KÜLTER contre la TURQUIE

SECȚIUNEA III

HOTĂRÂRE PARȚIALĂ

PRIVIND ADMISIBILITATEA

a recursului nr. 42560/98 depus de Lokman KÜLTER împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea III), pronunțând la 15 noiembrie 2001 într-o cameră compusă din: Doamna, Domnii G. Ress, președinte, L. Caflisch, P. Kūris, R. Türmen, J. Hedigan, Doamnele M. Tsatsa-Nikolovska, H.S. Greve, judecători, și Domnul V. Berger, grefier de secție, Având în vedere recursul mai sus menționat depus în fața Comisiei Europene a Drepturilor Omului la 11 iunie 1998 și înregistrat la 4 august 1998, Având în vedere art. 5 § 2 al Protocolului nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența pentru a examina recursul, După deliberare, pronunță următoarea hotărâre:

PRIVITOR LA FAPTE

Reclamantul, Domnul Lokman Külter, este cetățean turc de origine kurdă, născut în 1973. Este reprezentat în fața Curții de către Doamna Ș. Yılmaz, avocat la Istanbul. A. Circumstanțele cauzei Faptele acestei cauze, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 14 noiembrie 1991, B.S. – care avusese rândurile PKK – a fost ucis de persoane necunoscute în centrul orașului Șırnak. La 18 noiembrie 1991, în urma unui atac armat lansat împotriva direcției de securitate a Șırnak și locuințelor personalului acesteia, un polițist și două alte persoane au fost ucise. La 23 aprilie 1992, reclamantul a fost interogat de forțele de ordine. În depunerea sa, el a menționat în special că s-a alăturat rândurilor PKK în 1991 și că nu participase la operația din 18 noiembrie 1991. La 6 mai 1992, reclamantul a fost plasat în arestul poliției în cursul unei operațiuni conduse de direcția de securitate a Șırnak, secția de luptă împotriva terorismului.

Procesul-verbal al locului întocmit la 15 mai 1992 și purtând amprenta digitală a reclamantului a menționat că acesta indicase forțelor de ordine că înmânuase mai multe puști Kalașnikov, încărcătoare și gloanțe lui E.B., membru al PKK, pentru ca acesta din urmă să le ascundă într-o mină de cărbune situată lângă Biran (Șırnak). Procesul-verbal a menționat de asemenea descoperirea acestor arme. Procesul-verbal al locului întocmit la 17 mai 1992 și purtând amprenta digitală a reclamantului a declarat că acesta indicase forțelor de ordine ascunzișul unei puști Kalașnikov, al unui încărcător și al cincisprezece gloanțe în grădina unchiului său. La 25 mai 1992, reclamantul a fost prezentat procurorului.

În depunerea sa, reclamantul a infirmat declarația sa făcută direcției de securitate și a protestat privind nevinovăția sa. A fost asistat de un interpret. La 25 mai 1992, reclamantul a fost audiat de judecătorul de pe lângă tribunalul de judecată (Asliye Ceza Mahkemesi) de Șırnak. În depunerea sa, a protestat privind nevinovăția sa și a infirmat depunerea sa făcută în fața polițiștilor direcției de securitate. În schimb, a declarat că indeed înmânuase o armă forțelor de ordine. A contestat depunerea sa din 23 aprilie 1992 pe care o semnase din frică. A declarat că nu participase la asasinarea lui B.S. A recunoscut declarația sa din 25 mai 1992 în fața procurorului. A contestat procesul-verbal al locului din 15 mai 1992, dar recunoscut cel din 17 mai 1992, precizând că arma și gloanțele în cauză îi aparțineau.

A fost asistat de un interpret. Judecătorul a ordonat punerile sale în arest provizoriu. Raportul de evaluare balistică întocmit la 31 mai 1992 de laboratorul criminalistic al poliției Diyarbakır (Polis Kriminal Labaratuarı) a constatat că pușca Kalașnikov indicată de reclamant în depunerea sa făcută în arestul poliției fusese folosită pentru a ucide B.S. la 14 noiembrie 1991. Printr-un act de acuzare prezentat la 1 septembrie 1992, în aplicarea articolelor 168 și 169 din codul penal și 5 din legea nr. 3713 privind lupta împotriva terorismului, procurorul de pe lângă curtea de securitate a statului din Diyarbakır a inculpat reclamantul și alte treizeci și patru de persoane presumate membri ai PKK pentru apartenență, ajutor și sprijin unei organizații ilegale.

Printr-o hotărâre din 7 septembrie 1992, curtea de securitate a statului din Diyarbakır (în continuare, "curtea") a ordonat menținerea arrestului provizoriu al reclamantului "ținând seama de crima învinuită și de starea probelor". La ședința din 16 octombrie 1992, reclamantul a protestat privind nevinovăția sa și a reiterat depunerile sale făcute în fața procurorului și judecătorului. A contestat totuși declarația sa făcută în arestul poliției pe motiv că aceasta fusese obținută sub constrângere.

