LOLIC v. THE NETHERLANDS
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
LOLIC v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2001)
PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 53319/99 de Sead LOLIC împotriva Țărilor de Jos Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Prima Secțiune), care a stat la 18 septembrie 2001 în calitate de Cameră compusă de dna Președintă Palm Thomassen Gaukur Jörundsson Türmen Bîrsan Casadevall Maruste judecători și dl M. O’Boyle având în vedere cererea de mai sus introdusă la 2 decembrie 1999 și înregistrată la 13 decembrie 1999, după ce a deliberat, decide după cum urmează: Reclamantul este un național bosniac de origine musulmană, născut în Peci, în apropiere de Srebrenica și locuiește în prezent în Dongen, Țările de Jos, cu soțul său și trei copii minori. El este reprezentat în fața Curții de către dna R. van Empel-Bouman, un avocat practicant în Den Bosch, Țările de Jos. Guvernul contestat este reprezentat de dl R. Böcker, agent. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Soția și familia sa locuiau în Peci până când reclamantul a fugit în Slovenia în 1991, cu puțin timp înainte de a izbucni războiul în Bosnia. Soția și copiii lui au rămas în Peci. După „Fall of Srebrenica” în 1995 soția și copiii reclamantului au fugit la Špionica situată în cantonul Tuzla, unde populația majoritară este musulmană. La 29 mai 1997, soția reclamantului și trei copii au intrat în Țările de Jos unde au solicitat azil. La 1 iulie 1997, reclamantul și-a urmat familia în Țările de Jos, unde a cerut azil. În ambele cereri s-a susținut că reclamantul și familia sa nu au putut să se întoarcă la Srebrenica controlată sârbă sau la Špionica. La 3 octombrie 1997 Secretarul de Stat pentru Justiție ( Staatssecretaris van Justitie ) a respins cererea de azil a soțului reclamantului și a copiilor . El le-a acordat un permis de reședință provizoriu ( voorwaardelijke vergunning tot verblijf ) în conformitate cu politica de imigrare a refugiaților bosniaci în acel moment. La 9 decembrie 1997 soțul reclamantului și copiii au depus obiecție ( bezwaar ) cu secretarul de stat împotriva deciziei de a nu le acorda statutul de refugiat. De asemenea, la 3 octombrie 1997, secretarul de stat a respins cererea reclamantului de azil ca respingerea nefondată a plângerilor sale în temeiul, printre altele , articolelor 3 și 8 din Convenție. Secretarul de stat a susținut că reclamantul nu a avut dreptul la un permis de ședere provizoriu deoarece a intrat în Țările de Jos după 1 iunie 1997, autoritățile Țărilor de Jos au hotărât să nu acorde reclamanților de azil din Bosnia astfel de permise mai mult după data respectivă.Decizia a fost notificată reclamantului la 23 martie 1998. El a depus o opoziție secretarului de stat la 22 aprilie 1998. La 26 martie 1998, secretarul de stat a hotărât obiecția depusă de soțul și copiii reclamantului. El a confirmat prima decizie de respingere a cererii lor de azil, dar a continuat să-i acorde un permis de reședință nereglementat (vergunning tot verblijf zonder beperkingen ) pe motive umanitare având în vedere evenimentele traumatizante pe care le-au avut la Srebrenica. La 23 aprilie 1998, soțul reclamantului și copiii au depus un recurs la Curtea Regională de la Haga (Arrondissementsrechtbank ) care stătea la Zwolle, în măsura în care cererea de azil a fost respinsă. La 21 septembrie 1998, secretarul de stat a respins obiecția reclamantului. La 16 octombrie 1998, reclamantul a depus un recurs împotriva acestei decizii în cadrul Curții Regionale de la Haga, ședința din Zwolle. La 7 iunie 1999, Curtea regională a respins într-o singură decizie atât apelul reclamantului, cât și al soțului său și al copiilor. Reclamantul s-a plâns că, în cazul în care se reîntoarce în Bosnia, este probabil că va fi supus unui tratament contrar articolului 3 din Convenție. El s-a plâns în continuare în temeiul articolului 8 din Convenție că refuzul autorităților Țărilor de Jos să-și permită să locuiască cu familia în Țările de Jos constituie o încălcare a dreptului său la respectarea vieții familiale. Reclamantul s-a plâns că expulzia sa în Bosnia îl va supune unui tratament inuman contrar articolului 3 din Convenție și își va încălca dreptul de a respecta viața de familie, astfel cum este garantat de art. 8 din Convenție. La 15 august 2001, reclamantul a informat Curtea că dorește să retragă prezenta cerere având în vedere faptul că autoritățile din Țările de Jos au convenit să-i acorde un permis de ședere în scopul reunificarii familiale. Având în vedere art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea constată că reclamantul nu intenționează să continue cererea. În plus, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în amendă, Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, care necesită continuarea examinării cererii. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să scoată cererea din lista de cazuri.