CtEDO 30.10.2001 Auto

CASE OF SAKI v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
30.10.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list (friendly settlement)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF SAKI v. TURKEY (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE SAKİ v. TURKEY (Doc. nr. 29359/95) JUDGMENTUL (Resoluție a Franței) STRASBOURG 30 octombrie 2001 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Saki v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă de: dna Thomassen Gaukur Jörundsson Bîrsan Casadevill Maruste F. Gölcüklü, judecător ad hoc și dl M. O’Boyle Grefierul Secțiunii care a deliberat în privat la 15 mai 2001 și la 9 octombrie 2001, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la ultima dată menționată: PROCEDURĂ Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 29359/95) împotriva Republicii Turciei depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național turc, Özgül Saki („reclamantul”), la 1 septembrie 1995. Reclamantul a fost reprezentat în fața Curții de către dl Engin Cinmen, un avocat care practică la Istanbul. Guvernul turc („Guvernul”) nu a desemnat un agent în sensul procedurii în fața Curții. Reclamantul s-a plâns că a fost victimă de încălcarea articolelor 3 și 13 din Convenție, în timp ce era în mâinile poliției între ora 8:50 și ora 10:00, la 1 mai 1994 a fost abuzată fizic și mental. În urma comunicării cererii către Guvern de către Comisie, cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 15 mai 2001, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 29 iunie 2001, după schimbul de corespondență, grefierul a sugerat părților să încerce să ajungă la o soluție prietenoasă în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din Convenție. La 19 septembrie 2001 și la 11 septembrie 2001, reprezentantul reclamantului și, respectiv, agentul Guvernului au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. FACTELE La 1 mai 1994, la ora 8.50 a.m., reclamantul a fost arestat în districtul Moda din Istanbul de către ofițerii de poliție și a fost dus la secția de poliție Kadıköy pentru interogare. Motivul arestării ei a fost suspiciunile ofițerilor de poliție arestării că urma să participe la o demonstrație neautorizată din 1 mai. Potrivit reclamantului, ofițerii de poliție au atacat și au bătut-o când au fost pus-o în mașină și, de asemenea, în timp ce ea a fost în mașină. Reclamantul susține că atunci când ofițerii de poliție au dus-o la secția de poliție și i-au spus că ei o vor supune la o căutare corporală, a refuzat să fie căutat de un ofițer de sex masculin. Reclamantul susține că în acest moment, Abdullah Süzer, comisarul de poliție, a bătut-o. Apoi a fost căutat de un ofițer de sex feminin. Mai târziu în aceeași zi, reclamantul a fost transferat la secția de poliție Yeldeğirmeni pentru a verifica dacă a avut înregistrări penale anterioare. S-a stabilit ulterior că nu a avut înregistrări penale anterioare și a fost lansată în aceeași seară la ora 10:00. Potrivit documentului pe care l-a semnat înainte de eliberare, nu a suferit nici distrugeri materiale sau morale și a declarat că este pregătită să se întoarcă la secție în viitor dacă era nevoie de informații suplimentare de la ea. Potrivit reclamantului, comisarul de poliție a spus reclamantului înainte de eliberarea ei că dacă ea a făcut o plângere despre el, el o va ucide. La 3 mai 1994, reclamantul a prezentat în persoană o scrisoare procurorului public Kadıköy în care s-a plâns de tratament la care a fost supusă. Reclamantul nu are o copie a acestei scrisori în posesia ei și nici guvernul, care a fost solicitat de Curte să facă acest lucru, nu a prezentat o copie. Procurorul a trimis-o la Biroul Kadıköy al Institutului de Medicină Forensică, unde a fost examinată de un medic și a fost emis un raport medical. Potrivit acestui raport, au existat abraziuni pe picioarele ei care au fost cauzate de frânturi împotriva unei suprafețe și care au format scaburi. Raportul medical a concluzionat că aceste constatări nu constituie un pericol pentru viața ei, ci ar împiedica să își desfășoare activitatea timp de trei zile. Procurorul, în conformitate cu dispozițiile Legii privind urmărirea funcționarilor (Memurin Muhakematı Kanunu), a trimis dosarul Consiliului Administrativ al districtului Kadıköy (Kadıköy İlçe İdare Kurulu) 10. O altă declarație a fost luată de la reclamant la secția de poliție la 5 septembrie 1994, în care reclamantul a menținut acuzațiile ei că a fost bătută și amenințată. 11. În decizia sa din 29 decembrie 1994, Consiliul de administrație de district a declarat că raportul medical în cauză a fost eliberat trei zile după incident și că este posibil ca rănile reclamantului să fi fost susținute prin alte cauze în acest timp. De asemenea, a subliniat că reclamantul a semnat o declarație înainte de eliberarea ei în care a declarat că nu a suferit nici o daune materiale sau morale. Consiliul de administrație de district, în conformitate cu art. 5 din Legea privind acuzarea funcționarilor publici și cu art. 164 din Codul de Procedință Penală (Ceza Muhakemeleri Usulü Kanunu) , a hotărât să nu autorizeze urmărirea penală a comisarului de poliție în cauză. Această decizie a fost apelată ex officio la Curtea Administrativă Regională de Istanbul (Istanbul Bölge İdare Mahkemesi) În decizia finală din 29 mai 1995, Curtea de Administrație Regională a susținut hotărârea Consiliului de Administrație de District. DREPTUL 12. La 13 septembrie 2001, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că guvernul Republicii Turciei oferă să plătească ex gra Pentru doamna Özgül Saki, suma de 55.000 de franci francezi în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 29359/95. Această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile juridice legate de caz, se plătește, fără taxe care pot fi aplicabile, unui cont bancar numit de solicitant. Suma este plătită în termen de trei luni de la data eliberării hotărârii de către Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Guvernul regretă apariția, ca în acest caz, a cazurilor individuale de maltrat de către autoritățile persoanelor deținute în custodie, în ciuda legislației turce și a hotărârii guvernului de a preveni astfel de evenimente. Se acceptă faptul că recurgerea la maltratare a deținuților constituie o încălcare a articolului 3 din Convenție și guvernul se angajează să elibereze instrucțiuni adecvate și să adopte toate măsurile necesare pentru a se asigura că interzicerea unor astfel de forme de maltratare – inclusiv obligația de a efectua investigații eficace – este respectată în viitor. Guvernul se referă în acest sens la angajamentele pe care le-au asumat în Declarația convenită în cererea nr. 34382/97 și își reiterează hotărârea de a da atingere acestor angajamente, observand că au fost adoptate noi măsuri juridice și administrative care au determinat o reducere a apariției maltratului în circumstanțe similare cu cele ale aplicării imediate, precum și investigații mai eficiente. Guvernul consideră că supravegherea de către Comitetul de Miniștri a executării hotărârilor Curții referitoare la Turcia în aceste cazuri și în cazuri similare constituie un mecanism adecvat pentru asigurarea continuării îmbunătățirilor în acest context. În acest scop, va continua să se efectueze cooperarea necesară în acest proces. În sfârșit, Guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 13. La 19 septembrie 2001, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „Not că Guvernul Turciei sunt dispus să plătească exgrația. suma de 55.000 de franci francezi care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale și pentru solicitant, dna Özgül Saki, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 29359/95 în așteptare în fața Curții. De asemenea, am luat act de declarația făcută de Guvern. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Turcia în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că cazul este cu siguranță rezolvat. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu solicit trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 14. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții). 15. În consecință, cazul ar trebui scos din listă. Decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Faptul în limba engleză și notificat în scris la 30 octombrie 2001, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Președintele grefierului Palm Michael O’Boyle Elisabeth

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă