Galiano împotriva Franței

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARTENERALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 58466/00 prezentate de Jean-Pierre GALIANO împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 11 septembrie 2001 într-o cameră compusă din domnii Loucaide președinte J.-P. Costa W. Fuhrmann, Kūris Jungwiert H.S. Greve Ugrekhelidze judecători Dolle graffière de secțiune Având în vedere cererea depusă la 17 aprilie 2000 și înregistrată la 26 iunie 2000, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentului, Jean-Pierre Galiano, este un resortisant francez, născut în 1957 și rezident la Saint-Maxime.

Circumstanțele din speță printr-o ordonanță a instanței judecătorești din data de 24 octombrie 1994, reclamantul și M P., puse în discuție în februarie 1993, au fost retrimise în fața tribunalului corecțional sub prevenirea de a avea, în 1990 și 1991, manevre frauduloase (înscenate în ședințe publice pentru a convinge oamenii creduli de existența puterilor supranaturale cu utilizarea falselor calități ale Fecioarei și ale lui Cristos reîncarnate, minciuni susținute de masca științei, cu utilizarea calității sale de dentist și psihiatru) pentru a convinge victimele de existența unei puteri imaginare, și pentru a obține predarea de bani și de cecuri false, și pentru a avea prin acest mijloc înșelat sau o parte din averea acestora.

Prin hotărârea din 20 martie 1995, tribunalul corecțional din Draguignan l-a condamnat pe reclamant și pe M.P. la un an de închisoare cu suspendare și la 50 000 de franci de închisoare. P. au făcut apel la judecată. L. Caz, care a fost chemat în fața tribunalului de apel al Aix-en-Provence în landul din 26 noiembrie 1997, a fost retrimis la contradicția reclamantului și a tuturor părților civile inițiate cu cea din 6 mai 1998. M. P., citată în mod regulat pentru această audiere, a emis Curții un certificat medical care să ateste că starea sa de sănătate nu i-a permis să se deplaseze pentru a se prezenta. Prin Hotărârea din 6 mai 1998, Curtea de Apel din Aix-en-Provence, care a pus în aplicare art. 416 din Codul de procedură penală, a ordonat ca M. P. să fie auzită la domiciliul său.

Aceasta din urmă a fost auzită în octombrie 1998. Reclamantul și părțile civile au fost recitate în fața instanței în octombrie și noiembrie 1998. La 7 decembrie 1998, M. P. a decedat. Prin Hotărârea din 3 martie 1999, Curtea de Apel din Aix-en-Provence a constatat dispariția acțiunii publice în raport cu M P. și a confirmat pe deplin hotărârea în ceea ce îl privește pe solicitant. La 5 martie 1999, reclamantul a făcut o declarație de recurs.

Prin hotărârea din 13 octombrie 1999, notificată la 3 ianuarie 2000, Curtea de Casație a respins recursul în termenii următori, având în vedere memoriul personal produs; (...) Așteptând ca hotărârile atacate din 3 august 1995 să pună Curtea de Casație în măsură să se asigure că instanța de apel a recunoscut, fără a ignora dispozițiile legii din 3 august 1995, privind legea de amnistie, că a răspuns șefilor perseverenți ai concluziilor cu care a fost sesizată și caracterizat în toate elementele sale, atât material cât și personal, chitanța de care a declarat că este vinovată și, prin urmare, a justificat alocarea, în beneficiul părților civile, a indemnizațiilor adecvate pentru repararea prejudiciilor care decurg din acestea ; (...) GRIAV 1. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii și de faptul că Curtea de Casație nu a răspuns la toate mijloacele sale.

(2) Reclamantul se plânge, de asemenea, de încălcarea art. 6 alin. (2), 7, 9, 10, 11 și 14 din Convenție. (1) Reclamantul se plânge cu privire la durata procedurii și la lipsa motivării de încetare a căsării și mai puțin la art. 6 alin. (1) din Convenție, ale căror dispoziții relevante se citesc astfel: Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este justificată. În stadiul actual al dosarului, Curtea consideră că nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea fondului întemeiat pe durata procedurii și consideră că este necesar ca această parte a cauzei să fie adusă la cunoștința guvernului pus în discuție.

În ceea ce privește motivarea hotărârii Curții de Casație, Curtea amintește că, în cazul în care art. 6 alineatul (1) obligă instanțele să își motiveze deciziile, această obligație nu se poate înțelege ca solicitând un răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârea García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, CEDO 1999-I, [21.1.99], § 26. În prezenta cerere, Curtea consideră că: că, prin respingerea acțiunii, Curtea de Casație s-a putut limita la a-și face propriile motive ale deciziei în cauză (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea Hellec. Finlanda din 19 decembrie 1997, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 2930 § 59-60). Prin urmare, această parte a plângerii trebuie respinsă pentru neajunsuri evidente de fond prin aplicarea articolului 35 § 3 și a articolului 4 din Convenție.

