Rosenberg împotriva Belgiei

Rezoluția finală ResDH(2001)112 Drepturile Omului Cererea nr. 24906/94 Rosenberg împotriva Belgiei (adoptată de Comitetul Miniștrilor la 15 octombrie 2001, în cadrul celei de-a 764-a reuniuni a Delegaților Miniștrilor) Comitetul Miniștrilor, în temeiul fostului articol 32 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale (denumită în continuare „Convenția”), Având în vedere Rezoluția interimară DH (98) 13, adoptată la 18 februarie 1998 în cauza Rosenberg împotriva Belgiei, în care Comitetul Miniștrilor a autorizat publicarea raportului Comisiei Europene a Drepturilor Omului și a concluzionat că a existat o încălcare a articolului 6, paragraful 1, din Convenție din cauza imposibilității pentru reclamant de a răspunde concluziilor ministerului public după intervenția acestuia la ședința în fața Curții de Casație, statuând în materie disciplinară, și din cauza participării reprezentantului ministerului public la deliberarea Curții de Casație; Având în vedere Rezoluția interimară DH (98) 133 referitoare la caracterul echitabil al procedurilor în fața Curții de Casație, adoptată de Comitetul Miniștrilor la 22 aprilie 1998 în cadrul celei de-a 626-a reuniuni, în care a indicat, în lumina informațiilor furnizate de guvernul Statului pârât, că și-a îndeplinit provizoriu funcțiile în temeiul fostelor articole 54 și 32 din Convenție;

Întrucât Comitetul Miniștrilor a examinat propunerile făcute de Comisie, la transmiterea raportului său, cu privire la o satisfacție echitabilă care să fie acordată reclamantului, propuneri completate prin scrisoarea președintelui Comisiei din 18 mai 1998; Întrucât în cadrul celei de-a 654-a reuniuni a Delegaților Miniștrilor, Comitetul Miniștrilor, de acord cu propunerile Comisiei, a hotărât, prin decizia adoptată la 25 ianuarie 1999, conform fostului articol 32, paragraful 2, din Convenție, că guvernul Statului pârât trebuia să verse reclamantului ca satisfacție echitabilă, în termen de trei luni, 70.000 franci belgieni cu titlu de cheltuieli și onorarii, și că dobânzile ar fi plătibile pe orice sumă neplătită, calculate pe baza fiecărei luni de întârziere împlinite la rata legală aplicabilă la data prezentei decizii, fiind înțeles că dobânzile vor curge de la expirarea termenului până în ziua punerii la dispoziție a plății complete; Întrucât Comitetul Miniștrilor a invitat guvernul Statului pârât să-l informeze despre măsurile luate în urma deciziilor sale din 18 februarie 1998 și 25 ianuarie 1999, având în vedere obligația pe care o are Belgia de a se conforma acestora conform fostului articol 32, paragraful 4, din Convenție; Întrucât la examinarea acestei cauze de către Comitetul Miniștrilor,

guvernul Statului pârât a dat acestuia informații despre măsurile luate în urma deciziilor Comitetului, pentru a evita noi încălcări similare celei constatate în prezenta cauză (aceste informații sunt rezumate în anexa la prezenta rezoluție); Întrucât Comitetul Miniștrilor s-a asigurat că guvernul Statului pârât a vărsat reclamantului la 12 martie 1999, în termenul stabilit, suma totală de 70.000 franci belgieni ca satisfacție echitabilă, Declară, după ce a luat notă de măsurile luate de Guvernul Belgiei, că a îndeplinit funcțiile sale în temeiul fostului articol 32 din Convenție în prezenta cauză.

