ESCOBAR LONDONO ET AUTRES CONTRE LA BELGIQUE

1 Rezoluția finală ResDH(2001)111

2 Drepturile Omului

3 Cererea nr. 19171/91

4 Escobar Londono și alții împotriva Belgiei

5 (adoptată de Comitetul de Miniștri la 15 octombrie 2001,

6 la cea de-a 764

7 -a

8 reuniune a Delegaților Miniștrilor)

9 Comitetul de Miniștri, în temeiul fostului articol 32 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „Convenția"),

10 Având în vedere Rezoluția interimară DH (95) 261, adoptată la 20 noiembrie 1995 în cauza Escobar Londono și alții împotriva Belgiei, prin care Comitetul de Miniștri a autorizat publicarea raportului Comisiei Europene a Drepturilor Omului și a concluzionat că existase o încălcare a articolului 6, paragraful 1, din Convenție din cauza imposibilității reclamanților de a răspunde la avizul emis de avocatul general la ședință, precum și a participării acestuia la deliberarea Curții de Casație, care se pronunța în materie penală;

11 Având în vedere Rezoluția interimară DH (98) 133 privind caracterul echitabil al procedurilor în fața Curții de Casație, adoptată de Comitetul de Miniștri la 22 aprilie 1998 la cea de-a 626

12 -a

13 reuniune a sa, prin care a indicat, în lumina informațiilor furnizate de guvernul Statului pârât, că și-a îndeplinit în mod provizoriu funcțiile în temeiul fostelor articole 54 și 32 din Convenție;

14 Întrucât Comitetul de Miniștri a examinat propunerile făcute de Comisie, la transmiterea raportului său, cu privire la o satisfacție echitabilă care urmează să fie acordată reclamanților, propuneri completate prin scrisoarea președintelui Comisiei datată 12 iulie 1996;

15 Întrucât în cadrul celei de-a 571

16 -a

17 reuniuni a Delegaților Miniștrilor, Comitetul de Miniștri, în acord cu propunerile Comisiei, a hotărât, prin decizia adoptată la 13 septembrie 1996, în conformitate cu fostul articol 32, paragraful 2, din Convenție, că guvernul Statului pârât trebuia să plătească fiecăruia dintre reclamanți, cu titlu de satisfacție echitabilă, în termen de trei luni, suma de 3 750 franci belgieni cu titlu de cheltuieli de judecată, adică suma totală de 30 000 franci belgieni, și că dobânzi vor fi plătibile asupra oricărei sume neplătite, calculate pe baza fiecărei luni de întârziere împlinite (în conformitate cu decizia luată de Comitetul de Miniștri la cea de-a 599

18 -a

19 reuniune a sa, la 17 septembrie 1997, asupra principiilor generale privind plata dobânzilor moratorii) la rata legală aplicabilă la data prezentei decizii, înțelegându-se că dobânzile vor curge de la expirarea termenului până la ziua punerii la dispoziție a plății integrale;

20 Întrucât Comitetul de Miniștri a invitat guvernul Statului pârât să-l informeze despre măsurile luate ca urmare a deciziilor sale din 20 noiembrie 1995 și 13 septembrie 1996, având în vedere obligația Belgiei de a se conforma acestora conform fostului articol 32, paragraful 4, din Convenție;

21 Întrucât, în cadrul examinării acestei cauze de către Comitetul de Miniștri, guvernul Statului pârât a oferit acestuia informații despre măsurile luate în urma deciziilor Comitetului, pentru a evita noi încălcări similare celei constatate în prezenta cauză (aceste informații sunt rezumate în anexa la prezenta rezoluție);

22 Întrucât Comitetul de Miniștri s-a asigurat că guvernul Statului pârât plătise reclamanților la 3 martie 1997 suma totală de 30 000 franci belgieni cu titlu de satisfacție echitabilă, precum și dobânzile moratorii datorate din cauza întârzierii plății,

23 Declară, după ce a luat notă de măsurile luate de Guvernul Belgiei, că și-a îndeplinit funcțiile în temeiul fostului articol 32 din Convenție în prezenta cauză.

