AGATONE contre l'ITALIE

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 36255/97 prezentată de Margherita AGATONE împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 20 noiembrie 2001 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Pellonpäääs Pastor Ridruejo Palm domnii Fischbach Casadevell judecători Ferrari Bravo, judecător ad-hoc și domnul O Grefier de secțiune. Având în vedere cererea menționată anterior formulată în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 15 octombrie 1996 și înregistrată la 27 mai 1997, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentei, Margherita Agatone, este un resortisant italian, născut în 1932 și rezident la Londra.

A. Circumstanțele de la speă Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1983, reclamanta și soțul ei (decedat în 1994) au cumpărat un apartament în Albissola Marina (de la Savone), unde aveau intenția să se pensioneze. Remunerarea apartamentului fusese garantată pentru jumătatea anului 1984. Cu toate acestea, din cauza anumitor încălcări ale normelor privind urbanismul imputate constructorului a fost declarată nelocuibilă. La 12 martie 1988, reclamanta și soțul ei au citat societatea de construcții în fața tribunalului din Savone. În aprilie 1996, instanța a declarat că constructorul nu a executat în mod corect contractul de vânzare a apartamentului.

Această decizie a fost confirmată de instanța de apel. Pe de altă parte, Legea nr. 724 din 1994 a prevăzut posibilitatea ca proprietarii în cauză să obțină rectificarea anumitor încălcări ale normelor în materie de urbanism (condono edilizio) La 21 februarie 1995, reclamanta a solicitat municipiului da .Albissola Marina să soluționeze încălcarea dreptului de a construi presupusă a fi comisă de producător. La 15 decembrie 1995, municipalitatea a solicitat documente suplimentare, pe care reclamanta le-a prezentat. Primarul a dat apoi un aviz favorabil pentru rectificare. La 14 aprilie 1997, directoarea de Arte Frumoase din Liguria i-a spus primarului că, din punctul de vedere al cerințelor de protecție a peisajului, anularea avizului favorabil exprimat de primar nu se face.

În plus, Comisia a confirmat că, la 12 iulie 1984, conducerea sa a autorizat construirea apartamentului în temeiul Legii nr. 1089 din 1939 privind protecția obiectelor de interes artistic și istoric. La 19 decembrie 1997, municipalitatea a indicat recurentei suma care trebuia plătită pentru a obține rectificarea, o parte din suma care fusese deja plătită de reclamantă în momentul depunerii cererii sale. Municipalitatea a precizat, de asemenea, că mai înainte de emiterea ), plata despăgubirii pentru prejudiciile aduse mediului ar fi calculată separat; reclamanta a efectuat la scurt timp după plata sumei datorate. Nu reiese din dosar dacă plata despăgubirii pentru prejudicii aduse mediului respectiv a fost solicitată ulterior.

La 14 iulie 1999, municipalitatea a informat Curtea că cererea de rectificare a recurentei, precum și cererea prezentată la 3 martie 1995 de către producător, nu au putut încă să aibă un rezultat ulterior, din cauza caracterului evident problematic al definiției lor Cu toate acestea, potrivit municipalității, odată ce s-a acordat rectificarea, certificatul de rezidență ar fi eliberat din oficiu. Dreptul și practica internă relevante Potrivit decretului președintelui Republicii 425 din 1994, un certificat de rezidență solicitat de un particular trebuie eliberat de către administrație în termen de 30 de zile (cu toate acestea, nu este vorba despre o perioadă de rigoare). În caz de tăcere a administrației timp de 45 de zile, se consideră că se acordă o viață decentă, iar administrația este obligată să elibereze certificatul corespunzător.

În plus, administrația poate întrerupe trecerea termenului de 30 de zile o singură dată pentru a solicita documente suplimentare. La art. 39 din Legea nr. 724 din 1994 stabilește condițiile și procedura pentru rectificarea încălcării normelor în materie de urbanism. Prin Hotărârea nr. 178 din 28 ianuarie 1993, Consiliul de Stat a considerat nelegitimă revocarea unui certificat de reziliebilitate întemeiat exclusiv pe neconformitatea clădirii cu permisul de construcție, dat fiind că procedura privind reabilitarea este distinctă de cea privind reglementarea încălcării normelor în materie de urbanism. Această decizie face parte dintr-o jurisprudență constantă. GRIEF Recurenta, care nu a solicitat în mod expres eliberarea unui certificat de confidențialitate, susține că nu poate obține un astfel de certificat până când cererea sa de legalizare nu a avut loc.

