C.T. contre l'ITALIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Recevable
C.T. contre l'ITALIE (CtEDO, 2001)
SECȚIUNEA A DOUA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 3542/97 prezentată de C.T. împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a doua), care are loc la 4 octombrie 2001 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Bonello Fischbach Tsatsa-Nikolovska, domnii Levits, Kovler judecători Del Tufo judecător ad-hoc domnul E. Fribergh grefier de secțiune Având în vedere cererea prezentată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 20 februarie 1997 și înregistrată la 25 martie 1997, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie ÎN FAȚĂ reclamanta este un cetățean italian, născut în 1945 și rezident la Roma. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul G. Mazza Ricci, avocat în baroul Romei. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: Recurenta este proprietara unui apartament în Roma, pe care l-a închiriat V.P. printr-un act din 29 iulie 1992, ea a acordat chiriașului concediu și i-a dat să se prezinte în fața judecătorului din statul Roma. printr-o ordonanță din 13 ianuarie 1993, care a devenit executorie la 19 ianuarie 1993 În ianuarie 1993, acesta din urmă a confirmat oficial concediul de închiriere și a decis că locurile trebuiau eliberate până la 12 ianuarie 1994 cel târziu. La 28 februarie 1994, reclamanta a însemnat chiriașului comanda de eliberare a apartamentului. La 2 martie 1994, recurenta a făcut o declarație solemnă pe care avea nevoie urgentă să o recupereze din apartament pentru a-și face locuința proprie. La 22 decembrie 1994, ea a repetat această declarație. La 25 martie 1994, ea i-a comunicat că expulzarea va fi executată la 18 mai 1994 prin execuție prin executor judecătoresc. Între 18 mai 1994 și 26 ianuarie 2001, executorul justiției a avut loc la douăzeci și una de tentative de expulzare care au eșuat toate prin eșec, reclamanta neatingând ajutorul forței publice în executarea deportării. Următoarea încercare de expulzare este prevăzută pentru 6 iulie 2001. GRIEFS Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanta se plânge de posibilitatea prelungită de a-și recupera apartamentul. De asemenea, reclamanta se plânge în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenția privind durata procedurii de expulzare și dreptul de acces la o instanță. În temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, recurenta se plânge că posibilitatea de a-și recupera apartamentul constituie o încălcare a dreptului său de proprietate. De asemenea, reclamanta se plânge, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, de durata procedurii de expulzare și de dreptul său de acces la o instanță. Guvernul susține că nivelul de ocupare a forței publice constituie o etapă administrativă care se află în afara procesului judiciar: prin urmare, art. 6 nu ar fi aplicabil procedurii în litigiu. Curtea reamintește, după cum subliniază reclamanta, că a stabilit deja problema aplicabilității articolului 6 din Convenție la procedura de deportare a chiriașilor (hotărârea Imobiliară Saffi c. Italia [GC], nr. 27743/93, §§ 62-63, CEDH 1999-V).În consecință, excepția guvernului trebuie să fie respinsă. faptul că măsurile în cauză intră sub incidența unui control al utilizării proprietății în scopul legitim de a evita tensiunile sociale și tulburările de ordine publică în cazul în care un număr considerabil de expulzări ar trebui efectuate simultan. Potrivit statului, ingerința în dreptul de proprietate al recurentei nu pare disproporționată. În ceea ce privește durata procedurilor de expulzare, guvernul susține că termenul pentru acordarea de asistență publică este justificat de protecția interesului public. În orice caz, guvernul subliniază că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, prefectul nu este mai competent să stabilească ordinea de prioritate în executarea expulzărilor. Datele de execuție vor trebui stabilite de instanță. Recurenta subliniază că întârzierea în executarea procedurii de încuviințare emisă de instanța judecătorească din Roma constituie o încălcare a dreptului său de a avea acces la o instanță de drept. Recurenta subliniază că refuzul de a lua parte la administrația de executare a ordinului de încuviințare emis de judecător a constituit un obstacol în calea puterii magistraturii. Curtea consideră că cererea ridică întrebări complexe de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond. Prin urmare, această parte a cererii nu poate fi declarată în mod vădit nefondată în temeiul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară Cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte