Mensah împotriva Țărilor de Jos

Reclamantul, George Kenneth Mensah, are cetățenie olandeză și ghaneză. El s-a născut în 1954 și locuiește în Almere, Țările de Jos. El este reprezentat în fața Curții de către dl Kooij, un avocat practicant în Almere. Faptele cazului, astfel cum a fost prezentat de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. În 1978, reclamantul, când locuiește în Ghana, a intrat într-o căsătorie tradițională/religioasă (de exemplu. o căsătorie non-civilă) cu o femeie ghaneză. Din această relație gemeni s-au născut în 1982, George Kobina și Georgia Araba Mensah. În 1983 relația dintre reclamant și partenerul său s-a încheiat. Reclamantul susține că mama lor nu a vrut să continue să aibă grijă de gemeni și că de atunci a avut grijă de ei.

În martie 1984, reclamantul a intrat în Olanda pentru prima dată. La 4 mai 1984 a fost expulsat din Olanda din cauza faptului că stătea ilegal în țară. La 14 iunie 1984, reclamantul s-a căsătorit cu dna Lijesen, olandez. Nunta a avut loc în Ghana și cuplul a locuit acolo pentru o scurtă perioadă împreună cu copiii reclamantului. La sfârșitul anului 1984 soția reclamantului a decis să se mute înapoi în Țările de Jos. Soția reclamantului a urmat-o și a intrat în Țările de Jos la 11 ianuarie 1985. La 29 martie 1985, reclamantul a obținut un permis de ședere pentru a rămâne cu soția sa. Un copil s-a născut la reclamant și dna. Lijesen. Căsnicia lor a durat până la 29 martie 1989, când a fost dizolvat.

La 4 mai 1990, reclamantul a obținut cetățenia olandeză. La 15 august 1990, reclamantul s-a căsătorit cu dna Owusu Sekyere. Au fost divorțați la 30 iulie 1992. În 1995 reclamantul a intrat într-o căsătorie tradițională/religioasă cu dna Juliana Owiredua din Ghana. Dna Owiredua a obținut de atunci cetățenia olandeză. La 17 iulie 1996 au încheiat un contract de cohabitație (contract de samenlevings). Reclamantul susține că doamna Lijesen și doamna Sekyere nu au vrut ca copiii săi să aducă în familie și să refuze să aibă grijă de educația lor, în timp ce dna Owiredua nu a avut nicio opoziție să aibă grijă de ei și îi iubește ca și cum ar fi ei proprii. Reclamantul susține, de asemenea, că nu a putut lăsa copiii să vină în Țările de Jos mai devreme, deoarece acest lucru ar fi fost refuzat din cauza lipsei sale de mijloace suficiente de susținere, în conformitate cu legislația olandeză.

La plecarea reclamantului din Ghana, doi copii ai săi au fost inițial, și temporar, locuiți cu un prieten al reclamantului în Ghana. După trei ani, copiii nu mai puteau avea grijă de acel prieten și trebuiau să se mute în casa unui alt prieten - un dl Aboya - care, după ce a început o familie de-a lui, nu mai voia să aibă grijă de copiii reclamantului. Reclamantul susține că prietenii săi au oferit doar cazare temporară pentru copiii săi și nu au exercitat în mod eficient autoritatea parentală asupra lor. El a luat decizii parentale și a plătit, de asemenea, toate cheltuielile de viață ale copiilor săi. Din 1988, el a vizitat copiii săi de trei ori pe an, fiind angajat de o companie aeriană care îi permite să călătorească la prețuri mai ieftine.

Relația dintre reclamant și dl Aboya s-a înrăutățit atunci când a descoperit că în familia acesteia, fondurile trimise pentru copiii săi au fost utilizate pentru alte scopuri. Astfel, banii destinate acoperirii taxelor școlare au fost aplicați de dl Aboya, din cauza căreia copiii nu au putut merge la școală în Ghana. În septembrie 1995, gemenii de treisprezece ani au călătorit în Țările de Jos pe o viză de turism, care locuiesc cu reclamantul și cu dna Owiredua de atunci. La 7 noiembrie 1995, reclamantul a solicitat un permis de reședință (vergunning tot verblijf) pentru copiii săi. La 31 octombrie 1996, Secretarul de Stat al Justiției (Staatssecretaris van Justitie) a respins cererea, constatând că condițiile în care se permite reunificarea în familie nu au fost îndeplinite.

Astfel, nu s-au produs nici dovezi cu privire la existența legăturilor familiale înainte de reședința reclamantului în Țările de Jos, nici a contactelor dintre tatăl și copiii menținuți, nici nu au existat dovezi că reclamantul a sprijinit financiar copiii săi. Secretarul de Stat a remarcat, printre altele, că reclamantul, de la sosirea sa în Țările de Jos, a constituit o nouă familie de două ori. Situația din Ghana nu s-a dovedit a fi de o asemenea natură ca copiii să nu poată reveni acolo și nici nu s-ar fi integrat în Țările de Jos într-o astfel de măsură încât nu s-ar putea aștepta o întoarcere în Ghana. La 16 ianuarie 1997, reclamantul a depus o obiecție (bezwaar) la Secretarul de Stat împotriva deciziei sale.

La 3 iunie 1997, secretarul de Stat a respins obiecția, constatand că legăturile familiale dintre tatăl și copii au fost încălcate având în vedere faptul că părăsirea celor gemeni în îngrijirea prietenilor timp de zece ani nu a putut fi considerată ca fiind o măsură temporară. Secretarul de Stat a concluzionat că, chiar dacă situația din Ghana este mai puțin favorabilă pentru copii decât cea din Țările de Jos, ar trebui să se presupună că acestea sunt capabile să se prevadă pentru ei înșiși fără a necesita o supraveghere intensivă și, dacă este necesar, cu sprijin financiar din partea Țărilor de Jos. La 30 iunie 1997, reclamantul a depus un recurs la Curtea Regională de la Haga (Arrondissementsrechtbank) care a stat la Zwolle.

El a susținut că interpretarea dată de autoritățile interne ale „familiei” nu este în conformitate cu art. 8 din Convenție și cu jurisprudența Curții. El a subliniat în continuare dificultățile pe care copiii săi le-ar confrunta dacă ar reveni în Ghana, fără cazare sau îngrijire adecvată, în timp ce el a fost capabil să aibă grijă de ei în Țările de Jos. La 1 iulie 1997, o persoană responsabilă pentru copiii de la școală a declarat că suferă de probleme emoționale ca urmare a experienței lor din Ghana și că, în special Georgina, va beneficia de un program de reabilitare socială. La 22 iulie 1997, a avut loc o audiere în fața Curții Regionale în care s-a dovedit că, spre deosebire de declarațiile anterioare ale reclamantului, copiii au rămas cu bunica din Ghana timp de șapte sau opt ani și că există și contacte regulate între copii și mama lor.

Curtea regională a respins recursul reclamantului la 24 iulie 1998. Acesta a susținut că sarcina dobânzii privind existența continuă a legăturilor familiale are loc cu reclamantul și că nu a reușit să prezinte suficiente dovezi ale legăturilor familiale. În plus, nu au fost produse dovezi care să confirme sprijinul financiar al reclamantului sau exercitarea efectivă a autorității parentale asupra copiilor. În ceea ce privește art. 8 din Convenție, Curtea regională a constatat că nivelul actual al vieții familiale dintre reclamant și copiii săi a fost creat într-un moment în care copiii nu au fost autorizați să fie în Țările de Jos. Prin urmare, decizia de a refuza reședința nu a avut ca scop să le privească de un drept acordat anterior la reunificarea familiei.

Curtea Regională a concluzionat că art. 8 din Convenție nu impune statului o obligație pozitivă de a respecta alegerea unui extraterestru de a exercita viața sa de familie în Țările de Jos. S-a susținut în continuare că existau suficiente facilități pentru îngrijirea copiilor în Ghana. La 21 ianuarie 1999, tutore temporar (voorlopige voogdij) a fiicei reclamantului Georgia a fost atribuit de judecătorul Tribunalului pentru Juvenile (kinderrechter) Lelystad unei organizații de îngrijire a copilului, din cauza faptului că reclamantul nu își îndeplinea în mod corespunzător datoria parentală. La 11 februarie 1999, Consiliul de protecție și îngrijire a copilului (Raad voor de Kinderbescherming) a depus o cerere la Curtea de District (kantongerecht) din Lelystad, pentru ca reclamantul să fie acordată autorității parentale (ouderlijk gezag) asupra fiicei sale Georgia.

