GROSSE v. DENMARK
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Admissible
GROSSE v. DENMARK (CtEDO, 2000)
DECIZIE FINALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 30285/96 de Ruddy GROSSE împotriva Danemarcei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 2 martie 2000 în calitate de Cameră compusă din B. Conforti, Președintele G. Bonello, P. Lorenzen, dna M. Tsatsa-Nikolovska, A.B. Baka, E. Levits, A. Kovler, judecători și E. Fribergh, grefierul secțiunii având în vedere cererea de mai sus introdusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 2 februarie 1995 și înregistrată la 26 februarie 1996, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, având în vedere hotărârea parțială a Comisiei din 9 septembrie 1998, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul este un național danez, născut în 1942 și trăiește în Hørup Hav, Danemarca. Faptele cazului, astfel cum sunt prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul s-a mutat din Danemarca în Germania în iulie 1980 ca urmare a preluării controlului unei firme situate în Germania. În 1981 a cumpărat o mașină înmatriculată în Germania. La 1 august 1985, reclamantul a fost informat de poliție că a fost acuzat că a importat o mașină înmatriculată germană în Danemarca în conformitate cu reglementările vamale și de înmatriculare aplicabile. La 21 noiembrie 1985 a fost eliberată o ordonanță de confiscare a mașinii de la Tribunalul Orașului Sønderborg. La 29 ianuarie 1986, șeful de poliție din Sønderborg (Politimesteren i Sønderborg) l-a acuzat, printre altele , cu evaziunea taxelor vamale referitoare la presupusul import al mașinii și la utilizarea ulterioară a acesteia în Danemarca. La 26 martie 1986, reclamantul a fost achitat de acuzațiile, iar aprecierea mașinii sale a fost respinsă de Curtea Orașului. La apelul Curții Înalte a Danemarcei de Vest ( Vestre Landsret ), la 22 septembrie 1986, a condamnat reclamantul și l-a condamnat la o amendă de 26 000 DKK. În plus, reclamantul a fost ordonat să plătească impozitul pe valoarea adăugată în valoare de 6.491 DKK și costurile cauzei. La 8 ianuarie 1987, reclamantul a solicitat Ministerului Justiției să-i acorde permisiunea de a face apel la Curtea Supremă (Højesteret La 3 iunie 1987, Ministerul Justiției a notificat reclamantului că prelucrarea cererii sale de concediu de recurs ar aștepta hotărârea Curții Supreme într-un caz similar, denumit în continuare „Cazul Ryborg”. În acest caz, Curtea Supremă a solicitat Curții Europene de Justiție să pronunțe o pronunțare preliminară în temeiul articolului 177 din Tratatul UE. În urma hotărârii preliminare din 23 aprilie 1991 de către Curtea Europeană de Justiție în „Cazul Ryborg”, procurorul general ( Rigsadvokaten ) s-a alăturat dlui Ryborg în cererea de achitare în fața Curții Supreme. La 28 august 1991, Curtea Supremă a achitat dl Ryborg de acuzațiile împotriva lui. La 8 februarie 1993, Ministerul Justiției a acordat reclamantului permisiunea de a face apel la Curtea Supremă. Procesul a fost programat pentru a începe la 15 aprilie 1993. La 25 martie 1993, reclamantul a solicitat Curtea Supremă să se pronunțe la Curtea Europeană de Justiție pentru o hotărâre preliminară în temeiul articolului 177 din Tratatul UE cu privire la compatibilitatea cu legislația UE a legislației daneze privind înregistrarea autovehiculelor importate și impunerea taxelor. La 26 martie 1993, Curtea Supremă a suspendat cazul în așteptarea unui răspuns al Procurorului General. La 13 ianuarie 1994, Procurorul general a susținut că cererea reclamantului ar trebui respinsă. La 19 aprilie 1994, Curtea Supremă a hotărât să nu se dea în judecată Curții Europene de Justiție. La 24 ianuarie 1995, Curtea Supremă a susținut hotărârea Curții Înalte din 22 septembrie 1986 și a constatat astfel că reclamantul a fost vinovat de încălcarea acuzațiilor aduse împotriva lui. COMPLAINTĂ Reclamantul plânge, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că cauza penală împotriva acestuia nu a fost stabilită într-un timp rezonabil. Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, de durata procedurii privind stabilirea acuzațiilor penale împotriva acestuia. Părțile convin că procedura a început la 1 august 1985 și s-a încheiat la 24 ianuarie 1995. Prin urmare, acestea au durat un total de 9 ani, 5 luni și 23 zile. Reclamantul consideră că durata procedurii depășește termenul rezonabil prevăzut la art. 6 § 1 din Convenție. Guvernul contează acest lucru. Curtea consideră, având în vedere criteriile stabilite de jurisprudența organelor Convenției cu privire la chestiunea „tempului rezonabil” și având în vedere toate informațiile în posesia sa, că este necesară o examinare a meritelor plângerii. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECLAREA ADMINISTRABILĂ DE APLICARE, fără a se prejudeca de meritul cazului. Erik Fribergh Benedetto Conforti Președintele grefierului