Anexă la Rezoluția finală ResDH(2001)112 Informații furnizate de Guvernul Belgiei la examinarea cauzei Rosenberg de către Comitetul Miniștrilor Guvernul Belgiei reamintește că imediat după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea sa în cauza Borgers, Curtea de Casație a instituit, cu titlu interimar, o nouă practică conform căreia reclamanții pot răspunde avizului avocatului general și acesta din urmă nu mai participă la deliberare. Această măsură a fost aplicată de asemenea, în materie civilă, imediat după ce Curtea Europeană a pronunțat hotărârea sa în cauza Vermeulen, și în materie disciplinară, imediat după ce Curtea Europeană a pronunțat hotărârea sa în cauza Van Orshoven.

Această practică a fost acum consacrată de Codul judiciar pentru a face dreptul belgian în întregime conform cerințelor Convenției: „legea din 14 noiembrie 2000 de modificare a Codului judiciar în ceea ce privește intervenția ministerului public în procedura în fața Curții de Casație și, în materie civilă, în fața judecătorilor de fond și de modificare a articolelor 420 bis și 420 ter” din Codul de instrucție criminală a fost publicată în Monitorul belgian din 19 decembrie 2000 și a intrat deci în vigoare la această dată. Pe de o parte, articolul 1107 din Codul judiciar a fost modificat și prevede de acum: „După raport, Ministerul public își prezintă concluziile. Apoi, părțile sunt audiate. (...) Atunci când concluziile ministerului public sunt scrise, părțile pot, cel târziu la ședință și exclusiv ca răspuns la concluziile ministerului public, să depună o notă în care nu pot ridica noi motive.

Fiecare parte poate cere la ședință ca afacerea să fie amânată pentru a răspunde verbal sau prin notă la aceste concluzii scrise sau verbale ale ministerului public. Curtea stabilește termenul în care această notă trebuie depusă.” Trebuie subliniat că legea prevede comunicarea avizului ministerului public avocaților părților sau părților care au comparut fără avocați. Pe de altă parte, dispoziția conținută în articolul 1109 din Codul judiciar care prevedea că ministerul public avea dreptul să asiste la deliberare cu excepția cazului în care el însuși ar fi formulat recurs, a fost abrogată. Ea a fost înlocuită cu următoarea dispoziție: „hotărârile sunt pronunțate în ședință publică de către președinte, în prezența ministerului public și cu asistența grefierului.” Guvernul Belgiei consideră că nu mai există risc de încălcare similară celei constatate în prezenta cauză și că, în consecință, și-a îndeplinit obligațiile în temeiul fostului articol 32 din Convenție.

Résolution finale ResDH(2001)112 Droits de l’Homme Requête n° 24906/94 Rosenberg contre la Belgique (adoptée par le Comité des Ministres le 15 octobre 2001, lors de la 764 e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’ancien article 32 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (ci-après dénommée «la Convention»), Vu la Résolution intérimaire DH (98) 13, adoptée le 18 février 1998 dans l’affaire Rosenberg contre la Belgique, dans laquelle le Comité des Ministres a autorisé la publication du rapport de la Commission européenne des Droits de l’Homme et a conclu qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention en raison de l’impossibilité pour le requérant de répondre aux conclusions du ministère public après l’intervention de celui-ci lors de l’audience devant la Cour de cassation, statuant en matière disciplinaire, et du fait de la participation du représentant du ministère public au délibéré de la Cour de cassation ; Vu la Résolution intérimaire DH (98) 133 relative au caractère équitable des procédures devant la Cour de cassation, adoptée par le Comité des Ministres le 22 avril 1998 lors de sa 626 e réunion, dans laquelle il a indiqué, à la lumière des informations fournies par le gouvernement de l’Etat défendeur,

avoir provisoirement rempli ses fonctions en vertu des anciens articles 54 et 32 de la Convention ; Attendu que le Comité des Ministres a examiné les propositions faites par la Commission, lors de la transmission de son rapport, au sujet d’une satisfaction équitable à accorder au requérant, propositions complétées par lettre du président de la Commission en date du 18 mai 1998 ; Attendu que lors de la 654 e réunion des Délégués des Ministres, le Comité des Ministres, en accord avec les propositions de la Commission, a dit, par décision adoptée le 25 janvier 1999, conformément à l’ancien article 32, paragraphe 2, de la Convention, que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser au requérant comme satisfaction équitable, dans les trois mois, 70 000 francs belges au titre des frais et dépens, et que des intérêts seraient payables sur toute somme impayée, calculés sur la base de chaque mois de retard révolu au taux légal applicable à la date de la présente décision, étant entendu que les intérêts courront à partir de l’expiration du délai jusqu’au jour de la mise à disposition du paiement complet ; Attendu que le Comité des Ministres a invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de ses décisions des 18 février 1998 et 25 janvier 1999, eu égard à l’obligation qu’a la Belgique de s’y conformer selon l’ancien article 32, paragraphe 4,

de la Convention ; Attendu que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l’Etat défendeur a donné à celui-ci des informations sur les mesures prises à la suite des décisions du Comité, pour éviter de nouvelles violations semblables à celle constatée dans la présente affaire (ces informations sont résumées dans l’annexe à la présente résolution) ; Attendu que le Comité des Ministres s’est assuré que le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé au requérant le 12 mars 1999, dans le délai imparti, la somme totale de 70 000 francs belges comme satisfaction équitable, Déclare, après avoir pris note des mesures prises par le Gouvernement de la Belgique, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’ancien article 32 de la Convention dans la présente affaire.

Annexe à la Résolution finale ResDH(2001)112 Informations fournies par le Gouvernement de la Belgique lors de l’examen de l’affaire Rosenberg par le Comité des Ministres Le Gouvernement de la Belgique rappelle qu’immédiatement après que la Cour européenne des Droits de l’Homme a rendu son arrêt dans l’affaire Borgers, la Cour de cassation a mis en place, à titre intérimaire, une nouvelle pratique selon laquelle les requérants peuvent répondre à l’avis de l’avocat général et ce dernier ne participe plus au délibéré. Cette mesure a également été appliquée, en matière civile, immédiatement après que la Cour européenne a rendu son arrêt dans l’affaire Vermeulen, et en matière disciplinaire, immédiatement après que la Cour européenne a rendu son arrêt dans l’affaire Van Orshoven.

Cette pratique a maintenant été entérinée par le Code judiciaire afin de rendre le droit belge entièrement conforme aux exigences de la Convention : la «loi du 14 novembre 2000 modifiant le Code judiciaire en ce qui concerne l’intervention du ministère public dans la procédure devant la Cour de cassation et, en matière civile, devant les juges du fond et modifiant les articles 420 bis et 420 ter » du Code d’instruction criminelle a été publié au Moniteur belge du 19 décembre 2000 et est donc entrée en vigueur à cette date. D’une part, l’article 1107 du Code judiciaire a été modifié et prévoit désormais que : «Après le rapport, le Ministère public donne ses conclusions. Ensuite, les parties sont entendues.

(…) Lorsque les conclusions du ministère public sont écrites, les parties peuvent, au plus tard à l’audience et exclusivement en réponse aux conclusions du ministère public, déposer une note dans laquelle elles ne peuvent soulever de nouveaux moyens. Chaque partie peut demander à l’audience que l’affaire soit remise pour répondre verbalement ou par note à ces conclusions écrites ou verbales du ministère public. La Cour fixe le délai dans lequel cette note doit être déposée.» Il convient de souligner que la loi prévoit la communication de l’avis du ministère public aux avocats des parties ou aux parties qui ont comparus sans avocats. D’autre part, la disposition contenue dans l’article 1109 du Code judiciaire qui prévoyait que le ministère public avait le droit d’assister à la délibération à moins qu’il ne se fut lui même pourvu en cassation, a été abrogée.

Elle a été remplacée par la disposition suivante : «les arrêts sont prononcés en audience publique par le président, en présence du ministère public et avec l’assistance du greffier.» Le Gouvernement de la Belgique considère qu’il n’y a plus de risque de violation similaire à celle constatée dans la présente affaire et qu’il a par conséquent rempli ses obligations en vertu de l’ancien article 32 de la Convention.