CtEDO 23.10.2001 Auto

RAWA v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
23.10.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
RAWA v. POLAND (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 38804/97 de către Stanisław RAWA împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 23 octombrie 2001 ca Cameră compusă din Președintele Ress Pastor Ridruejo Caflisch Makarczyk Butkevych Hedigan dna Botoucharova judecători și grefierul Secțiunii Berger având în vedere cererea depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 18 aprilie 1997 și înregistrată la 28 noiembrie 1997, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, Stanisław Rawa, este un național polonez, care s-a născut în 1930 și trăiește în Varșovia. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamantul, un ofițer profesionist al armatei, a trebuit să ia o pensionare anticipată în 1965. La date neespecificate înainte de 1 mai 1993 el a fost de două ori privat de libertate și plasat într-un spital psihiatric. El a afirmat, de asemenea, că la o dată neespecificată înainte de 1 mai 1993 fiul său a murit ca urmare a încarcerării reclamantului. La 13 iunie 1994, reclamantul a depus o acțiune civilă împotriva Ministerului Apărării Naționale, susținând că a fost privat de un tratament medical adecvat, la care avea dreptul ca ofițer de armată pensionat. El a susținut că numeroase erori comise de dentisti militari și incompetența lor au condus la leziuni corporale ireversibile și tulburări ale sănătății sale. La 15 februarie 1996, reclamantul a apărut în fața instanței la o oră după începerea audierii. El s-a plâns la Președintele Curții de district din Varșovia că nu a fost informat în mod corespunzător cu privire la momentul stabilit al audierii. În plus, el se plângea că, după ce a așteptat câțiva ani pentru procesul, a fost negat ocazia de a interoga martorii și nu a fost autorizat să examineze procesul-verbal al audierii. Președintele Curții de District a respins plângerea reclamantului explicând că reclamantul însuși avea vina pentru că a întârziat la audiere. În aceeași zi, Curtea a decis să numească profesorul J.P. ca expert. În mai 1996, avizul expert a ajuns la instanță. Între 1996 și 1998, zece audieri au fost programate de instanță: la 23 Septembrie 1996, 12 noiembrie 1996, 17 decembrie 1996, 14 ianuarie 1997, 7 martie 1997, 17 iunie 1997, 9 septembrie 1997, 5 februarie 1998 și la două date neespecificate. De fiecare dată când profesorul de experți în instanță J.P. nu a participat. La 5 februarie 1998, cazul a fost transferat la Curtea Regională de Varșovia. Într-o scrisoare din 31 martie 1998, în răspunsul reclamantului cu privire la lipsa progreselor în cadrul procedurii, scrisoarea din 19 februarie 1998 adresată Ministerului Justiției, președintele Curții Regionale de Varșovia a admis că procedura a fost prea lentă, dar, în opinia sa, instanța a fost justificată deoarece întârzierea a fost cauzată în principal de eșecul persistent al expertului J.P. în cadrul audierii din 14 iulie 1998, Curtea a luat dovada expertului J.P. La 17 iulie 1998, la o sesiune închisă, Curtea a hotărât că în următoarele 30 de zile ar trebui să se pregătească avize suplimentare de experți. Curtea a făcut câteva încercări de a numi experți, dar au refuzat să își pregătească avizele din diferite motive. La 30 iunie 1999, avizul expertului elaborat de profesorul A.K.S. a fost în cele din urmă depus. În urma acestui lucru, reclamantul a formulat o listă de întrebări adresate expertului. La 17 mai 2000, președintele Curții Regionale de Varșovia, în răspuns la scrisoarea reclamantului din 30 martie 2000 adresată Ministerului Justiției, i-a informat încă o dată că dificultățile de a auzi dovezile (așa cu alte motive în afara controlului instanței) au contribuit la durata excesivă a procedurii. Nu s-au desfășurat audieri din 30 iunie 1999 din cauza faptului că, după reformele sectorului sănătății, Curtea are o importanță primordială să stabilească care instituție este responsabilă pentru obligațiile Spitalului Clinic Central la Academia Medicală din Varșovia. Reclamantul a contestat aceste argumente în două scrisori de plângere scrise Ministerului Justiției din 22 și 25 mai 2000. La 13 iunie 2000, Ministerul a informat reclamantul că motivele furnizate de președintele Curții regionale de la Varșovia în scrisoarea din 17 mai 2000 au fost convingătoare și că cazul ar fi luat sub supraveghere în acest sens pentru a accelera procedurile. La 14 septembrie 2000, reclamantul a trimis Ministerului Justiției o scrisoare de plângere, declarând că nu a fost satisfăcut cu explicațiile vagi pe care le-a obținut. La 13 noiembrie 2000, el a fost informat de Departamentul de reclamații din Ministerul că Curtea Regională de Varșovia a fost notificată de moartea expertului și că un nou expert a fost numit. Procedurile vor fi reluate imediat ce avizul de experți corespunzător ar fi fost depus. Reclamantul se plâng, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că cazul său nu a fost hotărât într-un timp rezonabil, iar durata procedurii a determinat un prejudiciu ireparabil pentru sănătatea sa. De asemenea, susține că la o dată neespecificată înainte de 1 mai 1993 el a fost de două ori privat în mod incorect de libertate și torturat. O consecință suplimentară a acestor încălcări a fost moartea fiului său, care a avut loc și înainte de această dată. Reclamantul se bazează în acest sens pe articolele 2, 3, 4 și 5 din Convenție. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că cazul său nu a fost hotărât într-un timp rezonabil. Durata procedurii a avut ca rezultat un prejudiciu ireparabil pentru sănătatea sa. Curtea consideră că nu poate determina, pe baza dosarului, admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. (b) din Regulamentul de procedură, pentru a notifica această parte a cererii guvernului contestat. Reclamantul susține, de asemenea, că, la o dată neespecificată înainte de 1 mai 1993, el a fost de două ori privat în mod incorect de libertate și torturat. O consecință suplimentară a acestor încălcări a fost moartea fiului său, care a avut loc și înainte de data respectivă. Reclamantul se bazează în acest sens pe articolele 2, 3, 4 și 5 din Convenție. Curtea constată că faptele plângute se referă la o perioadă înainte de 1 Mai 1993, data la care a intrat în vigoare declarația prin care Polonia a acceptat dreptul de cerere individuală. Rezulta că această parte a cererii este incompatibilă ratione temporis cu dispozițiile Convenției, în sensul articolului 3, și trebuie respinsă, în conformitate cu articolul Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se suspende examinarea plângerii reclamantei cu privire la durata procedurii civile; declara inadmisibila restul cererii. Președintele grefierului Vincent Berger Georg Ress

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă