SCOTTI contre la FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement recevable;Partiellement irrecevable
SCOTTI contre la FRANCE (CtEDO, 2001)
SECȚIUNEA 1 DECIZIA PARTENERĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 43719/96 prezentate de Jean-Claude SCOTTI împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 15 noiembrie 2001 într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președintele Tulkens dnii J.P. Costa Lorenzen Vajić dnii A. K. Ovler Zagrebelsky, judecători și grefier de secțiune, Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 11 mai 1998 și înregistrată la 5 octombrie 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAPT Reclamantul este un resortisant francez, născut în 1939 și rezident în Marmande (Lot-et-Garonne, Franța). Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Rapatriat din Algeria în 1961, reclamantul din Marmande (Lot-et-Garonne). În 1963, reclamantul a primit un împrumut de reinstalare în temeiul Legii din 26 decembrie 1961 privind relocarea repatriaților de peste mări. Prin acest împrumut, acesta a achiziționat un portofoliu de asigurări și a înscris în registrul comerțului în calitate de agent general de asigurare, agent imobiliar, comerciant de bunuri și gestionare. În 1973, reclamantul a contractat pe lângă o instituție de credit care a încheiat un împrumut de 400 000 de franci francezi (FRF) și un împrumut de 35 000 FRF pentru a achiziționa și a pune la dispoziția unei proprietăți agricole. La 20 martie 1979, a fost declarat în lichidare de către Tribunalul de Comerț din Marmanda. Cererea de împrumut de consolidare Pentru a face față angajamentelor sale financiare, la 1 iulie 1983, el a prezentat în fața comisiei departamentale de investigare a pasivului repatriaților d agen (CODEPRA) o cerere în cunoștință de cauză pentru a obține un împrumut de consolidare pentru a dezinteresa întreaga masă a creditorilor săi, în conformitate cu art. 7 din legea menționată anterior, care prevede că: În cazul în care, la cererea unui repatriat, comisia consideră că, după ce a stabilit o balanță globală a situației active și pasive a acestuia, aceasta se confruntă cu dificultăți economice și financiare grave, aceasta propune instituției convenționale care corespunde activității principale a celui care acordă un împrumut pe termen lung. Acest împrumut este destinat consolidării tuturor împrumuturilor sau datoriilor direct legate de exploatare și contractate înainte de 31 mai 1981, excluzând orice datorie fiscală. Prin decizia din 27 februarie 1989 notificată la 13 martie 1989, comisia departamentală a respins cererea sa. Prefectul Lot și Garonne și-a respins acțiunea grațioasă prin decizia din 15 iunie 1989. La 7 august 1989, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Bordeaux cu privire la o rejudecare în anulare pentru excesul de putere al acestor decizii, la care a reproșat că au fost luate fără să fie ascultate, nici convocate, nici chiar informate cu privire la data trecerii sale în comisie și cu privire la faptul că au fost întemeiate pe fapte inexacte din punct de vedere material. De asemenea, acesta a susținut că comisia a comis o eroare de drept, considerând că singura relocare inițială ar putea beneficia de un împrumut de consolidare. Această cerere a fost respinsă prin hotărârea din 19 iulie 1994, notificată la 29 septembrie 1994. Tribunalul, după ce a reexaminat punctele de fapt și de drept ale dosarului, a considerat că hotărârile criticate nu se bazau pe fapte inexacte din punct de vedere material și că nu au fost afectate de eroarea de drept sau de fapt. La 28 august 1995, reclamantul a sesizat Consiliul depetru că acesta și-a respins cererea, prin Hotărârea din 26 noiembrie 1997, notificată la 5 ianuarie 1995 1998 pentru următoarele motive: nici un text legislativ sau de reglementare, nici un principiu, n ; (...) instanța pe care o ignoraa el nu știa data trecerii dosarului său în comisie și nu ar fi fost nici auzit, nici convocat în prealabil nu este de natură să submineze procedura urmată (...) motivul întemeiat pe faptul că comisia s-ar fi bazat pe fapte inexacte din punct de vedere material (...) nu este însoțit de nici o precizie care să permită aprecierea temeiniciei acesteia (...) Întrucât reclamantul a făcut, de asemenea, referire la decizia atacată de a nu fi luat o hotărâre cu privire la toate motivele pe care le ridicase, Consiliul a precizat în mod clar că a reieșit din înscrisurile din dosar că comisia, dacă nu ar fi luat în considerare numai unul dintre cele trei motive de fond menționate, care nu se bazau pe fapte inexacte din punct de vedere material și care nu erau afectate nici de eroarea de drept, nici de eroarea de fapt, ar fi luat aceeași decizie. Aceasta concluzionează că instanța administrativă nu și-a pătat judecata pronunțată prin faptul că a omis să se pronunțe cu privire la motivele invocate de reclamant împotriva celorlalte motive. În 1987, reclamantul a solicitat predarea sumelor restante datorate pentru cele două împrumuturi contractate în 1973, în conformitate cu art. 44-1 din Legea finanțelor rectificative din 30 decembrie 1986. Acest text prevede că sumele restante datorate pentru împrumuturile acordate repatriaților înainte de 31 decembrie 1986 Mai 1981 de către instituțiile de credit care au încheiat convenția cu statul sunt repuse în capital, dobânzi și cheltuieli. Se precizează că, pentru persoanele fizice, împrumuturile în cauză sunt împrumuturi de reinstalare și împrumuturi complementare împrumuturilor de reinstalare direct legate de exploatare. Cererile reclamantului au fost respinse prin decizii prefectale din 22 aprilie 1981 februarie 1989, pe de o parte, pe de altă parte, că împrumuturile în cauză erau fără legătură directă cu exploatația în care reclamantul și-a relocat activitatea în 1963 și, pe de altă parte, că singurul fapt că acestea au fost acordate cu instituții care au încheiat acorduri nu a fost suficient pentru a le conferi caracterul de împrumuturi de reinstalare. La data de 7 august 1989, reclamantul a înaintat instanței administrative din Bordeaux o acțiune în anulare pentru excesul de putere al acestor decizii. 1994 de către instanță pe motiv că predarea sumelor restante datorate pentru împrumuturile contractate de reclamant nu ar intra în domeniul de aplicare al legii finanțelor rectificative pentru 1986. La 28 august 1995, acesta s-a ocupat de casarea în fața Consiliului de Stat, care și-a respins recursul și a confirmat hotărârea Tribunalului Administrativ prin hotărârea din 26 noiembrie 1997. O nouă cerere de împrumut de consolidare la 30 aprilie 1994, reclamantul sesizează Comisia departamentală cu privire la ajutorul acordat repatriaților relocați (CODAIR) (înstituită prin Decretul nr. 94 1995 de prefectul lui Lot și Garonne, care a respins recursul grațios al reclamantului. La 27 februarie 1995, reclamantul a înaintat instanței administrative din Bordeaux o acțiune în anulare pentru excesul de putere al acestor decizii. Prin hotărâre pronunțată la 14 decembrie 1999 și notificată la 7 februarie 2000, Tribunalul Administrativ din Bordeaux le-a anulat menționând că Considerând că, pentru a respinge cererea dlui SCOTTI prin decizia atacată din 12 septembrie 1995, comisia departamentală de ajutor pentru repatriați relocați și-a întemeiat decizia pe faptul că îndatorirea reclamantului este rezultatul unei a doua și al unei a treia relocări în calitate de agricultor și agent imobiliar ;că din documentele dosarului , în special din extrasul din registrul comerțului produs, reiese că prima relocare a reclamantului (...) a fost declarată în funcțiile de agent imobiliar ; că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ;că, prin urmare, fără a fi necesar să se ia în considerare celelalte motive invocate, domnul Scotti are dreptul de a solicita anularea deciziei Comisiei departamentului de ajutor pentru repatrierea relocată (CODAIR) din 12 septembrie 1995 privind refuzul de a beneficia de împrumutul de consolidare, împreună cu decizia prefectului lui Lot-et-Garonne din 28 decembrie 1995 de respingere a acțiunii sale grațioase GRIFS Reclamantul consideră că acțiunile sale împotriva respingerii cererilor sale de împrumut de consolidare și de predare a datoriei nu au fost ascultate de o instanță imparțială și independentă în sensul art. 6 alin. (1) El consideră că drepturile la apărare nu au fost respectate, deoarece comisia departamentală a lui .Agen nu l-a auzit când a stat în picioare. În plus, el contestă faptul că prefectul, funcționar al Republicii, a transmis memorii tribunalului administrativ din Bordeaux și că ministrul repatriat a înaintat-o Consiliului de Stat. Acesta se plânge de durata acestor două proceduri și ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. O persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil de către o instanță independentă și imparțială (..) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (..) Recurentul susține că drepturile la apărare nu au fost respectate, deoarece comisia departamentală de investigare a pasivului repatriaților d contestațiile privind drepturile și obligațiile de natură civilă, în cadrul procedurilor care se desfășoară în fiecare etapă a lor în fața tribunalelor care respectă diferitele cerințe ale acesteia. Necesități de flexibilitate și eficiență, pe deplin compatibile cu protecția drepturilor de lacu, pot justifica intervenția prealabilă a organelor administrative sau corporative și a fortiori (Jurnal. DH, Hotărârea Cont, Van Leuven și De Meyere din 23 iunie 1981, seria A n sunt supuse controlului ulterior asupra unui organism judiciar de pe deplina jurisdicție care îl prezintă pe acesta, garanțiile prevăzute la art. 6 din Convenție (Tribunalul. DH, Hotărârea Albert și Le Cont din 10 februarie 1983, care se referă la A n o soluție jurisdicțională a litigiului... atât pentru puncte de fapt, cât și pentru chestiuni de drept [hotărârea Albert și Le Cont menționat anterior, p. 16, § 29]. ia act de faptul că reclamantul a avut, în repetate rânduri, ocazia de a-și exercita poziția, în memoriile sale scrise sau în cadrul ședințelor publice, atât în fața instanței administrative, cât și în fața Consiliului de Stat, competente să revizuiască decizia administrativă, de fapt și în drept. Curtea constată, de asemenea, că simplul fapt că prefectul și ministrul însărcinat cu repatriații au transmis memorii în fața Tribunalului Administrativ din Bordeaux și, respectiv, în fața Consiliului din Bordeaux nu poate constitui o încălcare a principiului de imparțialitate și de independență. În consecință, aceste obiecții trebuie respinse ca fiind în mod vădit nefondate, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Reclamantul se plânge de durata globală a celor două proceduri de cerere de acordare a împrumutului de consolidare și de predare a datoriei, care nu îndeplinește cerința termenului rezonabil mai mic decât cel prevăzut la art. 6 alin. (1) din Convenție. Expus că aceste proceduri au început în 1982 în momentul depunerii cererii de împrumut de consolidare, acesta constată că acestea s-au prelungit până în 1997. De asemenea, reclamantul ia notă de faptul că, în cazul în care a treia procedură, inițiată ca urmare a eșecului primelor două, i-a permis să obțină câștig de cauză, acesta menține t ă ț iul întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din Convenție și solicită Cu r ț ii să ia în considerare toate procedurile inițiate. Guvernul nu se opune acestei tezei. În special, guvernul recunoaște că termenul nu poate explica prin complexitatea cauzelor în cauză, care nu prezentau dificultăți juridice speciale; el arată că comportamentul reclamantului nu a contribuit la prelungirea termenului de judecată. În cele din urmă, guvernul observă că, în cazul în care termenul de judecată de doi ani și patru luni constatat în fața Consiliului de Stat nu poate fi considerat excesiv (în această privință, acesta se referă la decizia de admisibilitate pronunțată la 7 martie 2000 în cauza Kaberseli c. Franța în care Curtea a considerat că un termen de doi ani și un pic mai mult de două luni a fost rezonabil), Tribunalul Administrativ din Bordeaux nu este atât de scurt pe cât ar fi fost de dorit. Curtea constată că procedurile au început la 7 august 1989 și s-au încheiat cu două hotărâri ale Consiliului de Primă Instanță pronunțate la 26 noiembrie 1997 și, prin urmare, au durat 8 ani, 3 luni și 19 zile. Curtea apreciază, având în vedere criteriile stabilite de jurisprudența organelor Convenției în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, că aceasta trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declamează admisibilitatea, toate mijloacele de fond rezervate, motivarea reclamantului întemeiat pe durata excesivă a procedurilor inițiate la 7 august 1989 în fața Tribunalului Administrativ din Bordeaux Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Erik Fribergh Christos ROZAKIS Premier