Hotărârea nr. 48413/99 HOTĂRÂREA STRASBURG 23 octombrie 2001 DEFINIF 23/01/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. J.-P. Costa președinte Fuhrmann Kūris Tulkens dnii Jungwiert Traja judecători del Tufo, judecător ad hoc, și al dlui T.L. Early grefier adjunct de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 2 octombrie 2001, rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant italian, dl Vittorio rése ( La 28 mai 1999, cererea a fost înregistrată sub numărul de dosar 48413/99. La data de 22 iulie 1987, președintele Tribunalului din Potenza, la cererea reclamantului, Curtea a declarat cererea admisibilă la 26 septembrie 2000. municipalitatea Pignola (Potenza) să plătească o sumă datorată reclamantului pentru executarea lucrărilor. La 28 septembrie 1987, municipalitatea a solicitat și a numit reclamantul și organismul public Agenzia per la Promozione dello Sviluppo del Mezzogiorno să se prezinte în fața instanței. În februarie 1988, părțile și-au prezentat concluziile, iar judecătorul a fixat încuviințarea pledoariilor în fața camerei competente la 9 martie 1989. Cu toate acestea, în ziua următoare, procesul a fost întrerupt ca urmare a decesului consiliului reclamantului. La 27 octombrie 1989, reclamantul a reluat procedura și judecătorul a fixat o nouă ședință de pledoarii în fața camerei competente la 18 În ianuarie 1990, printr-o ordonanță în afara instanței din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefa din 24 ianuarie 1990, tribunalul a redeschis punerea în funcțiune, deoarece opoziția la ordinul de plată nu fusese notificată în mod corespunzător organismului public respectiv, iar instanța de apel a fost stabilită la 8 februarie 1990. În cursul acestei audieri, o parte a excitat la stingerea procesului, deoarece reclamantul retrăsese procedura la mai mult de șase luni după întreruperea sa și tribunalul și-a păstrat decizia cu privire la acest aspect. Prin ordonanță, fără audierea din 15 februarie 1990, al cărei text a fost depus la grefa din 2 februarie 1990 Martie 1990, instanța a respins această excepție și a fixat interdicția în fața camerei competente la 16 Mai 1991. Printr-o ordonanță în afara ședinței din 23 mai 1991, al cărei text a fost depus la grefa din 11 iulie 1991, tribunalul a constatat că municipalitatea nu era constituită corect în fața judecătorului, i-a acordat un termen în acest scop și a prezentat părțile în fața judecătorului în jurul instanței din 13 decembrie 1991. În ziua următoare, judecătorul a fixat la amînare prezentarea concluziilor la 10 februarie 1992; cu toate acestea, ca urmare a unei trimiteri la cererea municipiului, tribunalul nu a avut loc decât la 20 mai 1992. Lanț de pledoarii în fața camerei competente stabilită la 24 februarie 1994 a fost retrimis, de două ori, un din oficiu și unul din cauza grevei avocaților, până la 30 ianuarie 1997. printr-o hotărâre din 13 februarie 1997, al cărei text a fost depus la grefă la 28 februarie 1997, La 14 martie 1998, reclamantul a solicitat recurs în fața tribunalului din Potenza. Prima ședință a avut loc la 9 iunie 1998 la 29 septembrie. 1998, părțile și-au prezentat concluziile și au prezentat pledoariile în fața camerei competente la data de 20 octombrie 1999. În acea zi, deși reclamantul a solicitat punerea în deliberare a cauzei, Curtea a dat la ședința la data de 18 octombrie 2000. Prin hotărârea din 24 octombrie 2001, al cărei text a fost depus la grefa din 20 decembrie 2000, instanța de apel a lui Potenza a fost parțial îndreptățită la recurs și a invitat părțile să reia procedura în fața instanței din Potenza. 10. Conform informațiilor furnizate de reclamant la 22 septembrie 2001, acesta nu a avut încă loc la acea dată. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 11. Reclamantul susține că durata procedurii nu a respectat principiul "timpul rezonabil" astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 12. Curtea reamintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de cerința termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 16. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil. În conformitate cu art. 41 din Convenție, există încă o manifestare a practicii menționate anterior. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. În conformitate cu informațiile de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 3,5% pe an. că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 30 000 000 (trente milioane) lire italiene pentru daune morale că această sumă va crește cu un interes simplu cu 3,5 % l an de la data la care Expiră acest termen și până la plată Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 23 octombrie 2001, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul T.L. Early J.-P. Costa Modululr Adjunct Președinte
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE MORESE c. ITALIE (n° 2)
(
Requête n° 48413/99
)
ARRÊT
23 octobre 2001
23/01/2002
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Morese c. Italie (n° 2),
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
W.
Fuhrmann
,
P.
Kūris
,
M
me
F.
Tulkens
,
MM.
K.
Jungwiert
,
K.
Traja
,
juges
,
M
me
M.
del Tufo,
juge
ad hoc,
et de M. T.L.