La ședința din 12 noiembrie 1992, după citirea proceselor-verbale ale ședințelor anterioare, curtea, a cărei compoziție se schimbă, a ordonat menținerea arrestului provizoriu al reclamantului "ținând seama de crima învinuită și de starea probelor". La ședința din 11 decembrie 1992, după citirea proceselor-verbale ale ședințelor anterioare, curtea, a cărei compoziție se schimbă, a solicitat un examen medical al reclamantului la spitalul public din Diyarbakır pentru a se stabili vârsta exactă a acestuia și a ordonat menținerea arrestului provizoriu "ținând seama de crima învinuită și de starea probelor". La ședința din 15 ianuarie 1993, după citirea proceselor-verbale ale ședințelor anterioare, curtea, a cărei compoziție se schimbă, a respins solicitarea de eliberare provizoriu a reclamantului și a ordonat menținerea arrestului provizoriu "ținând seama de crima învinuită și de starea probelor". La ședința din 17 februarie 1993, curtea a reluat solicitarea privind stabilirea exactă a vârstei reclamantului și a ordonat menținerea arrestului provizoriu fără a invoca vreun motiv.

La ședința din 7 aprilie 1993 în absența reclamantului, curtea a constatat că nu a existat răspuns la solicitarea sa privind examenul medical al reclamantului și a ordonat menținerea arrestului provizoriu al acestuia fără a indica vreun motiv. La ședința din 11 mai 1993, curtea a ordonat menținerea arrestului provizoriu al reclamantului "ținând seama de crima învinuită și de starea probelor". La ședința din 22 iunie 1993, după citirea proceselor-verbale ale ședințelor anterioare, curtea, a cărei compoziție se schimbă, a ordonat menținerea arrestului provizoriu al reclamantului fără a indica vreun motiv.

La ședința din 3 august 1993, după citirea proceselor-verbale ale ședințelor anterioare, curtea, a cărei compoziție se schimbă, a respins solicitarea de eliberare provizoriu a reclamantului și a ordonat menținerea arrestului provizoriu "ținând seama de crima învinuită și de starea dosarului". La ședința din 28 septembrie 1993, după citirea proceselor-verbale ale ședințelor anterioare, curtea, a cărei compoziție se schimbă, a respins solicitarea de eliberare provizoriu a reclamantului și a ordonat menținerea arrestului provizoriu fără a indica vreun motiv. A solicitat registrului stării civile a Șırnak să îi furnizeze o copie a unui extras din certificatul de naștere al reclamantului și, dacă este cazul, orice justificativ privind o rectificare a stării civile.

La ședința din 9 noiembrie 1993, după citirea proceselor-verbale ale ședințelor anterioare, curtea, a cărei compoziție se schimbă, a solicitat un extras din registrul stării civile al reclamantului și dosarul deschis în fața tribunalului civil din Șırnak (Asliye Hukuk Mahkemesi) privind rectificarea vârstei sale, și a ordonat menținerea arrestului provizoriu "ținând seama de crima învinuită și de conținutul dosarului". La ședința din 14 decembrie 1993, curtea a respins solicitarea reclamantului privind rectificarea vârstei sale în măsura în care tribunalul civil din Șırnak se pronunțase în această privință și a ordonat menținerea arrestului provizoriu "ținând seama de crima învinuită, de conținutul dosarului și de starea probelor". La ședințele din 2 februarie și 29 martie 1994, curtea a ordonat menținerea arrestului provizoriu al reclamantului "ținând seama de crima învinuită și de starea dosarului". La ședința din 3 mai 1994, în absența reclamantului și reprezentantului acestuia, curtea a ordonat menținerea arrestului provizoriu al reclamantului "ținând seama de crima învinuită, de conținutul dosarului și de starea probelor". La ședința din 28 iunie 1994, curtea a ordonat menținerea arrestului provizoriu al reclamantului fără a indica vreun motiv.

