AMATO DEL RE v. ITALY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Admissible
AMATO DEL RE v. ITALY (CtEDO, 2001)
SEGUNDA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILitatea cererii nr. 44968/98 de Ester AMATO DEL RE împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 4 octombrie 2001 în calitate de Cameră compusă de Președintele C.L. Rozakis A.B. Baka Ferrari Bravo Lorenzen dna Tsatsa-Nikolovska Levits Kovler, judecători și grefierul secțiunii E. Fribergh având în vedere cererea de mai sus introdusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 10 iunie 1998 și înregistrată la 15 decembrie 1998, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național italian, născut în 1920 și locuiește în Napoli. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl L. Cirillo, un avocat practicant la Napoli. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile sale, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamantul este proprietarul unui apartament din Napoli, pe care i-a dat-o lui P.S. și după moartea acestuia față de soțul său și copiii săi. Într-o scrisoare servită chiriașilor la 22 octombrie 1984, reclamantul le-a informat de intenția ei de a încheia închiriere și le-a convocat să apară înaintea Magistratului de Napoli. Prin decizia din 28 ianuarie 1985, care a fost făcută executivă la 30 septembrie 1987, Magistratul de la Napoli a susținut validitatea anunțului de renunțare și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 4 mai 1988, la 23 ianuarie 1990, reclamantul a notificat chiriașilor care le impună să abandoneze sediul. La 6 aprilie 1990, ea a informat chiriașii că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 13 aprilie 1990. Între 13 aprilie 1990 și 14 aprilie 1998, judecătorul a făcut douăzeci și un încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit că nu a avut succes, deoarece reclamantul nu avea dreptul la asistență de poliție pentru executarea ordinului de posesie. La 14 aprilie 1998, reclamantul a recuperat posesia apartamentului. HOTĂRÂREA Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția că incapacitatea de a recupera posesia apartamentului ei a constituit o încălcare a dreptului la proprietate. Reclamantul se plânge în continuare în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii de evacuare. Guvernul susține că modalitățile de dezvoltare a asistenței de poliție au constituit o chestiune administrativă, în întregime separată și independentă de procesul judiciar și, prin urmare, în afara domeniului de aplicare al articolului Curtea reamintește că deja a susținut că art. 6 din Convenția este aplicabil procedurii de evacuare a chiriașilor (a se vedea hotărârea Immobiliare Saffi v. Italia) [GC], nr. 22774/93, §§ 62-63, CEDO 1999-V). Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de concluziile sale anterioare. Prin urmare, această obiecție ar trebui respinsă. Pe fond, Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile și problemele sociale în ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar fi aplicate simultan. În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamantului nu a fost disproporționată. În ceea ce privește durata procedurii de executare, Guvernul susține că întârzierea în furnizarea asistenței poliției este justificată de protecția interesului public. Reclamantul susține că refuzul administrației de a executa ordinul emis de magistrat a interferat cu puterea justiției. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă a cererii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea este admisibilă, fără a prejudeca fondurile cazului. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului