SECȚIUNEA A PATRA CAUZA AGATONE c. ITALIA (Cercetarea nr. 36255/97) HOTĂRÂREA (Radiarea rolului) STRASBURG octombrie 2002 DEFINITIVF 01/01/2003 În cauza Agatone c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dl Pellonpäääs Pastor Ridruejo Palm dnii Fischbach Casadevall judecători L. Ferrari Bravo judecător ad-hoc, și a domnului O La 15 octombrie 1996, în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( În cazul în care o persoană fizică nu poate fi considerată ca fiind o persoană fizică sau juridică, aceasta poate fi considerată o persoană fizică sau juridică sau o persoană juridică, cu condiția ca aceasta să nu aibă dreptul de a fi considerată ca fiind o persoană juridică. noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11] Cererea a fost atribuită secțiunii a patra a Curții (art. 52 alineatul (2) ] (1) din regulament. În urma deportării dlui Zagrebelsky, judecător ales în temeiul articolului 28 din Convenție, guvernul l-a desemnat pe dl Ferrari Bravo ca judecător ad hoc (art. 27 alineatul (2) din Convenție și art. 29 alineatul (1) din regulament). La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a patra secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o decizie din 20 noiembrie 2001, camera a declarat cererea admisibilă și a decis să adreseze întrebări suplimentare părților într-un termen care este necesar la 29 ianuarie 2002, și apoi prelungită la 28 ianuarie 2002. În 1983, reclamanta a cumpărat o locuință în Albisola Marina, Italia, care nu fusese construită în conformitate cu normele de urbanism aplicabile11. La 12 martie 1988, reclamanta l-a numit pe constructor să se prezinte în fața tribunalului din Savona. În aprilie 1996, instanța a declarat că constructorul nu executase în mod corect angajamentele care decurg din contractul de construcție și de vânzare a apartamentului. 12. La 21 februarie 1995, reclamanta a solicitat municipiului d. Albisola Marina posibilitatea de a reglementa încălcările normelor de urbanism, și anume închiderea unui spațiu destinat inițial construirii unei terase, cu plata unei sume, în sensul Legii nr. 724 din 1994 (legge sul condolo edilizio) 13 La 3 martie 1995, constructorul a prezentat o cerere de rectificare a încălcării normelor de urbanism ale clădirii construite. 14. La 15 decembrie 1995, municipalitatea din Albisola a informat recurenta că dosarul său era incomplet și că trebuia să prezinte documente în sprijinul cererii sale de rectificare. 15. La 19 decembrie 1997, municipalitatea din Albisola a informat reclamanta cu privire la soldul care trebuie plătit pentru a obține rectificarea. La administrație a precizat, de asemenea, că reclamanta trebuia să plătească încă o sumă pentru despăgubirea prejudiciilor aduse mediului, în sensul Legii nr. 10 din 1977. 16. În aprilie 1998, recurenta a comunicat Curții că a plătit suma datorată pentru a obține rectificarea. 17. La 14 iulie 1999, municipalitatea a informat Curtea că cererea de rectificare a recurentei nu a avut încă loc din cauza naturii problematice a dosarului și a precizat că, odată ce s-a obținut rectificarea, certificatul de locuință urma să fie eliberat din oficiu. 18. La 3 martie 2000, municipalitatea Albisola a informat Curtea că problema avea loc la nivelul cadastrului. Într-adevăr, nu reiese în mod clar dacă reclamanta deținea proprietatea în cauză. 19. La 27 octombrie 2000, recurenta a obținut rectificarea și certificatul de locuință a locuinței. Cu toate acestea, reclamanta nu a informat Curtea cu privire la aceste documente. 20. La 20 noiembrie 2001, data la care cererea a fost declarată admisibilă, Curtea a decis să adreseze întrebări suplimentare părților, al căror scop era în principal să afle dacă reclamanta a putut obține autorizația de a locui în locuința sa. 21. Recurenta nu a răspuns în termenul stabilit inițial la 29 ianuarie 2002, apoi prelungit la 28 februarie 2002. 22. Prin scrisoarea recomandată din 6 iunie 2002, recurenta a fost informată că, în lipsa unui răspuns din partea sa înainte de 21 iunie 2002, Curtea ar putea concluziona că a avut mai mult de interes în menținerea cererii. 23. Printr-o scrisoare datată 1 iulie 2002, recurenta a comunicat Curții că a obținut certificatul de reziliebilitate și acest lucru, înainte de decizia de admisibilitate. Cu toate acestea, aceasta a declarat că aceasta a acordat dreptul de a locui în locuință pe motiv că litigiul la adresa constructorului nu a fost încă soluționat. PRIVIND RADIA ROLULUI 24. Recurenta susține că, până în prezent, nu este posibil să își locuiască locuința în Italia din cauza contenciosului cu constructorul clădirii și consideră că există o încălcare a dreptului său de a dispune de proprietatea sa. 25. Curtea amintește că obiectul examinării sale pe fond este reglementat de decizia de admisibilitate (Nuvoli c. Italia, cererea nr 41424/98, Hotărârea 16.05.02). Or, prezenta cerere a fost declarată admisibilă în acest sens se referă la neeliberarea de către administrația competentă a certificatului de locuință al reclamantei. 26. Curtea ia notă de faptul că certificatul de muncă a fost eliberat la 27 octombrie 2000 și a fost notificat recurentei la 31 octombrie 2000. Curtea ia notă apoi de faptul că reclamanta a omis în mod spontan eliberarea certificatului în litigiu (a se vedea § 19). În plus, aceasta nu a răspuns la o întrebare specifică cu privire la acest aspect în termenul stabilit (a se vedea § 2127). Având în vedere aceste elemente, Curtea concluzionează că tăcerea recurentei după data de 31 octombrie 2000, data la care aceasta a primit certificatul de reziliebilitate, constituie o desistență implicită, dat fiind că, în acel moment, problema subiectului cererii fusese rezolvată la nivel intern ( mutatis mutandis, Taskin c. Germania, cererea nr. 56132/00, Hotărârea din 23.7.02). Acest lucru nu este pus în discuție de faptul că litigiul dintre reclamantă și constructor nu este soluționat. 28. În lumina împrejurărilor din speță, Curtea concluzionează că 1 (c) Convenției. Pe de altă parte, nu există motive speciale care să se refere la respectarea drepturilor omului garantate de Convenția nr. octombrie 2002 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Michael O
QUATRIÈME SECTION
AGATONE c. ITALIE
(Requête n
o
36255/97)
ARRÊT
(Radiation du rôle)
1
er
octobre 2002
01/01/2003
En l’affaire Agatone c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de
:
Sir
Nicolas
Bratza
,
président
,
MM.
M.
Pellonpää
,
A.
Pastor Ridruejo
,
M
me
E.
Palm
,
MM.
M.
Fischbach
,
J.
Casadevall
,
juges
,
M.
,
juge
ad hoc,
et de M. M.
O’Boyle
,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 10 septembre 2002,
rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
36255/97) dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante de cet Etat, Margherita Agatone («
la requérante
»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («
la Commission
») le 15 octobre 1996 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement italien («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et son coagent, M. V. Esposito. La requérante n’est pas représentée par un avocat, conformément à son choix.
3.
La requérante alléguait l’impossibilité d’obtenir de l’administration compétente le certificat d’habitabilité pour le logement qu’elle avait acheté en Italie.
4.
La requête a été transmise à la Cour le 1
er
novembre 1998, date d’entrée en vigueur du Protocole n
o
11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n
o
11).
5.
La requête a été attribuée à la quatrième section de la Cour (article
52 §
1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement. A la suite du déport de M. Zagrebelsky, juge élu au titre de l’Italie (article 28), le Gouvernement a désigné M. Ferrari Bravo pour siéger en qualité de juge
ad hoc
(articles 27 § 2 de la Convention et 29 § 1 du règlement).
6.
Le 1
er
novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la quatrième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
7.
Par une décision du 20 novembre 2001, la chambre a déclaré la requête recevable et a décidé de poser des questions complémentaires aux parties dans un délai échéant le 29 janvier 2002, puis prorogé au 28
février
2002 à la demande du Gouvernement.
8.
Le Gouvernement a déposé des réponses écrites, mais pas la requérante (article 59 § 1 du règlement).
9.
La requérante est née en 1932 et réside à Londres.
10.
En 1983, la requérante acheta un logement à Albissola Marina, en Italie, qui n’avait pas été construit conformément aux règles d’urbanisme applicables.
11.
Le 12 mars 1988, la requérante assigna le constructeur à comparaître devant le tribunal de Savona. En avril 1996, le tribunal déclara que le constructeur n’avait pas exécuté correctement les engagements découlant du contrat de construction et de vente de l’appartement.
12.
Le 21 février 1995, la requérante demanda à la municipalité d’Albissola Marina la possibilité de régulariser les infractions aux règles d’urbanisme, à savoir la clôture d’un espace initialement destiné à la construction d’une terrasse, moyennant le paiement d’une somme, au sens de la loi n
o
724 de 1994 (
legge sul condono edilizio
). A cette même date, la requérante versa un acompte sur la somme qui serait calculée ultérieurement par l’administration.