24 Anexa la Rezoluția finală ResDH(2001)111

25 Informații furnizate de Guvernul Belgiei

26 cu ocazia examinării cauzei Escobar Londono și alții

27 de către Comitetul de Miniștri

28 Guvernul Belgiei reamintește că imediat după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea sa în cauza Borgers, Curtea de Casație a instituit, cu titlu provizoriu, o nouă practică potrivit căreia reclamanții pot răspunde la avizul avocatului general, iar acesta din urmă nu mai participă la deliberare. Această măsură a fost de asemenea aplicată, în materie civilă, imediat după ce Curtea Europeană a pronunțat hotărârea sa în cauza Vermeulen, și în materie disciplinară, imediat după ce Curtea Europeană a pronunțat hotărârea sa în cauza Van Orshoven.

29 Această practică a fost acum consacrată de Codul judiciar pentru a face dreptul belgian pe deplin conform cu cerințele Convenției: „legea din 14 noiembrie 2000 de modificare a Codului judiciar în ceea ce privește intervenția ministerului public în procedura în fața Curții de Casație și, în materie civilă, în fața judecătorilor de fond și de modificare a articolelor 420

30 bis

31 și 420

32 ter

33 "

34 din Codul de instrucție criminală a fost publicată în Monitorul belgian la 19 decembrie 2000 și a intrat deci în vigoare la această dată.

35 Pe de o parte, articolul 1107 din Codul judiciar a fost modificat și prevede de acum că:

36 „După raport, Ministerul Public își prezintă concluziile. Ulterior, părțile sunt audiate. (…)

37 Atunci când concluziile ministerului public sunt scrise, părțile pot, cel târziu la ședință și exclusiv ca răspuns la concluziile ministerului public, să depună o notă în care nu pot ridica noi motive.

38 Fiecare parte poate solicita la ședință ca dosarul să fie amânat pentru a răspunde verbal sau prin notă la aceste concluzii scrise sau verbale ale ministerului public. Curtea fixează termenul în care această notă trebuie depusă."

39 Trebuie subliniat că legea prevede comunicarea avizului ministerului public avocaților părților sau părților care s-au prezentat fără avocați.

40 Pe de altă parte, dispoziția cuprinsă în articolul 1109 din Codul judiciar care prevedea că ministerul public avea dreptul să asiste la deliberare cu excepția cazului în care el însuși ar fi formulat un recurs în casație, a fost abrogată. A fost înlocuită cu următoarea dispoziție: „hotărârile sunt pronunțate în ședință publică de către președinte, în prezența ministerului public și cu asistența grefierului."

41 Guvernul Belgiei consideră că nu mai există riscul unei încălcări similare celei constatate în prezenta cauză și că, în consecință, și-a îndeplinit obligațiile în temeiul fostului articol 32 din Convenție.

Résolution finale ResDH(2001)111

Droits de l’Homme

Requête n° 19171/91

Escobar Londono et autres contre la Belgique

(adoptée par le Comité des Ministres le 15 octobre 2001,

lors de la 764

e

réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’ancien article 32 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (ci-après dénommée «la Convention»),

Vu la Résolution intérimaire DH (95) 261, adoptée le 20 novembre 1995 dans l’affaire Escobar Londono et autres contre la Belgique, dans laquelle le Comité des Ministres a autorisé la publication du rapport de la Commission européenne des Droits de l’Homme et a conclu qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention en raison de l’impossibilité pour les requérants de répondre à l’avis rendu par l’avocat général en audience ainsi que de la participation de celui-ci au délibéré de la Cour de Cassation, qui statuait en matière pénale ;

Vu la Résolution intérimaire DH (98) 133 relative au caractère équitable des procédures devant la Cour de cassation, adoptée par le Comité des Ministres le 22 avril 1998 lors de sa 626

e

réunion dans laquelle il a indiqué, à la lumière des informations fournies par le gouvernement de l’Etat défendeur, avoir provisoirement rempli ses fonctions en vertu des anciens articles 54 et 32 de la Convention ;

Attendu que le Comité des Ministres a examiné les propositions faites par la Commission, lors de la transmission de son rapport, au sujet d’une satisfaction équitable à accorder aux requérants, propositions complétées par lettre du président de la Commission en date du 12 juillet 1996 ;

Attendu que lors de la 571

e

réunion des Délégués des Ministres, le Comité des Ministres, en accord avec les propositions de la Commission, a dit, par décision adoptée le 13 septembre 1996, conformément à l’ancien article 32, paragraphe 2, de la Convention, que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser à chacun des requérants comme satisfaction équitable, dans les trois mois, la somme de 3 750 francs belges au titre des frais et dépens, soit la somme totale de 30 000 francs belges, et que des intérêts seraient payables sur toute somme impayée, calculés sur la base de chaque mois de retard révolu (conformément à la décision prise par le Comité des Ministres lors de sa 599

e

réunion, le 17 septembre 1997, sur les principes généraux concernant le paiement des intérêts moratoires) au taux légal applicable à la date de la présente décision, étant entendu que les intérêts courront à partir de l’expiration du délai jusqu’au jour de la mise à disposition du paiement complet ;

Attendu que le Comité des Ministres a invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de ses décisions des 20 novembre 1995 et 13 septembre 1996, eu égard à l’obligation qu’a la Belgique de s’y conformer selon l’ancien article 32, paragraphe 4, de la Convention ;

Attendu que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l’Etat défendeur a donné à celui-ci des informations sur les mesures prises à la suite des décisions du Comité, pour éviter de nouvelles violations semblables à celle constatée dans la présente affaire (ces informations sont résumées dans l’annexe à la présente résolution) ;

Attendu que le Comité des Ministres s’est assuré que le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé aux requérants le 3 mars 1997, la somme totale de 30 000 francs belges comme satisfaction équitable, ainsi que les intérêts moratoires dus en raison du retard de paiement,

Déclare, après avoir pris note des mesures prises par le Gouvernement de la Belgique, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’ancien article 32 de la Convention dans la présente affaire.

Annexe à la Résolution finale ResDH(2001)111

Informations fournies par le Gouvernement de la Belgique

lors de l’examen de l’affaire Escobar Londono et autres

par le Comité des Ministres

Le Gouvernement de la Belgique rappelle qu’immédiatement après que la Cour européenne des Droits de l’Homme a rendu son arrêt dans l’affaire Borgers, la Cour de cassation a mis en place, à titre intérimaire, une nouvelle pratique selon laquelle les requérants peuvent répondre à l’avis de l’avocat général et ce dernier ne participe plus au délibéré. Cette mesure a également été appliquée, en matière civile, immédiatement après que la Cour européenne a rendu son arrêt dans l’affaire Vermeulen, et en matière disciplinaire, immédiatement après que la Cour européenne a rendu son arrêt dans l’affaire Van Orshoven.

Cette pratique a maintenant été entérinée par le Code judiciaire afin de rendre le droit belge entièrement conforme aux exigences de la Convention : la «loi du 14 novembre 2000 modifiant le Code judiciaire en ce qui concerne l’intervention du ministère public dans la procédure devant la Cour de cassation et, en matière civile, devant les juges du fond et modifiant les articles 420

bis

et 420

ter

»

du Code d’instruction criminelle a été publié au Moniteur belge du 19 décembre 2000 et est donc entrée en vigueur à cette date.

D’une part, l’article 1107 du Code judiciaire a été modifié et prévoit désormais que :

«Après le rapport, le Ministère public donne ses conclusions. Ensuite, les parties sont entendues. (…)

Lorsque les conclusions du ministère public sont écrites, les parties peuvent, au plus tard à l’audience et exclusivement en réponse aux conclusions du ministère public, déposer une note dans laquelle elles ne peuvent soulever de nouveaux moyens.

Chaque partie peut demander à l’audience que l’affaire soit remise pour répondre verbalement ou par note à ces conclusions écrites ou verbales du ministère public. La Cour fixe le délai dans lequel cette note doit être déposée.»

Il convient de souligner que la loi prévoit la communication de l’avis du ministère public aux avocats des parties ou aux parties qui ont comparus sans avocats.

D’autre part, la disposition contenue dans l’article 1109 du Code judiciaire qui prévoyait que le ministère public avait le droit d’assister à la délibération à moins qu’il ne se fut lui même pourvu en cassation, a été abrogée. Elle a été remplacée par la disposition suivante : «les arrêts sont prononcés en audience publique par le président, en présence du ministère public et avec l’assistance du greffier.»

Le Gouvernement de la Belgique considère qu’il n’y a plus de risque de violation similaire à celle constatée dans la présente affaire et qu’il a par conséquent rempli ses obligations en vertu de l’ancien article 32 de la Convention.