FELDMAN contre la FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable
FELDMAN contre la FRANCE (CtEDO, 2001)
SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 53426/99 prezentate de Marcel FLDMAN împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 13 septembrie 2001 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele A.B. Baka J.P. Costa Bonello Tsatsa-Nikolovska Kovler Zagrebelsky, judecători E. Fribergh grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 29 noiembrie 1999 și înregistrată la 15 decembrie 1999, După ce a deliberat, face următoarea decizie: reclamantul, Marcel Feldman, este un resortisant francez, născut în 1937 și rezident la Paris. Acesta este reprezentat în fața Curții de către dl E. Piwnica și dl J.Molinie, avocați la Paris. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: În aprilie 1989, dl L. Y. a câștigat compania Housse Avia, care producea huse și garnituri pentru vehicule. În 1992, în timp ce lua parte la un tur de masă al celor implicați pentru a prelua societatea în lichidare, dl L. Y. l-a întâlnit pe reclamant, avocat la curtea din Paris, atunci consiliul donatorului. În 1993, dl L. Y. l-a luat drept avocat. La 6 aprilie 1993, societatea Housse Avia și-a prezentat bilanțul. La 15 aprilie, în timp ce pasivul societății și-a asumat 36 de milioane de franci, Tribunalul de Comerț din Nanterra a inițiat o procedură de redresare judiciară și l-a desemnat pe M. A. în calitate de administrator judiciar și pe domnul B. reprezentant al creditorilor. Tribunalul a ținut o perioadă de observație de trei luni până la 15 iulie. La 4 iulie, reclamantul a fost demis din dosar, iar domnul L. Y. a prezentat personal cererea de prelungire a perioadei de observație până la 15 octombrie 1993. Un plan de redresare prin cesiune către societatea Eca a fost adoptat prin hotărârea Tribunalului din 12 octombrie 1993. În 1994, o anchetă s-a deschis deoarece M. A. ar fi primit, prin intermediul reclamantului, o sumă de la domnul L. Y. s La data intrării în vigoare a prezentului regulament, autoritățile competente ale statului membru în care se află sediul central al statului membru în care se află sediul central al statului membru în care se află sediul central al statului membru în care se află sediul central al statului membru în care se află sediul central al statului membru în care se află sediul social al statului membru în care se află sediul social al statului membru în care se află sediul social al statului membru în care se află sediul social al statului membru în care se află sediul social al statului membru în care se află sediul social al statului membru în care se află sediul social al statului membru în care se află sediul social al statului membru în care se află sediul central al statului membru în care se află sediul social al statului membru în care se află sediul social al statului membru în care se află sediul. Prin Ordonanța din 9 februarie 1995, instanța de judecată a declarat că reclamantul nu și-ar putea exercita profesia de avocat în fața Tribunalului de Comerț din Nanterre, nici în cadrul procedurilor de redresare, nici în cadrul procedurilor de lichidare judiciară a întreprinderilor aflate în dificultate. Prin ordonanța din 29 iulie 1996, instanța judecătorească a dispus menținerea reclamantului sub control judiciar până la audierea sa în fața instanței. Prin rechiziționarea definitivă din 24 iulie 1996, procurorul Republicii lângă Tribunalul de gGrande Instance de Nanterre a solicitat recalificarea faptelor reproșate reclamantului sub statutul de corupție pasivă în infracțiunea de complicitate a faptelor de corupție pasivă comise de M. Prin ordonanța de trimitere din 29 iulie 1996, instanța judecătorească a trimis reclamantul în fața instanței corecționale. Aceasta a considerat că a fost vorba despre o informare suficientă a acuzațiilor împotriva sa de a fi complice la Baginous, Paris și la Apărare și pe teritoriul național, în aprilie-august 1993 și de atunci, neacoperite de prescripție, a