13.
Le 3 mars 1995, le constructeur présenta une demande en régularisation des infractions aux règles d’urbanisme de l’immeuble construit.
14.
Le 15 décembre 1995, la municipalité d’Albissola informa la requérante que son dossier était incomplet et qu’elle devait produire des documents à l’appui de sa demande en régularisation.
15.
Le 19 décembre 1997, la municipalité d’Albissola indiqua à la requérante le solde à payer afin d’obtenir la régularisation. L’administration précisa également que la requérante devait encore payer une somme au titre de réparation du préjudice à l’environnement, au sens de la loi n
o
10 de 1977.
16.
En avril 1998, la requérante communiqua à la Cour qu’elle avait payé le montant dû pour obtenir la régularisation.
17.
Le 14 juillet 1999, la municipalité fit savoir à la Cour que la demande en régularisation de la requérante n’avait toujours pas eu de suite en raison de la nature problématique du dossier et précisa que, une fois la régularisation obtenue, le certificat d’habitabilité du logement serait délivré d’office.
18.
Le 3 mars 2000, la municipalité d’Albissola informa la Cour que le problème se situait au niveau du cadastre. En effet, il ne ressortait pas clairement si la requérante était propriétaire de l’immeuble en cause.
19.
Le 27 octobre 2000, la requérante obtint la régularisation et le certificat d’habitabilité du logement. Elle en eut connaissance le 31
octobre
2000, date à laquelle ces documents lui furent notifiés.
Cependant, la requérante n’en informa pas la Cour.
20.
Le 20 novembre 2001, date à laquelle la requête fut déclarée recevable, la Cour décida de poser des questions complémentaires aux parties, dont le but était essentiellement de savoir si la requérante avait pu obtenir l’autorisation d’habiter son logement.
21.
La requérante ne répondit pas dans le délai initialement fixé au 29
janvier 2002, puis prorogé au 28 février 2002.
22.
Par un courrier recommandé du 6 juin 2002, la requérante a été informée qu’à défaut de réponse de sa part avant le 21 juin 2002, la Cour pourrait conclure qu’elle n’avait plus d’intérêt au maintien de la requête.
23.
Par un courrier daté du 1er juillet 2002, la requérante a communiqué à la Cour qu’elle avait obtenu le certificat d’habitabilité et ce, avant la décision de recevabilité. Cependant, elle allègue l’impossibilité pour elle d’habiter le logement au motif que le litige l’opposant au constructeur n’a toujours pas été résolu.
24.
La requérante soutient qu’il lui est à ce jour impossible d’habiter son logement en Italie en raison du contentieux avec le constructeur de l’immeuble et estime de ce fait qu’il y a une violation de son droit à disposer de son bien.
25.
La Cour rappelle que l’objet de son examen au fond est délimité par la décision de recevabilité (
Nuvoli c. Italie
, requête n
o
41424/98, arrêt 16.05.02).
Or, la présente requête a été déclarée recevable en ce qu’elle porte sur la non-délivrance par l’administration compétente du certificat d’habitabilité du logement de la requérante.
26.
La Cour note que le certificat d’habitabilité a été délivré le 27
octobre 2000 et a été notifié à la requérante le 31 octobre 2000.
La Cour note ensuite que la requérante a omis de l’informer spontanément de la délivrance du certificat litigieux (voir § 19). En outre, elle n’a pas répondu à une question spécifique sur ce point dans le délai imparti (voir § 21).
27.
Compte tenu de ces éléments, la Cour conclut que le silence de la requérante après le 31 octobre 2000, date à laquelle celle-ci reçut le certificat d’habitabilité, constitue un désistement implicite, étant donné qu’à ce moment-là le problème objet de la requête avait été résolu au niveau interne (
mutatis mutandis,
Taskin c. Allemagne
, requête n
o
56132/00, arrêt du 23.07.02).
Ceci n’est pas mis en cause par le fait que le litige opposant la requérante au constructeur n’est pas résolu.
28.
A la lumière des circonstances de l’espèce, la Cour conclut qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête au sens de l’article
37
§
1 c) de la Convention. Par ailleurs, aucun motif particulier touchant au respect des droits de l’Homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1
in fine
de la Convention.
Décide,
à l’unanimité, de rayer l’affaire du rôle.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 1
er
octobre 2002 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Michael
O’Boyle
Nicolas
Bratza
Greffier
Président