AFFAIRE MASSARO c. ITALIE

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA MASARO c. ITALIA (Cercetarea nr. 466/96/99) HOTĂRÂREA STRASBURG martie 2001 DEFINITIVF 01/0 6/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza Massaro c. Italia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte Conforti Bonello Strážnická Lorenzen Tsatsa-Nikolovska.

E. Leviți judecători și dlui Fribergh grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 8 februarie 2001, se retrage la hotărâre, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, dl Massimo Massaro ( La 28 octombrie 1997, în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind libertățile fundamentale).

Cererea a fost înregistrată la data de 22 martie 1999 sub numărul dosarului 466/96/99. Guvernul italian ( Ofițerul său, dl U. Leanza, și co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 2 martie 2000. La 6 aprilie 1993, reclamantul l-a numit pe dl M. în fața Tribunalului din Roma pentru a obține rezoluția unui contract de transfer de proprietate cu privire la o parte socială a unei societăți și restituirea sumelor plătite (19 500 000 de milioane de lire italiene). La 17 mai 1994, judecătorul a ordonat audierea părților pentru audierea lor, care s-a făcut la 12 decembrie 1994. După o audiere, la 13 martie 1996, judecătorul de punere în judecată a respins cererea pârâtului privind audierea martorilor.

La 15 ianuarie 1997, a fost stabilită data de 13 martie 1998. La acea dată, ședința a fost trimisă la 19 februarie 1999 din cauza absenței părților, deoarece în prezent exista o tentativă de soluționare a cauzei. Între timp, la 21 ianuarie 1999, ca urmare a atribuirii cauzei la colegiul de magistrați însărcinat cu tratarea cauzelor cele mai vechi (sezione stralcio), președintele a numit un nou judecător de punere în funcțiune.

Sezioni stralcio , compuse dintr-un judecător titular, în calitate de președinte, și doi judecători onorari, au fost creați în temeiul articolului 90 din Legea nr. 353/1990 (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 534/1995) în scopul de a absorbi … Astfel cum se prevede la art. 6 1 din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) . . Perioada care trebuie luată în considerare a început la 6 aprilie 1993 și era încă în curs de desfășurare la 29 septembrie 2000. 11. Curtea reamintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la cerința termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 12. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței de termen rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție,

În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 16 828 149 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul material și 30 000 000 de lire italiene ITL pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 15. Curtea nu are nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 15 000 În conformitate cu informațiile de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 3,5% l an.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, a declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția Ats că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 15 000 000 (quinze milioane) de lire italiene pentru daune morale, că această sumă va crește cu un interes simplu cu 3,5 % l an de la expirarea termenului respectiv și până la plata restantă cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 1 martie 2001, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Erik Fribergh András Baka Modululer Președintele

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE MASSARO c. ITALIE (Requête n° 46966/99) ARRÊT STRASBOURG 1 er mars 2001 DÉFINITIF 01/06/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire Massaro c. Italie , La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. A.B. Baka , président , B. Conforti , G. Bonello , M me V. Strážnická , M. P. Lorenzen , M me M. Tsatsa-Nikolovska. M. E. Levits , juges , et de M. E. Fribergh , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 8 février 2001, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

7. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »