CARON contre la FRANCE

Secțiunea a treia Cerere nr. 45259/99 prezentată de Jean-Paul CARON împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se întrunește la 2 octombrie 2001 într-o cameră compusă din domnii Fuhrmann președinte J.-P. Costa Loucadres Sir Nicholas Bratza H.S. Greve domni Traja Ugrekhelidze judecători T.L. Early grefier adjunct de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 24 septembrie 1998 și înregistrată la 7 ianuarie 1999, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie ÎN FAPT pe reclamant, dl Jean-Paul Caron, este un cetățean francez, născut în 1942, și rezident în Chelles (Franța).

Guvernul pârât este reprezentat de dl Michelle Dubrocard, subdirector al drepturilor la adresa Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cauzei se pot rezuma după cum urmează. La 5 octombrie 1994, reclamantul a sesizat consiliul de pud . La 29 iunie 1995, reclamantul a făcut apel, cu titlu conservator, la curtea de apel din Paris. La 21 septembrie 1995, grefa consiliului de prud . La 21 septembrie 1995, grefa consiliului de prud . În scrisoarea de notificare se menționa că calea de atac deschisă împotriva acestei decizii era recursul în casare și, în cadrul instanței, se indica că mai mult decât rata de competență în ultimă instanță a consiliului de prudimeni, se pronunța hotărârea în ultimă instanță.

Prin urmare, prin scrisoarea din 18 octombrie 1995, reclamantul l-a informat pe grefierul Tribunalului de apel că se desfacea de apelul său, fapt pe care i l-a dat prin ordonanța din 8 februarie 1996 . La 10 noiembrie 1995, reclamantul a formulat un recurs în casation. Prin hotărârea din 11 noiembrie 1995 martie 1998, notificat la 30 septembrie următor, Curtea de Casație a declarat recursul inadmisibil, pe motiv că hotărârea inexact calificată în ultimă instanță era susceptibilă de a da recurs după primirea observațiilor guvernului, reclamantul a sesizat instanța la Paris cu o nouă acțiune împotriva hotărârii din 6 martie 1995. Prin Hotărârea din 19 martie 2001, instanța de apel și-a apreciat apelul admisibil și a acceptat cererile.

Prin scrisoarea din 27 august 2001, reclamantul a comunicat hotărârea pronunțată de instanța de apel și a anunțat că a obținut satisfacția, el se retrage din cauză. GRIEF Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plângea de lipsa de acces la instanța de recurs și la Curtea de Casație. În conformitate cu art. in fine, Curtea constată că, prin scrisoarea din 27 august 2001, reclamantul a declarat că dorește să își retragă cererea. În acest context, Curtea consideră că nu există circumstanțe speciale care să afecteze respectarea drepturilor garantate de Convenția nr. 1 lit. (a) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să elimine cererea de rol. T.L.E. Arly Fuhrmann Grefier adjunct Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION Requête n° 45259/99 présentée par Jean-Paul CARON contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 2 octobre 2001 en une chambre composée de MM. W. Fuhrmann , président , J.-P. Costa , L. Loucaides , Sir Nicolas Bratza , M me H.S. Greve , MM. K. Traja , M. Ugrekhelidze , juges , et de M. T.L. Early , greffier adjoint de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 24 septembre 1998 et enregistrée le 7 janvier 1999, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Jean-Paul Caron, est un ressortissant français, né en 1942 et résidant à Chelles (France).

Le gouvernement défendeur est représenté par M me Michèle Dubrocard, sous-directrice des Droits de l’Homme au ministère des Affaires étrangères. Les faits de la cause peuvent se résumer comme suit. Le 5 octobre 1994, le requérant saisit le conseil de prud’hommes de Paris d’un litige l’opposant à son employeur. Le 6 mars 1995, le conseil de prud’hommes le débouta de ses demandes. Le 29 juin 1995, le requérant fit appel, à titre conservatoire, devant la cour d’appel de Paris. Le 21 septembre 1995, le greffe du conseil de prud’hommes lui notifia le jugement. La lettre de notification mentionnait que la voie de recours ouverte contre cette décision était le pourvoi en cassation et, dans le corps du jugement, il était indiqué qu’aucun montant de la demande n’excédant le taux de compétence en dernier ressort du conseil de prud’hommes, le jugement était rendu en dernier ressort.

En conséquence, par lettre du 18 octobre 1995, le requérant informa le greffier de la cour d’appel qu’il se désistait de son appel, ce dont il lui fut donné acte par ordonnance du 8 février 1996 constatant l’extinction de l’instance. Le 10 novembre 1995, le requérant forma un pourvoi en cassation. Par arrêt du 11 mars 1998, notifié le 30 septembre suivant, la Cour de cassation déclara le pourvoi irrecevable, au motif que le jugement inexactement qualifié en dernier ressort, était susceptible d’appel Après réception des observations du Gouvernement, le requérant a saisi la cour d’appel de Paris d’un nouveau recours contre le jugement du 6 mars 1995. Par arrêt du 19 mars 2001, la cour d’appel a estimé son appel recevable et a fait droit à ses demandes.

Par lettre du 27 août 2001, le requérant a communiqué l’arrêt rendu par la cour d’appel et fait savoir qu’ayant obtenu satisfaction, il se désistait de l’affaire. GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaignait du défaut d’accès à la cour d’appel et à la Cour de cassation. EN DROIT La Cour constate que, par lettre du 27 août 2001, le requérant a fait savoir qu’il souhaitait retirer sa requête. Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1 in fine de la Convention, la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête. Dans ces conditions, il y a lieu de rayer l’affaire du rôle en application de l’article 37 § 1 a) de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. T.L.E arly W. Fuhrmann Greffier adjoint Président