Balmer-Schafroth și alții împotriva Elveției

Reclamanții sunt Ursula Balmer-Schafroth, Ueli Balmer-Schafroth, Ursula Wanner și Rainer Zur Linde, toți cetățenii elvețieni care locuiesc în Wileroltigen și Detligen în Elveția. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl Rainer Weibel, un avocat care practică în Berna. Reclamanții au fost printre cele zece solicitanți din anteriorul Balmer-Schafroth și alții v. Cazul Elveția (a se vedea Hotărârea din 26 august 1997, Raportul Hotărârilor și Deciziilor 1997-IV, p. 1346 și secunde). Reclamanții locuiesc în zona de alarmă 1 într-o rază de între patru și cinci kilometri de centrala nucleară din Mühleberg, Elveția. La 14 decembrie 1992, Consiliul Federal (Bundesrat) a acordat centralei nucleare Mühleberg licența de exploatare pentru o perioadă limitată, adică până la 31 decembrie 2002. Această decizie a Consiliului Federal a fost contestată în fața Curții și a condus la hotărârea din cauza Balmer-Schafroth și alții (citată mai sus).

În 1996 societatea care a exploatat centrala nucleară, Bernische Kraftwerke AG, menținând motive economice, a depus o cerere de anulare a limitării perioadei de operare și de obținere a unei licențe pentru o perioadă nelimitată. Cererea a fost publicată în Gazettele Federale (Bundesblatt), în care 1.170 de persoane și patru organizații au depus obiecții în acest sens. Departamentul Federal al Transporturilor și Energiei (Eidgenössisches Verkehrs- und Energiewirtschaftspartement) a solicitat apoi comitetul de examinare tehnică TÜV, o asociere germană, să examineze în special relevanța anumitor cracuri în carcasa nucleară internă (Kernmantel) a centralei nucleare. În avizul său expert din 29 ianuarie 1998, cu numărul de 178 de pagini, TÜV a concluzionat că cracarea nu ar fi în pericol nici posibilitatea de a opri sau de a răci reactorul.

Calcularea creșterii crack-urilor a dezvăluit că în anii următori securitatea ar fi redusă doar nesignificativ. În plus, producătorul a considerat toate posibilele combinații de accidente. Raportul a remarcat, de asemenea, că programele și metodele de control au fost astfel încât să poată detecta astfel de cracuri și să-și determine dimensiunea și să facă acest lucru într-un termen înainte de a deveni periculoase. În urma acestui aviz expert, diverse persoane au solicitat Consiliului Federal pentru o examinare completă a tuturor articulațiilor soldate ale carcasa nucleară. „Asociația Mühleberg”, o asociație care vizează închiderea centralei nucleare Mühleberg, solicită dlui C.K., fizician, să comenteze opinia expertului TÜV.

În răspunsul său din 30 aprilie 1998, expertul C.K. a concluzionat că „dimensiunea crackurilor poate [a fost] subestimată substanțial”, iar până în prezent efectele crackurilor din carcasa nucleară asupra securității centralei nucleare nu au fost examinate decât în mod insuficient. Prin decizia din 28 octombrie 1998, Consiliul Federal a respins diferitele obiecții și a prelungit licența de operare pentru o perioadă de zece ani, adică. Până la 31 decembrie 2012, decizia a considerat că, din cauza diferitelor modernizări, centralele nucleare Mühleberg au devenit mai sigure decât atunci când au fost construite. Inspectoarea Federală a Siguranței Nucleare (Hauptabteilung für die Sicherheit der Kernanlagen) a dat înainte, iar avizul expertului TÜV a concluzionat că crack-urile găsite nu afectează securitatea.

