villagers from Tönekpınar, Dadaklı, Körüklükaya together with the Dönerdöverliler villagers to the same village. They gathered them in the school’s garden. The school is a torture house!
...
Not everyone died during the torture that was conducted or witnessed by our team. Some of them were crippled.
...
In their official policies they say there are ‘no Kurds’ in Turkey. They do not even accept their existence, how can they accept their political rights? How can they say openly ‘we declared a war against the Kurds?’
...
They ‘attacked’ the defenceless people’s bread, life, honour and even their WATER. ... A private had drunk water, ... . After having drunk it, he died within two hours. It was understood in the medical examination that he had died of poisoning. He had drunk poisoned water.
...
IT IS EVREN’S AND ÜRUĞ’S ORDER
We saw and understood the realities in every aspect. We understood that the commander of the military forces who goes to the region poisons all the wells and cisterns in that region. It is an order of the General Staff.
...
...
The main purpose of and the reason for the war in Kurdistan are not the PKK. It would not be right to concentrate on the PKK and to overlook the core issue. This is the main reason why I did not comment on the PKK. It should not be concluded from what I have told that the PKK is right or that what they have done is what they should or should not have done.
...”
2.
The applicant’s conviction
In the proceedings before the Istanbul State Security Court, the applicant denied the charges. He pleaded that the incriminated book was a collection of memories of a soldier who was doing his military service in south-east Turkey. Its aim was not to disseminate separatist propaganda. The applicant stated that the book had been edited by A.K. and for that reason could not engage his responsibility. A.K. did not appear before the Istanbul State Security Court.
In a judgment dated 14 October 1993, the Istanbul State Security Court found the applicant guilty of an offence under section 8 of the 1991 Act as the publisher of the book. The applicant was sentenced to six months’ imprisonment and a fine of TRL 50,000,000.
In its reasoning, the court relied on an extract from the book and held that the following phrases amounted to propaganda against the indivisibility of the State:
“...the fascist dictators of the ‘12
th
September’” have instigated the terrorising, pressurising, intimidating policies of the State of the Republic of Turkey. These policies promoted chauvinism, i.e. “the Kemalist nationalism”, bringing it to the level of a massacre of Kurds for over 60 years. The aim of the State was to break the Kurdish people and wipe it out from history through the use of Nazi methods. The Kurdish people, however, is determined to resist and it will succeed...”.
The court further held that the book disseminated separatist propaganda because it alleged that the Kurdish people had been ill-treated, oppressed and tortured by Turkish soldiers. The book introduced the members of the PKK as the saviours of this region who were carrying out a liberation war and presented this so-called struggle as an imminent success. The book concluded that the Kurdish people would found its own State in south-east Turkey.
The court finally held that the impugned book had referred to a certain part of Turkish territory as “Kurdistan”, had asserted that people living there were Kurdish citizens and that the activities of the PKK had been in the cause of the liberation of the Kurdish nation.
3.
The applicant’s appeal
The applicant appealed against his conviction. On 2 March 1994 the Court of Cassation dismissed the appeal, upholding the cogency of the State Security Court’s assessment of evidence.
On 26 April 1994 the public prosecutor at the Istanbul State Security Court notified the prison sentence and fine to the applicant.
4.
Further developments
Following the amendments made by Law No. 4126 of 27 October 1995 to the Prevention of Terrorism Act, the Istanbul State Security Court
ex officio
re-examined the applicant’s case.
On 16 February 1996 the court sentenced the applicant to six months’ imprisonment and a fine of TRL 100,000,000.
The applicant appealed against this sentence. On 15 January 1998 the Court of Cassation, having regard to the provisions of Law no. 4304 which had entered into force on 14 August 1997, quashed the State Security Court’s judgment of 16 February 1996.
On 28 April 1998 the Istanbul State Security Court decided to defer the imposition of a final sentence upon the applicant, pursuant to section 1 of Law no. 4304. The court held, under section 2 of the same law, that the criminal proceedings against the applicant would be suspended and a final sentence would be imposed should the applicant be convicted of a further intentional offence in his capacity as publisher within three years of this decision.
B.
Relevant domestic law and practice
A full description of the relevant domestic law may be found in
Sürek v. Turkey (no. 1)
([GC], no. 26682/95, §§ 23-36, ECHR
1.
Prevention of terrorism legislation
Section 8
of the Prevention of Terrorism Act 1991 (Law no. 3713 of 12
April 1991) creates the offence of undermining the territorial integrity of the Republic of Turkey or the indivisible unity of the nation through written and spoken propaganda, meetings, assemblies and demonstrations, irrespective of the methods used and the intention. Any person who engages in such an activity may be sentenced to imprisonment or a fine, which for a press editor nowadays may be up to 2 years’ imprisonment and a fine of up to three hundred million Turkish lira.
Law no. 4126 of 27 October 1995 amended the Prevention of Terrorism Act 1991 to require the re-examination of the cases of persons convicted under the aforementioned Section 8 with a view to imposing substitute penalties or measures to imprisonment. Editors who had been convicted before 12 July 1997 of a Section 8 offence were later entitled to a suspended sentence for up to three years, provided that no further offences were committed, pursuant to Law no. 4304 of 14 August 1997.
2.
The State Security Courts
Article 138 of the Constitution requires all judges to perform their duties independently. State Security Courts were established by Article 143 of the Constitution to try offences “against the territorial integrity of the State or the indivisible unity of the nation or against the free democratic system of government, and offences which directly affect the State’s internal or external security.”
According to Sections 5 and 6 of Law no. 2845 on the creation and rules of procedure of the State Security Court, such courts shall be composed of a president, two other regular members and two substitute members, appointed for four-year renewable periods. At the material time, one regular member and one substitute were military judges of the first rank.