La ședința din 6 septembrie 1994, în absența reclamantului, curtea a ordonat menținerea arrestului provizoriu "ținând seama de crima învinuită și de conținutul dosarului". La ședința din 18 octombrie 1994, curtea a respins solicitarea de eliberare provizoriu a reclamantului și a ordonat menținerea arrestului provizoriu "ținând seama de crima învinuită și de conținutul dosarului". La ședința din 6 decembrie 1994, în absența reclamantului, curtea a ordonat menținerea arrestului provizoriu "ținând seama de crima învinuită și de conținutul dosarului". La ședința din 7 februarie 1995, reclamantul a solicitat eliberarea provizoriu pe motiv că arma sa nu fusese folosită în faptele litigioase și că era deținut din 1992. Curtea a respins solicitarea reclamantului și a ordonat menținerea arrestului provizoriu "ținând seama de crima învinuită și de conținutul dosarului". La ședința din 28 martie 1995, curtea a ordonat menținerea arrestului provizoriu al reclamantului "ținând seama de crima învinuită și de conținutul dosarului". La ședința din 23 mai 1995, după citirea proceselor-verbale ale ședințelor anterioare, curtea, a cărei compoziție se schimbă, a ordonat menținerea arrestului provizoriu al reclamantului "ținând seama de crima învinuită și de conținutul dosarului". La ședința din 6 iunie 1995, în absența reclamantului,

curtea a ordonat menținerea arrestului provizoriu fără a indica vreun motiv.

La ședința din 25 iulie 1995, în absența reclamantului și reprezentantului acestuia, și după citirea proceselor-verbale ale ședințelor anterioare, curtea, a cărei compoziție se schimbă, a ordonat menținerea arrestului provizoriu al reclamantului "ținând seama de crima învinuită și de conținutul dosarului". La ședința din 26 septembrie 1995, după citirea proceselor-verbale ale ședințelor anterioare, curtea, a cărei compoziție se schimbă, a ordonat menținerea arrestului provizoriu "ținând seama de crima învinuită și de conținutul dosarului". La ședința din 31 octombrie 1995, curtea a ordonat menținerea arrestului provizoriu "ținând seama de crima învinuită și de conținutul dosarului". La ședința din 21 noiembrie 1995, în absența reclamantului, curtea a ordonat menținerea arrestului provizoriu "ținând seama de crima învinuită și de conținutul dosarului". La ședința din 6 decembrie 1995, curtea a ordonat menținerea arrestului provizoriu "ținând seama de crima învinuită și de conținutul dosarului". La ședința din 30 ianuarie 1996, în absența reclamantului, după citirea procesului-verbal întocmit de conducerea penitenciare privind absența acestuia și a proceselor-verbale ale ședințelor anterioare, curtea, a cărei compoziție se schimbă, a ordonat menținerea arrestului provizoriu "ținând seama de conținutul dosarului și durata detenției". La ședința din 26 martie 1996,

după citirea proceselor-verbale ale ședințelor anterioare, curtea, a cărei compoziție se schimbă, a ordonat menținerea arrestului provizoriu al reclamantului "ținând seama de crima învinuită și de conținutul dosarului". La ședința din 28 mai 1996, reclamantul a informat curtea că nu va asista la ședință; aceasta a ordonat menținerea arrestului provizoriu "ținând seama de crima învinuită și de conținutul dosarului". La ședința din 18 iulie 1996, în absența reclamantului și reprezentantului acestuia, după citirea proceselor-verbale ale ședințelor anterioare, curtea, a cărei compoziție se schimbă, a ordonat menținerea arrestului provizoriu "ținând seama de crima învinuită și de conținutul dosarului". La ședința din 10 septembrie 1996, curtea a respins solicitarea de eliberare provizoriu a reclamantului și a ordonat menținerea arrestului provizoriu "ținând seama de crima învinuită și de conținutul dosarului". La ședința din 22 octombrie 1996, curtea a ordonat menținerea arrestului provizoriu "ținând seama de conținutul crimei învinuite". La ședința din 10 decembrie 1996, după citirea proceselor-verbale ale ședințelor anterioare, curtea, a cărei compoziție se schimbă, a ordonat menținerea arrestului provizoriu al reclamantului "ținând seama de crima învinuită și de conținutul dosarului". La ședința din 4 februarie 1997, după citirea proceselor-verbale ale ședințelor anterioare,

curtea, a cărei compoziție se schimbă, a respins solicitarea de eliberare provizoriu a reclamantului și a ordonat menținerea arrestului provizoriu "ținând seama de crima învinuită și de conținutul dosarului". La ședința din 25 martie 1997, curtea a respins solicitarea de eliberare provizoriu a reclamantului și a ordonat menținerea arrestului provizoriu "ținând seama de crima învinuită și de conținutul dosarului". La ședința din 2 aprilie 1997, curtea a ordonat menținerea arrestului provizoriu al reclamantului "ținând seama de crima învinuită și de conținutul dosarului". La ședința din 27 mai 1997, după citirea proceselor-verbale ale ședințelor anterioare, curtea, a cărei compoziție se schimbă, a ordonat menținerea arrestului provizoriu "ținând seama de crima învinuită și de conținutul dosarului". La ședința din 15 iulie 1997, reprezentantul reclamantului a solicitat eliberarea provizoriu a reclamantului pe motiv că era deținut de cinci ani.

