Decoopman împotriva Belgiei

Rezoluția finală ResDH(2001)107 Cererea privind drepturile omului nr. 28055/95 Decoopman împotriva Belgiei (aprobată de Comitetul de Miniștri la 15 octombrie 2001 la a 764-a ședință a Deputaților miniștri) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 32 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „Convenția”), având în vedere Rezoluția provizorie DH (99) 470, adoptată la 15 iulie 1999 în cazul Decoopman împotriva Belgiei, în care Comitetul de Miniștri a hotărât să facă public raportul Comisiei Europene pentru Drepturile Omului și că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza lipsei de șanse de răspuns la concluziile reprezentantului biroului procurorului în cursul ședinței anterioare Cour de cassation și participarea unui reprezentant al biroului procuror la deliberarea, hotărârea în materie disciplinară, precum și participarea unui reprezentant al consiliului national de l’ordre des médecins la deliberările în apel; întrucât Comitetul de miniștri a examinat propunerile făcute de Comisie în transmiterea raportului său în ceea ce privește doar satisfacția care trebuie acordate reclamantului, propuneri completate cu o scrisoare a președintelui Comisiei din 30 octombrie 1999; întrucât în cea de-a 732-a ședință a Deputaților Miniștri, Comitetul de Miniștri,

de acord cu propunerile Comisiei, depuse prin o decizie adoptată la 18 decembrie 2000, în conformitate cu art. 32 alineatul (2) din Convenție, că Guvernul Statului pârât trebuie să plătească reclamantului ca o satisfacție echitabilă, în termen de trei luni, 150 000 de franci belgi în ceea ce privește prejudiciile morale și 186 000 de franci belgi în ceea ce privește costurile și cheltuielile, adică suma totală de 336 000 de franci belgi, și că dobânzile ar trebui să fie plătite pe orice sumă nerambursată, calculată pe baza fiecărei luni de întârziere întregită la rata legală aplicabilă la data prezentei decizii, fiind înțeles că dobânzile vor fi obținute de la expirarea termenului până la plata integrală a fost pusă la dispoziția reclamantului; întrucât Comitetul de Miniștri a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma deciziilor sale din 15 iulie 1999 și 18 decembrie 2000, având în vedere obligația Belgiei în temeiul articolului 32 alineatul (4) din Convenția de a respecta acestea; întrucât, în timpul examinării cazului de către Comitetul de miniștri, Guvernul Statului pârât a furnizat în consecință informații privind măsurile luate în consecință de deciziile Comitetului luate pentru a evita noi încălcări ale aceleiași tipuri de încălcări ale acestui caz (aceasta informații figurează în apendicele prezentei rezoluții);

întrucât Comitetul de Miniștri s-a convins că, la 21 martie 2001, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului suma totală de 336 000 de franci belgi ca o satisfacție, în termen de o lună de la termenul stabilit și, prin urmare, nu s-a dobândit niciun dobânzi nejustificate în conformitate cu decizia menționată mai sus a Comitetului de Miniștri privind modalitățile de plată a dobânzii, Declară, după luarea în considerare a măsurilor luate de Guvernul Belgiei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 32 din Convenția în acest caz.

Apendicele la Rezoluția Finală ResDH(2001)107 Informații furnizate de Guvernul Belgiei în cursul examinării cazului Decoopman de către Comitetul de Miniștri Guvernul Belgiei subliniază că, imediat după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat hotărâre în cazul Borgers, Cour de Cassation a introdus provizoriu o nouă practică prin care reclamanții pot răspunde la avizul reprezentantului biroului procurorului, iar acesta din urmă nu mai participă la deliberări. Această măsură a fost, de asemenea, aplicată, în cadrul procedurii civile, imediat după emiterea hotărârii Curții Europene în cauza Vermeulen și, în cadrul procedurii disciplinare, imediat după emiterea hotărârii în cauza Van Orshoven.

Această practică a fost acum consemnată în Codul Judiciar, pentru a se conforma integral legislația belgienă cu cerințele Convenției: Actul din 14 noiembrie 2000 de modificare a Codului Judiciar în ceea ce privește intervenția Reprezentantului biroului procurorului în cadrul procedurilor în fața Cour de cassation și, în cazuri civile, instanțele care hotărăsc în fond și modifică articolele 420bis și 420ter din Codul de Procedință Penală au fost publicate în Jurnalul Oficial la 19 decembrie 2000, astfel cum au intrat în vigoare în acea zi. În primul rând, art. 1107 din Codul Judiciar a fost modificat și prevede acum că: „După raport, reprezentantul biroului procurorului își dă concluzii. Părțile se aud atunci.

(...) Atunci când concluziile reprezentantului biroului procurorului sunt scrise, părțile pot, nu mai târziu de audiere și numai ca răspuns la concluziile reprezentantului biroului procurorului, prezenta un memorandum, în care nu pot adăuga noi argumente. Orice parte poate solicita la audiere ca cazul să fie reținut, astfel încât el să poată răspunde oral sau într-un memorandum, la concluziile scrise sau orale ale reprezentantului biroului procurorului. Curtea trebuie să precizeze momentul în care trebuie prezentat un memorandum.” Ar trebui subliniat faptul că legea prevede că avizul reprezentantului biroului procurorului va fi comunicat reprezentanților legali ai părților sau chiar al părților dacă nu sunt reprezentate.

În al doilea rând, dispoziția prevăzută la art. 1109 din Codul judiciar, care permite reprezentantului biroului procurorului să participe la deliberări, cu excepția cazurilor în care el însuși a apelat la Cour de Cassation , a fost revocat, iar acesta a fost înlocuit după cum urmează: „Ședința publică a președintelui, în prezența reprezentantului biroului procurorului, și în prezența registratorului”. Guvernul Belgiei consideră că nu există niciun risc suplimentar de încălcare a tipului de încălcări constatate în acest caz și că, în consecință, a respectat obligațiile sale în temeiul articolului 32 din Convenție.

Final Resolution ResDH(2001)107 Human Rights Application No. 28055/95 Decoopman against Belgium (Adopted by the Committee of Ministers on 15 October 2001 at the 764th meeting of the Ministers’ Deputies) The Committee of Ministers, under the terms of former Article 32 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (hereinafter referred to as “the Convention”), Having regard to Interim Resolution DH (99) 470, adopted on 15 July 1999 in the case of Decoopman against Belgium, in which the Committee of Ministers decided to make public the report of the European Commission of Human Rights, and that there had been a violation of Article 6, paragraph 1, of the Convention on account of the lack of opportunity to respond to the conclusions of the representative of the prosecutor’s office during the hearing before the Cour de cassation and the participation of a representative of the prosecutor’s office in the deliberation, ruling in disciplinary matters as well as of the participation of a representative of the conseil national de l’ordre des médecins to the deliberations in appeal; Whereas the Committee of Ministers examined the proposals made by the Commission when transmitting its report as regards just satisfaction to be awarded to the applicant, proposals supplemented by a letter of the President of the Commission dated 30 October 1999;

Whereas at the 732nd meeting of the Ministers’ Deputies, the Committee of Ministers, agreeing with the Commission’s proposals, held by a decision adopted on 18 December 2000, in accordance with former Article 32, paragraph 2, of the Convention, that the government of the respondent state was to pay the applicant as just satisfaction, within three months, 150 000 Belgian francs in respect of non-pecuniary damage and 186 000 Belgian francs in respect of costs and expenses, namely a total sum of 336 000 Belgian francs, and that interest should be payable on any unpaid sum, calculated on the basis of each full elapsed month of delay at the statutory rate applicable on the date of this decision, it being understood that the interest would accrue from the expiry of the time-limit until full payment was placed at the disposal of the applicant; Whereas the Committee of Ministers invited the government of the respondent state to inform it of the measures taken following its decisions of 15 July 1999 and 18 December 2000, having regard to Belgium’s obligation under former Article 32, paragraph 4, of the Convention to abide by them; Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers,

the government of the respondent state accordingly gave the Committee information about the measures taken in consequence of the Committee’s decisions taken to avoid new violations of the same kind as the one found in this case (this information appears in the Appendix to this resolution); Whereas the Committee of Ministers satisfied itself that on 21 March 2001, the government of the respondent state had paid the applicant the total sum of 336 000 Belgian francs as just satisfaction, within one month of the time-limit set, and thus no default interest was due in accordance with the above-mentioned decision of the Committee of Ministers concerning the modalities of default interest payment, Declares, after having taken note of the measures taken by the Government of Belgium, that it has exercised its functions under former Article 32 of the Convention in this case.

Appendix to Final Resolution ResDH(2001)107 Information provided by the Government of Belgium during the examination of the Decoopman case by the Committee of Ministers The Government of Belgium points out that, immediately after the European Court of Human Rights had given judgment in the Borgers case, the Cour de Cassation provisionally introduced a new practice whereby applicants may reply to the opinion of the representative of the prosecutor’s office, and the latter no longer takes part in the deliberations. This measure was also applied, in civil proceedings, immediately after the issue of the European Court’s judgment in the Vermeulen case, and, in disciplinary proceedings, immediately after the issue of the judgment in the Van Orshoven case.

This practice has now been enshrined in the Judicial Code, to bring Belgian law fully into line with the requirements of the Convention: the Act of 14 November 2000, amending the Judicial Code in respect of the intervention of the Representative of the prosecutor’s office in proceedings before the Cour de Cassation and, in civil cases, the courts deciding on the merits, and amending Articles 420bis and 420ter of the Code of Criminal Procedure was published in the Official Gazette on 19 December 2000, and so came into force on that day. First, Article 1107 of the Judicial Code has been amended and now provides that: “After the report, the representative of the prosecutor’s office shall give his conclusions.

The parties shall then be heard. (…) When the conclusions of the representative of the prosecutor’s office are in writing, the parties may, not later than the hearing and solely in reply to the conclusions of the representative of the prosecutor’s office, submit a memorandum, in which they may not adduce new arguments. Any party may request at the hearing that the case be held over, so that he can reply orally, or in a memorandum, to the written or oral conclusions of the representative of the prosecutor’s office. The court shall specify the time by which a memorandum must be submitted.” It should be emphasised that the Act provides that the opinion of the representative of the prosecutor’s office is to be communicated to the parties’ legal representatives or to the parties themselves if they are not represented.

Secondly, the provision contained in Article 1109 of the Judicial Code allowing the representative of the prosecutor’s office to attend the deliberations, except in cases where he himself had appealed to the Cour de Cassation , has been revoked. It has been replaced as follows: “judgments shall be given at a public hearing by the President, in the presence of the representative of the prosecutor’s office, and with the registrar in attendance”. The Government of Belgium believes that there is no further risk of violations of the kind found in this case, and that it has accordingly complied with its obligations under the former Article 32 of the Convention.