Torroja Gascon împotriva Spaniei

Traducere în română AI

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE FINALĂ

PRIVIND ADMISIBILITATEA

a cererii nr. 55528/00 prezentată de Cesar TORROJA GASCON împotriva Spaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), reunită la 6 noiembrie 2001 într-o cameră compusă din: Dnii N. Bratza, președinte, A. Pastor Ridruejo, J. Makarczyk, M. Fischbach, J. Casadevall, M. Pellonpää, S. Pavlovschi, judecători, și dl M. O'Boyle, grefier de secțiune, Având în vedere cererea sus-menționată din 8 august 1999 și înregistrată la 10 martie 2000, Având în vedere decizia parțială din 1 februarie 2001, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După deliberare, pronunță următoarea decizie: ÎN FAPT Reclamantul este cetățean spaniol, născut în 1964. Era deținut în centrul penitenciar din Madrid-VI, la Aranjuez.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Printr-o sentință contradictorie din 20 ianuarie 1999, judecătoria nr. 1 din Malaga l-a recunoscut pe reclamant vinovat de furt prin efracție și l-a condamnat la pedeapsa de patru ani de închisoare și la plata de daune-interese către victima infracțiunii penale. Invocând o apreciere greșită a elementelor de probă, precum și încălcarea prezumției de nevinovăție, reclamantul, care era apărat de un avocat din oficiu, a declarat apel în fața Audiencia provincial din Malaga. Printr-o hotărâre contradictorie din 4 mai 1999, Audiencia provincial a respins apelul și a confirmat sentința atacată, pe motiv că condamnarea se baza pe elemente de probă suficiente, administrate cu respectarea garanțiilor procedurale.

Potrivit reclamantului, hotărârea Audienciei provincial din Malaga i-a fost comunicată la 1 august 1999. La 8 august 1999, reclamantul a adresat un recurs de amparo Tribunalului Constituțional. Acest recurs a fost trimis Tribunalului Constituțional de către centrul penitenciar din Ocaña la 16 august 1999 și înregistrat la grefa Tribunalului Constituțional la 24 august 1999. Printr-o decizie din 21 septembrie 1999, Tribunalul Constituțional, după ce a enumerat condițiile formale ale recursului de amparo și, în special, termenul de prezentare de douăzeci de zile, precum și obligația de a fi reprezentat de un procurator și de un avocat, a dispus radierea recursului dacă, în termen de zece zile, reclamantul nu îndeplinea cerințele respective.

Reclamantul a solicitat Tribunalului Constituțional să beneficieze de asistență judiciară gratuită pentru recursul de amparo. Printr-o decizie din 15 noiembrie 1999, Tribunalul Constituțional a declarat recursul de amparo inadmisibil pentru tardivitate, pentru următoarele motive: „Secțiunea, în cauza de față, a decis, în unanimitate și în conformitate cu art. 50.1 a) din Legea organică a acestui tribunal și art. 4.4 alin. 1 din acordul din 18 iunie 1996 al adunării plenare a Tribunalului Constituțional privind asistența juridică gratuită în procedurile de amparo (Jurnalul Oficial al Statului din 19 iulie 1996), să respingă cererea de asistență din oficiu prin avocat și procurator, în măsura în care recursul persoanei interesate în solicitarea de amparo a fost prezentat în afara termenului de douăzeci de zile prevăzut de art. 44.2 din LOTC.

Într-adevăr, hotărârea din 4 mai 1999, pronunțată de Secțiunea întâi a Audienciei provincial din Malaga în procedura nr. 162/99, obiectul recursului, a fost notificată, potrivit ștampilei aplicate de Ordinul procuratorilor din Malaga, la 18 mai 1999. Memoriul reclamantului prin care introducea recursul de amparo a fost înregistrat la grefa acestui Tribunal la 24 august 1999, după trimiterea sa de către centrul penitenciar din Ocaña 1 la 16 august 1999, după expirarea termenului de douăzeci de zile prevăzut de art. 44.2 din LOTC." PLÂNGERI Reclamantul se plânge în substanță de faptul că nu a avut un acces efectiv la recursul de amparo în fața Tribunalului Constituțional din cauza deficiențelor asistenței sale juridice și a lipsei obținerii unui avocat din oficiu, în condițiile în care nu putea desemna un avocat la alegerea sa din lipsă de mijloace financiare.

El invocă în substanță art. 6 din Convenție. ÎN DREPT Reclamantul se plânge în substanță de faptul că nu a avut un acces efectiv la recursul de amparo în fața Tribunalului Constituțional din cauza deficiențelor asistenței sale juridice și a lipsei obținerii unui avocat din oficiu. El invocă în substanță art. 6 din Convenție, ale cărui părți relevante au următorul cuprins: „1. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie audiată în mod echitabil (...) de către o instanță (...) care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.

(...) (...) 3. Orice acuzat are dreptul, în special, la: (...) c) a se apăra el însuși sau a fi asistat de un apărător la alegerea sa și, dacă nu dispune de mijloace pentru a remunera un apărător, a putea fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer;" PROCEDURĂ Cererea a fost introdusă la 8 august 1999 și înregistrată la 10 martie 2000. La 1 februarie 2001, Curtea a decis să aducă la cunoștința guvernului pârât plângerea reclamantului întemeiată pe încălcarea dreptului său de acces efectiv la Tribunalul Constituțional din cauza deficiențelor asistenței sale juridice și a lipsei obținerii unui avocat din oficiu (art. 6 §§1 și 3 c) din Convenție) și să declare cererea inadmisibilă pentru rest.

Guvernul și-a prezentat observațiile la 27 aprilie 2001. Reclamantul nu a răspuns la corespondențele trimise de grefă după această dată. ÎN DREPT Curtea constată că reclamantul a fost invitat printr-o scrisoare din 11 mai 2001 să își prezinte observațiile ca răspuns. O primă scrisoare de reamintire i-a fost trimisă la 5 iulie 2001. O a doua scrisoare de reamintire, adresată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, i-a fost trimisă la 10 septembrie 2001. În aceste două scrisori, atenția reclamantului a fost atrasă asupra posibilităților de radiere de pe rol, prin aplicarea art. 37 §1 lit. a) din Convenție, în caz de absență a reacției. Aceste scrisori au rămas fără răspuns. Curtea concluzionează că reclamantul nu mai intenționează să își mențină cererea, în sensul art. 37 §1 lit. a) din Convenție.

Ea consideră, pe de altă parte, că nicio circumstanță deosebită care să țină de respectarea drepturilor garantate de Convenție nu impune continuarea examinării cererii, în sensul art. 37 §1 in fine din Convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, Decide să radieze restul cererii de pe rol. M. O'Boyle N. Bratza Grefier Președinte

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION FINALE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 55528/00 présentée par Cesar TORROJA GASCON contre l’Espagne La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 6 novembre 2001 en une chambre composée de MM. N. Bratza , président , A. Pastor Ridruejo , J. Makarczyk , M. Fischbach J. Casadevall , M. Pellonpää , S. Pavlovschi juges , et de M. O’ Boyle , greffier de section , Vu la requête susmentionnée le 8 août 1999 et enregistrée le 10 mars 2000, Vu la décision partielle du 1 er février 2001, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant est un ressortissant espagnol, né en 1964. Il était détenu au centre pénitentiaire de Madrid-VI à Aranjuez.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le réquerant, peuvent se résumer comme suit. Par un jugement contradictoire du 20 janvier 1999, le juge de première instance n° 1 de Malaga reconnut le requérant coupable de vol avec effraction et le condamna à la peine de quatre ans d’emprisonnement et au paiement de dommages-intérêts à la victime de l’infraction pénale. Alléguant une mauvaise appréciation des éléments de preuve ainsi que la violation de la présomption d’innocence, le requérant, qui était défendu par un avocat d’office, interjeta appel devant l’ Audiencia provincial de Malaga. Par un arrêt contradictoire du 4 mai 1999, l’ Audiencia provincial rejeta l’appel et confirma le jugement entrepris au motif que la condamnation se fondait sur des éléments de preuve suffisants, administrés dans le respect des garanties de procédure.