După citirea proceselor-verbale ale ședințelor anterioare, curtea, a cărei compoziție se schimbă, a respins solicitarea reclamantului și a ordonat menținerea arrestului provizoriu "ținând seama de crima învinuită și de conținutul dosarului". La ședința din 23 septembrie 1997, reclamantul a declarat că era deținut din 1992 și că, în afară de depunerea sa făcută în arestul poliției, nu existau probe împotriva lui. După citirea proceselor-verbale ale ședințelor anterioare, curtea, a cărei compoziție se schimbă, a respins solicitarea reclamantului și a ordonat menținerea arrestului provizoriu "ținând seama de crima învinuită și de conținutul dosarului". La ședința din 5 noiembrie 1997, curtea a respins solicitarea de eliberare provizoriu a reclamantului "ținând seama de crima învinuită, de starea probelor și de conținutul dosarului". La ședința din 3 decembrie 1997, reclamantul a solicitat eliberarea provizoriu, argumentând că era deținut de cinci ani.

După citirea proceselor-verbale ale ședințelor anterioare, curtea, a cărei compoziție se schimbă, a respins solicitarea reclamantului și a ordonat menținerea arrestului provizoriu "ținând seama de crima învinuită și de starea probelor". La ședința din 5 februarie 1998, reclamantul a solicitat eliberarea provizoriu în măsura în care era deținut de aproape șase ani.

Curtea a respins solicitarea sa "ținând seama de crima învinuită și de faptul că [curtea] era pe cale de a pronunța asupra fondului cauzei". La ședința din 24 martie 1998, curtea a ordonat menținerea arrestului provizoriu al reclamantului "ținând seama de crima învinuită și de starea probelor". În opinia sa disidentă, judecătorul Niyazi Yılmaz s-a exprimat după cum urmează: "Menținerea în arest provizoriu a tuturor inculpaților din aproape opt ani nu poate fi justificată de nici un motiv [și] nu este compatibilă cu statul de drept [...], sunt de părere că intervalul dintre ședințe este contrar legii și nu susțin opinia majorității privind atât menținerea în arest al inculpaților cât și lungimea întârzierii între fiecare ședință". La ședința din 13 mai 1998, curtea a ordonat menținerea arrestului provizoriu al reclamantului "ținând seama de crima învinuită și de starea probelor". La 12 iunie 1998, reclamantul a fost eliberat provizoriu, după care a dispărut.

Printr-o hotărâre din 3 iulie 1998, în aplicarea articolelor 169 din codul penal și 5 din legea nr. 3713 privind lupta împotriva terorismului, curtea de securitate a statului din Diyarbakır a condamnat reclamantul la o pedeapsă de trei ani și nouă luni. Printr-o hotărâre din 14 octombrie 1999, pronunțată la 27 octombrie 1999, Curtea de Casație a anulat hotărârea din primă instanță pe motiv că în calitate de participant la asasinarea lui B.S., la 14 noiembrie 1999, reclamantul ar fi trebuit condamnat în aplicarea articolului 125 din codul penal. La ședința din 30 decembrie 1999, ținând seama de hotărârea Curții de Casație, curtea de securitate a statului din Diyarbakır a dat instrucțiuni curții cu juri din Șırnak pentru a culege depunerea reclamantului.

La ședința din 8 februarie 2000, curtea a luat o ordonnansă de menținere în arest în contumacie împotriva reclamantului "ținând seama de crima învinuită și de starea probelor". La ședințele din 4 aprilie 2000 și 3 iulie 2001, curtea a reiterat decizia sa din 8 februarie 2000. Printr-un mesaj prin fax din 7 septembrie 2001, reprezentantul reclamantului a informat grefieria Curții că la ședința sa din 4 septembrie 2001, curtea reiteraseă ordonnansa de menținere în arest în contumacie emisă împotriva reclamantului și renvoiase examinarea cauzei la 13 noiembrie 2001. B. Dreptul intern relevant art. 19 § 7 din Constituție prevede: "Orice persoană lipsită de libertate din orice motiv are dreptul să introducă o cale de atac în fața unui tribunal pentru ca acesta să pronunțe în termeni scurți asupra soartei sale și, în caz că lipsa acestei libertăți ar fi ilegală, să ordoneze eliberarea sa." PLÂNGERI Invocând art. 3 al Convenției, reclamantul susține că a suferit tratamente inumane.

Invocând art. 5 § 3 al Convenției, reclamantul se plânge de durata custodie sale și a arrestului provizoriu. Invocând art. 6 §§ 1 și 3 al Convenției, reclamantul susține că cauza sa nu a fost ascultată în termen rezonabil și că nu a beneficiat de proces echitabil în măsura în care probele împotriva sa sunt constituite din depunerile sale obținute sub constrângere și că solicitările sale privind investigații suplimentare au fost respinse de instanțele interne. Invocând art. 8 al Convenției, reclamantul susține că detenția sa de șase ani constituie o încălcare a dreptului la respect pentru viața sa privată. Invocând art. 13 al Convenției, reclamantul susține că nu dispunea de o cale de atac eficace în dreptul intern pentru a contesta durata arrestului provizoriu și tratamentele inumane pe care le-ar fi suferit.