Early
,
greffier adjoint de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 2 octobre 2001,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. Vittorio Morese («
le requérant
»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 9 juillet 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la
Convention
»). La requête a été enregistrée le 28 mai 1999 sous le numéro de dossier 48413/99. Le gouvernement italien («
le
Gouvernement
») est représenté par son agent, M.
U.
Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.
2.
La Cour a déclaré la requête recevable le 26 septembre 2000.
3.
Le 22 juillet 1987,
le président du tribunal de Potenza enjoignit, à la demande du requérant,
à la
municipalité de Pignola (Potenza) de payer une somme qui était due au requérant pour l’exécution de travaux. Le 28
septembre 1987, la municipalité s’opposa à l’injonction et assigna le requérant et l’organisme public
Agenzia per la Promozione dello Sviluppo del Mezzogiorno
à comparaître devant le tribunal.
4.
La mise en état de l’affaire commença le 28 octobre 1987. Le 24
février 1988, les parties présentèrent leurs conclusions et le juge fixa l’audience de plaidoiries devant la chambre compétente au 9 mars 1989. Toutefois, le jour venu, le procès fut interrompu suite au décès du conseil du requérant.
5.
Le 27 octobre 1989, le requérant reprit la procédure et le juge fixa une nouvelle audience de plaidoiries devant la chambre compétente au 18
janvier 1990. Par une ordonnance hors audience du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 24
janvier
1990, le tribunal rouvrit la mise en état car l’opposition à l’injonction de payer n’avait pas été correctement notifiée audit organisme public et l’audience de plaidoiries devant la chambre compétente fut fixée au 8 février 1990.
6.
Au cours de cette audience une partie excipa l’extinction du procès car le requérant avait reprit la procédure plus de six mois après son interruption et le tribunal réserva sa décision sur ce point. Par une ordonnance hors audience du 15
février
1990, dont le texte fut déposé au greffe le 2
mars 1990, le tribunal rejeta cette exception et fixa l’audience de plaidoiries devant la chambre compétente au 16
mai 1991. Par une ordonnance hors audience du 23 mai 1991, dont le texte fut déposé au greffe le 11 juillet 1991, le tribunal constata que la municipalité ne s’était pas correctement constituée devant le juge, lui assigna un délai à cette fin et remit les parties devant le juge à l’audience du 13 décembre 1991.
7.
Le jour venu, le juge fixa l’audience de présentation des conclusions au 10
février
1992
; toutefois, suite à un renvoi à la demande de la municipalité, l’audience ne se tint que le 20 mai 1992. L’audience de plaidoiries devant la chambre compétente fixée au 24
février
1994 fut renvoyée, à deux reprises, une d’office, et une en raison de la grève des avocats, jusqu’au 30
janvier 1997. Par un jugement du 13 février 1997, dont le texte fut déposé au greffe le 28
novembre 1997, le tribunal fit en partie droit à la demande du requérant.
8.
Le 14 mars 1998, le requérant interjeta appel devant la cour d’appel de Potenza. La première audience se tint le 9 juin 1998. Le 29
septembre
1998, les parties présentèrent leurs conclusions et l’audience de plaidoiries devant la chambre compétente fut fixée au 20 octobre 1999. Ce jour-là, bien que le requérant sollicita la mise en délibéré de l’affaire, la cour remit l’audience au 18 octobre 2000.
9.
Par un arrêt du 24 octobre 2001, dont le texte fut déposé au greffe le 20 décembre 2000, la cour d’appel de Potenza fit en partie droit à l’appel et invita les parties à reprendre la procédure devant le tribunal de Potenza.
10.
Selon les informations fournies par le requérant le 22
septembre
2001, il n’avait à cette date pas encore repris la procédure.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
11.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
12.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
13.
La période à considérer a débuté le 28 septembre 1987 et s’est terminée le 20 décembre 2000.
14.
Elle a duré plus de treize ans et deux mois pour deux instances.
15.
La Cour rappelle avoir constaté dans de nombreux arrêts (voir, par exemple,
Bottazzi c. Italie
[GC], n° 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «
délai raisonnable
». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.
16.
Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
17.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
18.
Le requérant réclame 100
000
000 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice moral qu’il aurait subi.
19.
La Cour considère qu’il y a lieu d’octroyer au requérant 30
000
000
ITL au titre du préjudice moral.
B.
Intérêts moratoires
20.
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d
’
intérêt légal applicable en Italie à la date d
’
adoption du présent arrêt était de 3,5 % l
’
an.
1.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article
6 §
1 de la Convention
;
2.
Dit
a)
que l’État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, 30
000
000 (trente millions) lires italiennes pour dommage moral
;
b)
que ce montant sera à majorer d
’
un intérêt simple de 3,5 % l
’
an à compter de l
’
expiration de ce délai et jusqu
’
au versement
;
3.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 23 octobre 2001, en application de l’article
77 §§ 2 et 3 du règlement
.
T.L.
Early
J.-P.
Costa
Greffier adjoint
Président