LANEWALA v. DENMARK

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE FINALĂ Adresa nr. 45485/99 de Munir Ali LANEPALA împotriva Danemarcei Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a stat la 6 septembrie 2001 ca Cameră compusă de președintele C.L. Rozakis A.B. Baka Bonello Lorenzen Doamna Tsatsa-Nikolovska Levits Judecătorii Kovler și dl E. Fribergh Având în vedere cererea de mai sus introdusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 17 februarie 1998 și înregistrată de Curte la 19 ianuarie 1999, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul respondent, după ce a deliberat, hotărăsește după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Munir Ali Lanewala, este un național canadian, născut în 1941 și locuiește în Greve, Danemarca. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul conduce o mică afacere în taxi. În momentul în care a deținut 3 vehicule și a avut 6 șoferi angajate. La 19 aprilie 1993, poliția a oprit unul dintre șoferii angajati, deoarece pneurile din spate ale taxiului nu îndeplineau anumite cerințe. Pentru această infracțiune, reclamantul, în calitate de proprietar al taxiului, a fost acuzat pe 29 de ani. Aprilie 1993 cu încălcarea articolului 2 din Legea Daneză privind traficul (færdselsloven Un acuzat din 31 octombrie 1994 a fost transmis Tribunalului Orașului Roskilde (retten i Roskilde ) care, la 16 ianuarie 1995, a considerat reclamantul vinovat de acuzațiile formulate împotriva lui și a condamnat-o să plătească o amendă de 350 de coroane daneze (DKK). Hotărârea a fost atacată de Curtea Înaltă a Danemarcei de Est ( Østre Landsret ). Înainte de Curtea Înaltă, reclamantul a susținut, printre altele , că art. 2 din Legea privind traficul din Danemarca era o regulă care impune răspundere penală strictă care era incompatibilă cu reglementările UE privind libera circulație, precum și cu obligația Danemarcei în temeiul articolelor 2 din convenție. La prima audiere din 25 martie 1996, s-a suspendat cazul pentru a clarifica anumite fapte. La a doua audiere din 30 aprilie 1997, avocatul pentru apărare a distribuit o colectie de documente juridice la care a vrut să se refere în argumentele sale de încheiere. În consecință, instanța a suspendat procesul încă o dată. O audiere finală a avut loc la 29 Prin hotărârea din 5 septembrie 1997, Curtea Înaltă a susținut hotărârea Roskilde City Court. Reclamantul nu a solicitat permisiunea de a face apel la Curtea Supremă (Højesteret COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție, că acuzația penală împotriva acestuia nu a fost stabilită într-un timp rezonabil. PROCEDURĂ La 19 octombrie 2000 Curtea a hotărât, în conformitate cu art. 54 § 3 litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunte cererea guvernului contestat și să le invite să prezinte observații scrise cu privire la reclamația reclamantului cu privire la durata procedurii. Restul cererii a fost declarat inadmisibil. Într-o scrisoare din 20 decembrie 2000 reprezentantul reclamantului a prezentat: „Acesta este de a vă informa că am informat clientul meu, Munir A. Lanewala, că nu doresc să-l reprezint în continuare în această chestiune. Sper că dl Lanewala vă va consilia cu privire la viitoarea sa reprezentare în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.” Observațiile guvernului, prezentate la 2 februarie 2001, au fost transmise reclamantului la 27 Februarie 2001 și a fost invitat să își depună răspunsul înainte de 10 aprilie 2001. La 4 mai 2001, nu a primit niciun comentariu de la solicitant, Registrul i-a trimis o scrisoare reținută care reamintește starea procedurilor și atrage atenția asupra articolului (a) din Convenție. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că reclamantul nu intenționează să își continue cererea (art. 37 § 1 litera (a) din Convenție). Este convins că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în Protocolurile în cauză, nu necesită continuarea cererii (articolul în amendă a Convenției). Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

SECOND SECTION

FINAL DECISION

Application no. 45485/99

by Munir Ali LANEWALA

against Denmark

The European Court of Human Rights, sitting on 6 September 2001 as a Chamber composed of

Mr

C.L.

Rozakis

,

President

,

Mr

A.B.

Baka

,

Mr

G.

Bonello

,

Mr

P.

Lorenzen

,

Mrs

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

Mr

E.

Levits

,

Mr

A.

Kovler

,

judges

,

and Mr E.

Fribergh

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 17

February

1998 and registered by the Court on 19

January

1999,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Munir Ali Lanewala, is a Canadian national, born in 1941 and living in Greve, Denmark.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant runs a small taxi business. At the relevant time he owned 3 vehicles and had 6 drivers employed. On 19 April 1993 one of the employed drivers was stopped by the police as the taxi’s rear tyres did not meet certain requirements.

For this offence the applicant, as owner of the taxi, was charged on 29

April

1993 with a violation of section

67

§

2 of the Danish Traffic Act (

færdselsloven

).

An indictment of 31 October 1994 was forwarded to the City Court of Roskilde (

retten i Roskilde

) which on 16 January 1995 found the applicant guilty of the charges brought against him and sentenced him to pay a fine of 350 Danish kroner (DKK).

The judgment was appealed against to the High Court of Eastern Denmark (

Østre Landsret

). Before the High Court the applicant argued,

inter alia

, that section

67

§

2 of the Danish Traffic Act was a rule imposing strict criminal liability which was incompatible with EU regulations concerning free movement as well as Denmark’s obligation under Articles

6

§

2 of the Convention.

Three hearings were subsequently held in the High Court. At the first hearing on 25

March

1996 the case was adjourned in order to clarify certain facts. At the second hearing on 30

April

1997 counsel for the defence distributed a collection of legal documents to which he wanted to refer in his closing arguments. Consequently the court adjourned the case once more. A final hearing was held on 29

August

1997.

By judgment of 5

September

1997 the High Court upheld the Roskilde City Court judgment.

The applicant did not apply for leave to appeal to the Supreme Court (

Højesteret

).

COMPLAINTS

The applicant complained, under Article 6 § 1 of the Convention, that the criminal charge against him was not determined within a reasonable time.

PROCEDURE

On 19

October

2000 the Court decided, under Rule 54 §

3 (b) of the Rules

of Court, to give notice of the application to the respondent Government and invite them to submit written observations on the applicant’s complaint concerning the length of the proceedings. The remainder of the application was declared inadmissible.

In a letter of 20

December

2000 the applicant’s representative submitted:

“ This is to inform you that I have informed my client, Munir A. Lanewala, that I do not wish to represent him any further in this matter.

I trust that Mr Lanewala will advice you about his future representation before the European Court of Human Rights.”

The Government’s observations, submitted on 2

February 2001, were transmitted to the applicant on 27

February 2001 and he was invited to submit his obeservations in reply before 10

April

May

2001, not having received any comments from the applicant, the Registry sent him a registrered letter recalling the state of proceedings and drawing his attention to Article

37

§

1

(a) of the Convention. The applicant did not reply.

THE LAW

In the light of the above, the Court considers that the applicant does not intend to pursue his application (Article 37 § 1 (a) of the Convention). It is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require a continuation of the application (Article

37

§

1

in fine

of the Convention).

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Erik

Fribergh

Christos

Rozakis

Registrar

President