Invocând art. 14 al Convenției, reclamantul susține că tratamentele inumane pe care le-a suferit și durata custodie și arrestului provizoriu se explică prin originea sa etnică kurdă și regiunea în care se află.

PRIVITOR LA DREPT

1. Invocând art. 5 § 3 al Convenției, reclamantul se plânge de durata arrestului provizoriu. Invocând art. 6 § 1 al Convenției, susține că cauza sa nu a fost ascultată în termen rezonabil. Invocând art. 13 al Convenției, susține că nu dispunea de o cale de atac eficace în dreptul intern pentru a contesta durata arrestului provizoriu. În starea actuală a dosarului, Curtea nu se estimează în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor plângeri și estimează necesar să le aducă la cunoștința guvernului pârât, în aplicarea articolului 54 § 3 b) al regulamentului său.

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 42560/98 présentée par Lokman KÜLTER contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 15 novembre 2001 en une chambre composée de MM. G. Ress , président , L. Caflisch , P. Kūris , R. Türmen , J. Hedigan , M mes M. Tsatsa-Nikolovska , H.S. Greve , juges , et de M. V. Berger , greffier de section, Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 11 juin 1998 et enregistrée le 4 août 1998, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Lokman Külter, est un ressortissant turc d’origine kurde, né en 1973. Il est représenté devant la Cour par M e Ș. Yılmaz, avocat à Istanbul.

A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 14 novembre 1991, B.S. ‑ qui avait quitté les rangs du PKK ‑ fut tué par des inconnus dans le centre de Șırnak. Le 18 novembre 1991, suite à une attaque armée menée contre la direction de la sûreté de Șırnak et les logements de son personnel, un policier et deux autres personnes furent tués. Le 23 avril 1992, le requérant fut interrogé par les forces de l’ordre. Dans sa déposition, il mentionna notamment qu’il avait rejoint les rangs du PKK en 1991 et qu’il n’avait pas pris part à l’opération du 18 novembre 1991. Le 6 mai 1992, le requérant fut placé en garde à vue au cours d’une opération menée par la direction de la sûreté de Șırnak, section de la lutte contre le terrorisme.

Le procès-verbal des lieux établi le 15 mai 1992 et portant l’empreinte digitale du requérant mentionna que celui-ci avait indiqué aux forces de l’ordre qu’il avait donné plusieurs kalachnikovs, des chargeurs ainsi que des balles à E.B., membre du PKK, pour que ce dernier les cachât dans une mine de charbon située près de Biran (Șırnak). Ce procès-verbal mentionna également la découverte de ces armes. Le procès-verbal des lieux établi le 17 mai 1992 et portant l’empreinte digitale du requérant fit état de ce que celui-ci avait indiqué aux forces de l’ordre la cachette d’une kalachnikov, d’un chargeur et de quinze balles dans le jardin de son oncle. Le 25 mai 1992, le requérant fut traduit devant le procureur de la République.

Dans sa déposition, le requérant réfuta sa déclaration faite à la direction de la sûreté et protesta de son innocence. Il fut assisté par un interprète. Le 25 mai 1992, le requérant fut entendu par le juge près le tribunal correctionnel ( Asliye Ceza Mahkemesi ) de Șırnak. Dans sa déposition, il protesta de son innocence et réfuta sa déposition faite devant les policiers de la direction de la sûreté. En revanche, il dit avoir bien remis une arme aux forces de l’ordre. Il contesta sa déposition faite le 23 avril 1992 qu’il avait signée par crainte. Il déclara n’avoir pas participé à l’assassinat de B.S. Il reconnut sa déclaration faite le 25 mai 1992 devant le procureur de la République. Il contesta le procès-verbal des lieux du 15 mai 1992 mais reconnut celui du 17 mai 1992 en précisant que l’arme et les balles en question lui appartenaient.

Il fut assisté par un interprète. Le juge ordonna sa mise en détention provisoire. Le rapport d’expertise balistique établi le 31 mai 1992 par le laboratoire criminalistique de la police de Diyarbakır ( Polis Kriminal Labaratuarı ) fit état de ce que la kalachnikov indiquée par le requérant lors de sa déposition faite lors de sa garde à vue avait été utilisée pour tuer B.S. le 14 novembre 1991. Par un acte d’accusation présenté le 1 er septembre 1992, en application des articles 168 et 169 du code pénal et 5 de la loi n° 3713 relative à la lutte contre le terrorisme, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat de Diyarbakır inculpa le requérant ainsi que trente-quatre autres personnes présumées membres du PKK pour appartenance, aide et soutien à une organisation illégale.

