ÎNAPOI LA REZULTATE CtEDO

Sursă originală

CtEDO 08.11.2001 Auto

AFFAIRE TUNCAY ET OZLEM KAYA c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

08.11.2001

Pe scurt

Instanță

CtEDO

Concluzie

Scoasă de pe rol

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE TUNCAY ET OZLEM KAYA c. TURQUIE (CtEDO, 2001)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA TUNCAY ȘI ÖZLEM KAYA c. TURCIA (solicitarea nr. 31733/96) HOTĂRÂREA (reglementare amiabilă) STRASBURG 8 noiembrie 2001 Această hotărâre poate suferi modificări de formă. În cauza Tuncay și Özlem Kaya c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Pastor Ridruejo Caflisch Cabral Barreto Vajić dnii Pellonpêque judecători F. Gölcüklü judecător ad-hoc și al domnului V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 septembrie și 18 octombrie 2001, se pronună în lacună, adoptat la această ultimă dată proceduralA la originea cauzei se află o cerere (nr. 31733/96) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnul Tuncay Kaya și domnul Özlem Kaya ( în scris.

- (PT) au sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului (inclusiv Comisia) la 13 aprilie 1996 în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind libertățile fundamentale). Instanții sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Ö. K H.K. Gür, ministru plenipotențiar, director general adjunct al Consiliului Europei și al Drepturilor Legale în Ministerul Afacerilor Externe.

Reclamanții au declarat că au suferit o încălcare a articolului 5 din convenție, întrucât au fost reținuți fără a lua o decizie de către un judecător [art. 5 alineatul (1) ] și nu au fost informate cu privire la motivele arestării lor [art. 5 alineatul (2) ]. Primul reclamant a declarat, de asemenea, că nu a fost imediat adus în fața unui judecător [art. 5 alineatul (3) ] și nu dispunea de o cale de atac în dreptul turc care să îi permită să pună în discuție legalitatea custodiei sale [art. 5 alineatul (4) ]. Pe baza acelorași fapte și invocând art. 5 alin. (3) din Convenția combinată cu art. 14, reclamanții au susținut că legislația turcă face discriminare între persoanele menținute la vedere în cadrul procedurii în fața Curților de Securitate a statului și cele care apar în fața instanțelor penale obișnuite.

Invocând, de asemenea, art. 6 alineatul (1) și art. 3 din convenție, coroborat cu art. 14, primul reclamant susținea că cauza sa nu a fost audiată în mod echitabil de către un tribunal independent și imparțial și că nu a avut posibilitatea de a beneficia de pe mâna unui avocat, nici în timpul custodiei sale, nici în momentul în care acesta a fost sesizat în fața instanței judecătorești. În special, acesta susținea că un judecător militar, a cărui independență față de superiorii săi militari nu este asigurată în mod corespunzător, se afla în cadrul Curții de Securitate a Uniunii Europene. În urma comunicării cererii către guvern de către Comisie, cauza a fost transferată Curții la data de 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție.

La 17 mai 2001, după ce a primit observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă în măsura în care se referă la obiecțiile primului reclamant întemeiat pe art. 5 alin. (3) și (4) și pe art. 6 alin. (1) și (3) din art. La 30 mai 2001, grefierul a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție. La 19 iulie 2001 și, respectiv, 20 iunie 2001, guvernul și primul reclamant au prezentat declarații formale de acceptare a unui regulament amiabil al cauzei. La 22 octombrie 1995, ora 23:15, în timpul unei operațiuni împotriva PKK, reclamanții au fost arestați de poliție la domiciliul lor și reținuți la sediul Direcției de Securitate de la Kocaeli, secțiunea de combatere a terorismului.

Procesul-verbal al arestării și percheziției desfășurate în aceeași zi de către poliție a făcut referire la acuzațiile aduse primului reclamant și a menționat, de asemenea, că, în timpul percheziției efectuate la domiciliul reclamanților, a doua reclamantă a aruncat pe fereastră documentele referitoare la organizarea organizației. La cererea Direcției de Securitate din Kocaeli, formulată printr-o scrisoare din 23 octombrie 1995, procurorul Republicii Körfez (Kocaeli) a ordonat prelungirea termenului de luare în custodie a persoanelor până la 28 octombrie 1995. La 26 octombrie 1995, ora 15:00, în urma depoziției sale în fața poliției, a doua reclamantă a fost eliberată. La noua cerere a Direcției de Securitate, formulată printr-o scrisoare din 27 octombrie 1995, procurorul general al Republicii Körfez a ordonat prelungirea custodiei primului reclamant până la 5 noiembrie 1995. 10. Reclamanții nu au fost asistați de niciun avocat în timpul arestării lor.

11. La 3 noiembrie 1995, primul reclamant a fost audiat de instanța de judecată, care a ordonat arestarea sa provizorie. 12. Printr-un act de punere în aplicare prezentat la 6 decembrie 1995, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului membru în cauză a intentat o acțiune penală împotriva primului reclamant, în temeiul articolului 168 din Codul penal, pentru apartenență la o organizație ilegală.

