ÎNAPOI LA REZULTATE CtEDO
Sursă originală
CtEDO 09.10.2001 AI

ARAS contre la TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
09.10.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză 
ARAS contre la TURQUIE (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

petiei nr. 32322/96

depuse de Murat ARAS

împotriva Turciei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secție), ședindu-se pe 12 iunie și 9 octombrie 2001 într-o cameră compusă din

Doamna E. Palm, președintă,

D-nii L. Ferrari Bravo,

Gaukur Jörundsson,

judecători,

și domnul M. O'Boyle, grefier al secției.

Având în vedere petiția sus-menționată introdusă devant Comisia Europeană a Drepturilor Omului pe 18 iunie 1996 și înregistrată pe 19 iulie 1996,

Având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina petiția,

Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și răspunsurile prezentate de reclamant,

Având în vedere observațiile prezentate oral de părți la ședința din 12 iunie 2001,

După deliberări, dă următoarea hotărâre:

Reclamantul, d-l Murat Aras, este cetățean turc născut în 1976. Este reprezentat în fața Curții de Doamnele Vehbi Sağ și Tevfik Demirel, avocați la Ankara. La ședința din 12 iunie 2001, reclamantul era reprezentat de Doamna T. Demirel, asistat de Doamnele H. Kaplan și H. Çelik, avocați respectiv la Istanbul și Izmir. Guvernul pârât era reprezentat de D. Ș. Alpaslan, co-agent, D. O. Nalcıoğlu, consilier, Doamna D. Akçay, co-agent, D. Y. Belet, consilier, D. H. Mutaf, Doamna D.B. Ulusoy și Dna D. Kılıslıoğlu, experți.

A.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, după cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

În 1994, reclamantul și-a început cariera militară în armata de pământ.

Prin ordonanță din 11 decembrie 1995, Consiliul Superior Militar (Yüksek Askeri Șura) a hotărât revocarea reclamantului din armată, subofițer al armatei de pământ, pentru acte de indisciplină și conduită immorală, în aplicarea articolului 50 c) din legea asupra personalului militar.

Această ordonanță a fost aprobată prin decizia ministrului Apărării din 18 decembrie 1996 și comunicată reclamantului pe 19 decembrie 1996.

Guvernul prezintă versiunea sa a faptelor după cum urmează.

Potrivit rapoartelor de informații, reclamantul a participat la întâlniri ideologice, frecventa persoane cunoscute ca având tendințe fundamentaliste și citi publicații fundamentaliste islamice. A adoptat ideologia integrista și s-a conformat acesteia pentru a-și organiza modul de viață. Reclamantul a primit avertismente și a fost pus în arest pentru acte de indisciplină, cum ar fi nerespectarea ordinelor superiorilor și orarielor de lucru și abandonarea spațiilor militare fără autorizație.

O comisie de nouă militari a concluzionat că reclamantul a încălcat disciplina militară și trebuia pus în pensie anticipată în aplicarea articolului 50 c) din legea asupra personalului militar. Consiliul Superior Militar și-a întemeiat decizia pe acest aviz.

B.

Dreptul intern relevant

art. 125 din Constituție

„Calea de atac este deschisă împotriva tuturor actelor și deciziilor administrației.

Actele președintelui Republicii care sunt în competența exclusivă a acestuia și deciziile Consilului Superior Militar scapă controlului judecătoresc."

art. 129 §§ 2, 3 și 4 din Constituția turcă prevede că o sancțiune disciplinară nu poate fi impusă funcționarilor publici, altfel decât militarilor, decât cu condiția să se respecte principiul respectării drepturilor apărării. Prevede, de asemenea, că sancțiunile disciplinare, altele decât avertismentele și dojane, sunt supuse controlului judecătoresc. Dispozițiile referitoare la militari sunt rezervate.

art. 50 c) din legea nr. 926 asupra personalului militar

„Revocarea pentru acte de indisciplină și conduită immorală:

În ciuda vechimii în serviciu, ofițerii al căror menținere în forțele armate este considerată neapropriată după indisciplină și conduită immorală sunt supuși legii privind fondul de pensii turc.