Par un arrêt du 7 septembre 1992, la cour de sûreté de l’Etat de Diyarbakır (ci-après, « la cour ») ordonna le maintien en détention provisoire du requérant « compte tenu du crime reproché et de l’état des preuves ». A l’audience du 16 octobre 1992, le requérant protesta de son innocence et réitéra ses dépositions faites devant le procureur de la République et le juge. Il contesta en revanche sa déclaration effectuée lors de sa garde à vue au motif qu’elle avait été obtenue sous la contrainte.

A l’audience du 12 novembre 1992, après lecture des procès-verbaux des audiences précédentes, la cour, dont la composition avait changé, ordonna le maintien en détention provisoire du requérant « compte tenu du crime reproché et de l’état des preuves ». A l’audience du 11 décembre 1992, après lecture des procès-verbaux des audiences précédentes, la cour, dont la composition avait changé, demanda un examen médical du requérant à l’hôpital public de Diyarbakır pour que soit établi son âge exact et ordonna son maintien en détention provisoire « compte tenu du crime reproché et de l’état des preuves ». A l’audience du 15 janvier 1993, après lecture des procès-verbaux des audiences précédentes, la cour, dont la composition avait changé, rejeta la demande de mise en liberté provisoire du requérant et ordonna son maintien en détention provisoire « compte tenu du crime reproché et de l’état des preuves ». A l’audience du 17 février 1993, la cour renouvela sa demande concernant l’établissement exact de l’âge du requérant et ordonna son maintien en détention provisoire sans invoquer de motif.

A l’audience du 7 avril 1993 en l’absence du requérant, la cour constata qu’il n’y avait pas de réponse à sa demande concernant l’examen médical du requérant et ordonna le maintien en détention provisoire de celui-ci sans indiquer de motif. A l’audience du 11 mai 1993, la cour ordonna le maintien en détention provisoire du requérant « compte tenu du crime reproché et de l’état des preuves ». A l’audience du 22 juin 1993, après lecture des procès-verbaux des audiences précédentes, la cour, dont la composition avait changé, ordonna le maintien en détention provisoire du requérant sans indiquer de motif.

A l’audience du 3 août 1993, après lecture des procès-verbaux des audiences précédentes, la cour, dont la composition avait changé, rejeta la demande de mise en liberté provisoire du requérant et ordonna son maintien en détention provisoire « compte tenu du crime reproché et de l’état du dossier ». A l’audience du 28 septembre 1993, après lecture des procès-verbaux des audiences précédentes, la cour, dont la composition avait changé, rejeta la demande de mise en liberté provisoire du requérant et ordonna son maintien en détention provisoire sans indiquer de motif. Elle demanda au registre d’état civil de Șırnak de lui fournir une copie de l’extrait d’acte de naissance du requérant et, le cas échéant, tout justificatif concernant une rectification de son état civil.

A l’audience du 9 novembre 1993, après lecture des procès-verbaux des audiences précédentes, la cour, dont la composition avait changé, demanda un extrait du registre d’état civil du requérant et le dossier ouvert devant le tribunal de grande instance de Șırnak ( Asliye Hukuk Mahkemesi ) concernant la rectification de son âge, et ordonna son maintien en détention provisoire « compte tenu du crime reproché et du contenu du dossier ». A l’audience du 14 décembre 1993, la cour rejeta la demande du requérant concernant la rectification de son âge dans la mesure où le tribunal de grande instance de Șırnak s’était prononcé en la matière, et ordonna son maintien en détention provisoire « compte tenu du crime reproché, du contenu du dossier et de l’état des preuves ». Aux audiences des 2 février et 29 mars 1994, la cour ordonna le maintien en détention provisoire du requérant « compte du crime reproché et de l’état du dossier ». A l’audience du 3 mai 1994, en l’absence du requérant et de son représentant, la cour ordonna le maintien en détention provisoire du requérant « compte tenu du crime reproché, du contenu du dossier et de l’état des preuves ». A l’audience du 28 juin 1994, la cour ordonna le maintien en détention provisoire du requérant sans indiquer de motif.

A l’audience du 6 septembre 1994, en l’absence du requérant, la cour ordonna son maintien en détention provisoire « compte tenu du crime reproché et du contenu du dossier ». A l’audience du 18 octobre 1994, la cour rejeta la demande de mise en liberté provisoire du requérant et ordonna son maintien en détention provisoire « compte tenu du crime reproché et du contenu du dossier ». A l’audience du 6 décembre 1994, en l’absence du requérant, la cour ordonna son maintien en détention provisoire « compte tenu du crime reproché et du contenu du dossier ». A l’audience du 7 février 1995, le requérant demanda sa mise en liberté provisoire au motif que son arme n’avait pas été utilisée dans les faits litigieux et qu’il était maintenu en détention depuis trois ans.

La cour rejeta la demande du requérant et ordonna son maintien en détention provisoire « compte tenu du crime reproché et du contenu du dossier ». A l’audience du 28 mars 1995, la cour ordonna le maintien en détention provisoire du requérant « compte tenu du crime reproché et du contenu du dossier ». A l’audience du 23 mai 1995, après lecture des procès-verbaux des audiences précédentes, la cour, dont la composition avait changé, ordonna le maintien en détention provisoire du requérant « compte tenu du crime reproché et du contenu du dossier ». A l’audience du 6 juin 1995, en l’absence du requérant, la cour ordonna son maintien en détention provisoire sans indiquer de motif.

A l’audience du 25 juillet 1995, en l’absence du requérant et de son représentant, et après lecture des procès-verbaux des audiences précédentes, la cour, dont la composition avait changé, ordonna le maintien en détention provisoire du requérant « compte tenu du crime reproché et du contenu du dossier ». A l’audience du 26 septembre 1995, après lecture des procès-verbaux des audiences précédentes, la cour, dont la composition avait changé, ordonna le maintien en détention provisoire « compte tenu du crime reproché et du contenu du dossier ». A l’audience du 31 octobre 1995, la cour ordonna le maintien en détention provisoire « compte tenu du crime reproché et du contenu du dossier ». A l’audience du 21 novembre 1995, en l’absence du requérant, la cour ordonna son maintien en détention provisoire « compte tenu du crime reproché et du contenu du dossier ». A l’audience du 6 décembre 1995, la cour ordonna le maintien en détention provisoire « compte tenu du crime reproché et du contenu du dossier ». A l’audience du 30 janvier 1996, en l’absence du requérant, après lecture du procès-verbal établi par la direction de la prison au sujet de l’absence de ce dernier et des procès-verbaux des audiences précédentes, la cour, dont la composition avait changé,

ordonna le maintien en détention provisoire « compte tenu du contenu du dossier et de la durée de la détention ». A l’audience du 26 mars 1996, après lecture des procès-verbaux des audiences précédentes, la cour, dont la composition avait changé, ordonna le maintien en détention provisoire du requérant « compte tenu du crime reproché et du contenu du dossier ». A l’audience du 28 mai 1996, le requérant informa la cour qu’il n’assisterait pas à l’audience ; celle-ci ordonna son maintien en détention provisoire « compte tenu du crime reproché et du contenu du dossier ». A l’audience du 18 juillet 1996, en l’absence du requérant et de son représentant, après lecture des procès-verbaux des audiences précédentes, la cour, dont la composition avait changé, ordonna le maintien en détention provisoire « compte tenu du crime reproché et du contenu du dossier ». A l’audience du 10 septembre 1996, la cour rejeta la demande de mise en liberté provisoire du requérant et ordonna son maintien en détention provisoire « compte tenu du crime reproché et du contenu du dossier ». A l’audience du 22 octobre 1996, la cour ordonna le maintien en détention provisoire « compte tenu du contenu du crime reproché ». A l’audience du 10 décembre 1996, après lecture des procès-verbaux des audiences précédentes, la cour, dont la composition avait changé,

ordonna le maintien en détention provisoire du requérant « compte tenu du crime reproché et du contenu du dossier ». A l’audience du 4 février 1997, après lecture des procès-verbaux des audiences précédentes, la cour, dont la composition avait changé, rejeta la demande de mise en liberté provisoire du requérant et ordonna son maintien en détention provisoire « compte tenu du crime reproché et du contenu du dossier ». A l’audience du 25 mars 1997, la cour rejeta la demande de mise en liberté provisoire du requérant et ordonna son maintien en détention provisoire « compte tenu du crime reproché et du contenu du dossier ». A l’audience du 2 avril 1997, la cour ordonna le maintien en détention provisoire du requérant « compte tenu du crime reproché et du contenu du dossier ». A l’audience du 27 mai 1997, après lecture des procès-verbaux des audiences précédentes, la cour, dont la composition avait changé, ordonna le maintien en détention provisoire « compte tenu du crime reproché et du contenu du dossier ». A l’audience du 15 juillet 1997, le représentant du requérant demanda la mise en liberté provisoire du requérant au motif qu’il était détenu depuis cinq ans.

Après lecture des procès-verbaux des audiences précédentes, la cour, dont la composition avait changé, rejeta la demande du requérant et ordonna son maintien en détention provisoire « compte tenu du crime reproché et du contenu du dossier ». A l’audience du 23 septembre 1997, le requérant déclara qu’il était détenu depuis 1992 et qu’en dehors de sa déposition faite lors de sa garde à vue, il n’y avait pas de preuves à charge.