La 18 februarie 1999, judecătorul Curții de District a acordat autorității parentale solicitante asupra fiicei sale Georgia și a emis un ordin de supraveghere (ondertoezichtstelling), prin care o organizație de îngrijire a copilului a fost acuzată de furnizarea reclamantului și a fiicei sale de sprijinul necesar. La 14 aprilie 2000, Departamentul de extratereștri (Vreemingendienst) al Almere a confiscat pașapoartele copiilor și le-a ordonat să părăsească țara. art. 1 din Legea privind extratereștrii (Vreemdelingenwet) prevede că este necesară o viză provizorie de reședință (angajarea tot voorlopig verblijf) pentru un extraterestru care dorește să rămână în Țările de Jos pentru o perioadă de mai mult de trei luni.

Politica de admitere în scopuri de reunificare a familiei este stabilită în capitolul B1/5 din circularul extraterestru (Vreemdelingencirculaire). Acest lucru prevede, în măsura în care este relevant, că un permis de reședință în scopuri de reunificare a familiei poate fi acordat unui părinte al cetățeniei olandeze cu copii minori, atunci când copiii aparțin faptului familiei și legăturilor familiale cu unul dintre părinții existent deja în străinătate. Se consideră că legăturile familiale au încetat cu siguranță în cazul integrării pe termen lung a copilului în altă familie, în timp ce părintele nu mai exercită autoritatea parentală și nu mai prevăd costul educației și îngrijirii copilului.

The applicant, George Kenneth Mensah, has both Dutch and Ghanaian nationality. He was born in 1954 and is living in Almere, the Netherlands. He is represented before the Court by Mr Kooij, a lawyer practising in Almere. The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. In 1978 the applicant, when living in Ghana, entered into a traditional/religious marriage (i.e. a non-civil marriage) with a Ghanaian woman. Out of this relationship twins were born in 1982, George Kobina and Georgia Araba Mensah. In 1983 the relationship between the applicant and his partner ended. The applicant submits that their mother did not wish to continue to take care of the twins and that he has since taken care of them.

He has not been in contact with the mother since and her whereabouts are unknown to him. In March 1984 the applicant entered the Netherlands for the first time. On 4 May 1984 he was expelled from the Netherlands on the grounds that he was staying in the country illegally. On 14 June 1984 the applicant married Ms. J. Lijesen, a Dutch national. The wedding took place in Ghana and the couple lived there for a short period together with the applicant’s children. At the end of 1984 the applicant’s wife decided to move back to the Netherlands. The applicant followed her and entered the Netherlands on 11 January 1985. On 29 March 1985 the applicant obtained a residence permit to stay with his wife.

One child was born to the applicant and Ms. Lijesen. Their marriage lasted until 29 March 1989, when it was dissolved. On 4 May 1990 the applicant obtained Dutch nationality. On 15 August 1990 the applicant married Ms. M. Owusu Sekyere. They were divorced on 30 July 1992. In 1995 the applicant entered into a traditional/religious marriage with Ms. Juliana Owiredua of Ghanaian nationality. Ms. Owiredua has since obtained Dutch nationality. On 17 July 1996 they concluded a cohabitation contract (samenlevingscontract). The applicant submits that his two former partners, Ms. Lijesen and Ms. Sekyere, did not want to have his children brought into the family and refused to take care of their upbringing, whereas Ms.

Owiredua had no objection to taking care of them and loves them as if they were her own. The applicant further submits that he was unable to let the children come to the Netherlands earlier as this would have been refused on the grounds of his lack of sufficient means of subsistence as required under Dutch law. Upon the applicant’s departure from Ghana, his two children were initially, and temporarily, housed with a friend of the applicant’s in Ghana. After three years the children could no longer be taken care of by that friend and had to move to the house of another friend - a Mr Aboya - who, after having started a family of his own, no longer wanted to take care of the applicant’s children.

The applicant submits that his friends merely provided temporary accommodation for his children and were not effectively exercising parental authority over them. He took parental decisions, and he also paid all his children’s living expenses. From 1988 he has been visiting his children three times per year, being employed by an airline company enabling him to travel at cheaper rates. The relation between the applicant and Mr Aboya worsened when he discovered that in the latter’s family, funds, which he had sent for his children, were used for other purposes. Thus, money intended to cover school fees was allegedly appropriated by Mr Aboya, as a result of which the children were unable to go to school in Ghana.