Autoritățile competente pentru a iniția procedura, examina dosarele de evaluare, a le monitoriza, a trage concluzii și a executa orice alt act, precum și formalități ale acestei proceduri sunt stabilite prin regulamentul privind evaluarea ofițerilor. Ofițerii al căror cazuri sunt supuse, de către statul major, examinării Consilului Superior Militar, sunt excluși din armată printr-o decizie a Consilului Superior Militar."

art. 94 b) din legea nr. 926 asupra personalului militar

„b) Revocarea pentru acte de indisciplină și conduită immorală

În ciuda vechimei în serviciu, subofițerii al căror menținere în forțele armate este considerată neapropriată după indisciplină și conduită immorală sunt supuși legii privind fondul de pensii turc.

Autoritățile competente pentru a iniția procedura, examina dosarele de evaluare, a le monitoriza, a trage concluzii și a executa orice alt act, precum și formalități ale acestei proceduri sunt stabilite prin regulamentul privind evaluarea subofițerilor. Subofițerii al căror cazuri sunt supuse, de către statul major, examinării Consilului Superior Militar, sunt excluși din armată printr-o decizie a Consilului Superior Militar."

art. 99 din regulamentul privind evaluarea ofițerilor

„În ciuda vechimei în serviciu, procedura de pensionare va fi aplicată tuturor celor al căror menținere în cadrul forțelor armate este considerată neapropriată ca urmare a indisciplinei sau conduitei imorale, bazată pe unul dintre motivele citate mai jos, așa cum s-a stabilit într-unu sau mai multe documente referitoare la ultimul grad al interesatului.

a) - d) (...)

e) atunci când comportamentele și acțiunile lor dezvăluie că au adoptat opinii politice ilegale, subversive, separatiste, integriste și ideologice sau au participat la răspândirea unor asemenea opinii."

Conform articolului 53 e) din regulamentul privind evaluarea subofițerilor, procedura de pensionare va fi aplicată tuturor subofițerilor al căror comportamente și acțiuni dezvăluie că au adoptat opinii politice ilegale, subversive, separatiste, integriste și ideologice sau au participat la răspândirea unor asemenea opinii.

Invocând articolele 6 § 1 și 13 din Convenție, reclamantul se plânge de faptul că nu a dispus de niciun recurs efectiv pentru a ataca decizia luată de Consiliul Superior Militar în fața jurisdicțiilor interne. El expune în acest sens că art. 125 din Constituția turcă prevede că deciziile Consilului Superior Militar scapă controlului judecătoresc.

Reclamantul susține, de asemenea, că, fără ca să i se fi infligit o sancțiune administrativă sau penală, a fost revocat, contrar articolelor 50 din legea nr. 926 asupra personalului militar și 53 din regulamentul privind evaluarea subofițerilor. Susținea că această decizie este contrară principiului legalității delictelor și pedepselor și invocă în acest sens art. 7 din Convenție.

Invocând art. 9 din Convenție, reclamantul se plânge, în sfârșit, de faptul că a fost revocat din armată din cauza convingerilor sale religioase.

A.

Cu privire la presupusă încălcare a articolului 9 din Convenție

Reclamantul susține că pensionarea sa anticipată încalcă libertatea sa de religie din motiv că ar fi bazată pe convingerile și practicile sale religioase. Invocă art. 9 din Convenție, redactat după cum urmează:

„1. Orice persoană are dreptul la libertatea gândirii, conștiinței și religiei; acest drept implică libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea, în mod individual sau colectiv, în public sau în privat, prin cult, învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor.

2.

Libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile nu poate fi supusă decât unor restricții care sunt prevăzute de lege și care sunt necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea publică, protecția ordinii, a sănătății sau a moralei publice, sau pentru protecția drepturilor și libertăților altora."

1.

Tezele comparanților

a)

Guvernul

Guvernul susține că menținerea reclamantului în cadrul armatei se află în centrul problemei supuse Curții. Măsura de pensionare anticipată nu s-ar analiza ca o ingerință în libertatea conștiinței, religiei și convingerii; ar viza să îndepărteze din armată persoane care și-au manifestat lipsa de loialitate față de fundația națiunii turce, laicitate și care au încălcat integritatea indivizibilă a Statului cu teritoriul și națiunea sa, din care forțele armate ar fi garanții. Susține că activitățile și acțiunile contrare acestui principiu pot genera riscul de distrugere a ordinii care domnește în armată și că este normal ca acestea să fie considerate incompatibile cu disciplina militară. Referindu-se, printre altele, la hotărârile Vereinigung Demokratischer Soldaten Österreichs și Gubi c. Austria din 19 decembrie 1994, Kalaç c. Turcia din 1 iulie 1997 și Grigoriades c. Grecia din 25 noiembrie 1997, Guvernul susține că „funcționarea eficace a unei armate nu se poate concepe ușor fără norme juridice destinate să împiedice sabotajul disciplinei militare" și că este „constant în Europa că disciplina este indispensabilă pentru a asigura autoritatea armatei și că armata este indispensabilă pentru a asigura protecția democrațiilor împotriva subversiunii, aceasta în conformitate cu una dintre principalele finalități ale Convenției europene a drepturilor omului".

Bazând-se pe documentele atașate observațiilor sale, Guvernul observă că reclamantul ar fi participat la întâlniri ideologice; ar fi adoptat ideologia integrista; ar fi organizat modul seu de viață conform acestei ideologii și ar fi comis acte de indisciplină, dintre care unele sancționate de superiorii ierarhici. Remarcă că, pe baza documentelor din dosarul personal al reclamantului, o comisie de nouă militari ar fi concluzionat că acesta a încălcat disciplina militară și trebuia pus în pensie anticipată în aplicarea articolului 50 c) din legea asupra personalului militar. Consiliul Superior Militar și-ar fi întemeiat decizia pe acest aviz.

b)

Reclamantul

Reclamantul susține că garanțiile Convenției se extind și la militari și că sistemul de disciplină militară instaurat de Staturi nu se ciocnește în sine cu obligațiile lor decurgând din Convenție.

Potrivit reclamantului, Guvernul încearcă să induc Curtea în eroare menționindu toate sancțiunile disciplinare pe care ar fi suferit-o pe tot parcursul carierei. În plus, raportul de evaluare nefavorabilă ar fi fost întocmit împotriva sa chiar înainte de pensionarea anticipată și fără a ține seama de evaluările favorabile anterioare.

Reclamantul susține că pensionarea sa anticipată printr-o decizie a unui organ administrativ și din cauza convingerilor sale religioase ar constitui o ingerință în dreptul seu la libertatea gândirii, conștiinței și religiei. El evidențiază faptul că principiul laicității este garanția libertății de religie și conștiință. Referindu-se la hotărârea Kruslin c. Franța din 24 aprilie 1990, reamintește că dreptul intern trebuie să furnizeze protecție pentru a împiedica puterea publică de a călca în picioare, în mod arbitrar, drepturile garantate de primul paragraf al articolului 9 din Convenție. Acolo unde puterea executivă este exercitată în secret, pericolul arbitrarului apare clar. Reclamantul adaugă că ofițerii și subofițerii sunt obligați, ca și alți funcționari publici și în virtutea multor dispoziții legale, să rămână fideli principiilor fundamentale ale Statului și că această obligație ar trebui considerată în contextul supremației dreptului și al respectării drepturilor omului. Principiul laicității în Turcia este incontestabil; dar, atunci când asemenea principii dau autorităților publice puterea de a aplica sancțiuni în caz de neascultare, trebuie să existe și garanții pentru a proteja interesatul de arbitrar, iar cadrul și limitele puterii în cauză trebuie să fie strict definite. Invocând, de asemenea, absența oricărui element indicând că comportamentul seu ar fi prejudiciat în vreun fel viața militară, principiul laicității Statului turc, reclamantul concluzionează că a fost, cu toate acestea, privat de o carieră în care excela din cauza convingerilor sale religioase.

c)

Aprecierea Curții

Curtea reamintește că, așa cum o protejează art. 9, libertatea gândirii, conștiinței și religiei reprezintă una dintre temele unei „societăți democratice" în sensul Convenției. Figurează, în dimensiunea sa religioasă, printre elementele cele mai esențiale ale identității credincioșilor și ale concepției lor de viață, dar este și un bun prețios pentru atei, agnostici, sceptici sau indiferenți. Aici apare pluralismul – cucerit cu greutate de-a lungul secolelor – consubstanțial unei asemenea societăți. Această libertate implică, în particular, aceea de a adeRA sau nu la o religie și aceea de a o practica sau de a nu o practica.

Curtea a precizat că într-o societate democratică, unde mai multe religii coexistă în cadrul aceleiași populații, se poate dovedi necesar să se însoțească această libertate de limitări proprii pentru a concilia interesele diferitelor grupuri și pentru a asigura respectarea convingerii fiecăruia.

Curtea observă că este bine stabilit că Convenția se aplică în principiu membrilor forțelor armate și nu doar civililor. Atunci când interpretează și aplică normele acestui text în cauze ca cea de față, Curtea trebuie, cu toate acestea, să fie atentă la particularitățile condiției militare și la consecințele acesteia asupra situației membrilor forțelor armate.

Pentru a stabili dacă această dispoziție a fost încălcată în speța de față, trebuie mai întâi să se stabilească dacă măsura litigioasă constituia o ingerință în exercitarea dreptului reclamantului la „libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile".

După opinia Curții, prin a îmbrățișa o carieră militară, reclamantul se supunea de bunăvoie sistemului de disciplină militară. Acest sistem implică prin natura sa posibilitatea de a aduce anumite drepturi și libertăți ale membrilor forțelor armate restricții care nu pot fi impuse civililor. Statele pot adopta pentru armatele lor reglementări disciplinare interzicând anumit comportament, în special o atitudine care merge împotriva ordinii stabilite răspunzând necesităților serviciului militar. Aceste limitări pot cuprinde, de asemenea, o obligație pentru personalul militar de a renunța la a se angaja în mișcarea fundamentalismului islamic, care are ca scop și plan de acțiune asumarea preeminență a normelor religioase.

Curtea observă că nu este contestat că militarii (ofițeri sau subofițeri ai armatei) pot-și îndeplini obligațiile religioase în limitele aduse de cerințele vieții militare. Din elementele dosarului rezultă că o comisie de nouă militari a examinat dosarul de evaluare al reclamantului care enumera acte de indisciplină și face referință la participarea acestuia la activități integriste și a constatat că nu prezintă profilul unui subofițer al armatei. Această comisie a concluzionat că reclamantul a încălcat disciplina militară și trebuia pus în pensie anticipată în aplicarea articolului 50 c) din legea asupra personalului militar. Curtea observă, de asemenea, că ordonanța Consilului Superior Militar nu se bazează pe convingerile și opiniile religioase ale reclamantului sau pe modul în care-și îndeplinea obligațiile religioase, ci pe comportamentul și acțiunile sale care încalcă disciplina militară și principiul laicității.

Curtea concluzionează că măsura de pensionare anticipată a reclamantului nu constituie o ingerință în dreptul garantat de art. 9 din Convenție. Din aceasta rezultă că această pretenție este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și trebuie respingă în conformitate cu art. 35 § 4.

B.

Cu privire la pretinse încălcări ale articolelor 6, 7 și 13 din Convenție

Reclamantul susține încălcarea articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție în ceea ce privește faptul că este privat de acces la orice tribunal judecătoresc și expune că deciziile Consilului Superior Militar scapă controlului judecătoresc. El susține, de asemenea, că decizia Consilului Superior Militar este contrară principiului legalității delictelor și pedepselor. Invocă în acest sens art. 7 din Convenție.

art. 6 prevede, în special:

„1. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie judecată în mod echitabil, public și într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial, stabilit prin lege, care să decidă (...) asupra contestațiilor referitoare la drepturile și obligațiile sale de natură civilă, (...)."

art. 7 din Convenție se citește după cum urmează:

„1. Nicio persoană nu poate fi condamnată pentru o acțiune sau o omisiune care, la momentul în care a fost comisă, nu constituia o infracțiune conform dreptului național sau internațional. De asemenea, nu se aplică pedeapsa mai grea decât cea care era aplicabilă la momentul în care infracțiunea a fost comisă.

2.

Prezentul articol nu va prejudicia judecata și pedeapsa unei persoane vinovate de o acțiune sau o omisiune care, la momentul în care a fost comisă, era penală conform principiilor generale de drept recunoscute de națiunile civilizate."

art. 13 din Convenție prevede după cum urmează:

„Orice persoană ai cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) Convenție au fost încălcate are dreptul la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea a fost comisă de persoane care acționau în exercițiul funcțiunilor lor oficiale."

Cu privire la aplicabilitatea articolului 6 din Convenție

1.

Tezele apărate în fața Curții

Guvernul consideră că litigiul în cauză nu privește o contestație referitoare la drepturi de natură civilă ale reclamantului sau cu privire la întemeiere a unei acuzații penale îndreptate împotriva acestuia, în sensul articolului 6 § 1 din Convenție.

Reamintind principiul „autonomiei" noțiunilor de „drepturi și obligații de natură civilă" și „întemeiere a unei acuzații penale", reclamantul susține că acuzațiile aduse împotriva sa de a conduce activități integriste și de a adopta opinii fundamentaliste ilegale ar trebui considerate ca o acuzație penală. El susține că sancțiunea de revocație impusă de Consiliul Superior Militar, ținând seama de consecințele și gradul seu de severitate, poate fi calificată ca o sancțiune penală. Referindu-se la hotărârea Golder c. Regatul Unit din 21 februarie 1975, reclamantul susține că nu a putut sesiza un tribunal pentru a fi declarat nevinovat de acuzațiile aduse împotriva sa.

2.

Aprecierea Curții

a)

Cu privire la existența unei „acuzații în materie penală"

Curtea observă că în speța de față reclamantul a fost pus în pensie anticipată de un organ militar pentru acte de indisciplină în aplicarea articolului 50 c) din legea asupra personalului militar. Ea reamintește în acest sens că a trebuit deja să se pronunțe asupra unei probleme similare în două cauze referitoare la disciplina militară și la menținerea ordinii în contextul carceral. Deși recunoaște statelor dreptul de a face distincție între dreptul penal și dreptul disciplinar, Curtea s-a rezervat puterea de a asigura că frontiera trasată nu prejudiciază obiectul și scopul articolului 6. Ea va utiliza în speța de față criteriile care se desprind pe acest punct din jurisprudența sa constantă: este important mai întâi să se știe dacă textul care definește infracțiunea în cauză face parte sau nu din dreptul penal potrivit tehnicii juridice a Statului pârât; este necesară examinarea apoi, ținând seama de obiectul și scopul articolului 6, de sensul obișnuit al termenilor săi și de dreptul Statelor contractante, natura infracțiunii precum și natura și gradul de severitate al sancțiunii pe care ar risco să o suporte interesatul.

În caz concret, potrivit legislației turce, actele de indisciplină și conduită immorală reprochate reclamantului cad fără îndoială sub textele aparținând dreptului disciplinar.

