Hecker împotriva Austriei

SECȚIUNEA TERZĂ DECIZIE FINALă Cererea nr. 30427/96 de către Christian HECKER împotriva Austria Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a stat la 23 octombrie 2001 în calitate de Cameră compusă de J.-P. Președintele Costa Fuhrmann Kūris Doamna Tulkens Jungwiert Sir Nicolas Bratza Traja judecători și T.L. Președintele adjunct având în vedere cererea depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 6 februarie 1996 și înregistrată la 13 martie 1996, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, având în vedere decizia parțială din 5 septembrie 2000, având în vedere hotărârea deliberată, după cum urmează: Faptele Reclamantul, Christian Hecker, este un național german, născut în 1942 și trăiește în Germania.

El este reprezentat în fața Curții de către dl K. Reisch, un avocat practicant în Kitzbühel (Austria). Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 28 decembrie 1973, reclamantul a încheiat un acord de locație (Mietvertrag) ) cu proprietarul unui apartament din Tirol (denumit în continuare P.). În 1978, acordul a fost înscris în Registrul Terenului. În 1979, proprietarul, într-un codicil ( Kodizill ) la testamentul său, a conferit apartamentului ca moștenire reclamantului. După ce P. a murit în 1983 într-un accident de autovehicule, reclamantul a solicitat o declarație de la Autoritatea de Tranzacții Reale de Proprietăți Kitzbühel ( Grundverkehrsbehörde ) că transferul de proprietăți nu a solicitat consimțământul autorității respective.

La 18 decembrie 1990 a fost eliberată o așa-numită „declarare negativă”. La 10 aprilie 1992, la apelul depus de ofițerul de tranzacții imobiliare Tirol ( Landesgrundverkehrsreferent ), Autoritatea Regională de Tranzacții imobiliare ( Landesgrundverkehrsbehörde ) a anulat decizia. A constatat că moștenirea era o tranzacție menită să eludeze Legea privind tranzacțiile imobiliare din Tirol ( Umgehungsgeschäft ) și a fost, prin urmare, nr. La 19 octombrie 1992, Ofițerul tranzacțiilor imobiliare a depus o acțiune la Tribunalul Regional Innsbruck împotriva reclamantului, solicitând instanței să declare nul ( Feststelung der Nichtigkeit La 4 noiembrie 1993, Curtea Regională a acordat această cerere, constatând că contractul din 1973 a fost destinat să acorde reclamantului o poziție juridică similară cu cea de proprietate.

La recursul reclamantului, la 17 februarie 1994, Curtea de Apel a confirmat hotărârea Curții Regionale. La 13 iulie 1995, Curtea Supremă a respins apelul reclamantului. Reclamantul se plângea inițial în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că hotărârile instanțelor austriece, declarând anularea locației încheiate în 1973, au încălcat dreptul la proprietate, deoarece efectele lor constituie o expropriare care nu a fost justificată în niciun interes public și a fost executată fără compensare. Prin scrisoarea din 12 septembrie 2001, reprezentantul reclamantului a informat Curtea că reclamantul nu a vrut să urmeze cererea (art. 37 § 1 litera (a) din Convenție). În conformitate cu art. 37 § 1 din amenzi, Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție, care necesită continuarea examinării cererii.

Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista cazurilor sale.

THIRD SECTION

FINAL DECISION

Application no. 30427/96 by Christian HECKER against Austria The European Court of Human Rights, sitting on 23 October 2001 as a Chamber composed of Mr J.-P. Costa , President , Mr W. Fuhrmann , Mr P. Kūris , Mrs F. Tulkens , Mr K. Jungwiert , Sir Nicolas Bratza , Mr K. Traja , judges , and Mr T.L. Early , Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged with the European Commission of Human Rights on 6 February 1996 and registered on 13 March 1996, Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court, Having regard to the partial decision of 5 September 2000, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Christian Hecker, is a German national, born in 1942 and living in Germany.

He is represented before the Court by Mr K. Reisch, a lawyer practising in Kitzbühel (Austria). The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 28 December 1973 the applicant concluded a tenancy agreement ( Mietvertrag ) with the owner of an apartment in the Tyrol (hereafter referred to as P.). In 1978 the agreement was entered in the Land Registry. In 1979 the owner, in a codicil ( Kodizill ) to his will, conferred the apartment as a legacy to the applicant. After P. died in 1983 in a car accident, the applicant requested a declaration from the Kitzbühel Real Property Transaction Authority ( Grundverkehrsbehörde ) that the transfer of property did not require that authority’s consent.

On 18 December 1990 a so-called “negative declaration” was issued. On 10 April 1992, upon an appeal lodged by the Tyrol Real Property Transactions Officer ( Landesgrundverkehrsreferent ), the Regional Real Property Transactions Authority ( Landesgrundverkehrsbehörde ) quashed the decision. It found that the legacy was a transaction intended to circumvent the Tyrol Real Property Transactions Act ( Umgehungsgeschäft ) and was therefore void. On 19 October 1992 the Real Property Transactions Officer filed an action with the Innsbruck Regional Court against the applicant, requesting the court to declare void ( Feststellung der Nichtigkeit ) the 1973 tenancy. On 4 November 1993 the Regional Court granted that request, finding that the contract of 1973 had been intended to grant the applicant a legal position similar to that of ownership.

Upon the applicant’s appeal, on 17 February 1994, the Innsbruck Court of Appeal confirmed the Regional Court’s judgment. On 13 July 1995 the Supreme Court dismissed the applicant’s further appeal. COMPLAINT The applicant originally complained under Article 1 of Protocol No. 1 that the decisions of the Austrian courts, declaring void the tenancy he had concluded in 1973, violated his right to property, as their effects amounted to an expropriation which was not justified in any public interest and was enforced without compensation. THE LAW By a letter dated 12 September 2001, the applicant’s representative informed the Court that the applicant did not wish to pursue the application (Article 37 § 1 (a) of the Convention).

In accordance with Article 37 § 1 in fine, the Court finds no special circumstances regarding the respect for human rights as defined in the Convention which require the continuation of the examination of the application. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. T.L. Early J.-P. Costa Deputy Registrar President