ÖZDEMIR contre la TURQUIE

SECȚIUNEA I DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 488/99 prezentate de Göksar ÖZDEMIR împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 11 septembrie 2001 într-o cameră compusă din președintele Palm Thomassen al meu, dnii Gaukur Jörundsson Türmen Bîrsan Casadevell Maruste judecători dl O După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie ÎN FAȚĂ pe reclamant, Göksar Özdemir, este un cetățean turc, născut în 1979. El este în prezent reținut la casa de judecată din Bergama (Izmir). El este reprezentat în fața Curții de către domnul Ercan Demir, avocat în barou d'Izmir. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Mai 1998, în timp ce se ducea la festivitățile din 1 mai, reclamantul a fost arestat și reținut de către polițiștii din cadrul Direcției pentru Securitate D Izmir, secțiunea de combatere a terorismului, deoarece avea pe el o pânză pe care era înscrisă litera K și era presupusă a ajuta și asista o organizație ilegală, MLKP (Marxist Leninist Partidul Comunist). La 5 mai 1998, reclamantul a fost adus în fața judecătorului în apropierea instanței de securitate a statului żIzmir, care a dispus arestarea sa provizorie. Prin actul de punere în arest prezentat la 11 mai 1998, procurorul Republicii aproape de curtea de securitate a statului Õ Izmir l-a inculpat pe reclamant, în conformitate cu art. 169 din Codul Penal, pentru asistență și asistență la MLKP. Prin hotărârea din 23 iulie 1998, Curtea de Securitate a statului Izmir, compusă din doi judecători civili și un judecător militar cu gradul de locotenent-colonel, l-a recunoscut pe reclamant vinovat de faptele care i-au fost reproșate și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de patru ani și șase luni, în conformitate cu articolele 169 din Codul Penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. Apoi, ținând cont de circumstanțele atenuante, Curtea l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și nouă luni. Printr-o hotărâre pronunțată la 10 februarie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială. În această privință, el expune că un judecător militar, a cărui independență față de superiorii săi militari nu este asigurată în mod corespunzător, se afla în cadrul Curții de Securitate a statului d .Izmir. Invocând art. 14 din Convenție, reclamantul se plânge, pe de o parte, de faptul că, din cauza opiniilor sale politice, a fost judecat de o instanță de securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială. În această privință, el expune că un judecător militar, a cărui independență față de superiorii săi militari nu este asigurată în mod corespunzător, se afla în cadrul Curții de Securitate a statului d .Izmir. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră că este necesar să-l aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 3 din Convenție, recurentul declară că a fost supus unor tratamente inumane și degradante în timpul custodiei sale. Curtea constată că reclamantul nu a prezentat, în fața sa, niciun element material sau orice început de probă și nici nu a furnizat explicații detaliate în sprijinul afirmațiilor sale privind tratamentul contrar articolului 3 din convenție. În aceste împrejurări, Curtea constată că nu dispune de niciun element care ar putea duce la o suspiciune rezonabilă de tratament incompatibil cu art. 3 din Convenia impusă de poliie (a se vedea, printre altele, Barbaros Hayrettin Y uimaz c. Turcia (dec.), nr. 50743/99, 30.5.2000, Yusuf Fidan c. Turcia (dec.), nr. 24209/94, 29.2.2000). Prin urmare, rezultă că această cauză trebuie respinsă din lipsă vădită de temei în sensul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Invocând art. 14 din Convenție, reclamantul se plânge, pe de o parte, de faptul că, în virtutea opiniilor sale politice, a fost judecat de o instanță de securitate a statului și, pe de altă parte, că executarea pedepsei sale este supusă unor norme speciale. Curtea constată că, în măsura în care cauza reclamantului se referă la o pretinsă discriminare din cauza opiniilor sale politice, această parte a acesteia nu este susținută în niciun fel. În ceea ce privește presupusa discriminare în ceea ce privește aplicarea pedepsei, presupunând chiar că aceasta intră sub incidența articolului 5 alineatul (1) litera (a) din Convenția combinată cu art. 14, care se referă la jurisprudența sa constantă (a se vedea Gerger c. Turcia [GC], nr. 24919, § 69, CEDO 1999), Curtea arată că discriminarea nu se făcea între diferite grupuri de persoane, ci între diferite tipuri de persoane, în funcție de gravitatea pe care le-a recunoscut legiuitorul; prin urmare, nu există niciun element de natură să se concluzioneze că, în speță, a existat o discriminare Prin urmare, rezultă că această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (4) din convenție, prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână în mod expres Hotărârea reclamantului cu privire la lipsa de independență și de imparțialitate a instanței de securitate a statului żIzmir [art. 6 alineatul (1) ] Declară Cererea inadmisibilă pentru surplus. Michael O. BOYLE Elisabeth Palm Modululer Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 48058/99

présentée par Göksar ÖZDEMIR

contre la Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le

11 septembre 2001 en une chambre composée de

M

mes

E.

Palm

,

présidente

,

W.

Thomassen

,

MM.

Gaukur

Jörundsson

,

R.

Türmen

,

C.

Bîrsan

,

J.

Casadevall

,

R.

Maruste

,

juges

,

et

de

M. M.

O’Boyle

,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, Göksar Özdemir, est un ressortissant turc, né en 1979. Il est actuellement détenu à la maison d’arrêt de Bergama (Izmir). Il est représenté devant la Cour par M

e

Ercan Demir, avocat au barreau d’Izmir.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 1

er

mai 1998, alors qu’il se rendait aux festivités du 1

er

mai, le requérant fut arrête et placé en garde à vue par les policiers de la direction de la sûreté d’Izmir, section de la lutte contre le terrorisme, car il avait sur lui un tissu sur lequel était inscrite la lettre K et était ainsi présumé aider et assister une organisation illégale, le MLKP (Marxiste Léniniste Parti communiste).

Le 5 mai 1998, le requérant fut traduit devant le juge près la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir qui ordonna sa mise en détention provisoire.

Par acte d’accusation présenté le 11 mai 1998, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir inculpa le requérant, en application de l’article 169 du code pénal, pour aide et assistance au MLKP.

Par arrêt du 23 juillet 1998, la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir, composée de deux juges civils et d’un juge militaire ayant le grade de lieutenant-colonel, reconnut le requérant coupable des faits qui lui étaient reprochés et le condamna à une peine d’emprisonnement de quatre ans et six mois, en application des articles 169 du code pénal et 5 de la loi n° 3713 relative à la lutte contre le terrorisme. Puis, tenant compte des circonstances atténuantes, la cour le condamna à une peine d’emprisonnement de trois ans et neuf mois.

Par un arrêt prononcé le 10 février 1999, la Cour de cassation confirma l’arrêt attaqué.

GRIEFS

1.

Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant allègue qu’il a subi des traitements inhumains et dégradants pendant sa garde à vue.

2.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de ce que sa cause n’a pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial. Il expose à cet égard qu’un juge militaire, dont l’indépendance à l’égard de ses supérieurs militaires n’est pas dûment assurée, siégeait au sein de la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir.

3.

Invoquant l’article 14 de la Convention, le requérant se plaint, d’une part, de ce qu’en raison de ses opinions politiques, il a été jugé par une cour de sûreté de l’Etat et, d’autre part, que l’exécution de sa peine est soumise à des règles particulières.

EN DROIT

1.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de ce que sa cause n’a pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial. Il expose à cet égard qu’un juge militaire, dont l’indépendance à l’égard de ses supérieurs militaires n’est pas dûment assurée, siégeait au sein de la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir.

En l’état actuel du dossier la Cour n’estime pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et estime nécessaire de le porter à la connaissance du Gouvernement défendeur, en application de l’article

54 §

3

b) de son règlement.

2.

Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant allègue qu’il a subi des traitements inhumains et dégradants pendant sa garde à vue.

La Cour constate que le requérant n’a pas produit, devant elle, le moindre élément matériel ou un quelconque commencement de preuve ni fourni des explications détaillées à l’appui de ses allégations de traitements contraires à l’article 3 de la Convention.

Dans ces circonstances, la Cour observe qu’elle ne dispose d’aucun élément susceptible d’engendrer un soupçon raisonnable de traitements incompatibles avec l’article 3 de la Convention infligés par les policiers (voir, entre autres,

Barbaros Hayrettin Yılmaz c. Turquie

(déc.), n°

50743/99, 30.5.2000,

Yusuf Fidan c. Turquie

(déc.), n° 24209/94, 29.2.2000).

Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour défaut manifeste de fondement au sens de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

3.

Invoquant l’article 14 de la Convention, le requérant se plaint, d’une part, de ce qu’en raison de ses opinions politiques, il a été jugé par une cour de sûreté de l’Etat et, d’autre part, que l’exécution de sa peine est soumise à des règles particulières.

La Cour constate que, dans la mesure où le grief du requérant porte sur une prétendue discrimination en raison de ses opinions politiques, cette partie de son grief n’est aucunement étayée.

En ce qui concerne la prétendue discrimination quant à l’application de la peine encourue, à supposer même que ce grief relève de l’article 5 § 1 a) de la Convention combiné avec son article 14, se référant à sa jurisprudence constante (voir

Gerger c. Turquie

[GC], n° 24919, § 69, CEDH 1999), la Cour relève que la discrimination alléguée n’était pas faite entre différents groupes de personnes mais entre différents types d’infractions, selon la gravité que leur reconnaissait le législateur. Il n’existe dès lors aucun élément de nature à conclure qu’il y ait eu, en l’espèce, une «

discrimination

» contraire à la Convention.

Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et doit être rejetée en application de son article 35 § 4.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen du grief du requérant concernant le manque allégué d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir (article

6 § 1)

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Michael

O’Boyle

Elisabeth

Palm

Greffier

Présidente