SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 39556/98 prezentate de Sergio PALMAS împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 8 noiembrie 2001 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Bonello Lorenzen mes Vajić Botosarova Zagrebelsky, Steiner judecători E. Fribergh grefier de secțiune Având în vedere cererea prezentată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 8 ianuarie 1996 și înregistrată la 29 ianuarie 1998, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, după ce a intenționat, face următoarea decizie în fapt Reclamantul este un resortisant italian născut în 1964 și deținut în prezent la Roma. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Recurentul a fost condamnat în Grecia în 1994 pentru trafic de droguri la 13 ani de închisoare, cinci ani de interdicție de exercitare a drepturilor civile și civile și expulzarea definitivă a teritoriului după ce pedeapsa principală a fost ispășită. La 23 martie 1995, curtea de apel a lui Trace a confirmat condamnarea. La 12 februarie 1996, reclamantul a depus, în conformitate cu art. 10 din Convenție privind transferul persoanelor condamnate, o cerere de returnare în Italia pentru a-și ispăși restul pedepsei. La 20 septembrie 1996, Ministerul Justiției din Grecia a aprobat transferul. La 11 martie 1997, procurorul general al Republicii Cagliari a solicitat recunoașterea hotărârii de condamnare. Curtea de Apel din Cagliari a recunoscut hotărârea în cauză la 10 iunie 1997. Aceasta a confirmat pedeapsa de detenție și a adăugat interdicția legală pe durata pedepsei, interzicerea pe viață a exercitării drepturilor civile, civile și de familie, precum și, după ispășirea pedepsei principale, interzicerea expatrierii și retragerea permisului de conducere pe o perioadă de doi ani. Această decizie a fost notificată la 13 iunie 1997 avocatului din oficiu al reclamantului și la 5 noiembrie 1997 reclamantului. La 27 noiembrie, reclamantul a început greva foamei pentru a sensibiliza autoritățile italiene și a accelera transferul acesteia. Hotărârea Curții de Apel a devenit definitivă la 21 noiembrie 1997. În decembrie 1997, Consulatul Italiei de la Atena a solicitat transferul la Ministerul Justiției. La 4 decembrie 1997, Parchetul General din Cagliari a însărcinat Ministerul Justiției să efectueze transferul. Neinvocând nicio dispoziție a convenției, reclamantul se plânge de întârzierea procedurii de transfer și de aplicarea de către Curtea de Apel din Cagliari a unor pedepse mai grele decât cele aplicate în Grecia. În ceea ce privește presupusa întârziere a procedurii de transfer, Curtea consideră că, chiar dacă s-ar presupune că art. 6 alineatul (1) din convenție ar putea fi aplicat în ceea ce privește componenta sa penală, cauza este vădit nefondată. Într-adevăr, o astfel de procedură de transfer al persoanelor condamnate implică termene adesea incomode, având în vedere în special faptul că, în temeiul articolului 3 din Convenție privind transferul persoanelor condamnate, continuarea executării pedepsei în statul de executare impune trecerea în fapt judecată a hotărârii de condamnare, precum și acordul dintre statul de condamnare și statul de executare pentru transfer. Necesitatea traducerii documentelor oficiale în limba străină este, de asemenea, un element care trebuie luat în considerare. În concluzie, cauza se dovedește vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Reclamantul denunță, de asemenea, aplicarea de către Curtea de Apel din Cagliari a unor pedepse mai grele în raport cu cele impuse de autoritățile judiciare elene. Cu toate acestea, Curtea nu este chemată să examineze dacă aceasta revelează aspectul unei încălcări a dispozițiilor convenției. Aceasta reamintește doar în temeiul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne, așa cum au fost înțelese principiile dreptului internațional general recunoscute. Or, Curtea constată că, deși a fost notificată reclamantului și avocatului său din oficiu, hotărârea Tribunalului de apel din Cagliari din 10 iunie 1997 nu a făcut obiectul unui recurs în casație. Prin urmare, reclamantul nu a epuizat căile de atac interne, în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, iar Cauza trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din Convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte
de la requête n° 39556/98
présentée par Sergio PALMAS
contre l’Italie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le
8 novembre 2001 en une chambre composée de
MM.
C.L.