13. printr-o hotărâre din 8 iunie 1998, în temeiul articolelor 168 alineatul (2) și 369 din Codul penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului, Curtea de Securitate a statului de pavilion l-a condamnat pe primul reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de paisprezece ani, opt luni și douăzeci de zile 14. Prin scrisoarea din 12 septembrie 2001, reprezentantul primului reclamant a informat grefa Curții cu privire la faptul că clientul său și-a ispășit pedeapsa la închisoarea K 31733/96, guvernul turc oferă domnului Tuncay Kaya suma de 27 000 (27 000) de franci francezi pentru prejudicii materiale și morale, precum și suma totală de 10 000 (zece mii) de franci francezi pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată.

Aceste sume vor fi plătite în termen de trei luni de la data hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va reprezenta soluționarea definitivă a cauzei.

În plus, Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö La 29 iunie 2001, Curtea primise următoarea declarație, semnată de reprezentantul primului reclamant, notam că guvernul turc este pregătit să plătească domnului Tuncay Kaya suma de 27 000 (27 000) franci francezi pentru prejudicii materiale și morale, precum și suma totală de 10 000 (zece mii) franci francezi pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 31733/96 pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Acceptăm această propunere și, de asemenea, renunțăm la orice altă pretenție față de Turcia cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. În plus, ne angajăm să nu solicităm, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. 17. Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile (art. 39 din Convenție) și de scrisorile guvernului din 7 februarie și 6 iunie 2001 menționate mai sus. Curtea se asigură că regulamentul menționat se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine] Prin urmare, este necesar să se șteargă cazul de pe rol.

PE CES, CURȚIA, ÎN L Berger Georg Ress Module Președinte

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE TUNCAY ET ÖZLEM KAYA c. TURQUIE (Requête n° 31733/96) ARRÊT (Règlement amiable) STRASBOURG 8 novembre 2001 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Tuncay et Özlem Kaya c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , A. Pastor Ridruejo , L. Caflisch , I. Cabral Barreto , M me N. Vajić , MM. M. Pellonpää , juges , F. Gölcüklü , juge ad hoc, et de M. V. Berger , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 6 septembre et 18 octobre 2001, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date : PROCÉDURE

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n° 31733/96) dirigée contre la République de Turquie et dont deux ressortissants de cet Etat, M. Tuncay Kaya et M me Özlem Kaya (« les requérants »), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 13 avril 1996 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).

Les requérants sont représentés devant la Cour par M e Ö. Kılıç, avocat à Istanbul. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par M. H.K. Gür, ministre plénipotentiaire, directeur général adjoint pour le Conseil de l’Europe et les Droits de l’Homme au ministère des Affaires étrangères.

Les requérants se disaient victimes d’une violation de l’article 5 de la Convention, en ce qu’ils avaient été placés en garde à vue sans décision d’un juge (article 5 § 1) et n’avaient pas été informés des raisons de leur arrestation (article 5 § 2). Le premier requérant alléguait en outre qu’il n’avait pas été aussitôt traduit devant un juge (article 5 § 3) et ne disposait pas en droit turc d’une voie de recours lui permettant de mettre en cause la légalité de sa garde à vue (article 5 § 4). Se fondant sur les mêmes faits et invoquant l’article 5 § 3 de la Convention combiné avec l’article 14, les requérants alléguaient que la législation turque établit une discrimination entre les personnes gardées à vue dans la procédure devant les cours de sûreté de l’Etat et celles qui comparaissent devant les juridictions pénales ordinaires. Invoquant en outre l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention, combiné avec l’article 14, le premier requérant alléguait que sa cause n’avait pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial et qu’il n’avait pu bénéficier de l’assistance d’un avocat ni lors de sa garde à vue ni lors de sa comparution devant le juge d’instruction. Il soutenait notamment qu’un juge militaire, dont l’indépendance à l’égard de ses supérieurs militaires n’est pas dûment assurée, siégeait au sein de la cour de sûreté de l’Etat.

A la suite de la communication de la requête au Gouvernement par la Commission, l’affaire a été transférée à la Cour le 1 er novembre 1998 en vertu de l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention. Le 17 mai 2001, après avoir recueilli les observations des parties, la Cour a déclaré la requête recevable pour autant qu’elle concernait les griefs du premier requérant tirés de l’article 5 §§ 3 et 4 ainsi que de l’article 6 §§ 1 et 3. Elle a déclaré irrecevable le surplus de la requête.

Le 30 mai 2001, le greffier a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Les 19 juillet 2001 et 20 juin 2001 respectivement, le Gouvernement et le premier requérant ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire. EN FAIT

Le 22 octobre 1995 à 23 h 15, lors d’une opération dirigée contre le PKK, les requérants furent arrêtés par la police à leur domicile et placés en garde à vue dans les locaux de la direction de la sûreté de Kocaeli, section de la lutte contre le terrorisme.