De asemenea, decizia a remarcat că Legea Federală a Energiei Nucleare (Atomgesetz) nu a acordat dreptul la o perioadă de operare nelimitată. Având în vedere un referendum consultativ popular în Cantonul Bern din 1992, în care populația s-a exprimat de fapt împotriva centralei nucleare Mühleberg, Consiliul Federal a hotărât să acorde o licență pentru doar o perioadă limitată de zece ani. La 24 aprilie 2000, „Asociația Mühleberg” a scris Consiliului Federal, solicitând o audiere publică a Inspecției Federale de Siguranță Nucleară cu privire la condițiile pentru eventuala închidere a centralei electrice Mühleberg. Prin scrisoarea din 19 mai 2000, dl M. Leuenberger, un consilier federal (Bundesrat), a refuzat cererea.

Anexată la scrisoarea a fost o declarație a Inspecției Federale de Siguranță Nucleară care abordează, printre altele, problema cutremurului din zona Mühleberg. S-a considerat că probabilitatea de deteriorare a reactorului nuclear se situează între (5-10)x10-6 pe an, o cifră bazată pe toate accidentele de la centralele nucleare ale lumii rezultate din cutremur și că, într-adevăr, centralele nucleare Mühleberg au fost construite pentru a suporta cutremurele. La 8 septembrie 2000, reclamanții au depus la Consiliul Federal o cerere de reexaminare a deciziilor sale din 14 decembrie 1992 și 28 octombrie 1998. În temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (a) din Legea federală privind energia nucleară din 1959, este necesară o licență de la Confederație pentru construcția și exploatarea instalațiilor nucleare și pentru orice modificare a scopului, naturii sau scară a acestor instalații.

Secțiunea 5 § 1 prevede că o licență trebuie refuzată sau acordată sub rezerva condițiilor sau obligațiilor adecvate, în cazul în care aceaceasta este necesară, în special pentru a proteja persoanele, proprietatea altor persoane sau drepturile importante. Secțiunea 6 prevede că Consiliul Federal sau un organism desemnat de el decidă cererile de licență. Secțiunea 8 prevede că instalațiile nucleare și orice formă de proprietate a combustibililor nucleari radioactivi și a reziduurilor sunt plasate sub supraveghere federală; Consiliul Federal și organismul desemnat de acesta au dreptul de a executa funcția de supraveghere a acestora de a emite în orice moment instrucțiuni, dacă aceasta devine necesară, în special, pentru a proteja persoanele, proprietatea altor persoane și drepturile importante; acestea au dreptul de a supraveghea, de asemenea, respectarea acestor instrucțiuni.

În temeiul jurisprudenței Curții Federale, siguranța centralelor nucleare poate fi luată în considerare de către Confederație numai în contextul procedurilor sale de licență (a se vedea hotărârile Curții Federale [BGE [Bundesgerichtsentscheide] 119 Ia, p. 402).

The applicants are Ursula Balmer-Schafroth, Ueli Balmer-Schafroth, Ursula Wanner and Rainer Zur Linde, all Swiss citizens who live in Wileroltigen and Detligen in Switzerland. They are represented before the Court by Mr Rainer Weibel, a lawyer practising in Bern. The applicants were among the ten applicants in the previous Balmer-Schafroth and Others v. Switzerland case (see judgment of 26 August 1997, Reports of Judgments and Decisions 1997-IV, pp. 1346 et seq.). The applicants live in the alarm zone 1 within a radius of between four and five kilometres from the nuclear power station at Mühleberg in Switzerland. On 14 December 1992, the Federal Council (Bundesrat) granted to the Mühleberg nuclear power station the operating licence for a limited period, i.e.

until 31 December 2002. This decision of the Federal Council was contested before the Court and led to the judgment in the Balmer-Schafroth and Others case (cited above). In 1996 the company which operated the nuclear power station, the Bernische Kraftwerke AG, maintaining economic reasons, filed a request to cancel the limitation of the period of operation, and to obtain a licence for an unlimited period. The application was published in the Federal Gazette (Bundesblatt), whereupon 1,170 persons and four organisations filed objections thereto. The Federal Department of Transport and Energy (Eidgenössisches Verkehrs- und Energiewirtschaftsdepartement) then requested the Technical Examination Board TÜV, a German association, to examine in particular the relevance of certain cracks in the inner nuclear casing (Kernmantel) of the nuclear power station.