Appeals lie to the Court of Cassation against State Security Court decisions.
The careers of military judges, according to Section 7 of the Military Legal Service Act (Law no. 357), depend on assessments by the Minister of State in the Ministry of Defence, or the Minister of Defence. Section 8 of that Act provides that military judges are to be appointed “by a committee composed of the personnel director and the legal adviser of the General Staff, the personnel director and the legal adviser attached to the staff of the arm in which the person concerned is serving and the Director of Military Judicial Affairs at the Ministry of Defence... .” It is an offence under Article
112 of the Military Code for a public official to attempt to influence the performance by a military judge in the exercise of his judicial functions. Military judges are subject to officer salary scales and discipline by the
Minister of Defence (Sections 18 and 29). Career disputes concerning military judges are ultimately determined by the Supreme Military Administrative Court (Section 22 of Law no. 1602 of 4 July 1972 on the Supreme Military Administrative Court).
Amendments made by Law no. 4388 of 18 June 1999 and Law no.
4390 of 22 June 1999 removed military judges from the bench of the State Security Courts.
The applicant complains under Articles 9 and 10 of the Convention that his conviction and sentence for publishing a book constituted an unjustified interference with his right to freedom of thought and freedom of expression, and, in particular, with his right to impart ideas.
The applicant also complains under Article 6 § 1 of the Convention that his case was not heard by an independent and impartial tribunal. He alleges that the Istanbul State Security Court is an extraordinary jurisdiction dealing with political offences and its military judges are answerable to their military superiors.
The applicant complains that his conviction and sentence for publishing a book constituted an unjustified interference with his right to freedom of thought and freedom of expression, and, in particular, with his right to impart ideas. He invokes Articles 9 and 10 of the Convention.
The applicant further complains that his case was not heard by an independent and impartial tribunal. He invokes Article 6 § 1 of the Convention.
A.
The Government’s preliminary objection
The Government observe that the application to the Commission was lodged on 19 October 1994 while the applicant’s case was still pending before the Court of Cassation. The Government infer from this that domestic remedies had not been exhausted when the application was made and that, consequently, the Court should declare the application inadmissible pursuant to Article 35 of the Convention.
The applicant makes no submissions on this point.
The Court reiterates that under Article 35 of the Convention it may only deal with an application after all domestic remedies have been exhausted.
The Court notes that the Court of Cassation upheld the applicant’s conviction on 2 March 1994. The public prosecutor at the Istanbul State Security Court notified the prison sentence and fine to the applicant on 26
April 1994. Following the amendments made by Law no. 4126 to the Prevention of Terrorism Act, the Istanbul State Security Court
ex officio
re-examined the applicant’s case and convicted him on 16 February 1996. Upon the applicant’s appeal, the Court of Cassation quashed this judgment on 15 January 1998. The Istanbul State Security Court decided to defer the imposition of a final sentence on the applicant on 28 April 1998.
In these circumstances, the Court observes that the Istanbul State Security Court’s
ex officio
examination pursuant to provisions of Law no.
4126, in principle, concerns the deferral of the imposition of a final sentence on the applicant. The Court points out that the proceedings before the Istanbul State Security Court were concluded on 28 April 1998 before the Court has adopted its decision on admissibility. The Government’s objection cannot, therefore, be sustained (see,
mutatis mutandis
, the Ringeisen v. Austria judgment of 16 July 1971, Series A no. 13, p. 38, §
91).
B.
Merits
1.
Alleged violation of Articles 9 and 10 of the Convention
The applicant maintains that his conviction and sentence for publishing a book constituted an unjustified interference with his right to freedom of thought and freedom of expression. He submits that the deferral of the imposition of his sentence does not remove this interference. He invokes Articles 9 and 10 of the Convention. The Court has examined this complaint under Article 10 of the Convention, which provides as follows:
“1.
Everyone has the right to freedom of expression. This right shall include freedom to hold opinions and to receive and impart information and ideas without interference by public authority and regardless of frontiers. This Article shall not prevent States from requiring the licensing of broadcasting, television or cinema enterprises.
2.
The exercise of these freedoms, since it carries with it duties and responsibilities, may be subject to such formalities, conditions, restrictions or penalties as are prescribed by law and are necessary in a democratic society, in the interests of national security, territorial integrity or public safety, for the prevention of disorder or crime, for the protection of health or morals, for the protection of the reputation or rights of others, for preventing the disclosure of information received in confidence, or for maintaining the authority and impartiality of the judiciary.”
The Government make no submissions on this point.
As regards the substance of the applicant’s complaints under Article 10 of the Convention, the Court considers, in the light of the applicant’s submissions, that this complaint raises complex issues of law and fact under the Convention, the determination of which should depend on an examination of the merits of the application as a whole. The Court concludes, therefore, that the complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other grounds for declaring it inadmissible have been established.
2.
Alleged violation of Article 6 of the Convention
The applicant complains that his case was not heard by an independent and impartial tribunal. He invokes Article 6 § 1 of the Convention, which provides to the extent relevant as follows:
“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair ... hearing ... by an independent and impartial tribunal established by law.”
The Government make no submissions on the applicant’s complaints under this head.
As regards the substance of the applicant’s complaints under Article 6 §
1 of the Convention, the Court considers, in the light of the applicant’s submissions, that this complaint raises complex issues of law and fact under the Convention, the determination of which should depend on an examination of the merits of the application as a whole. The Court concludes, therefore, that the complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other grounds for declaring it inadmissible have been established.
For these reasons, the Court unanimously
Declares
the application admissible, without prejudging the merits of the case.
S.
Dollé
J.P. Costa
Registrar
President
[1]
On 12 September 1980 the Turkish army staged a
coup d’état
.