- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 25 septembrie 2001
- Stat pârât
- TUR
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Yildirim și alții împotriva Turciei
Traducere în română Auto
Primă secțiune CAUZĂ DE YILDIRIM ȘI ALTE CAZURI (depunerea nr. 37191/97) JUGUL (de acord) Strasburg 25 septembrie 2001 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Yıldırım și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (denumită în prima secțiune), în calitate de Camera compusă de: dna Președintele Palm Bravo Gaukur Jörundsson Türmen Zupančič Panțîru Judecătorii Maruste și dl M. O’Boyle Grefierul Secțiunii care s-au deliberat în privat la 26 septembrie 2000 și la 4 septembrie 2001, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată în ultima dată menționată: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (nu.
37191/97) împotriva Republicii Turciei depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de 15 cetățeni turci, Orhan Yıldırım, Reșit Dayan, Nasrullah Toraman, Osman Aksoy, Suphi Tutmaz, Binali Gençel, Memduh Demir, Süleyman Aksoy, Melik Demir, Abdullah Turan, Abbas Üste, Abdurrahim Çimen, Mirhan Arslan, Tahsin Özer și Selahattin Güven, la 23 iunie 1997, reclamanții au fost reprezentați în fața Curții de către dl Mustafa. İșeri, avocat practicant la İzmir. Guvernul turc (“Guvernul”) nu a desemnat un agent în sensul procedurii dinaintea Curții. Reclamanții au plâns că au fost victime de încălcare a art. 5 § 3 din Convenție din cauza lungii excesive de detenție în custodie de poliție pentru 5 ani.
la 15 zile, respectiv, fără a fi adusă în fața unui judecător sau a unui alt ofițer autorizat prin lege să exercite competența judiciară. În urma comunicării plângerilor către Guvern și a respingerii restului cererii de către Comisie, cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 26 septembrie 2000, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă în măsura în care aceaceasta a fost comunicată guvernului. La 15 mai 2001, după schimbul de corespondență, grefierul a sugerat părților că ar trebui să încerce să ajungă la o soluție prietenoasă în sensul articolului 38 § 1 litera (b) din Convenție. La 26 mai 2001 și, la 18 iunie 2001, reprezentantul reclamanților și, respectiv, guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului.
Între 17 ianuarie și 18 februarie 1997 ofițerii de poliție din filiala antiterroristă a Direcției de Securitate din Izmir au arestat reclamanții cu suspiciune de aderare la PKK. La 31 ianuarie 1997, Curtea de Securitate de Stat din Izmir a ordonat 14 din detenția reclamanților în reținere, cu excepția reclamantului Selahattin Güven, care a fost reținut în reținere la 18 februarie 1997. La 20 martie 1997, procurorul public șef a depus o acuzație la Curtea de Securitate de Stat de la Izmir acuzarea reclamanților de aderare la PKK și asistența și adăpostirea membrilor acestuia. Acuzațiile au fost acuzate în temeiul articolelor 168 § 2 și 169 din Codul Penal turc. Într-o dată neespecificată Curtea de Securitate a statului Izmir a condamnat reclamanții și le-a condamnat la diferite condiții de închisoare.
DREPTUL 10. La 20 iunie 2001, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Turciei propun să plătească suma de 525 000 franci francezi pe o ex-grație. Pe baza dlui Orhan Yıldırım, a dlui Reșit Dayan, a dlui Nasrullah Toraman, a dlui Osman Aksoy, a dlui Suphi Tutmaz, a dlui Binali Gençel, a dlui Memduh Demir, a dlui Süleyman Aksoy, a dlui Melik Demir, a dlui Abdullah Turan, a dlui Abbas Üste, a dlui Abdurrahim Çimen, a dlui Mirhan Arslan, a dlui Tahsin Özer și a dlui Selahattin Güven, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 37191/97. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită, fără impozite care pot fi aplicabile, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Această plată va constitui rezoluția finală a cauzei.
În plus, Guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 11. La 5 iunie 2001, Curtea a primit următoarea declarație de la reprezentantul reclamantului: „Not că Guvernul Turciei sunt pregătite să plătească, fără impozite aplicabile, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, o sumă totală de 525.000 de franci francezi cu privire la o ex-grație baza care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri pentru dl Orhan Yıldırım, dl Rești Dayan, dl Nasrullah Toraman, dl Osman Aksoy, dl Suphi Tutmaz, dl Binali Gençel, dl Memduh Demir, dl Süleyman Aksoy, dl Melik Demir, dl Abdullah Turan, dl Abbas Üste, dl Abdurrahim Çimen, dl Mirhan Arslan, dl Tahsin Özer și dl Selahattin Güven cu scopul de a asigura o soluționare prietenoasă a cererii nr. 37191/97 în așteptare în fața Curții.
Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Turcia în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamanții le-au atins. În plus, mă asum să nu solicit trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 12. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții).
13. În consecință, cazul ar trebui scos din listă. Decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Faptul în limba engleză și notificat în scris la 25 septembrie 2001, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Președintele grefierului Palm Michael O’Boyle Elisabeth
FIRST SECTION
CASE OF YILDIRIM AND OTHERS v. TURKEY (Application no. 37191/97) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 25 September 2001 This judgment may be subject to editorial revision. In the case of Yıldırım And Others v. Turkey, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Mrs E. Palm , President , Mr L. Ferrari Bravo , Mr Gaukur Jörundsson , Mr R. Türmen , Mr B. Zupančič , Mr T. Panțîru , Mr R. Maruste , judges , and Mr M. O’Boyle , Section Registrar , Having deliberated in private on 26 September 2000 and on 4 September 2001, Delivers the following judgment, which was adopted on the last ‑ mentioned date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 37191/97) against the Republic of Turkey lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by fifteen Turkish nationals, Orhan Yıldırım, Reșit Dayan, Nasrullah Toraman, Osman Aksoy, Suphi Tutmaz, Binali Gençel, Memduh Demir, Süleyman Aksoy, Melik Demir, Abdullah Turan, Abbas Üste, Abdurrahim Çimen, Mirhan Arslan, Tahsin Özer and Selahattin Güven (“the applicants”), on 23 June 1997.
The applicants were represented before the Court by Mr Mustafa İșeri, a lawyer practising in İzmir. The Turkish Government (“the Government”) did not designate an Agent for the purposes of the proceedings before the Court.
The applicants complained that they had been victims of a violation of Article 5 § 3 of the Convention on account of excessive length of their detention in police custody for 5 to 15 days respectively without being brought before a judge or other officer authorised by law to exercise judicial power.
Following communication of the complaints to the Government and rejection of the remainder of the application by the Commission, the case was transferred to the Court on 1 November 1998 by virtue of Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention. On 26 September 2000, having obtained the parties’ observations, the Court declared the application admissible in so far as it had been communicated to the Government.
On 15 May 2001, after an exchange of correspondence, the Registrar suggested to the parties that they should attempt to reach a friendly settlement within the meaning of Article 38 § 1 (b) of the Convention. On 26 May 2001 and on 18 June 2001 the applicants’ representative and the Government respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case. THE FACTS
Between 17 January and 18 February 1997 police officers from the anti-terrorist branch of the İzmir Security Directorate arrested the applicants on suspicion of membership of the PKK.
On 31 January 1997 the İzmir State Security Court ordered 14 of the applicants’ detention on remand with the exception of the applicant Selahattin Güven who was detained on remand on 18 February 1997.
On 20 March 1997 the Chief Public Prosecutor filed an indictment with the İzmir State Security Court charging the applicants with membership of the PKK and assisting and sheltering its members. The charges were brought under Articles 168 § 2 and 169 of the Turkish Criminal Code.
On an unspecified date the İzmir State Security Court convicted the applicants and sentenced them to different terms of imprisonment. THE LAW
On 20 June 2001 the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Turkey offer to pay the amount of 525,000 French francs on an ex gratia basis to Mr Orhan Yıldırım, Mr Reșit Dayan, Mr Nasrullah Toraman, Mr Osman Aksoy, Mr Suphi Tutmaz, Mr Binali Gençel, Mr Memduh Demir, Mr Süleyman Aksoy, Mr Melik Demir, Mr Abdullah Turan, Mr Abbas Üste, Mr Abdurrahim Çimen, Mr Mirhan Arslan, Mr Tahsin Özer and Mr Selahattin Güven with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 37191/97. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable, free of any taxes that may be applicable, within three months after the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. The Government further undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
On 5 June 2001 the Court received the following declaration from the applicants’ representative: “I note that the Government of Turkey are prepared to pay, free of any taxes that may be applicable, within three months after the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights, a sum totaling 525,000 French francs on an ex gratia basis covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to Mr Orhan Yıldırım, Mr Reșit Dayan, Mr Nasrullah Toraman, Mr Osman Aksoy, Mr Suphi Tutmaz, Mr Binali Gençel, Mr Memduh Demir, Mr Süleyman Aksoy, Mr Melik Demir, Mr Abdullah Turan, Mr Abbas Üste, Mr Abdurrahim Çimen, Mr Mirhan Arslan, Mr Tahsin Özer and Mr Selahattin Güven with a view to securing a friendly settlement of the application no. 37191/97 pending before the Court. I accept the proposal and waive any further claims in respect of Turkey relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicants have reached. I further undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 25 September 2001, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Registrar President