(2) Reclamantul se plânge, de asemenea, de încălcarea articolelor 6 § 2, 7, 9, 10, 11 și 14 din Convenție. Curtea constată că obiecțiunile nu au fost invocate în fața instanțelor naționale. În orice caz, ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu indică nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau a protocoalelor sale. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea Ö Õ reclamantului cu privire la durata procedurii Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. S. D Olle Loucauges grefaire Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 58466/00 présentée par Jean-Pierre GALIANO contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 11 septembre 2001 en une chambre composée de MM. L. Loucaides , président , J.-P. Costa , W. Fuhrmann, P. Kūris , K. Jungwiert , M me H.S. Greve , M. M. Ugrekhelidze , juges , et de M me S. Dollé , greffière de section , Vu la requête introduite le 17 avril 2000 et enregistrée le 26 juin 2000, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, Jean-Pierre Galiano, est un ressortissant français, né en 1957 et résidant à Sainte-Maxime.

A. Les circonstances de l’espèce Par une ordonnance du juge d’instruction en date du 24 octobre 1994, le requérant et M me P., mis en examen en février 1993, furent renvoyés devant le tribunal correctionnel sous la prévention d’avoir, courant 1990 et 1991, en employant des manœuvres frauduleuses (mise en scène dans des réunions publiques pour persuader des gens crédules de l’existence de pouvoirs surnaturels avec recours aux fausses qualités de Vierge et Christ réincarnés, mensonges confortés par le masque de la science, avec utilisation de sa qualité de dentiste et psychanalyste) pour persuader les victimes de l’existence d’un pouvoir imaginaire, et obtenir la remise de somme d’argent et de chèques, et d’avoir par ce moyen escroqué tout ou partie de la fortune de celles-ci.

Par jugement du 20 mars 1995, le tribunal correctionnel de Draguignan condamna le requérant et M me P. à un an d’emprisonnement avec sursis et 50 000 francs d’amende. Les 21 et 27 mars 1995, le requérant et M me P. firent appel du jugement. L’affaire, appelée devant la cour d’appel d’Aix-en-Provence à l’audience du 26 novembre 1997, fut renvoyée au contradictoire du requérant et de toutes les parties civiles intimées à celle du 6 mai 1998. M me P., régulièrement citée pour cette audience, adressa à la cour un certificat médical attestant que son état de santé ne lui permettait pas de se déplacer pour comparaître. Par arrêt du 6 mai 1998, la cour d’appel d’Aix-en-Provence, faisant application de l’article 416 du code de procédure pénale, ordonna que M me P. soit entendue à son domicile.

Cette dernière fut entendue en octobre 1998. Le requérant et les parties civiles furent recités devant la cour en octobre et novembre 1998. Le 7 décembre 1998, M me P. décéda. Par un arrêt du 3 mars 1999, la cour d’appel d’Aix-en-Provence constata l’extinction de l’action publique à l’égard de M me P. et confirma entièrement le jugement en ce qui concerne le requérant. Le 5 mars 1999, le requérant fit une déclaration de pourvoi.

Par un arrêt du 13 octobre 1999, notifié le 3 janvier 2000, la Cour de cassation rejeta le pourvoi dans les termes suivants : « Vu le mémoire personnel produit ; (...) Attendu que les énonciations de l’arrêt attaqué mettent la Cour de cassation en mesure de s’assurer que la cour d’appel a, sans méconnaître les dispositions de la loi du 3 août 1995, portant loi d’amnistie, répondu aux chefs péremptoires des conclusions dont elle était saisie et caractérisé en tous ses éléments, tant matériels qu’intentionnel, le délit d’escroquerie dont elle a déclaré le prévenu coupable, et a ainsi justifié l’allocation, au profit des parties civiles, des indemnités propres à réparer les préjudices en découlant ; (...) ». GRIEFS 1. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure et de ce que la Cour de cassation n’a pas répondu à tous ses moyens.

2. Le requérant se plaint également de la violation des articles 6 § 2, 7, 9, 10, 11 et 14 de la Convention. EN DROIT 1. Le requérant se plaint de la durée de la procédure et du manque de motivation de l’arrêt de cassation et invoque l’article 6 § 1 de la Convention, dont les dispositions pertinentes se lisent ainsi : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. » En l’état actuel du dossier, la Cour estime ne pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité du grief tiré de la durée de la procédure et juge nécessaire de porter cette partie du grief à la connaissance du Gouvernement mis en cause.

S’agissant de la motivation de l’arrêt de la Cour de cassation, la Cour rappelle que si l’article 6 § 1 oblige les tribunaux à motiver leur décisions, cette obligation ne peut se comprendre comme exigeant une réponse détaillée à chaque argument (arrêt García Ruiz c. Espagne [GC], n° 30544/96, CEDH 1999-I, [21.1.99], § 26). Dans la présente requête, la Cour considère qu’en rejetant le recours, la Cour de cassation a pu se borner à faire siens les motifs de la décision entreprise (voir, mutatis mutandis , l’arrêt Helle c. Finlande du 19 décembre 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997-VIII, p. 2930 §§ 59-60). Cette partie du grief doit dès lors être rejeté pour défaut manifeste de fondement par application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

2. Le requérant se plaint également de la violation des articles 6 § 2, 7, 9, 10, 11 et 14 de la Convention. La Cour constate que les griefs n’ont pas été soulevés devant les juridictions nationales. En tout état de cause, compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle ne relève aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen du grief du requérant concernant la durée de la procédure ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus.

S. D ollé L. Loucaides Greffière Président