Le procès-verbal d’arrestation et de perquisition dressé le même jour par la police fit état des chefs d’accusation à l’encontre du premier requérant. Il mentionna en outre que lors de la perquisition effectuée au domicile des requérants, la seconde requérante avait jeté par la fenêtre des documents relatifs à l’organisation. Les requérants signèrent ledit procès-verbal. Sur demande de la direction de la sûreté de Kocaeli, formulée par une lettre du 23 octobre 1995, le procureur de la République de Körfez (Kocaeli) ordonna la prolongation du délai de la garde à vue des requérants jusqu’au 28 octobre 1995.

Le 26 octobre 1995 à 15 heures, suite à sa déposition faite devant les policiers, la seconde requérante fut mise en liberté.

Sur nouvelle demande de la direction de la sûreté, formulée par une lettre du 27 octobre 1995, le procureur de la République de Körfez ordonna la prolongation de la garde à vue du premier requérant jusqu’au 5 novembre 1995.

10.

Les requérants ne furent assistés par aucun avocat lors de leur garde à vue.

11.

Le 3 novembre 1995, le premier requérant fut entendu par le juge d’instruction, qui ordonna sa mise en détention provisoire.

12.

Par un acte d’accusation présenté le 6 décembre 1995, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul intenta une action pénale contre le premier requérant, en application de l’article 168 du code pénal, pour appartenance à une organisation illégale.

13.

Par un arrêt du 8 juin 1998, en application des articles 168 § 2 et 369 du code pénal et 5 de la loi n° 3713 relative à la lutte contre le terrorisme, la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul condamna le premier requérant à une peine d’emprisonnement de quatorze ans, huit mois et vingt jours.

14.

Par une lettre du 12 septembre 2001, le représentant du premier requérant a informé le greffe de la Cour de ce que son client purgeait sa peine à la prison de Kırklareli, de type E. EN DROIT

15.

Le 24 juillet 2001, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante : « Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 31733/96, le gouvernement turc offre de verser à M. Tuncay Kaya la somme de 27 000 (vingt-sept mille) francs français au titre du préjudice matériel et moral ainsi que la somme globale de 10 000 (dix mille) francs français pour frais et dépens. Ces sommes seront payables dans les trois mois à compter de la date de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. » Par des lettres des 7 février et 6 juin 2001, le Gouvernement avait indiqué que les sommes mentionnées dans les règlements amiables conclus par la Turquie ne seraient soumises à aucune taxe.

16.

Le 29 juin 2001, la Cour avait reçu la déclaration suivante, signée par le représentant du premier requérant : « Nous notons que le gouvernement turc est prêt à verser à M. Tuncay Kaya la somme de 27 000 (vingt-sept mille) francs français au titre du préjudice matériel et moral ainsi que la somme globale de 10 000 (dix mille) francs français pour frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 31733/96 pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. Nous acceptons cette proposition et renonçons par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Nous déclarons l’affaire définitivement réglée. La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et nous-mêmes sommes parvenus. En outre, nous nous engageons à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »

17.

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention) ainsi que des lettres du Gouvernement en date des 7 février et 6 juin 2001 mentionnées ci-dessus. Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).

18.

Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Décide de rayer l’affaire du rôle ; 2. Prend acte de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 8 novembre 2001 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze

CtEDO 2005-02-23

0,96

AFFAIRE TUNCAY ET ÖZLEM KAYA CONTRE LA TURQUIE

Rezoluția ResDH(2005)19 privind Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 8 noiembrie 2001 (Regulament amiabil) în cauza Tuncay și Özlem Kaya împotriva Turciei (adoptată de Comitetul de Miniștri la 23 februarie 2005, în cadrul cele

CtEDO 2005-02-23

0,96

CASE OF TUNCAY AND ÖZLEM KAYA AGAINST TURKEY

Rezoluția ResDH(2005)19 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 8 noiembrie 2001 (Rezoluție prietenoasă) în cazul Tuncay și Özlem Kaya împotriva Turciei (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 23 februarie 2005 la a 914-a ș

CtEDO 2001-09-27

0,96

AFFAIRE GUNAY ET AUTRES c. TURQUIE

SECȚIUNEA 4 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL GÜNAY ȘI ALTELE c. TURCIA (solicitarea nr. 31850/96) HOTĂRÂREA STRASBURG 27 septembrie 2001 DEFINITIVF 27/12/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) d

CtEDO 2001-05-17

0,96

KAYA contre la TURQUIE

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 31733/96 prezentate de Tuncay și Özlem KAYA împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 17 mai 2001 într-o cameră compusă din dni

CtEDO 2001-12-18

0,95

AFFAIRE GUNGU c. TURQUIE

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL GÜNGÜ c. TURCIA (solicitarea nr. 24945/94) HOTĂRÂREA (regulament amiabil) STRASBURG 18 decembrie 2001 În litigiul cu cauza Güngü c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Lângă Õ (secțiunea a doua)

{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}

Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Creează cont gratuit Am deja cont

Sursă