Indelicato împotriva Italiei

SEGUNDA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 34442/97 de către Antonio INDELICATO împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 4 octombrie 2001 în calitate de judecător ad hoc al C.L. Rozakis A.B. Baka Lorenzen Doamna Tsatsa-Nikolovska Levits Kovler, judecător al dnei Del Tufo și judecător al secțiunii E. Fribergh având în vedere cererea de mai sus introdusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 4 aprilie 1996 și înregistrată la 10 ianuarie 1997, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național italian, născut în 1937 și locuiește în Padova.

El este reprezentat în fața Curții de către dl P. Genovese, un avocat care practică în Eboli. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Battipaglia, pe care l-a lăsat E.T. într-o scrisoare servită pe chiriaș la 9 iulie 1991, reclamantul și-a comunicat intenția de a anula închirierea și a convocat chiriașul să apară înaintea Magistratului Eboli. Prin decizia din 15 iulie 1991, care a fost făcută executivă la 4 septembrie 1991, Magistratul Eboli a susținut valabilitatea anunțului de renunțare și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 30 martie 1992. La 30 mai 1994, reclamantul a notificat locatarului care l-a solicitat să abandoneze sediul.

La 11 august 1994, l-a informat pe chiriaș că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 26 august 1994. La 26 august 1994, judecătorul a făcut o încercare de recuperare a posesiunii care nu s-a dovedit a fi reușit, deoarece, în conformitate cu dispozițiile statutare care prevede scufundarea expulzărilor, reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. După aceea, reclamantul a hotărât să nu continue procedurile de executare, având în vedere lipsa perspectivelor de obținere a asistenței poliției. La 11 noiembrie 1999, reclamantul a reluat procedura și a comunicat locatarului care l-a obligat să abandoneze sediul. La 1 decembrie 1999, locatarul a instituit o procedură civilă în fața Curții de District Salerno care a contestat procedurile de executare.

În conformitate cu intrarea în vigoare a Secțiunii 80 din Legea nr. 388/2000, procedurile de executare sunt suspendate până la 30 iunie 2001. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că incapacitatea sa de a recupera posesia apartamentului său a constituit o încălcare a dreptului la proprietate. Reclamantul se plâng în continuare în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii de evacuare. Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne din cauza faptului că nu a contestat refuzul asistenței de poliție în fața instanțelor administrative. Reclamantul contează argumentele guvernamentale susținând că Comitetul prefectoral nu a adoptat niciodată o decizie oficială refuzând asistența de poliție.

Curtea reamintește că a respins deja această obiecție în cauza Immobiliare Saffi (a se vedea hotărârea Immobiliare Saffi c. Italia [GC], nr. 22774/93, §§ 40-42, CEDH 1999-V). Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de concluziile sale anterioare. Prin urmare, această obiecție ar trebui respinsă. Guvernul susține, de asemenea, că modalitățile de dezvoltare a asistenței de poliție au constituit o chestiune administrativă, complet separată și independentă de procesul judiciar și, prin urmare, din domeniul de aplicare al articolului Curtea reamintește că a susținut deja că art. 6 din Convenția este aplicabil procedurii de expulzare a chiriașilor (a se vedea Immobiliare Saffi Hotărârea citată mai sus, §§ 62-63, Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de concluzia sa anterioară, deci această obiecție ar trebui, de asemenea, respinsă.

Pe fond, Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile și problemele sociale în ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar fi aplicate simultan. În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamantului nu a fost disproporționată. În ceea ce privește durata procedurii de executare, Guvernul susține că întârzierea în furnizarea asistenței poliției este justificată de protecția interesului public. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că după intrarea în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent pentru a determina ordinea de prioritate pentru executarea execuțiilor.

Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Reclamantul susține că refuzul administrației de a executa ordinul emis de magistrat a interferat cu puterea justiției. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă a cererii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea este admisibilă, fără a prejudeca fondurile cazului. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

SECOND SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 34442/97 by Antonio INDELICATO against Italy The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 4 October 2001 as a Chamber composed of Mr C.L. Rozakis , President , Mr A.B. Baka , Mr P. Lorenzen , Mrs M. Tsatsa-Nikolovska , Mr E. Levits , Mr A. Kovler, judges , Mrs M. Del Tufo , ad hoc judge , and Mr E. Fribergh , Section Registrar , Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 4 April 1996 and registered on 10 January 1997, Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant is an Italian national, born in 1937 and living in Padova.

He is represented before the Court by Mr P. Genovese, a lawyer practising in Eboli. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant is the owner of an apartment in Battipaglia, which he had let to E.T. In a writ served on the tenant on 9 July 1991, the applicant communicated his intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Eboli Magistrate. By a decision of 15 July 1991, which was made enforceable on 4 September 1991, the Eboli Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 30 March 1992. On 30 May 1994, the applicant served notice on the tenant requiring him to vacate the premises.

On 11 August 1994, he served notice on the tenant informing him that the order for possession would be enforced by a bailiff on 26 August 1994. On 26 August 1994, the bailiff made an attempt to recover possession which proved unsuccessful as, under the statutory provisions providing for the staggering of evictions, the applicant was not entitled to police assistance in enforcing the order for possession. Thereafter, the applicant decided not to pursue the enforcement proceedings, given the lack of prospects of obtaining the assistance of the police. On 11 November 1999, the applicant resumed the proceedings. He served notice on the tenant requiring him to vacate the premises. On 1 December 1999, the tenant instituted civil proceedings before the Salerno District Court contesting the enforcement proceedings.

Pursuant the entry into force of Section 80 of Law n° 388/2000, the enforcement proceedings are suspended until the 30 June 2001. THE LAW The applicant complains under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that his inability to recover possession of his apartment amounted to a violation of the right to property. The applicant further complains under Article 6 of the Convention about the duration of the eviction proceedings. The Government argue that the applicant has not exhausted domestic remedies on the grounds that he failed to challenge the refusal of police assistance before the administrative courts. The applicant contests the Government’s arguments arguing that the prefectoral committee never adopted a formal decision refusing police assistance.

The Court recalls that it has already dismissed this objection in the Immobiliare Saffi case (see the judgment Immobiliare Saffi v. Italy [GC], no. 22774/93, §§ 40-42, ECHR 1999-V). The Court sees no reason to depart from its previous finding. This objection should therefore be rejected. The Government further argue that the arrangements for staggering the police assistance were an administrative issue, entirely separate from and independent of the judicial process and therefore out of the scope of Article 6. The Court recalls that it has already held that Article 6 of the Convention is applicable to the tenants’ eviction proceedings (see the Immobiliare Saffi judgment cited above, §§ 62-63).

The Court sees no reason to depart from its previous finding. This objection should therefore also be rejected. On the merits, the Government maintain that the measures in question amount to a control of the use of property which pursues the legitimate aim of avoiding the social tensions and troubles to public order that would occur if a considerable number of orders for possession were to be enforced simultaneously. In their opinion, the interference with the applicant’s property rights was not disproportionate. As to the length of the enforcement proceedings, the Government maintain that the delay in providing the assistance of the police is justified by the protection of the public interest.

In any event, the Government stress that following the entry into force of Law no. 431 of 9 December 1998, the Prefect is no longer competent to determine the order of priority for the enforcement of the evictions. The date of enforcement should now be set by the District Court. The applicant argues that the refusal of the administration to enforce the order issued by the magistrate has interfered with the power of the judiciary. The Court considers that the application raises complex and serious issues which require a determination on the merits. It follows that it cannot be considered manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring the application inadmissible has been established.

For these reasons, the Court unanimously Declares the application admissible, without prejudging the merits of the case. Erik Fribergh Christos Rozakis Registrar President