SADIK AMET et AUTRES contre la GRECE

SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 64756/01 prezentată de Isik SADIK AMET și de alții împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Prima secțiune), care are loc la 29 noiembrie 2001 într-o cameră compusă din Tulkens președinte C.L. Rozakis dnii Bonello Levits Botomararova Kovler Steiner judecători Fribergh, grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 22 decembrie 2000 și înregistrată la 16 ianuarie 2001, după ce a deliberat, face următoarea decizie: "În fapt, reclamanții, Isik Sadik Amet, Levent Sadik Amet și Founda Sadik Amet, sunt resortisanți greci, născuți în 1959, 1979 și 1982 și reședința în Komotini. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către Me Emin, avocat în Komotini. Circumstanțele speței Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează: soțul primei reclamante și tatăl celorlalți doi reclamanți, M. La 31 mai 1990, Sadik Amet Sadik a introdus în fața Consiliului o acțiune în anulare împotriva deciziei ministrului educației naționale și a Culesului, din 30 martie 1990, care numea moufti-ul lui Komotini. El susținea că această numire era ilegală, deoarece contrar articolului 11 din Tratatul de pace din Atena, din 1 noiembrie 1913, și articolului 6 din Legea nr. 2345/1920. referitoare la muftiții musulmanilor rezidenți pe teritoriu și la gestionarea patrimoniului comunităților musulmane, care prevăzuu că mufti trebuie aleși de către cetățenii de religie musulmană, înscriși pe listele electorale. După moartea domnului Sadik Amet Sadik în iulie 1995, reclamanții, moștenitorii defunctului, au declarat în fața Consiliului de Stat că doresc să continue procedura inițiată de soțul și tatăl lor. La 6 octombrie 1998, cea de-a patra cameră a Consiliului din . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin urmare, cauza a trebuit să fie examinată de a treia cameră a Consiliului de Stat, competentă pentru cauzele legate de numirea și cariera funcționarilor publici. La 10 iulie 2000, cea de-a treia cameră a Consiliului de Stat a decis că nu putea examina fondul cauzei, deoarece procedura trebuia să fie declarată abrogată. Sadik Amet Sadik și că dreptul de a continua procedura n . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La art. 31 alin. (1) din Decretul nr. 18/1989 dispune Dacă persoana care a exercitat acțiunea moare sau dacă persoana juridică este dizolvată, procedura trebuie declarată abrogată, cu excepția cazului în care, până la data la care persoana care are un interes legal, solicită continuarea procedurii, prin declarație depusă la grefă sau cu voce tare în instanță. GRIFS Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng de încălcarea dreptului lor de a avea acces la o instanță. Invocând art. 6 alin. Invocând art. 9 din Convenție, reclamanții se plâng de faptul că refuzul Consiliului de a le permite să continue procedura inițiată de tatăl și soțul lor a adus atingere sentimentelor lor religioase și posibilității de a alege liber liderul comunității lor religioase. Reclamanții invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) care, în partea sa relevantă, se citește astfel Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) (a) Reclamanții se plâng de durata procedurii în fața Consiliului de Stat, care a durat zece ani și care le-a privat recursul de orice efect util, deoarece, în conformitate cu art. 1 alin. (7) din Legea nr. 1920/91 privind miniștrii cultului musulman, muftis sunt numiți pentru o perioadă de zece ani care poate fi reînnoită. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. (b) Reclamanții susțin că Consiliul de Stat a refuzat să ia în considerare fondul cauzei, deși aveau un interes moral ca această instanță să se pronunțe și că cea de-a patra cameră a considerat că acestea au un interes în continuarea procedurii. Presupunând chiar că art. 6 alineatul (1) se aplică în speță, Curtea constată că, contrar celor afirmate de reclamanți, cea de-a patra cameră a Consiliului de Stat nu a decis că reclamanții aveau un astfel de interes ; aceasta concluzionează doar că cauza trebuia atribuită celei de-a treia camere, deoarece aceasta era competentă din cauza calității de înalt funcționar al mufti. C În măsura în care pârâtul poate fi înțeles ca având ca obiect modul în care a statuat cea de-a treia cameră, Curtea de Primă Instanță, în conformitate cu art. 19 din convenție, aceasta are sarcina de a asigura respectarea angajamentelor care rezultă din convenție pentru părțile contractante. În special, nu îi revine sarcina de a cunoaște erori de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță internă, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție (Garcia Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999-I). Or, în speță, Curtea arată că cea de-a treia cameră a Consiliului depetru care se bazează pe textele legislative relevante concluzionează că procedura inițiată de tatăl și de soțul lor era strâns legată de persoana sa și că, din acest motiv, instanele naionale aveau calitatea de a o urmări. Pe de altă parte, calitatea lor de musulmani și delectanți ai mufti-ului Komotini le-a dat dreptul de a introduce ei înșiși o acțiune similară celei pe care intenționau să o continue. Prin urmare, acest aspect trebuie respins ca fiind vădit nefondat, în conformitate cu art. 3 și 4 din Convenție. Reclamanții invocă o încălcare a articolului 9 din convenție, în sensul că orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie ; acest drept implică libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în privat, prin cult, prin educație, prin practici și prin îndeplinirea ritualurilor. Libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității publice, protecției ordinii, sănătății sau moralității publice sau protecției drepturilor și libertăților altora. Reclamanții susțin că mufti este o instituție a religiei musulmane care reprezintă libertatea și cultul musulmanilor. Din acest motiv, Tratatul de pace din 1913 și Legea nr. 2345/1920 au prevăzut ca cetățenii de cult musulmani să-și aleagă liber mufti-urile prin intermediul alegerilor desfășurate liber în fiecare regiune în cauză. Mufti dă sfaturi care au autoritate asupra oricărui aspect de natură religioasă și din acest motiv o încredere absolută și o relație psihică strânsă trebuie să-i lege de credincioși. Dacă această încredere lipsește, sentimentul religios al credincioșilor este zdruncinat și aceștia nu se simt liber. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamanților retrași la art. 6 alineatul (1) (perioadă rezonabilă) și la art. 9 din Convenție Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Erik Fribergh Françoise Tulkens Modulul Președinte