infracțiunilor de corupție pasivă comise între aprilie și august 1993 de către M. A., în beneficiul dlui L. Y., reprezentând societatea Housse Avia, și în beneficiul dlui L. și al dlui H., reprezentanți ai societății Peppers, prin asistență și asistență furnizate în cunoștință de cauză M.A. în pregătirea sau consumul de Potrivit reclamantului, aceste acuzații se bazau exclusiv pe declarațiile dlui L. Y. cu care reclamantul nu trebuia să se confrunte niciodată în cursul informației. Prin hotărârea din 26 februarie 1997, Tribunalul de Mare Instanță din Nanterra, după ce a constatat în mod expres că mai nu era stabilit faptul că a existat un pact de corupție, a declarat M. A. (autorul principal al lacunei) nevinovat și l-a redus la acuzația de complicitate la corupție pasivă. Cu toate acestea, el a recalificat în cursul deliberării faptelor reproșate reclamantului (condamnatul lui M. A. în acest caz) în escrocherie și tentativă de înșelătorie, l-a declarat vinovat de aceste infracțiuni, l-a condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare și o amendă de 100.000 de franci, și l-a condamnat împotriva privării pe o perioadă de trei ani a tuturor drepturilor sale civile, civile și de familie. Mai precis, tribunalul a afirmat că: în cazul în care infracțiunile de corupție pasivă nu sunt stabilite împotriva M.A., faptele reproșate [reclamantului] sub calificarea de complicitate la corupție trebuie să se analizeze într-o fraudă și tentativă de înșelătorie. El a declarat în mod expres că nu a prezentat în fața sa calificările reținute cu încălcarea drepturilor sale de către primii judecători. La 19 martie 1998, tribunalul de apel al Versailles a confirmat hotărârea pronunțată în ceea ce îl declarase pe reclamantul vinovat de înșelăciune și de tentativă de înșelătorie împotriva domnului și a societății Peppers și în acest sens, a condamnat la închisoare pe o perioadă de doi ani cu suspendare și la interzicerea drepturilor civile, civile și de familie timp de trei ani. Curtea de apel reformulat la rejudecare pentru surplus. Mai precis, flautul de apel încheie astfel: mai exact: Având în vedere că calitatea de avocat al lui Marcel Feldman și, prin urmare, presupusa sa cunoaștere a procedurilor judiciare erau de natură să tipărească afirmații în ultimă instanță mincinoase privind aspectul sincirității și să convingă [M.L.Y.], atunci destabilizat de cauza sa (...) de necesitatea de a corupe administratorul judiciar pentru a obține din instanța comercială decizii favorabile. (...) în pofida afirmațiilor contrare ale apărării, această recalificare nu este incompatibilă cu cerințele unui proces echitabil, [reclamantul] putând explica pe parcursul tuturor informațiilor privind ansamblul elementelor necesare pentru a caracteriza aceste infracțiuni. Reclamantul s-a ocupat de casare. În memoriul său amplificativ, el reamintea că prezentarea voluntară, care permitea instanțelor corecționale să își prezinte sesizarea, astfel cum a fost ea, din ordonanța de trimitere sau din citație, a înțeles că inculpatul se prezenta voluntar în fața instanței de judecată și nu în stadiul de informare și că, prin urmare, menționând ceea ce ar fi putut explica reclamantul. pe parcursul întregii informații despre toate elementele necesare pentru a caracteriza infracțiunile de înșelăciune și de tentativă de înșelăciune, instanța de apel încălcase prin falsa aplicare dispozițiile articolului 388 din Codul de procedură penală. La 30 iunie 1999, Camera Penală a Curții de Casație a respins recursul reclamantului, care invoca în mod expres încălcarea dispozițiilor Convenției Europene. Curtea de Casație a pronunțat hotărârea Tribunalului de Primă Instanță al Versailles prin intermediul unui ordin judecătoresc prin care îl condamnase pe reclamant la interdicție timp de trei ani de a reprezenta sau de a asista o parte în fața justiției, deoarece o astfel de interdicție nu putea fi pronunțată la data la care Comisia pentru fapte. Curtea de Casație a fost sesizată: Pentru a