CtEDO 09.10.2001 Auto

A.C. contre la TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
09.10.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
A.C. contre la TURQUIE (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 37960/97 prezentate de A. Ç. împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află la 12 iunie și 9 octombrie 2001 într-o cameră compusă din președintele Palm Thomassen al meu, dnii Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Biersan Casadevall judecători Gölcüklü judecător ad-hoc, și de judecător ad-hoc, și de judecător în cadrul secțiunii, și de judecător în calitate de grefier al secțiunii Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la data de 5 iunie 1997 și înregistrată la data de 30 septembrie 1997, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, Având în vedere observațiile prezentate oral de către părțile în land din 12 iunie 2001, După ce au intenționat, face următoarea decizie FAȚĂ recurentul, domnul A. acest., este un cetățean turc, născut în 1959. El este reprezentat în fața Curții de către dl Hasip Kaplan, avocat la Istanbul. A la cinzecime iunie 2001, reclamantul a fost reprezentat de dl Demirel, asistat de M. H. Kaplan și domnul H. chaselik, respectiv avocați din Istanbul și Izmir. Guvernul pârât a fost reprezentat de domnul Alpaslan, co-agent, domnul O. Nalcăouilu, consilier, domnul D. Akçay, co-agent, domnul Belet, consilier, domnul H. Mutaf, domnul D.B. Ulusoy și domnul L. K Prin decretul din 10 decembrie 1996, Consiliul Superior Militar (Yüksek Askeri Șura) a decis să revoce reclamantul armatei, comandant al armatei terestre, pentru acte de inciplină și conduită imorală, în temeiul articolului 50 litera (c) din Legea privind personalul militar. În aceeași zi, președintele Republicii, prim-ministrul și ministrul apărării au aprobat acest decret. Potrivit rapoartelor de informare, guvernul a fost în categoria personalului suspectat de integrism și a avut legături cu comunități cunoscute ca având tendințe fundamentaliste islamice revoluționare. El a adoptat ideologia fundamentalistă, a citit și a făcut să se citească, la școala militară unde preda, publicații fundamentaliste islamice și saice, care se opuneau principiului laicității. El și-a organizat modul de viață în conformitate cu ideologia fundamentalistă și făcea propaganda acestei ideologii. Un comitet de nouă militari a ajuns la concluzia că reclamantul a încălcat disciplina militară și trebuia să se pensioneze anticipat în conformitate cu art. 50 (c) din Legea privind personalul militar. Consiliul superior militar și-a întemeiat decizia pe acest aviz. Dreptul intern relevant la art. 125 din Constituție Calea de atac este deschisă împotriva tuturor actelor și deciziilor administrației. Actele președintelui Republicii aflate sub jurisdicția sa exclusivă și deciziile Consiliul Superior Militar scapă de controlul judiciar. La art. 129 alineatul (2), 3 și 4 din Constituția turcă prevede că o sancțiune disciplinară nu poate fi aplicată funcționarilor, alții decât militarii, decât cu condiția respectării principiului respectării dreptului la apărare; de asemenea, prevede că sancțiunile disciplinare, altele decât avertismentele și mustrările, sunt supuse controlului judiciar; dispozițiile privind militarii sunt rezervate. La art. 50 litera (c) din Legea nr. 926 privind personalul militar Revocarea pentru acte de inciplină și conduita imorală în afara serviciului, ofițerii a căror menținere în forțele armate este considerată nepotrivită ca urmare a unor incipline și de conduită imorală fac obiectul Legii privind fondul de pensii turcesc. Autoritățile competente să inițieze procedura, să examineze dosarele de rating, să le monitorizeze, să tragă concluzii din acestea și să efectueze orice alte acte, precum și orice formalitate a acestei proceduri sunt stabilite prin Regulamentul privind ratingul ofițerilor. Ofițerii ale căror cazuri sunt supuse, de către statul major, în fața Consiliului Superior Militar, sunt revocați din armată printr-o decizie a Consiliului Superior Militar. La art. 94 litera (b) din Legea nr. 926 privind personalul militar (b) Revocare pentru acte de inciciplină și conduită imorală Fără a aduce atingere serviciului, subofițerii a căror menținere în forțele armate este considerată inadecvată ca urmare a unor indisciplinare și de conduită imorală fac obiectul legii privind fondul de pensii turcesc. Autoritățile competente să inițieze procedura, să examineze dosarele de rating, să le monitorizeze, să tragă concluzii din acestea și să efectueze orice alte acte, precum și orice formalitate a acestei proceduri sunt stabilite prin Regulamentul privind ratingul subofițerilor. Subofițerii ale căror cazuri sunt supuse, de către statul major, în fața Consiliului Superior Militar, sunt expulzați din armată printr-o decizie a Consiliului Superior Militar. La art. 99 din Regulamentul privind ratingul ofițerilor Fără a aduce atingere obligației de serviciu, procedura de retragere se va aplica tuturor celor a căror menținere în cadrul forțelor armate este considerată inadecvată ca urmare a indisciplinației sau a conduitei lor imorale, bazată pe unul dintre motivele menționate mai jos, așa cum se menționează în unul sau mai multe documente referitoare la ultimul grad al laiului. (a) - (d) (...) (e) atunci când comportamentul și ălea au adoptat opinii politice ilegale, subversive, separatiste, fundamentaliste și ideologice sau au participat la răspândirea unor astfel de opinii. În conformitate cu art. 53 litera (e) din Regulamentul privind ratingul subofițerilor , procedura de retragere va fi aplicată tuturor subofițerilor ale căror comportamente și responsabilități au adoptat opinii politice ilegale, subversive, separatiste, fundamentaliste și ideologice sau au participat la răspândirea unor astfel de opinii. GRIFS Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul declară o încălcare a dreptului său la viață privată, în măsura în care decizia de revocare se bazează pe faptul că soția sa poartă eșarfa islamică. Reclamantul se plânge apoi de absența unei instanțe naționale în fața căreia își prezintă vocația. În acest sens, invocă art. 13 din Convenție. Invocând în cele din urmă art. 17 din Convenție, reclamantul susține că decizia de revocare este un act de distrugere a drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție. INvocând art. 8 din Convenție, reclamantul susține că a fost retras anticipat din cauza portului eșarfei de către soția sa. În plus, acesta se plânge că nu a dispus de nici o acțiune efectivă pentru a ataca decizia luată de Consiliul Superior Militar în fața instanțelor interne și susține că această decizie este un act care vizează distrugerea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție și, în acest sens, invocă art. 13 și 17 din Convenție. Curtea va examina obiecțiunile reclamantului în la fel ca articolele 8, 9 și 13 din convenție. art. 8 prevede în special că orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale, a domiciliului și a corespondenței. O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară securității naționale, securității publice, binelui să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea, sau să protejeze drepturile și libertățile da . La art. 9 din Convenție astfel formulat Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie ; acest drept implică libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în privat, prin cult, prin educație, prin practici și prin îndeplinirea ritualurilor. Libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității publice, protecției ordinii, sănătății sau moralității publice, sau protecției drepturilor și libertăților persoanei respective. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. În primul rând, guvernul observă că dispozițiile invocate de solicitant nu sunt aplicabile în speță pe motiv că acesta nu a menționat niciun fapt concret care să justifice afirmațiile sale. Cu titlu subsidiar, guvernul susține că menținerea reclamantului în cadrul armatei se află în centrul problemei prezentate Curții. Măsura de pensionare anticipată nu ar analiza o interferență în libertățile garantate prin Convenția reclamantului ; aceasta ar avea ca scop îndepărtarea de armata a persoanelor care și-au manifestat lipsa de loialitate față de fundamentul națiunii turce, laicitatea și care au adus atingere integrității indivizibile a teritoriului său și națiunii sale, ale căror forțe armate ar fi garantate. El susține că activitățile și acțiunile care contravin acestor principii pot duce la riscul distrugerii ordinii conduse în armată și că este normal ca acestea să fie considerate incompatibile cu disciplina militară. Printre altele, la hotărârile Vereinigung Democratischer Soldaten Österreichs și Gubi c. Austria din 19 decembrie 1994, Kalacç c. Turcia din 1 decembrie 1994 Iulie 1997 și Grigoriades c. Grecia din 25 noiembrie 1997, guvernul susține că constant în Europa că disciplina este indispensabilă pentru a asigura autoritatea armatei și că armata este indispensabilă pentru a asigura protecția democrațiilor împotriva subversiunii, aceasta în conformitate cu unul dintre aspectele majore ale Convenției Europene a Drepturilor Omului Pe baza documentelor anexate la observațiile sale, guvernul observă că reclamantul ar fi fost în legătură cu comunități cunoscute ca având tendințe fundamentaliste islamice, pe care le-ar fi participat la reuniuni ideologice și ar fi comis acte de indisciplină, dintre care unele sancționate de superiorii săi ierarhici. Pe baza documentelor conținute în dosarul personal al reclamantului, guvernul arată că un comitet de nouă militari ar fi concluzionat că acesta a încălcat disciplina militară și că trebuie să se pensioneze anticipat în conformitate cu art. 50 litera (c) din Legea privind personalul militar. Consiliul superior militar și-ar fi întemeiat decizia pe acest aviz. Reclamantul respinge argumentele guvernului și susține că documentele prezentate, pentru prima dată în fața Curții, nu ar fi în niciun caz de presupusa sa apartenență la o mișcare fundamentalistă islamică. Reclamantul adaugă că nu a făcut niciodată obiectul unei urmăriri penale pentru niciunul dintre actele menționate de guvern, în timp ce aceste acte sunt pasibile de sancțiuni penale în Turcia. ; el susține că faptul de a purta în mod individual eșarfa islamică nu corespunde decât cu realizarea unei practici religioase. Atrăgând atenția asupra faptului că nu există nicio acțiune eficientă pentru a ataca decizia luată de Consiliul Superior Militar, organul administrativ militar, în fața instanțelor interne, susține că, în cazul în care autoritatea executivă este exercitată în secret, pericolul derbitrar apare în mod clar. Reclamantul observă că ofițerii sunt obligați, la fel ca ceilalți funcționari și în conformitate cu dispozițiile legale, să rămână fideli principiilor fundamentale ale statului și că această obligație ar trebui să fie luată în considerare în cadrul supremației dreptului și al respectării drepturilor omului. În cazul în care astfel de principii conferă autorităților publice competența de a aplica sancțiuni în caz de neascultare, trebuie să existe, de asemenea, garanții pentru a proteja persoana respectivă de orbitare, iar cadrul și limitele autorității în cauză trebuie definite cu strictețe. Curtea ia notă de faptul că reclamantul nu prezintă niciun element care să susțină afirmațiile sale, cu toate acestea, ea subliniază faptul că este bine stabilit că convenția este valabilă, în principiu, pentru membrii forțelor armate și nu numai pentru civili. Cu toate acestea, prin interpretarea și aplicarea standardelor acestui text în cauze precum cele prezentate în prezent, Curtea trebuie să acorde atenție particularităților condiției militare și consecințelor acesteia asupra situației membrilor forțelor armate (hotărârea Engel și alții c. Țările de Jos din 8 iunie 1976, seria A nr. 22, p. 23, § 54, și, mutatis mutandis, Hotărârea Grigoriades c. Grecia din 25 noiembrie 1997, Pentru a afla dacă dispozițiile invocate au fost încălcate în cazul de față, trebuie să se verifice mai întâi dacă măsura în cauză constituia o ingerință în exercitarea drepturilor reclamantului la respectarea vieții sale private și a celei de afara Uniunii și la libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile. În opinia Curții, prin îmbrățișarea unei cariere militare, recurentul se supunea de bună voie sistemului de disciplină militară. Acest sistem implică prin natura sa posibilitatea de a conferi anumitor drepturi și libertăți ale membrilor forțelor armate limitări care nu pot fi impuse civililor (hotărârea Engel și altele menționate anterior, p. 24 alin. 57). Statele pot adopta, pentru armatele lor, reglementări disciplinare care interzic un anumit comportament, în special o atitudine care contravine ordinii stabilite care răspunde nevoilor serviciului militar (a se vedea Hotărârea Kalaç c. Turcia din 1 iulie 1997, Rec. 1997-IV, p. 1210, § 28). Aceste limitări pot include, de asemenea, o datorie pentru personalul militar de a renunța la acțiunea de fundamentalism islamic, care are drept scop și ca plan de acțiune d a ci un i de preeminență a normelor religioase (Yanașisk c. Turcia, cererea nr. 14524/89, decizia Comisiei din 6 ianuarie 1993, DR 74, p. 14). Curtea arată că nu se contestă faptul că militarii (ofițerii sau subofițerii armatei) își pot îndeplini obligațiile religioase în limitele impuse de cerințele vieții militare. Din elementele dosarului reiese că o comisie de nouă militari a examinat dosarul de rating al reclamantului care enumeră actele de indiciplină și care menționează participarea sa la activități de integrare și a constatat că nu prezintă profilul unui ofițer militar. Această comisie a concluzionat că reclamantul a încălcat disciplina militară și că trebuie să se retragă anticipat în temeiul articolului 50 litera (c) din Legea privind personalul militar. Curtea remarcă, de asemenea, faptul că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin urmare, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, Curtea nu observă nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate prin articolele 8 și 9 din Convenție. Prin urmare, acest aspect, astfel cum a fost invocat, este în mod evident nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În ceea ce privește litigiul întemeiat pe art. 13 din Convenție, Curtea amintește că acesta impune o cale de atac efectivă numai pentru plângerile pe care le poate considera ca fiind reprobabile în raport cu Convenia (a se vedea, printre altele, Hotărârea Powell și Rayner c. Regatul Unit din 21 februarie 1990, seria A nr. 172, p. 14, § 31). Având în vedere concluziile sale de mai sus cu privire la presupusa încălcare a articolelor 8 și 9 din convenție, Curtea consideră că afirmațiile reclamantului cu privire la acest aspect nu pot fi considerate ca fiind un motiv care poate fi invocat în temeiul convenției. Prin urmare, aceasta nu indică nicio încălcare a articolului 13 din convenție în această privință. Prin urmare, această parte a cererii este, de asemenea, în mod evident greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din aceste motive, Curtea, cu majoritate, declară cererea inadmisibilă.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă