C.T. împotriva Italiei

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 3542/97 prezentată de C.T. împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a doua), care are loc la 4 octombrie 2001 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Bonello Fischbach Tsatsa-Nikolovska, domnii Levits, Kovler judecători Del Tufo judecător ad-hoc domnul E. Fribergh grefier de secțiune Având în vedere cererea prezentată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 20 februarie 1997 și înregistrată la 25 martie 1997, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie ÎN FAȚĂ reclamanta este un cetățean italian, născut în 1945 și rezident la Roma.

Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul G. Mazza Ricci, avocat în baroul Romei. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: Recurenta este proprietara unui apartament în Roma, pe care l-a închiriat V.P. printr-un act din 29 iulie 1992, ea a acordat chiriașului concediu și i-a dat să se prezinte în fața judecătorului din statul Roma. printr-o ordonanță din 13 ianuarie 1993, care a devenit executorie la 19 ianuarie 1993 În ianuarie 1993, acesta din urmă a confirmat oficial concediul de închiriere și a decis că locurile trebuiau eliberate până la 12 ianuarie 1994 cel târziu. La 28 februarie 1994, reclamanta a însemnat chiriașului comanda de eliberare a apartamentului.

La 2 martie 1994, recurenta a făcut o declarație solemnă pe care avea nevoie urgentă să o recupereze din apartament pentru a-și face locuința proprie. La 22 decembrie 1994, ea a repetat această declarație. La 25 martie 1994, ea i-a comunicat că expulzarea va fi executată la 18 mai 1994 prin execuție prin executor judecătoresc. Între 18 mai 1994 și 26 ianuarie 2001, executorul justiției a avut loc la douăzeci și una de tentative de expulzare care au eșuat toate prin eșec, reclamanta neatingând ajutorul forței publice în executarea deportării. Următoarea încercare de expulzare este prevăzută pentru 6 iulie 2001. GRIEFS Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanta se plânge de posibilitatea prelungită de a-și recupera apartamentul.

De asemenea, reclamanta se plânge în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenția privind durata procedurii de expulzare și dreptul de acces la o instanță. În temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, recurenta se plânge că posibilitatea de a-și recupera apartamentul constituie o încălcare a dreptului său de proprietate. De asemenea, reclamanta se plânge, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, de durata procedurii de expulzare și de dreptul său de acces la o instanță. Guvernul susține că nivelul de ocupare a forței publice constituie o etapă administrativă care se află în afara procesului judiciar: prin urmare, art. 6 nu ar fi aplicabil procedurii în litigiu.

Curtea reamintește, după cum subliniază reclamanta, că a stabilit deja problema aplicabilității articolului 6 din Convenție la procedura de deportare a chiriașilor (hotărârea Imobiliară Saffi c. Italia [GC], nr. 27743/93, §§ 62-63, CEDH 1999-V).În consecință, excepția guvernului trebuie să fie respinsă. faptul că măsurile în cauză intră sub incidența unui control al utilizării proprietății în scopul legitim de a evita tensiunile sociale și tulburările de ordine publică în cazul în care un număr considerabil de expulzări ar trebui efectuate simultan. Potrivit statului, ingerința în dreptul de proprietate al recurentei nu pare disproporționată. În ceea ce privește durata procedurilor de expulzare, guvernul susține că termenul pentru acordarea de asistență publică este justificat de protecția interesului public.

În orice caz, guvernul subliniază că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, prefectul nu este mai competent să stabilească ordinea de prioritate în executarea expulzărilor. Datele de execuție vor trebui stabilite de instanță. Recurenta subliniază că întârzierea în executarea procedurii de încuviințare emisă de instanța judecătorească din Roma constituie o încălcare a dreptului său de a avea acces la o instanță de drept. Recurenta subliniază că refuzul de a lua parte la administrația de executare a ordinului de încuviințare emis de judecător a constituit un obstacol în calea puterii magistraturii. Curtea consideră că cererea ridică întrebări complexe de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond.

Prin urmare, această parte a cererii nu poate fi declarată în mod vădit nefondată în temeiul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară Cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 35428/97 présentée par C.T. contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 4 octobre 2001 en une chambre composée de MM. C.L. Rozakis , président , G. Bonello , M. Fischbach , M me M. Tsatsa-Nikolovska, MM. E. Levits, A. Kovler , juges , M me M. Del Tufo , juge ad hoc , et de M. E. Fribergh , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 20 février 1997 et enregistrée le 25 mars 1997, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante est une ressortissante italienne, née en 1945 et résidant à Rome.