Privind natura sancțiunii, Curtea reamintește că „sancțiunile disciplinare au în general ca scop asigurarea respectării, de către membri grupurilor de persoane, a normelor de comportament proprii acestora din urmă".

Ținând seama de considerațiile sale cu privire la examinarea articolului 9 din Convenție, Curtea observă că în speța de față sancțiunea de revocație infligă reclamantului se situează în domeniul disciplinei cerute în cadrul forțelor armate și se adresează doar unui grup determinat cu o stare specială. Prin urmare, Curtea concluzionează că decizia de revocație nu poate fi considerată o sancțiune penală impusă ca urmare a unei condamnări pentru o „infracțiune" în sensul articolului 6 § 1 din Convenție.

b)

Cu privire la existența „contestațiilor" referitoare la drepturi „de natură civilă"

Curtea se referă în acest sens la hotărârea sa Pellegrin c. Franța din 8 decembrie 1999 prin care a observat:

„Prin urmare, Curtea decide că sunt scutite de sfera de aplicare a articolului 6 § 1 din Convenție doar litigiile agenților publici al căror angajament este caracteristic al activităților specifice ale administrației publice în măsura în care aceasta acționează ca deținătoare a puterii publice încărcată cu salvgardarea intereselor generale ale Statului sau ale altor colectivități publice. Un exemplu manifest al unor asemenea activități este constituit de forțele armate și poliție."

Prin urmare, art. 6 § 1 nu are aplicare în speța de față și din aceasta rezultă că această pretenție este incompatibilă ratione materiae cu dispozițiile Convenției, în sensul articolului 35 § 3, și trebuie respingă în aplicarea articolului 35 § 4.

Cu privire la art. 7 din Convenție

Curtea observă că această dispoziție consacră principiul legalității delictelor și pedepselor și interzice, de asemenea, retroactivitatea legii penale.

Având în vedere considerațiile sale de mai sus cu privire la aplicabilitatea articolului 6, Curtea consideră că art. 7 nu este aplicabil în speța de față.

Din aceasta rezultă că această parte a cererei este, de asemenea, incompatibilă ratione materiae cu dispozițiile Convenției, în sensul articolului 35 § 3, și trebuie respingă în aplicarea articolului 35 § 4.

Cu privire la art. 13 din Convenție

Curtea reamintește că art. 13 necesită un recurs efectiv pentru pretențiile care pot fi considerate „apărabile" în raport cu Convenția.

Ținând seama de concluziile sale de mai sus cu privire la presupusa încălcare a articolului 9 din Convenție, Curtea consideră că acuzațiile reclamantului pe acest punct nu pot fi considerate o pretenție apărabilă în raport cu Convenția. Prin urmare, ea nu observă nicio apariție de încălcare a articolului 13 din Convenție în acest sens.

Din aceasta rezultă că această parte a cererei este, de asemenea, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și trebuie respingă în conformitate cu art. 35 § 4.

Din aceste considerente, Curtea, cu majoritate,

Declară

petiția neadmisibilă.

Michael O'Boyle

Elisabeth Palm

Grefier

Președintă

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2001-10-09
0,98
A.C. contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 37960/97 présentée par A.Ç. contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant les 12 juin et 9 octobre 2001 en une chambre composée de M me
CtEDO 2001-10-09
0,98
H.K. contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 32443/96 présentée par H. K. contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant les 12 juin et 9 octobre 2001 en une chambre composée de M m
CtEDO 2001-10-09
0,98
ATES contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 35081/97 présentée par Mustafa ATEŞ contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant les 12 juin et 9 octobre 2001 en une chambre composée
CtEDO 2001-10-09
0,98
SEN contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 38601/97 présentée par Recep Can ŞEN contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant les 12 juin et 9 octobre 2001 en une chambre composé
CtEDO 2001-10-09
0,98
CAN contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 36196/97 présentée par Hüsnü CAN contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant les 12 juin et 9 octobre 2001 en une chambre composée de
Sursă