VIGNON contre la FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
VIGNON contre la FRANCE (CtEDO, 2001)
SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 49615/99 prezentate de Amelina VIGNON împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor LUI Õ (secțiunea I), care se întrunește la 25 septembrie 2001 într-o cameră compusă din președintele Palm Thomassen al meu, dnii J.-P. Costa Ferrari Bravo Bîrsan Casadevall Zupančič judecători M. Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 29 septembrie 1998 și înregistrată la 15 iulie 1999, după ce a deliberat, face următoarea decizie: reclamanta, Amelina Vignon, este resortisantă franceză, născută în 1924 și rezidentă la Peyrus (Franța). Alain Clément, președintele Asociației pentru Protecția Animalelor Sălbatice, cu sediul la Grane (Franța). Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, se pot rezuma după cum urmează: reclamanta este proprietara de terenuri situate pe teritoriul acoperit de o asociație comună de vânătoare autorizată (ACCA) creată în conformitate cu legea din 10 iulie 1964 (Legea Verdeille). În aplicarea acestui text, recurenta este membră în drept a ACCA de Peyrus, iar terenul său este destinat în mod automat vânătorii de agrement. În 1987, reclamanta, care se opune vânătorii și membru al unei asociații de protecție a animalelor sălbatice, a solicitat retragerea de pe teritoriul său de vânătoare al ACCA. Președintele Asociației Comunale și-a respins cererea prin decizia din 10 septembrie 1987 27 aprilie 1994 , recurenta sesizează Tribunalul Administrativ din Grenoble cu privire la o cerere în anulare a acestei decizii, însoțită de o cerere de despăgubire. Aceaceasta a fost decăzută prin hotărârea din 20 iunie 1995. La 8 septembrie 1995, reclamanta a solicitat această hotărâre în fața Consiliului de . La data de 1 martie 1996, Ministerul de la a emis un memoriu în apărare, la care reclamanta a răspuns la data de 12 septembrie 1996. La 13 septembrie 1996, Ministerul de l a produs noi documente, iar reclamanta le-a comentat la data de 23 ianuarie 1998. La 20 octombrie 1998, Ministerul de l a emis un nou memoriu în apărare. Prin faxul din 27 aprilie 1999, Consiliul de Primă Instanță a unei cereri de informații adresate Curții, care, la data de 6 mai, i-a comunicat la 29 aprilie 1999 hotărârea pronunțată în trei cauze privind conformitatea Legii Verdeille cu Convenția (a se vedea Chassagnou și alții c. Franța ([GC], nr 25088/94, 28331/95 și 28445/95, CEDH 1999-III). Prin Hotărârea din 27 octombrie 2000 , Consiliul a soluționat hotărârea pronunțată, precum și decizia din 10 septembrie 1987. INvocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanta se plânge de durata procedurii pe care o soluționează la 27 aprilie 1994 împotriva deciziei administrative din 10 septembrie 1987 și care s-a încheiat la 27 octombrie 2000 printr-o hotărâre a Consiliului de Stat. Potrivit recurentei, durata procedurii nu răspunde la obligația de termen rezonabil, așa cum se prevede în art. 6 alin. (1) din Convenție. În acest caz, Tribunalul a susținut că procedura în fața instanței administrative din Grenoble a fost rapidă. În ceea ce privește procedura în fața Consiliului de Stat, acesta consideră că durata sa este justificată în speță. Într-adevăr, acesta subliniază în primul rând că reclamanta a pus la dispoziție mai mult de 15 luni între 1996 și 1998, pentru a prezenta un memoriu în replică în fața Consiliului de Stat. Pe de altă parte, el amintește că mai multe cauze care pun sub semnul întrebării legea Verdeille aplicabilă în speță erau atunci pe rol în fața Curții (a se vedea Chassagnou și alții c. Franța Prin urmare, consideră că, în interesul unei bune administrări a justiției, trebuie să se aștepte ca o hotărâre să fie pronunțată în aceste cauze, având în vedere riscul de a pune în discuție legislația națională în domeniu. Această hotărâre a avut loc la 29 aprilie 1999 și Consiliul a luat cunoștință de aceasta la 6 mai 1999. 1. Perioada criticată de reclamantă După decizia de respingere din 10 septembrie 1987, recurenta a așteptat 6 ani, 7 luni și 17 zile înainte de a sesiza instanța administrativă din Grenoble la 27 aprilie 1994 și nu critică decât procedura în fața instanțelor administrative. Prin urmare, perioada relevantă în prezenta cauză se întinde de la 27 aprilie 1994, data sesizării Tribunalului Administrativ, la 27 octombrie 2000, data la care Consiliul a fost pronunțat. Prin urmare, procedura în litigiu a durat 6 ani și jumătate din două instanțe. 2.Evaluarea duratei Curtea subliniază că procedura în fața Tribunalului Administrativ din Grenoble nu a fost critică, ci a durat doar un an, o lună și 23 de zile. În ceea ce privește procedura în fața Consiliului de Stat, Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri și a unei proceduri în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârea Doustaly c. Franța din 23 aprilie 1998, Rec., 1998, p. 857, § 39). a. Complexitatea cauzei Curtea constată că soluția litigiului - și anume soarta pe care ar fi trebuit să o rezerv la cererea recurentei de a-și retrage terenurile de pe teritoriul de vânătoare al asociației comune din care făceau parte - depindea, fără îndoială, de aprecierea, conform Convenției, a dispozițiilor legislative aplicabile în acest domeniu. În această privință, Curtea constată că, în momentul în care prezenta cauză era pendinte în fața Consiliului de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Mai sus menționat. Prin urmare, Comisia consideră întemeiat argumentul guvernului potrivit căruia ar trebui, în speță, să se aștepte ca Curtea să își prezinte hotărârea în aceste cauze înainte de a se pronunța cu privire la cererea recurentei. b. Comportamentul recurentei Curtea arată că ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... La 23 ianuarie 1998. c. Comportamentul autorităților administrative Curtea ia notă de faptul că Ministerul del ui a depus ultima sa memorie la 20 octombrie 1998. Cu toate acestea, a trebuit să se aștepte la 6 mai 1999 ca Consiliul depeut să fie în posesia hotărârii pronunțate de Curte în cauzele Chassagnou și în alte cauze c. Franța (a se vedea paragraful a. supra Curtea constată totuși că, începând cu această dată, Consiliul a luat încă un an și jumătate pentru a se pronunța, la 27 octombrie 2000, și că nu se furnizează nicio explicație în acest termen. Cu toate acestea, Curtea arată că această perioadă nu reprezintă decât o foarte mică proporție din procedură în ansamblul său. Prin urmare, având în vedere jurisprudența sa în această privință, complexitatea cauzei și comportamentul părților, Curtea consideră că în speță nu a fost încălcată termenul rezonabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. Prin urmare, cauza este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 4 din convenție. Pentru aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi, declară cererea inadmisibilă.