Après lecture des procès-verbaux des audiences précédentes, la cour, dont la composition avait changé, rejeta la demande du requérant et ordonna son maintien en détention provisoire « compte tenu du crime reproché et du contenu du dossier ». A l’audience du 5 novembre 1997, la cour rejeta la demanda de mise en liberté provisoire du requérant « compte tenu du crime reproché, de l’état des preuves et du contenu du dossier ». A l’audience du 3 décembre 1997, le requérant demanda sa mise en liberté provisoire, arguant qu’il était détenu depuis cinq ans. Après lecture des procès-verbaux des audiences précédentes, la cour, dont la composition avait changé, rejeta la demande du requérant et ordonna son maintien en détention provisoire « compte tenu du crime reproché et de l’état des preuves ». A l’audience du 5 février 1998, le requérant demanda sa mise en liberté provisoire dans la mesure où il était détenu depuis près de six ans.

La cour rejeta sa demande « compte tenu du crime reproché et du fait qu’elle [la cour] était sur le point de statuer sur le fond de l’affaire ». A l’audience du 24 mars 1998, la cour ordonna le maintien en détention provisoire du requérant « compte tenu du crime reproché et de l’état des preuves ». Dans son opinion dissidente, le juge Niyazi Yılmaz s’exprima ainsi : « Le maintien en détention provisoire de tous les accusés depuis presque huit ans ne peut être justifié par aucun motif [et] n’est pas compatible avec l’Etat de droit [...], je suis d’avis que l’intervalle entre les audiences est contraire à la loi et je ne partage pas l’avis de la majorité concernant aussi bien le maintien en détention des accusés que la longueur du délai avant chaque audience ». A l’audience du 13 mai 1998, la cour ordonna le maintien en détention provisoire du requérant « compte tenu du crime reproché et de l’état des preuves ». Le 12 juin 1998, le requérant fut mis en liberté provisoire, après quoi il disparut.

Par un arrêt du 3 juillet 1998, en application des articles 169 du code pénal et 5 de la loi n° 3713 relative à la lutte contre le terrorisme, la cour de sûreté de l’Etat de Diyarbakır condamna le requérant à une peine d’emprisonnement de trois ans et neuf mois. Par un arrêt du 14 octobre 1999, prononcé le 27 octobre 1999, la Cour de cassation cassa l’arrêt de première instance au motif qu’en sa qualité de participant à l’assassinat de B.S., le 14 novembre 1999, le requérant aurait dû être condamné en application de l’article 125 du code pénal. A l’audience du 30 décembre 1999, tenant compte de l’arrêt de la Cour de cassation, la cour de sûreté de l’Etat de Diyarbakır donna des instructions à la cour d’assises de Șırnak afin de recueillir la déposition du requérant.

A l’audience du 8 février 2000, la cour prit une ordonnance de maintien en détention par contumace à l’encontre du requérant « compte tenu du crime reproché et de l’état des preuves ». Aux audiences des 4 avril 2000 et 3 juillet 2001, la cour réitéra sa décision du 8 février 2000. Par un message télécopié du 7 septembre 2001, le représentant du requérant informa le greffe de la Cour de ce qu’à son audience du 4 septembre 2001, la cour avait réitéré son ordonnance de maintien en détention par contumace délivré à l’encontre du requérant et avait renvoyé l’examen de l’affaire au 13 novembre 2001. B. Le droit interne pertinent L’article 19 § 7 de la Constitution dispose : « Toute personne privée de sa liberté pour quelque motif que ce soit a le droit d’introduire un recours devant un tribunal afin qu’il statue à bref délai sur son sort et, au cas où cette privation de liberté serait illégale, qu’il ordonne sa liberté.

» GRIEFS Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant allègue qu’il a subi des mauvais traitements. Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de sa garde à vue et de sa détention provisoire. Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention, le requérant allègue que sa cause n’a pas été entendue dans un délai raisonnable et qu’il n’a pas bénéficié d’un procès équitable dans la mesure où les preuves à charge sont constituées par ses dépositions obtenues sous la contrainte et que ses demandes au sujet de recherches supplémentaires ont été rejetées par les juridictions internes. Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant soutient que sa détention provisoire de six ans constitue une atteinte à son droit au respect de la vie privée.

Invoquant l’article 13 de la Convention, le requérant fait valoir qu’il ne disposait pas de voie de recours efficace en droit interne pour contester la durée de la détention provisoire et les mauvais traitements qu’il aurait subis. Invoquant l’article 14 de la Convention, le requérant allègue que les mauvais traitements qu’il a subis et la durée de sa détention provisoire s’expliquent de par son origine ethnique et la région dans laquelle il se trouve. EN DROIT