Prin urmare, Comisia se plânge că întârzierea administrației în examinarea cererii sale de legalizare nu împiedică în sfârșit să profite de apartamentul său sau chiar să îl revândă, fiind obligată în același timp să contribuie la cheltuielile de coproprietate. Ea nu invocă niciun articol din Convenție. Recurenta se plânge că nu se poate bucura de apartamentul său din cauza faptului că autoritățile administrative au refuzat să-i elibereze certificatul de confidențialitate. Curtea consideră că este în discuție art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care, în părțile sale relevante, este astfel formulat. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernul susține că intervenția autorităților este legitimă și proporțională, deoarece Legea privind reglementarea în domeniul urbanismului din 1994 vizează amenajarea ordonată a teritoriului. În plus, referindu-se la o notă din partea primăriei Albissola Marina, guvernul susține că eliberarea certificatului de rezidență depinde de cererea de rectificare urbanistică. Prin urmare, acest certificat nu poate fi eliberat atâta timp cât cererea prezentată de reclamantă nu este examinată.

În plus, la adresa cererii în cauză ar depinde, de asemenea, de faptul că anumite părți ale imobilului nu au făcut obiectul unui amendament la cadastru, astfel încât acestea sunt înregistrate sub numele unui alt proprietar. Recurenta răspunde că faptul că o parte din proprietate este înregistrată sub numele unui alt proprietar este o eroare a autorităților administrative, care a fost rectificată de aceleași autorități la 25 august 1999. Curtea consideră că cererea ridică întrebări complexe de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond. Prin urmare, cererea nu poate fi declarată vădit nefondată în temeiul articolului 35 alineatul (3) din Convenție.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară că Cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Michael O a lui Boyle Nicolas Bratza Modulul Președinte

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 36255/97 présentée par Margherita AGATONE contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 20 novembre 2001 en une chambre composée de Sir Nicolas Bratza , président , MM. M. Pellonpää , A. Pastor Ridruejo , M me E. Palm , MM. M. Fischbach , J. Casadevall , juges , M. L. Ferrari Bravo, juge ad hoc et de M. M. O’Boyle , greffier de section. Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 15 octobre 1996 et enregistrée le 27 mai 1997, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante, Margherita Agatone, est une ressortissante italienne, née en 1932 et résidant à Londres.

A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. En 1983, la requérante et son époux (décédé en 1994) achetèrent un appartement à Albissola Marina (province de Savone), où ils avaient l’intention d’aller passer leur retraite. La remise de l’appartement avait été garantie pour la mi-1984. Toutefois, en raison de certaines infractions à la réglementation sur l’urbanisme imputables au constructeur l’appartement fut déclaré inhabitable. Le 12 mars 1988, la requérante et son époux citèrent la société constructrice devant le tribunal de Savone. En avril 1996, le tribunal déclara que le constructeur n’avait pas exécuté correctement le contrat de vente de l’appartement.

Cette décision fut confirmée par la cour d’appel. Par ailleurs, la loi n° 724 de 1994 avait prévu la possibilité, pour les propriétaires concernés, d’obtenir la régularisation de certaines infractions à la réglementation sur l’urbanisme ( condono edilizio ) moyennant le paiement d’une somme d’argent. Le 21 février 1995, la requérante demanda à la municipalité d’Albissola Marina la régularisation des infractions au permis de construire prétendument commises par le constructeur. Le 15 décembre 1995, la municipalité sollicita des documents complémentaires, que la requérante produisit. Le maire donna ensuite un avis favorable à la régularisation. Le 14 avril 1997, la directrice des Beaux-Arts de Ligurie fit savoir au maire que du point de vue des exigences de protection du paysage, l’annulation de l’avis favorable exprimé par le maire ne s’imposait pas.