recalifica înșelăciunea și tentativa de a face fapte urmărite inițial sub comanda șefilor de corupție activă și pasivă, instanța de apel se stabilește prin motivele reținute la mijloc. În acest stat, hotărârea nu îndepărtează obiecțiile invocate, din moment ce recalificarea fiind pronunțată de primii judecători, [reclamantul] avea capacitatea de a o discuta în fața instanței de apel Dreptul și practica internă relevante L a articolului 388 din Codul de procedură penală dispune Instanța corecțională este sesizată cu privire la încălcările competenței sale fie prin înfățișarea voluntară a părților, fie prin citație, fie prin convocarea prin proces verbal, fie prin înfățișare imediată, fie prin trimiterea ordonată de instanța de judecată. Conform jurisprudenței, instanța corecțională poate modifica calificarea faptelor urmărite, cu condiția ca acesta să fie sesizat cu titlul inițial al urmăririi tuturor elementelor de fapt ale piscicolului respectiv să se substituie celui urmărit. Judecătorul nu este obligat de calificarea acordată prevenirii și are nu numai dreptul, ci și obligația de a caracteriza faptele care i-au fost aduse și de a aplica legea penală, în conformitate cu rezultatele de la data laminării. Dreptul de a modifica calificarea legală a faptului aparține atât judecătorilor de apel, cât și tribunalului corecțional. Totuși, este în aceeași condiție să nu se schimbe nimic față de faptul că este denunțat în actele de procedură, și să nu se pronunțe asupra altor fapte care nu sunt incluse în prevenire. Judecătorii nu pot, în pretextul acestei recalificări, să adauge fapte și infracțiuni care nu sunt vizate de prevenire în ceea ce privește unul dintre inculpati, fără ca, în prealabil, persoana în cauză să fi acceptat în mod expres să fie judecat de acest conducător complementar. GRIFS Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) litera (a) și (b) din Convenție, reclamantul se plânge de faptul că instanțele competente au recalificat în curs de desfășurare faptele care i-au fost reproșate. Reclamantul declară, de asemenea, o încălcare a articolului 2 din Protocolul nr. martie 1999, reclamantul declară o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (a) și a articolului 6 alineatul (3) litera (b) din convenție, a cărei parte relevantă în speță este formulată după cum urmează Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) de fond a oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei. (...) Orice persoană acuzată are dreptul, în special, la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) de fond a oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei. (...) să fie informat, în cel mai scurt timp, într-o limbă pe care o înțelege și într-un mod detaliat, despre natura și cauza acuzației aduse împotriva sa, având la dispoziție timpul și facilitățile necesare pregătirii apărării sale (...). Reclamantul reamintește că i s-a reproșat mai întâi că i-a predat domnului A. o sumă plătită de dl L. Y. de 500 000 Sincer pentru a obține continuarea activității; apoi pentru a-și reînnoi propunerea domnului L. Y. pentru o sumă de 250 000 de franci; apoi, că domnul L. Y. i-ar fi plătit în cele din urmă o sumă de 180 000 de franci; în cele din urmă, tribunalul de mari instanțe de Nanterre l-a reproșat că a obținut o sumă în numerar de 200 000 de franci și că i-a cerut în același timp domnului L. și domnului H. o sumă de 500 de dolari. 