PREMIERE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 64756/01

présentée par Isik SADIK AMET et autres

contre la Grèce

La Cour européenne des Droits de l’Homme (Première section), siégeant le 29

novembre 2001 en une chambre composée de

M

me

F.

Tulkens

,

présidente

,

M.

C.L.

Rozakis

,

MM.

G.

Bonello

,

E.

Levits

,

M

me

S.

Botoucharova

,

M.

A.

Kovler

,

M

me

E.

Steiner

,

juges

,

M.

E.

Fribergh,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 22 décembre 2000 et enregistrée le 16 janvier 2001,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérants, Isik Sadik Amet, Levent Sadik Amet et Founda Sadik Amet, sont des ressortissants grecs, nés respectivement en 1959, 1979 et 1982 et résidant à Komotini. Ils sont représentés devant la Cour par Me

S.

Emin, avocat à Komotini.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.

Le mari de la première requérante et père des deux autres requérants, M.

Sadik Amet Sadik avait introduit, le 31 mai 1990, devant le Conseil d’Etat un recours en annulation contre la décision du ministre de l’Education nationale et des Cultes, du 30 mars 1990, qui nommait le moufti de Komotini. Il soutenait que cette nomination était illégale, car contraire à l’article 11 du traité de paix d’Athènes, du 1

er

novembre 1913, et de l’article

6 de la loi n°

2345/1920 «

relative aux mouftis des musulmans résidant sur le territoire et à la gestion du patrimoine des communautés musulmanes

», qui prévoyaient que les mouftis devaient être élus par les citoyens de religion musulmane, inscrits aux listes électorales.

Après le décès de M. Sadik Amet Sadik en juillet 1995, les requérants, héritiers du défunt, déclarèrent devant le Conseil d’Etat qu’ils souhaitaient poursuivre la procédure engagée par leur époux et père.

Le 6 octobre 1998, la quatrième chambre du Conseil d’Etat nota que l’acte attaqué concernait la nomination du moufti qui, selon les dispositions légales pertinentes, était assimilé à un haut fonctionnaire et dirigeait une autorité publique. Par conséquent, l’affaire devait être examinée par la troisième chambre du Conseil d’Etat, compétente pour les affaires relatives à la nomination et la carrière de fonctionnaires.

Le 10 juillet 2000, la troisième chambre du Conseil d’Etat décida qu’elle ne pouvait pas examiner le fond de l’affaire, car la procédure devait être déclarée abrogée. Il estima que le grief tiré du non respect du droit de participer à l’élection du moufti était étroitement liée à la personne de M.

Sadik Amet Sadik et que le droit de continuer la procédure n’était pas transmissible à ses héritiers. Le Conseil d’Etat conclut que l’épouse et les enfants de celui-ci auraient pu, en tant que musulmans, engager eux-mêmes une telle procédure, mais qu’ils n’avaient pas qualité pour poursuivre celle engagée par leur père et époux.

B.

Le droit interne pertinent

L’article 31 § 1 du décret n° 18/1989 dispose

:

«

Si l’individu qui a exercé le recours décède ou si la personne morale est dissoute, la procédure doit être déclarée abrogée, sauf si, jusqu’à l’audience, quiconque à un intérêt légal, demande la continuation de la procédure, par déclaration déposée au greffe ou de vive voix à l’audience.