Rozakis
,
président
,
G.
Bonello
,
P.
Lorenzen
,
M
mes
N.
Vajić
,
S.
Botoucharova
,
M.
V.
Zagrebelsky,
M
me
E.
Steiner
,
juges
,
et
de
M.
,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 8 janvier 1996 et enregistrée le 29
janvier 1998,
Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant est un ressortissant italien né en 1964 et actuellement détenu à Rome.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant fut condamné en Grèce en 1994 pour trafic de stupéfiants à treize ans de réclusion, cinq ans d'interdiction d'exercer les droits civils et civiques, et à l'expulsion définitive du territoire une fois la peine principale expiée. Le 23 mars 1995, la cour d'appel de Trace confirma la condamnation. Le 12 février 1996, le requérant introduisit, en application de l'article 10 de la Convention sur le transfèrement des personnes condamnées, une demande visant à obtenir son retour en Italie pour y expier le restant de la peine. Le 20 septembre 1996, le ministère de la Justice grec donna son accord au transfèrement. Le 11 mars 1997, le Procureur général de la République de Cagliari requit la reconnaissance de l'arrêt de condamnation. La cour d'appel de Cagliari reconnut l'arrêt en question le 10
juin 1997. Elle confirmait la peine de réclusion et y ajoutait l'interdiction légale pour la durée de la peine, l'interdiction à vie de l'exercice des droits civils, civiques et de famille, ainsi que, après l'expiation de la peine principale, l'interdiction d'expatrier et le retrait du permis de conduire pour une durée de deux ans. Cette décision fut notifiée le 13 juin 1997 à l'avocat d'office du requérant et le 5 novembre 1997 au requérant. Le 27 novembre suivant, le requérant commença une grève de la faim afin de sensibiliser les autorités italiennes et accélérer son transfèrement. L'arrêt de la cour d'appel devint définitif le 21 novembre 1997. Le 1
décembre 1997, le Consulat d'Italie à Athènes sollicita le transfèrement auprès du ministère de la Justice. Le 4 décembre 1997, le Parquet général de Cagliari chargea le ministère de la Justice de procéder au transfèrement. Arrivé en Italie le 20
février 1998, le requérant est depuis détenu à la prison de Rome.
N'invoquant aucune disposition de la Convention, le requérant se plaint du retard de la procédure de transfèrement et de l'application par la cour d'appel de Cagliari de peines plus lourdes par rapport à celles qui lui avaient été infligées en Grèce.
En ce qui concerne le prétendu retard de la procédure de transfèrement, la Cour estime que, même à supposer que l'article 6 § 1 de la Convention puisse trouver application quant à son volet pénal, le grief est manifestement mal fondé. En effet, une procédure telle celle du transfèrement de personnes condamnées comporte des délais souvent incompressibles eu égard notamment à ce que, en vertu de l'article 3 de la Convention sur le transfèrement des personnes condamnées, la poursuite de l'exécution de la peine dans l'Etat d'exécution postule le passage en chose jugée du jugement de condamnation ainsi que l'accord entre l'Etat de condamnation et l'Etat d'exécution pour le transfèrement. La nécessité de procéder à la traduction des pièces officielles en langue étrangère est également un élément à prendre en compte. En conclusion, le grief se révèle manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Le requérant dénonce aussi l'application par la cour d'appel de Cagliari de peines plus lourdes par rapport à celles infligées par les autorités judiciaires grecques. Toutefois, la Cour n’est pas appelée à examiner si ce grief révèle l’apparence d’une violation des dispositions de la Convention. Elle rappelle qu’aux termes de l’article 35 § 1 de la Convention, elle ne peut être saisie qu’après l’épuisement des voies de recours internes, tel que l’entendent les principes de droit international généralement reconnus. Or, la Cour constate que, bien que notifié au requérant et à son avocat d'office, l'arrêt de la cour d’appel de Cagliari du 10 juin 1997 n'a pas fait l'objet d'un pourvoi en cassation. Il s’ensuit que le requérant n’a pas épuisé les voies de
recours internes, au sens de l’article 35 § 1 de la Convention, et le grief doit être rejeté conformément à l’article 35 § 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Erik
Fribergh
Christos
Rozakis
Greffier
Président