In September 1995 the then thirteen year old twins travelled to the Netherlands on a tourist visa. They have been living with the applicant and Ms. Owiredua ever since. On 7 November 1995 the applicant applied for a residence permit (vergunning tot verblijf) for his children. On 31 October 1996 the State Secretary of Justice (Staatssecretaris van Justitie) rejected the request, finding that the conditions under which family reunification could be allowed had not been fulfilled. Thus, no evidence had been produced either as to the existence of family ties prior to the applicant’s residence in the Netherlands, or of contacts between the father and the children having been maintained. Neither was there any evidence that the applicant had supported his children financially.

The State Secretary noted, inter alia, that the applicant, since his arrival in the Netherlands, had formed a new family twice. The situation in Ghana was not found to be of such a nature that the children could not return there, and neither had they become integrated in the Netherlands to such an extent that a return to Ghana could not be expected of them. On 16 January 1997 the applicant filed an objection (bezwaar) with the State Secretary against his decision. On 3 June 1997 the State Secretary rejected the objection, finding that the family ties between father and children had been broken in view of the fact that the applicant’s leaving the twins in the care of friends for ten years could not be considered to have been a temporary measure.

The State Secretary concluded that even if the situation in Ghana was less favourable for the children than the one in the Netherlands, they should nevertheless be presumed capable of fending for themselves without requiring intensive supervision and, if necessary, with financial support from the Netherlands. On 30 June 1997 the applicant lodged an appeal with the Hague Regional Court (Arrondissementsrechtbank) sitting in Zwolle. He argued that the interpretation given by the domestic authorities of “family” was not in line with Article 8 of the Convention and the case-law of the Court. He further emphasised the difficulties which his children would face if returned to Ghana, with no adequate accommodation or care, whereas he was capable of taking care of them in the Netherlands.

On 1 July 1997 a person responsible for the children at school reported that they were suffering emotional problems as a result of their experiences in Ghana and that especially Georgina would benefit from a social rehabilitation programme. On 22 July 1997 a hearing took place before the Regional Court during which it appeared that, contrary to earlier statements by the applicant, the children had stayed with their grandmother in Ghana for seven or eight years and that regular contacts also existed between the children and their mother. The Regional Court rejected the applicant’s appeal on 24 July 1998. It held that the burden of proof as to the continued existence of family ties lay with the applicant and that he had failed to produce sufficient evidence of such family ties.

In addition, no evidence confirming the applicant’s financial support or the actual exercise of parental authority over the children had been produced. In respect of Article 8 of the Convention the Regional Court found that the current level of family life between the applicant and his children had been created at a time when the children were not allowed to be in the Netherlands. Therefore, the decision to refuse them residence was not aimed at depriving them of a previously granted right to family reunification. The Regional Court concluded that Article 8 of the Convention did not impose a positive obligation on the State to respect an alien’s choice to exercise his family life in the Netherlands.

It was further held that sufficient facilities for the care of the children existed in Ghana. On 21 January 1999 temporary guardianship (voorlopige voogdij) of the applicant’s daughter Georgia was attributed by the Juvenile Court Judge (kinderrechter) of Lelystad to a child care organisation, on the grounds that the applicant was not properly fulfilling his parental duties. On 11 February 1999 the Child Care and Protection Board (Raad voor de Kinderbescherming) filed a request with the District Court (kantongerecht) of Lelystad for the applicant nevertheless to be awarded parental authority (ouderlijk gezag) over his daughter Georgia. On 18 February 1999 the District Court judge awarded the applicant parental authority over his daughter Georgia and issued a supervision order (ondertoezichtstelling) whereby a child care organisation was charged with providing the applicant and his daughter the necessary support.

On 14 April 2000 the Aliens Department (Vreemdelingendienst) of Almere confiscated the children’s passports and ordered them to leave the country. Article 1 of the Aliens Law (Vreemdelingenwet) provides that a provisional residence visa (machtiging tot voorlopig verblijf) is required for an alien who wishes remain in the Netherlands for a period of more than three months. The policy for admission for family reunification purposes is laid down in Chapter B1/5 of the Aliens Circular (Vreemdelingencirculaire). This provides, insofar as relevant, that a residence permit for the purposes of family reunification may be granted to a parent of Dutch nationality with minor children, when the children factually belong to his/her family and family ties with one of the parents already existed abroad.

Family ties are considered to have definitely ceased to exist in case of long-term integration of the child into another family while the parent(s) no longer exercise parental authority and no longer provide for the cost of upbringing and care of the child.