In its expert opinion of 29 January 1998, numbering 178 pages, the TÜV concluded that the cracks endangered neither the possibility to turn off, or to cool, the reactor. The calculations of the growth in the cracks disclosed that in the coming years the security would only insignificantly be reduced. Moreover, the producer had considered all possible accident combinations. The report also noted that the control programs and methods were such that they could detect such cracks and determine their size, and to do so within a time-limit before the cracks became dangerous. Following this expert opinion, various persons applied to the Federal Council for a complete examination of all welded joints of the nuclear casing.

The “Mühleberg association”, an association aiming at the closure of the Mühleberg nuclear power station, requested Mr C.K., a physicist, to comment on the TÜV expert opinion. In his reply, dated 30 April 1998, the expert C.K. concluded that the “size of the cracks may [have been] substantially underestimated”, and that so far the effects of the cracks in the nuclear casing upon the security of the nuclear power station had only insufficiently been examined. By decision of 28 October 1998 the Federal Council dismissed the various objections and prolonged the operating licence for a period of ten years, i.e. until 31 December 2012. The decision considered that due to various modernisations the Mühleberg nuclear power station had meanwhile become more secure than when it had been constructed.

There were no defaults of a technical nature which would exclude a secure operation of the station. The Federal Nuclear Safety Inspectorate (Hauptabteilung für die Sicherheit der Kernanlagen) had given the go-ahead, and the TÜV expert opinion concluded that the cracks found did not impair the security. The decision also noted that the Federal Nuclear Energy Act (Atomgesetz) did not grant a right to an unlimited period of operation. In view of a popular consultative referendum in the Canton of Bern in 1992, in which the populace had in fact expressed itself against the Mühleberg nuclear power station, the Federal Council decided to grant a license for only a limited period of ten years. On 24 April 2000, the “Mühleberg association” wrote to the Federal Council, requesting a public hearing of the Federal Nuclear Safety Inspectorate as to the conditions for a possible closure of the Mühleberg power station.

By letter dated 19 May 2000, Mr M. Leuenberger, a Federal Councillor (Bundesrat), refused the request. Annexed to the letter was a statement of the Federal Nuclear Safety Inspectorate dealing, inter alia, with the issue of an earthquake in the Mühleberg area. It was considered that the probability of damage to the nuclear reactor lay between (5-10)x10-6 per year, a figure based on all accidents of nuclear power stations of the world resulting from earthquakes, and that indeed, the Mühleberg nuclear power station had been constructed to withstand earthquakes. The probability of a plane crash on the nuclear power station was negligibly small.

On 8 September 2000 the applicants filed with the Federal Council a request for reconsideration of its decisions of 14 December 1992 and 28 October 1998. Under Section 4 § 1 (a) of the 1959 Federal Nuclear Energy Act, a licence from the Confederation is required for the construction and operation of nuclear installations and for any changes in the purpose, nature or scale of such installations. Section 5 § 1 provides that a license must be refused or granted subject to appropriate conditions or obligations if that is necessary in order, in particular, to protect people, the property of others or important rights. Section 6 provides that the Federal Council or a body designated by it decides license applications.

No appeal lies against its decisions. Section 8 stipulates that nuclear installations and every form of ownership of radioactive nuclear fuels and residues shall be placed under federal supervision; the Federal Council and the body designated by it shall have the right in executing their supervisory function to issue instructions at any time if that becomes necessary in order, in particular, to protect people, the property of others and important rights; they are also entitled to supervise compliance with these instructions. Under the Federal Court’s case-law, the safety of nuclear power plants can be considered by the Confederation only in the context of its licensing procedures (see judgments of the Federal Court (BGE [Bundesgerichtsentscheide] 119 Ia, p. 402).