Elle est représentée devant la Cour par M e G. Mazza Ricci, avocat au barreau de Rome. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit : La requérante est propriétaire d’un appartement à Rome, qu’elle avait loué à V.P. Par un acte signifié le 29 juillet 1992, elle donna congé à la locataire et l’assigna à comparaître devant le juge d’instance de Rome. Par une ordonnance du 13 janvier 1993, qui devint exécutoire le 19 janvier 1993, ce dernier confirma formellement le congé du bail et décida que les lieux devaient être libérés au plus tard le 12 janvier 1994. Le 28 février 1994, la requérante signifia à la locataire le commandement de libérer l’appartement.

Le 2 mars 1994, la requérante fit une déclaration solennelle qu’elle avait un besoin urgent de récupérer l’appartement pour en faire son habitation propre. Le 22 décembre 1994, elle réitéra cette déclaration. Le 25 mars 1994, elle lui signifia l’avis que l’expulsion serait exécutée le 18 mai 1994 par voie d’huissier de justice. Entre le 18 mai 1994 et le 26 janvier 2001, l’huissier de justice procéda à vingt et une tentatives d’expulsion qui se soldèrent toutes par un échec, la requérante n’ayant pas obtenu le concours de la force publique dans l’exécution de l’expulsion. La prochaine tentative d’expulsion est prévue pour le 6 juillet 2001. GRIEFS 1. Invoquant l’article 1 du Protocole n° 1 à la Convention, la requérante se plaint de l’impossibilité prolongée de récupérer son appartement.

2. La requérante se plaint également au titre de l’article 6 § 1 de la Convention de la durée de la procédure d’expulsion et de son droit d’accès à un tribunal. EN DROIT La requérante se plaint, au titre de l’article 1 du Protocole n° 1 à la Convention que l’impossibilité de récupérer son appartement constitue une atteinte à son droit de propriété. La requérante se plaint également, au titre de l’article 6 § 1 de la Convention, de la durée de la procédure d’expulsion et de son droit d’accès à un tribunal. Le Gouvernement soutient que l’échelonnement de l’assistance de la force publique constitue une phase administrative qui se situe en dehors du processus judiciaire : l’article 6 ne serait dès lors pas applicable à la procédure litigieuse.

La Cour rappelle, comme la requérante le souligne, qu’elle a déjà tranché la question de l’applicabilité de l’article 6 de la Convention à la procédure d’expulsion de locataires (arrêt Immobiliare Saffi c. Italie [GC], n° 22774/93, §§ 62-63, CEDH 1999-V). L’exception du Gouvernement doit, par conséquent, être rejetée. Sur le fond, le Gouvernement maintient que les mesures en question relèvent d’un contrôle de l’usage de la propriété dans le but légitime d’éviter des tensions sociales et des troubles de l’ordre public au cas où un nombre considérable d’expulsions devaient être exécutées simultanément. Selon le Gouvernement, l’ingérence dans le droit à la propriété de la requérante ne semble pas disproportionné.

En ce qui concerne la durée des procédures d’expulsion, le Gouvernement maintient que le délai pour l’octroi de l’assistance de la force publique est justifié par la protection de l’intérêt public. En tout état de cause, le Gouvernement souligne que, suite à l’entrée en vigueur de la Loi n° 431 du 9 décembre 1998, le Préfet n’est plus compétent pour déterminer l’ordre de priorité dans l’exécution des expulsions. Les dates d’exécutions devront désormais être fixées par le juge d’instance. La requérante souligne que le retard dans l’exécution de la procédure d’expulsion émis par le juge d’instance de Rome constitue une atteinte à son droit d’accès à un tribunal. La requérante souligne que le refus de la part de l’administration d’exécuter l’ordre d’expulsion émis par le juge a constitué une entrave au pouvoir de la magistrature.

La Cour estime que la requête soulève des questions de fait et de droit complexes qui ne peuvent être résolues à ce stade de l’examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond. Dès lors, cette partie de la requête ne saurait être déclarée manifestement mal fondée en application de l’article 35 § 3 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête recevable, tous moyens de fond réservés. Erik Fribergh Christos Rozakis Greffier Président