S.B. v. ITALY

SEGUNDA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 40037/98 de către S.B. împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), care a stat la 4 octombrie 2001 în calitate de Cameră compusă de Președintele C.L. Rozakis A.B. Baka Ferrari Bravo Lorenzen doamna Tsatsa-Nikolovska Levits Kovler, judecători și grefierul secțiunii E. Fribergh având în vedere cererea de mai sus introdusă la 20 ianuarie 1998 cu Comisia Europeană a Drepturilor Omului și înregistrată la 27 februarie 1998, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național italian, născut în 1960 și trăiește în Florența. Faptele cazului, astfel cum sunt prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamantul este proprietarul unui apartament din Florența, pe care l-a lăsat M.M. În două scrisori înregistrate din 12 iulie 1986 și 25 iunie 1987, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie contractul de închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1987 și i-a cerut să șteargă locația până la data respectivă. Într-o scrisoare a servit chiriașului la 22 martie 1989, reclamantul a reiterat intenția ei de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară înaintea magistratului Florenței. Prin decizia din 7 iunie 1989, care a fost făcută executivă la 31 decembrie 1990, magistratul Florenței a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 decembrie 1991. La 20 ianuarie 1992, reclamantul a notificat locatarului care l-a obligat să abandoneze sediul. La 31 ianuarie 1992, ea a informat locatarul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 27 martie 1992. La 7 decembrie 1992, reclamantul a făcut o declarație legală că ea a solicitat urgent ca locație pentru ea. Între 27 martie 1992 și 1 octombrie 1997, judecătorul a făcut zece încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit eșuat, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinului de posesare. La 15 ianuarie 1998, reclamantul a recuperat posesia apartamentului deoarece chiriașul a evacuat spontan sediul. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că incapacitatea ei de a recupera posesia apartamentului ei a constituit o încălcare a dreptului de proprietate. Reclamantul se plâng în continuare în temeiul articolului 6 din Convenție că durata procedurii de evacuare a fost de negare a dreptului de acces la o instanță Guvernul susține că modalitățile de dezvoltare a asistenței de poliție erau o chestiune administrativă, în întregime separată și independentă de procesul judiciar și, prin urmare, în afara domeniului de aplicare al articolului Curtea reamintește că deja a susținut că art. 6 din Convenția se aplică procedurii de evacuare a chiriașilor (a se vedea hotărârea Immobiliare Saffi c. Italia) [GC], nr. 22774/93, §§ 62-63, CEDO 1999-V). Curtea nu vede niciun motiv să se depărteze de concluzia sa anterioară, prin urmare, această obiecție ar trebui respinsă. Guvernul susține că ingerința în drepturile de proprietate ale reclamantului nu a fost disproporționată. În ceea ce privește durata procedurii de executare, Guvernul susține că întârzierea în furnizarea asistenței poliției este justificată de protecția interesului public. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă a cererii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea este admisibilă, fără a prejudeca fondurile cazului. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

SECOND SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 40037/98

by S.B.

against Italy

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 4

October 2001 as a Chamber composed of

Mr

C.L.

Rozakis

,

President

,

Mr

A.B.

Baka

,

Mr

L.

Ferrari

Bravo

,

Mr

P.

Lorenzen

,

Mrs

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

Mr

E.

Levits

,

Mr

A.

Kovler,

judges

,

and Mr E.

Fribergh

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 20 January 1998 and registered on 27

February 1998,

Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant is an Italian national, born in 1960 and living in Florence.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows:

The applicant is the owner of an apartment in Florence, which she had let to M.M.

In two registered letters of 12 July 1986 and 25 June 1987, the applicant informed the tenant that she intended to terminate the lease on expiry of the term on 31 December 1987 and asked him to vacate the premises by that date.

In a writ served on the tenant on 22 March 1989, the applicant reiterated her intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Florence Magistrate.

By a decision of 7 June 1989, which was made enforceable on 31

December 1990, the Florence Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 31 December 1991.

On 20 January 1992, the applicant served notice on the tenant requiring him to vacate the premises.

On 31 January 1992, she served notice on the tenant informing him that the order for possession would be enforced by a bailiff on 27 March 1992.

On 7 December 1992, the applicant made a statutory declaration that she urgently required the premises as accommodation for herself.

Between 27 March 1992 and 1 October 1997, the bailiff made ten

attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.

On 15 January 1998, the applicant recovered possession of the apartment because the tenant spontaneously vacated the premises.

THE LAW

The applicant complains under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that her inability to recover possession of her apartment amounted to a violation of the right to property.

The applicant further complains under Article 6 of the Convention that the duration of the eviction proceedings resulted in a denial of her right of access to a court

The Government argue that the arrangements for staggering the police assistance were an administrative issue, entirely separate from and independent of the judicial process and therefore outside the scope of Article

6.

The Court recalls that it has already held that Article 6 of the Convention is applicable to the tenants’ eviction proceedings (see the judgment

Immobiliare Saffi

v. Italy

[GC], no. 22774/93, §§ 62-63, ECHR 1999-V). The Court sees no reason to depart from its previous finding. This objection should therefore be rejected.

The Government maintain that the interference with the applicant’s property rights was not disproportionate.

As to the length of the enforcement proceedings, the Government maintain that the delay in providing the assistance of the police is justified by the protection of the public interest.

The Court considers that the application raises complex and serious issues which require a determination on the merits. It follows that it cannot be considered manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring the application inadmissible has been established.

For these reasons, the Court unanimously

Declares

the application admissible, without prejudging the merits of the case.

Erik

Fribergh

Christos

Rozakis

Registrar

President