1000 de franci pentru M.A. sau chiar - așa cum a estimat Tribunalul de Mare Instanță din Nanterre pentru prima dată în procedură - că reclamantul ar fi încercat să primească o sumă suplimentară de 500 000 de franci de la reprezentanții societății Peppers pentru el însuși și nu pentru M.A. În primul rând, reclamantul a fost acuzat de corupție pasivă, iar în fața acestei acuzații, procurorul districtual a solicitat recalificarea ca infracțiune de complicitate a faptelor de corupție pasivă. Procurorul Republicii a solicitat o condamnare pe motiv exclusiv de complicitate la corupție pasivă. Or, Tribunalul de Mare Instanță din Nanterre a declarat autorul principal, M. A. nevinovat și a condamnat complicele, pe reclamant. Cu toate acestea, nici o investigație a instanței judecătorești nu a vizat vreo escrocherie sau tentativă de escrocherie. Reclamantul subliniază că, în dreptul francez, instanța corecțională nu poate pronunța decât faptele pe care le sesizează în mod regulat. În cazul în care este responsabilitatea sa de a modifica calificarea faptelor și de a înlocui o nouă calificare, aceasta înseamnă că aceasta nu este schimbată sau adăugată la faptele de prevenire, că acestea rămân astfel încât au fost reținute în actul care deține jurisdicția, cu excepția cazului în care pârâtul a acceptat în mod oficial dezbaterea cu privire la noile fapte. Cu toate acestea, reclamantul a refuzat în mod oficial, în concluziile sale în fața instanței judecătorești, dezbaterea privind faptele de înșelătorie și de tentativă de înșelătorie, calificată din oficiu de tribunalul de mare instanță. În cazul în care noțiunea de predare poate fi considerată comună infracțiunii de corupție pasivă și celor de escrocherie și de tentativă de escrocherie, noțiunea de manevre frauduloase este absentă din cauza prevenirii corupției pasive. În virtutea manevrelor frauduloase, încetarea instanței de apel a Versailles reține utilizarea calității de avocat care reține afirmații mincinoase. Nu numai că aceste circumstanțe de fapt au lipsit de la prevenire, dar infracțiunea de complicitate la corupție pasivă presupunea în mod necesar existența unui pact de corupție care excludea, prin urmare, orice minciună din partea presupusului complice cu privire la destinația fondurilor livrate. Sub pretextul recalificării, Tribunalul de apel al Versailles, a cărui hotărâre a fost confirmată de Curtea de Casație, introduce în prevenirea elementelor noi în afara oricărei înfățișări voluntare a pârâtului și, astfel, necunoașterea gravă a dreptului la apărare. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității cererii și consideră necesar să o comunice guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. În plus, reclamantul invocă o încălcare a articolului 2 din Protocolul nr. 7, care dispune de Orice persoană declarată vinovată de o infracțiune de către o instanță are dreptul de a solicita examinarea de către o instanță superioară a declarației de vinovăție sau a condamnării. exercitarea acestui drept, inclusiv a motivelor pentru care poate fi exercitat, este reglementată de lege. Acest drept poate face obiectul unor excepții pentru infracțiuni minore, astfel cum sunt definite de lege sau în cazul în care persoana respectivă a fost judecată în primă instanță de către cea mai înaltă instanță sau a fost găsită vinovată și condamnată în urma unei acțiuni împotriva acesteia. Reclamantul susține că dreptul la un dublu grad de jurisdicție implică dreptul pentru orice persoană acuzată de a-și îndeplini drepturile în ceea ce privește o calificare care nu este menționată în prevenire încă din momentul prezentării sale în fața prim-judecătorilor. Prin urmare, chiar dacă ar fi fost invitat să explice în fața judecătorilor recursului asupra unei recalificări a judecătorilor din oficiu, ar fi existat o încălcare a articolului. Chiar dacă, după cum au menționat judecătorii Curții de Casație, reclamantul ar fi avut posibilitatea de a discuta această recalificare în fața instanței de apel Curtea constată că reclamantul a formulat un apel împotriva hotărârii Tribunalului de Mare Instanță din Nanterre și și-a confirmat hotărârea. Atât în apelul său, cât și în recurs, recurentul a ridicat cauza întemeiat pe recalificarea faptelor, dar cele două instanțe au respins prin motivarea pe care au considerat-o adecvată. În aceste condiții, reclamantul nu poate pretinde că dreptul său la dublu grad de jurisdicție a fost încălcat. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în la fel de unanimă, amână examinarea ... .......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................