»

GRIEFS

1.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de la violation de leur droit d’accès à un tribunal.

2.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de la durée de la procédure devant le Conseil d’Etat.

3.

Invoquant l’article 9 de la Convention, les requérants se plaignent de ce que le refus du Conseil d’Etat de leur permettre de poursuivre la procédure engagée par leur père et époux a porté atteinte à leurs sentiments religieux et à la possibilité de choisir librement le chef de leur communauté religieuse.

EN DROIT

1.

Les requérants allèguent une violation de l’article 6 § 1, qui dans sa partie pertinente, se lit ainsi

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

a) Les requérants se plaignent de la durée de la procédure devant le Conseil d’Etat, qui a duré dix ans et qui a ainsi privé leur recours de tout effet utile, car, en vertu de l’article

1 §

7 de la loi n°

1920/1991 relative aux ministres du culte musulman, les mouftis sont nommés pour une durée de dix ans renouvelable.

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article

54

§

3

b) de son règlement.

b) Les requérants allèguent que le Conseil d’Etat a refusé d’examiner au fond l’affaire, alors qu’ils avaient un intérêt moral à ce que cette juridiction se prononce et que la quatrième chambre avait jugé que ceux-ci avait un intérêt à la poursuite de la procédure.

A supposer même que l’article 6 § 1 soit applicable en l’espèce, la Cour note que, contrairement à ce que prétendent les requérants, la quatrième chambre du Conseil d’Etat ne décida pas que les requérants avaient un tel intérêt

; elle conclut seulement que l’affaire devait être attribuée à la troisième chambre, car celle-ci était compétente en raison de la qualité de haut fonctionnaire du moufti. C’est cette dernière qui détermina si les requérants avaient un intérêt à la poursuite de la procédure.

Pour autant que le grief des requérants puisse être compris comme visant la manière dont la troisième chambre a statué, la Cour rapelle qu’aux termes de l’article 19 de la Convention, elle a pour tâche d’assurer le respect des engagements résultant de la Convention pour les Parties contractantes. Spécialement, il ne lui incombe pas de connaître des erreurs de fait ou de droit prétendument commises par une juridiction interne, sauf si et dans la mesure où elles pourraient avoir porté atteinte aux droits et libertés sauvegardés par la Convention (

Garcia Ruiz c. Espagne

[GC], n°30544/96, § 28, CEDH 1999-I).

Or, en l’espèce, la Cour relève que la troisième chambre du Conseil d’Etat, se fondant sur les textes législatifs pertinents, conclut que la procédure engagée par leur père et époux était étroitement liée à sa personne et que, pour cette raison, les requérants n’avaient qualité pour la poursuivre. Du reste, leur qualité de musulman et d’électeur du moufti de Komotini leur donnait le droit d’introduire eux-mêmes une action similaire à celle qu’ils souhaitaient poursuivre.

Il s’ensuit que ce grief doit dès lors être rejeté comme manifestement mal fondé, en application de l’article

35

§§

3 et

4 de la Convention.

2.

Les requérants allèguent une violation de l’article 9 de la Convention, aux termes duquel

:

«

1.

Toute personne a droit à la liberté de pensée, de conscience et de religion

; ce droit implique la liberté de changer de religion ou de conviction, ainsi que la liberté de manifester sa religion ou sa conviction individuellement ou collectivement, en public ou en privé, par le culte, l’enseignement, les pratiques et l’accomplissement des rites.

2.

La liberté de manifester sa religion ou ses convictions ne peut faire l’objet d’autres restrictions que celles qui, prévues par la loi, constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité publique, à la protection de l’ordre, de la santé ou de la morale publiques, ou à la protection des droits et libertés d’autrui.

»

Les requérants soutiennent que le moufti est une institution de la religion musulmane qui représente la liberté et le culte des musulmans. Pour cette raison, le traité de paix de 1913 et la loi n° 2345/1920 ont prévu que les citoyens de culte musulman choisissent librement leurs muftis au moyen d’élections tenues librement dans chaque région concernée. Le mufti donne des avis qui font autorité sur toute question de nature religieuse et pour cette raison une confiance absolue et une relation psychique étroite doit les lier aux croyants. Si cette confiance fait défaut, le sentiment religieux des croyants est ébranlée et ceux-ci ne s’expriment pas librement.

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article

54

§

3

b) de son règlement.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen des griefs des requérants tirés des articles 6 § 1 (délai raisonnable) et 9 de la Convention

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Erik

Fribergh

Françoise T

ulkens

Greffier

Présidente