Elle confirma en outre que le 12 juillet 1984 sa direction avait autorisé la construction de l’appartement en application de la loi n° 1089 de 1939, relative à la protection des objets d’intérêt artistique et historique. Le 19 décembre 1997, la municipalité indiqua à la requérante le montant à payer afin d’obtenir la régularisation, une partie de la somme ayant déjà été versée par la requérante au moment de la présentation de sa demande. La municipalité précisa également qu’avant la délivrance de la « concession de régularisation » ( concessione edilizia in sanatoria ), l’indemnité au titre de réparation pour le préjudice à l’environnement serait calculée séparément. La requérante effectua peu après le paiement de la somme due.

Il ne ressort pas du dossier si le paiement de l’indemnité précitée pour préjudice à l’environnement ait été sollicité ultérieurement. Le 14 juillet 1999, la municipalité fit savoir à la Cour que la demande de régularisation de la requérante, ainsi que celle présentée le 3 mars 1995 par le constructeur, n’avaient toujours pas pu avoir de suite « en raison du caractère évidemment problématique de leur définition » (« per ovvi motivi di problematicità della definizione »). Cependant, selon la municipalité, une fois la régularisation accordée, le certificat d’habitabilité serait délivré d’office. B. Le droit et la pratique internes pertinents Selon le décret du président de la République n° 425 de 1994, un certificat d’habitabilité demandé par un particulier doit être délivré par l’administration dans un délai de 30 jours (il ne s’agit toutefois pas d’un délai de rigueur).

En cas de silence de l’administration pendant 45 jours, l’habitabilité est considérée comme accordée et l’administration est obligée de délivrer le certificat correspondant. D’autre part, l’administration peut interrompre l’écoulement du délai de 30 jours une seule fois afin de demander des documents complémentaires. L’article 39 de la loi n° 724 du 1994 établit les conditions et la procédure pour la régularisation des infractions à la réglementation sur l’urbanisme. Par l’arrêt n° 178 du 28 janvier 1993, le Conseil d’État a considéré illégitime la révocation d’un certificat d’habitabilité fondé exclusivement sur la non-conformité du bâtiment au permis de construire, étant donné que la procédure relative à l’habitabilité est distincte de celle concernant la régularisation des infractions à la réglementation sur l’urbanisme.

Cette décision fait partie d’une jurisprudence constante. GRIEF La requérante, qui n’a pas demandé expressément la délivrance d’un certificat d’habitabilité, prétend qu’elle ne peut pas obtenir pareil certificat tant que sa demande de régularisation n’aura pas eu de suite. Elle se plaint par conséquent de ce que le retard de l’administration dans l’examen de sa demande de régularisation l’empêche de profiter enfin de son appartement ou même de le revendre, tout en étant obligée de contribuer aux frais de la copropriété. Elle n’invoque aucun article de la Convention. EN DROIT La requérante se plaint de ne pouvoir profiter de son appartement à cause du fait que les autorités administratives ont refusé de lui délivrer le certificat d’habitabilité.

La Cour estime qu’est en cause l’article 1 du Protocole n° 1 à la Convention qui, dans ses parties pertinentes, est ainsi libellé : « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes. » Le Gouvernement soutient que l’ingérence des autorités est légitime et proportionnée car la loi sur la réglementation de l’urbanisme de 1994 vise à un aménagement ordonné du territoire.

En outre, se référant à une note de la mairie d’Albissola Marina, le Gouvernement fait valoir que la délivrance du certificat d’habitabilité dépend de la demande de régularisation urbanistique. Par conséquent, ce certificat ne peut être délivré tant que la demande présentée par la requérante n’est pas examinée. Par ailleurs, l’impossibilité d’examiner la demande en question dépendrait aussi du fait que certaines parties de l’immeuble n’ont pas fait l’objet d’un amendement au cadastre, de sorte qu’elles sont enregistrées sous le nom d’un autre propriétaire. La requérante réplique que le fait qu’une partie de l’immeuble est enregistrée sous le nom d’un autre propriétaire est une erreur incombant aux autorités administratives, qui a été rectifiée par les mêmes autorités le 25 août 1999. La Cour estime que la requête soulève des questions de fait et de droit complexes qui ne peuvent être résolues à ce stade de l’examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond.

Dès lors, la requête ne saurait être déclarée manifestement mal fondée en application de l’article 35 § 3 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête recevable, tous moyens de fond réservés. Michael O’Boyle Nicolas Bratza Greffier Président