Lolic împotriva Țărilor de Jos

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 53319/99 de Sead LOLIC împotriva Țărilor de Jos Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Prima Secțiune), care a stat la 18 septembrie 2001 în calitate de Cameră compusă de dna Președintă Palm Thomassen Gaukur Jörundsson Türmen Bîrsan Casadevall Maruste judecători și dl M. O’Boyle având în vedere cererea de mai sus introdusă la 2 decembrie 1999 și înregistrată la 13 decembrie 1999, după ce a deliberat, decide după cum urmează: Reclamantul este un național bosniac de origine musulmană, născut în Peci, în apropiere de Srebrenica și locuiește în prezent în Dongen, Țările de Jos, cu soțul său și trei copii minori. El este reprezentat în fața Curții de către dna R. van Empel-Bouman, un avocat practicant în Den Bosch, Țările de Jos.

Guvernul contestat este reprezentat de dl R. Böcker, agent. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Soția și familia sa locuiau în Peci până când reclamantul a fugit în Slovenia în 1991, cu puțin timp înainte de a izbucni războiul în Bosnia. Soția și copiii lui au rămas în Peci. După „Fall of Srebrenica” în 1995 soția și copiii reclamantului au fugit la Špionica situată în cantonul Tuzla, unde populația majoritară este musulmană. La 29 mai 1997, soția reclamantului și trei copii au intrat în Țările de Jos unde au solicitat azil. La 1 iulie 1997, reclamantul și-a urmat familia în Țările de Jos, unde a cerut azil. În ambele cereri s-a susținut că reclamantul și familia sa nu au putut să se întoarcă la Srebrenica controlată sârbă sau la Špionica.

La 3 octombrie 1997 Secretarul de Stat pentru Justiție ( Staatssecretaris van Justitie ) a respins cererea de azil a soțului reclamantului și a copiilor . El le-a acordat un permis de reședință provizoriu ( voorwaardelijke vergunning tot verblijf ) în conformitate cu politica de imigrare a refugiaților bosniaci în acel moment. La 9 decembrie 1997 soțul reclamantului și copiii au depus obiecție ( bezwaar ) cu secretarul de stat împotriva deciziei de a nu le acorda statutul de refugiat. De asemenea, la 3 octombrie 1997, secretarul de stat a respins cererea reclamantului de azil ca respingerea nefondată a plângerilor sale în temeiul, printre altele , articolelor 3 și 8 din Convenție.

Secretarul de stat a susținut că reclamantul nu a avut dreptul la un permis de ședere provizoriu deoarece a intrat în Țările de Jos după 1 iunie 1997, autoritățile Țărilor de Jos au hotărât să nu acorde reclamanților de azil din Bosnia astfel de permise mai mult după data respectivă.Decizia a fost notificată reclamantului la 23 martie 1998. El a depus o opoziție secretarului de stat la 22 aprilie 1998. La 26 martie 1998, secretarul de stat a hotărât obiecția depusă de soțul și copiii reclamantului. El a confirmat prima decizie de respingere a cererii lor de azil, dar a continuat să-i acorde un permis de reședință nereglementat (vergunning tot verblijf zonder beperkingen ) pe motive umanitare având în vedere evenimentele traumatizante pe care le-au avut la Srebrenica.

La 23 aprilie 1998, soțul reclamantului și copiii au depus un recurs la Curtea Regională de la Haga (Arrondissementsrechtbank ) care stătea la Zwolle, în măsura în care cererea de azil a fost respinsă. La 21 septembrie 1998, secretarul de stat a respins obiecția reclamantului. La 16 octombrie 1998, reclamantul a depus un recurs împotriva acestei decizii în cadrul Curții Regionale de la Haga, ședința din Zwolle. La 7 iunie 1999, Curtea regională a respins într-o singură decizie atât apelul reclamantului, cât și al soțului său și al copiilor. Reclamantul s-a plâns că, în cazul în care se reîntoarce în Bosnia, este probabil că va fi supus unui tratament contrar articolului 3 din Convenție. El s-a plâns în continuare în temeiul articolului 8 din Convenție că refuzul autorităților Țărilor de Jos să-și permită să locuiască cu familia în Țările de Jos constituie o încălcare a dreptului său la respectarea vieții familiale.

Reclamantul s-a plâns că expulzia sa în Bosnia îl va supune unui tratament inuman contrar articolului 3 din Convenție și își va încălca dreptul de a respecta viața de familie, astfel cum este garantat de art. 8 din Convenție. La 15 august 2001, reclamantul a informat Curtea că dorește să retragă prezenta cerere având în vedere faptul că autoritățile din Țările de Jos au convenit să-i acorde un permis de ședere în scopul reunificarii familiale. Având în vedere art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea constată că reclamantul nu intenționează să continue cererea. În plus, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în amendă, Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, care necesită continuarea examinării cererii.

Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să scoată cererea din lista de cazuri.

FIRST SECTION

DECISION Application no. 53319/99 by Sead LOLIC against the Netherlands The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 18 September 2001 as a Chamber composed of Mrs E. Palm , President , Mrs W. Thomassen , Mr Gaukur Jörundsson , Mr R. Türmen , Mr C. Bîrsan , Mr J. Casadevall , Mr R. Maruste , judges , and Mr M. O’Boyle , Section Registrar , Having regard to the above application introduced on 2 December 1999 and registered on 13 December 1999, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant is a Bosnian national of Muslim origin, born in Peci, near Srebrenica and currently living in Dongen, the Netherlands, with his spouse and three minor children. He is represented before the Court by Ms R. van Empel-Bouman, a lawyer practising in Den Bosch, the Netherlands.

The respondent Government are represented by Mr R. Böcker, Agent. The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. The applicant and his family were living in Peci until the applicant fled to Slovenia in 1991, shortly before the war broke out in Bosnia. His wife and children remained in Peci. After the ‘Fall of Srebrenica’ in 1995 the applicant’s wife and children fled to Špionica situated in the Tuzla canton where the majority population is Muslim. The applicant joined his family there. On 29 May 1997 the applicant’s wife and three children entered the Netherlands where they requested asylum. On 1 July 1997 the applicant followed his family to the Netherlands where he also requested asylum.

In both applications it was maintained that the applicant and his family could not return to Serb controlled Srebrenica or to Špionica. On 3 October 1997 the State Secretary of Justice ( Staatssecretaris van Justitie ) rejected the asylum request of the applicant’s spouse and children. He did grant them a provisional residence permit ( voorwaardelijke vergunning tot verblijf ) in accordance with the immigration policy regarding Bosnian refugees at the time. On 9 December 1997 the applicant’s spouse and children lodged an objection ( bezwaar ) with the State Secretary against the decision not to grant them refugee status. Also on 3 October 1997 the State Secretary rejected the applicant’s request for asylum as unfounded dismissing his complaints under, inter alia , Articles 3 and 8 of the Convention.

The State Secretary held that the applicant was not entitled to a provisional residence permit since he had entered the Netherlands after 1 June 1997, the Netherlands authorities having decided not to grant asylum seekers from Bosnia such permits any longer after that date. The decision was served on the applicant on 23 March 1998. He filed an objection with the State Secretary on 22 April 1998. On 26 March 1998 the State Secretary decided upon the objection lodged by the applicant’s spouse and children. He confirmed the first decision to reject their asylum request but proceeded to grant them an unrestricted residence permit ( vergunning tot verblijf zonder beperkingen ) on humanitarian grounds in view of the traumatising events they had experienced in Srebrenica.

On 23 April 1998 the applicant’s spouse and the children filed an appeal with the Hague Regional Court ( Arrondissementsrechtbank ) sitting in Zwolle, to the extent that their application for asylum was rejected. On 21 September 1998 the State Secretary rejected the applicant’s objection. On 16 October 1998 the applicant lodged an appeal against that decision with the Hague Regional Court sitting in Zwolle. On 7 June 1999 the Regional Court rejected in one decision both the appeal of the applicant and that of his spouse and the children. COMPLAINTS The applicant complained that, if returned to Bosnia, he was likely to be subjected to treatment contrary to Article 3 of the Convention. He further complained under Article 8 of the Convention that the refusal of the Netherlands authorities to allow him to reside with his family in the Netherlands constituted a breach of his right to respect for family life.

THE LAW The applicant complained that his expulsion to Bosnia would subject him to inhuman treatment contrary to Article 3 of the Convention and infringe his right to respect for family life as guaranteed by Article 8 of the Convention. On 15 August 2001 the applicant informed the Court that he wished to withdraw the present application in view of the fact that the authorities in the Netherlands had agreed to grant him a residence permit for the purposes of family reunification. Having regard to Article 37 § 1 (a) of the Convention, the Court notes that the applicant does not intend to pursue the application. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1 in fine , the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the examination of the application to be continued.

For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Registrar President