D’après le requérant, l’arrêt de l’ Audiencia provincial de Malaga lui fut communiqué le 1 er août 1999. Le 8 août 1999, le requérant adressa un recours d’ amparo au Tribunal constitutionnel. Ce recours fut envoyé au Tribunal constitutionnel par le centre pénitentiaire d’Ocaña le 16 août 1999 et enregistré au greffe du Tribunal constitutionnel le 24 août 1999. Par une décision du 21 septembre 1999, le Tribunal constitutionnel, après avoir énuméré les conditions formelles du recours d’ amparo et notamment le délai de présentation de vingt jours ainsi que l’exigence d’être représenté par un avoué et par un avocat, ordonna la radiation du recours à moins que, dans un délai de dix jours, le requérant ne remplisse les exigences en question.

Le requérant sollicita du Tribunal constitutionnel le bénéfice de l’aide judiciaire gratuite pour le recours d’ amparo . Par une décision du 15 novembre 1999, le Tribunal constitutionnel déclara le recours d’ amparo irrecevable pour tardiveté, pour les motifs suivants : « La Section, dans l’affaire de l’espèce, a décidé, à l’unanimité et conformément aux articles 50.1 a) de la Loi organique de ce tribunal et 4.4, alinéa premier de l’accord du 18 juin 1996 de l’assemblée plénière du Tribunal constitutionnel sur l’assistance juridique gratuite dans les procédures d’ amparo (Journal Officiel de l’Etat du 19 juillet 1996), de rejeter la demande d’assistance d’avocat et d’avoué d’office dans la mesure où le recours de l’intéressé en demande d’ amparo a été présenté hors du délai de vingt jours prévu par l’article 44.2 de la LOTC.

En effet, l’arrêt du 4 mai 1999, rendu par la Section première de l’ Audiencia provincial de Malaga dans la procédure numéro 162/99 objet du recours, fut notifié, d’après le cachet apposé par l’Ordre des avoués de Malaga, le 18 mai 1999. Le mémoire du requérant introduisant le recours d’ amparo fut enregistré au greffe de ce Tribunal le 24 août 1999 après son envoi par le centre pénitentiaire d’Ocaña 1 le 16 août 1999, après expiration du délai de vingt jours prévu par l’article 44.2 de la LOTC. » GRIEFS Le requérant se plaint en substance de ne pas avoir eu un accès effectif au recours d’ amparo devant le Tribunal constitutionnel en raison des défaillances de son assistance juridique et faute d’avoir obtenu un avocat d’office, alors qu’il ne pouvait désigner un avocat de son choix par manque de moyens financiers.

Il invoque en substance l’article 6 de la Convention. EN DROIT Le requérant se plaint en substance de ne pas avoir eu un accès effectif au recours d’ amparo devant le Tribunal constitutionnel en raison des défaillances de son assistance juridique et faute d’avoir obtenu un avocat d’office.

Il invoque en substance l’article 6 de la Convention dont les parties pertinentes se lisent comme suit : « 1. Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.(...) (...) 3. Tout accusé a droit notamment à : (...) c) se défendre lui-même ou avoir l’assistance d’un défenseur de son choix et, s’il n’a pas les moyens de rémunérer un défenseur, pouvoir être assisté gratuitement par un avocat d’office, lorsque les intérêts de la justice l’exigent ; » PROCÉDURE La requête a été introduite le 8 août 1999 et enregistrée le 10 mars 2000. Le 1 er février 2001, la Cour a décidé de porter à la connaissance du gouvernement défendeur le grief du requérant tiré de la violation de son droit d’accès effectif au Tribunal constitutionnel en raison des défaillances de son assistance juridique et faute d’avoir obtenu un avocat d’office (article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention), et de déclarer la requête irrecevable pour le surplus.

Le Gouvernement a présenté ses observations le 27 avril 2001. Le requérant n’a pas répondu aux courriers envoyés par le greffe après cette date. EN DROIT La Cour constate que le requérant a été invité par une lettre du 11 mai 2001 à présenter ses observations en réponse. Une première lettre de rappel lui a été envoyée le 5 juillet 2001. Une deuxième lettre de rappel, adressée en recommandé avec accusé de réception, lui a été envoyée le 10 septembre 2001. Dans ces deux lettres, l’attention du requérant a été attirée sur les possibilités de radiation du rôle, par application de l’article 37 § 1 a) de la Convention, en cas d’absence de réaction. Ces lettres sont restées sans réponse. La Cour en conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention.

Elle estime, par ailleurs, qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1 in fine de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer le restant de la requête du rôle. M. O’ Boyle N. Bratza Greffier Président