AFFAIRE VAN ORSHOVEN CONTRE LA BELGIQUE

Rezoluția ResDH(2001)115 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 25 iunie 1997 în cauza Van Orshoven împotriva Belgiei (adoptată de Comitetul de Miniștri la 15 octombrie 2001, cu ocazia reuniunii 764 a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul fostului articol 54 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare "RPA"), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 25 iunie 1997 în cauza Van Orshoven și transmisă la aceeași dată Comitetului de Miniștri; Reamintind faptul că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 20122/92) adresată Belgiei, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 13 martie 1992 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de către dl. Ivo Van Orshoven, resortisant belgian, și că Comisia a declarat admisibile obiecțiunile referitoare la incumbă pentru reclamant să răspundă concluziilor Ministerului Public după intervenția acestuia în cadrul procedurii în fața Curții de Casație, hotărând în materie disciplinară, și ca urmare a participării reprezentantului Ministerului Public la deliberările Curții; Reamintind că cauza a fost adusă în fața Curții de către Comisie la 25 octombrie 1995; având în vedere că în hotărârea sa din 25 iunie 1997 Curtea: - a respins, în unanimitate, excepția preliminară a guvernului; - a declarat, cu șapte voturi la doi, că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție; - a respins, în unanimitate, cererea de satisfacție echitabilă în temeiul pretinsului prejudiciu material; - a declarat în unanimitate că prezenta hotărâre constituie prin sine o satisfacție echitabilă suficientă în temeiul pretinsului prejudiciu moral; - a declarat, cu opt voturi împotriva uneia, că guvernul statului pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 250 000 de franci belgieni pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și că această sumă ar trebui să majoreze un interes simplu cu 7% laan de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății; având în vedere Rezoluția interimară DH (98) 133 privind caracterul echitabil al procedurilor în fața Curții de Casație, adoptată de Comitetul de Miniștri la 22 aprilie 1998 în cadrul celei de-a 626-a ședințe în care a indicat, în lumina informațiilor furnizate de guvernul statului membru în cauză, că și-a îndeplinit provizoriu funcțiile în temeiul vechilor articole 54 și 32 din Convenție; Având în vedere normele adoptate de Comitetul miniștrilor cu privire la aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție, așa cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11; invitând guvernul de la Tribunalul de Primă Instanță să informeze cu privire la măsurile luate ca urmare a hotărârii din 25 iunie 1997, având în vedere obligația pe care Belgia o are de a se conforma în conformitate cu art. 53 anterior din Convenție; întrucât, la examinarea acestei cauze de către Comitetul miniștrilor, guvernul statului pârât i-a dat acestuia informații cu privire la măsurile luate pentru a evita noi încălcări similare celor constatate în prezenta hotărâre (aceste informații sunt rezumate în anexa la prezenta rezoluție) ; În cazul în care, la data de 2 septembrie 1997, guvernul statului pârât a plătit reclamantului sumele prevăzute în hotărârea din 25 iunie 1997, Declară, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de guvernul Belgiei, că a îndeplinit atribuțiile care îi reveneau în temeiul articolului 54 anterior din convenție în prezenta cauză. Anexă la Rezoluția ResDH(2001)115 Informații furnizate de guvernul Belgiei la examinarea cauzei Van Orshoven de către Comitetul de Miniștri Guvernul Belgiei reamintește că, imediat după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza Borgers, Curtea de Casație a instituit, cu titlu interimar, o nouă practică conform căreia reclamanții pot răspunde la avizul avocatului general, iar acesta din urmă nu mai participă la deliberări. Această măsură a fost aplicată, de asemenea, în materie civilă, imediat după ce Curtea Europeană și-a pronunțat hotărârea în cauza Vermeulen și în materie disciplinară, imediat după ce Curtea Europeană a pronunțat hotărârea în cauza Van Orshoven. Această practică a fost aprobată acum de Codul judiciar pentru ca dreptul belgian să fie pe deplin conform cu cerințele Convenției: legea din 14 noiembrie 2000 de modificare a Codului judiciar în ceea ce privește intervenția procurorului în procedura în fața Curții de Casație și, în materie civilă, în fața judecătorilor din fond și de modificare a articolelor 420a și 420b Codul de procedură penală a fost publicat în cadrul Monitorului belgian din 19 decembrie 2000 și a intrat în vigoare la acea dată. Pe de o parte, art. 1107 din Codul judiciar a fost modificat și prevede de acum înainte că: În cazul în care concluziile procuraturii publice sunt scrise, părțile pot depune, cel târziu în ședință și exclusiv ca răspuns la concluziile procuraturii publice, o notă în care nu pot ridica noi mijloace. Fiecare parte poate solicita în mod direct ca cauza să fie prezentată pentru a răspunde verbal sau printr-o notă la aceste concluzii scrise sau verbale ale procurorului public. Curtea stabilește termenul în care această notă trebuie depusă. Pe de altă parte, dispoziția din art. 1109 din Codul judiciar care prevedea că procurorul public are dreptul de a participa la deliberare cu excepția cazului în care acesta însuși a fost prevăzut în casare, a fost abrogată. Aceaceasta a fost înlocuită cu următoarea dispoziție: mai multe hotărâri sunt pronunțate în ședință publică de către președinte, în prezența procurorului public și cu asistența grefierului. Guvernanța Belgiei consideră că a existat un risc mai mare de încălcare similară celei constatate în prezenta cauză și, prin urmare, și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 53 anterior din convenție.

Résolution ResDH(2001)115

relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme

du 25 juin 1997

dans l’affaire Van Orshoven contre la Belgique

(adoptée par le Comité des Ministres le 15 octobre 2001,

lors de la 764

e

réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’ancien article 54 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (ci-après dénommée «la Convention»),

Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 25 juin 1997 dans l’affaire Van Orshoven et transmis à la même date au Comité des Ministres ;

Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 20122/92) dirigée contre la Belgique, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 13 mars 1992 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M. Ivo Van Orshoven, ressortissant belge, et que la Commission a déclaré recevables les griefs relatifs à l’impossibilité pour le requérant de répondre aux conclusions du ministère public après l’intervention de celui-ci lors de l’audience devant la Cour de cassation, statuant en matière disciplinaire, et du fait de la participation du représentant du ministère public au délibéré de la Cour ;

Rappelant que l’affaire a été portée devant la Cour par la Commission le 25 octobre 1995 ;

Considérant que dans son arrêt du 25 juin 1997 la Cour :

- a rejeté, à l’unanimité, l’exception préliminaire du Gouvernement ;

- a dit, par sept voix contre deux, qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention ;

- a rejeté, à l’unanimité, la demande de satisfaction équitable au titre du préjudice matériel allégué ;

- a dit, à l’unanimité, que le présent arrêt constituait par lui-même une satisfaction équitable suffisante au titre du préjudice moral allégué ;

- a dit, par huit voix contre une, que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser au requérant, dans les trois mois, 250 000 francs belges au titre des frais et dépens et que ce montant serait à majorer d’un intérêt simple de 7% l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ;

Vu la Résolution intérimaire DH (98) 133 relative au caractère équitable des procédures devant la Cour de cassation, adoptée par le Comité des Ministres le 22 avril 1998 lors de sa 626

e

réunion dans laquelle il a indiqué, à la lumière des informations fournies par le gouvernement de l’Etat défendeur, avoir provisoirement rempli ses fonctions en vertu des anciens articles 54 et 32 de la Convention ;

Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention, telle qu’amendée par le Protocole n° 11 ;

Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 25 juin 1997, eu égard à l’obligation qu’a la Belgique de s’y conformer selon l’ancien article 53 de la Convention ;

Considérant que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le Gouvernement de l’Etat défendeur a donné à celui-ci des informations sur les mesures prises permettant d’éviter de nouvelles violations semblables à celle constatée dans le présent arrêt (ces informations sont résumées dans l’annexe à la présente résolution) ;

S’étant assuré que le 2 septembre 1997, dans le délai imparti, le gouvernement de l’Etat défendeur a versé au requérant les sommes prévues dans l’arrêt du 25 juin 1997,

Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le gouvernement de la Belgique, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’ancien article 54 de la Convention dans la présente affaire.

Annexe à la Résolution ResDH(2001)115

Informations fournies par le Gouvernement de la Belgique

lors de l’examen de l’affaire Van Orshoven

par le Comité des Ministres

Le Gouvernement de la Belgique rappelle qu’immédiatement après que la Cour européenne des Droits de l’Homme a rendu son arrêt dans l’affaire Borgers, la Cour de cassation a mis en place, à titre intérimaire, une nouvelle pratique selon laquelle les requérants peuvent répondre à l’avis de l’avocat général et ce dernier ne participe plus au délibéré. Cette mesure a également été appliquée, en matière civile, immédiatement après que la Cour européenne a rendu son arrêt dans l’affaire Vermeulen, et en matière disciplinaire, immédiatement après que la Cour européenne a rendu son arrêt dans l’affaire Van Orshoven.

Cette pratique a maintenant été entérinée par le Code judiciaire afin de rendre le droit belge entièrement conforme aux exigences de la Convention : la «loi du 14 novembre 2000 modifiant le Code judiciaire en ce qui concerne l’intervention du ministère public dans la procédure devant la Cour de cassation et, en matière civile, devant les juges du fond et modifiant les articles 420

bis

et 420

ter

»

du Code d’instruction criminelle a été publié au Moniteur belge du 19 décembre 2000 et est donc entrée en vigueur à cette date.

D’une part, l’article 1107 du Code judiciaire a été modifié et prévoit désormais que :

«Après le rapport, le Ministère public donne ses conclusions. Ensuite, les parties sont entendues. (…)

Lorsque les conclusions du ministère public sont écrites, les parties peuvent, au plus tard à l’audience et exclusivement en réponse aux conclusions du ministère public, déposer une note dans laquelle elles ne peuvent soulever de nouveaux moyens.

Chaque partie peut demander à l’audience que l’affaire soit remise pour répondre verbalement ou par note à ces conclusions écrites ou verbales du ministère public. La Cour fixe le délai dans lequel cette note doit être déposée.»

Il convient de souligner que la loi prévoit la communication de l’avis du ministère public aux avocats des parties ou aux parties qui ont comparus sans avocats.

D’autre part, la disposition contenue dans l’article 1109 du Code judiciaire qui prévoyait que le ministère public avait le droit d’assister à la délibération à moins qu’il ne se fut lui même pourvu en cassation, a été abrogée. Elle a été remplacée par la disposition suivante : «les arrêts sont prononcés en audience publique par le président, en présence du ministère public et avec l’assistance du greffier.»

Le Gouvernement de la Belgique considère qu’il n’y a plus de risque de violation similaire à celle constatée dans la présente affaire et qu’il a par conséquent rempli ses obligations en vertu de l’ancien article 53 de la Convention.