ZERVAKIS contre la GRECE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable
ZERVAKIS contre la GRECE (CtEDO, 2001)
SECȚIUNEA I DECIZIE PARTENERALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 64321/01 prezentată de Efstatios ZERVAKIS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 29 noiembrie 2001 într-o cameră compusă din Tulkens președinte dl C.L Rozakis Lorenzen Vajić dnii Levits Kovler Zagrebelsky, judecători și grefier de secțiune al dlui E. Fribergh Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 10 august 2000 și înregistrată la 8 ianuarie 2001, după ce a deliberat, face următoarea decizie: "Faptul că reclamantul, Efstatios Zervakis, este un cetățean grec, născut în 1958 și rezident în Melissia Attikis. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Alfantakis, avocat la Atena. Circumstanțele cazului Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 15 iunie 1993, reclamantul s-a dus la agenția domnului pentru a participa la un joc Loto și Loto sport. După ce a depus buletinele de vot pentru tragerea de mâine, el l-a informat pe domnul că dorește să joace aceleași cifre în fiecare săptămână. i-a propus să pună aceste numere în computerul agenției, pentru a evita completarea de fiecare dată de către mână a buletinelor de știri și să stea la coadă la agenție. Reclamantul a acceptat propunerea și a declarat că dorește să participe la următoarele trei trageri. El și-a reglementat participarea și a primit o copie a buletinelor de știri care erau anonime. În iulie 1993, reclamantul a plecat în vacanță la Samos. El a fost de acord cu domnul G. că, în absența sa, acesta din urmă va continua să joace în numele reclamantului și acesta îi va plăti prețul imediat după întoarcerea din vacanță. În timpul vacanței sale, reclamantul a jucat încă aceleași numere într-o agenție din locul său de vacanță. În iulie 1993, au existat trei buletine câștigătoare, printre care și cel al reclamantului depus la Samos. Reclamantul a considerat că al doilea buletin câștigător ar fi trebuit să fie și al său, pe care domnul ar fi trebuit să-l joace la Atena, așa cum au convenit. El l-a sunat imediat pe domnul G., care l-a informat că a omis să joace. A doua zi, reclamantul s-a întors la Atena și s-a dus la agenția centrală de la Loto. Aici, el a aflat că unul din trei buletine câștigătoare, care aducea 77 211 605 drachmes, a fost jucat la agenția domnului La 21 iulie 1993, reclamantul a depus la tribunalul de mare instanță o cerere de măsuri provizorii, pentru a-l împiedica pe domnul G. să atingă suma menționată anterior. La 24 august 1993, dl. G. și alte două persoane au depus, de asemenea, o astfel de cerere, susținând că au jucat împreună buletinul de vot câștigător. La 29 iulie 1993, reclamantul a depus plângere împotriva domnului G. și la 21 octombrie 1993 împotriva celorlalte două persoane care pretindeau că au jucat, împreună cu acesta din urmă, buletinul de știri câștigător. Reclamantul a precizat că a fost o parte civilă și a solicitat 15 000 de drahme pentru daune morale și-a rezervat dreptul de a revendica repararea prejudiciului pe care l-a suferit în fața instanțelor civile. Procurorul din apropierea tribunalului corecțional da'ta a pus în mișcare acțiunea publică și, după încheierea procesului, a trimis dosarul în fața camerei de judecată a tribunalului corecțional da'i. Printr-o decizie nr. 2590/1994 din 24 iunie 1994, Camera de Acuzare, care a existat indicii grave și concordante de vinovăție împotriva M. și a celorlalte două persoane, le-a trimis în judecată în fața instanței de apel criminal din mai. a introdus un apel împotriva Deciziei nr. 2590/1994. Printr-o decizie nr. 358/1995 din 9 februarie 1995, camera de acuzare a instanței judecătorești de recurs a infirmat Decizia nr. 2590/1994. Reclamantul s-a ocupat atunci de casare. La 27 octombrie 1995, Curtea de Casație a primit recursul și a trimis dosarul camerei de acuzare a curții de recurs. La 13 martie 1996, Curtea de Casație a decis din nou că inculpații nu trebuiau rejudecați. La 28 iunie 1996, Curtea de Casație a primit încă recursul reclamantului. printr-o decizie nr. 2707/1997 din 29 octombrie 1997, camera de acuzare a instanței judecătorești a confirmat Decizia nr. 2590/1994 La 25 februarie 1998, Curtea de Casație a respins recursul dlui G. împotriva deciziei nr. 2707/1997. În ianuarie 2000, reclamantul s-a prezentat în fața instanței și a declarat că a fost parte civilă și a solicitat 15 000 de drahmes pentru repararea prejudiciului moral pe care îl suferise. Prin Hotărârea nr. 288/2000 din 27 ianuarie 2000, tribunalul de apel penal, în unanimitate, i-a acuzat pe inculpați. Întrucât Codul de procedură penală nu prevede posibilitatea de recurs sau de recurs împotriva unei hotărâri pronunțate de partea civilă, reclamantul a invitat procurorul să introducă un recurs împotriva hotărârii nr. 288/2000. Procurorul a informat reclamantul că termenul de introducere a recursului a expirat la 25 februarie 2000, respectiv la 30 de zile de la pronunțarea hotărârii. La 5 octombrie 1993, reclamantul a sesizat instanțele civile și a solicitat repararea prejudiciului suferit. Curtea de Casație a pronunțat o hotărâre definitivă la 10 iunie 1998. Reclamantul nu precizează rezultatul acestei proceduri. Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante din Codul de procedură penală se citesc astfel Art. 65 alin. (1) Instanța penală nu poate pronunța cu privire la constituirea unei părți civile atunci când decide că nu este cazul să se dea în judecată sau atunci când aceaceasta a fost acuzată din orice motiv. Art. 486 alin. (2) Un apel împotriva unei hotărâri pronunțate de (...) Tribunalul de apel penal poate fi exercitat de către procuror în apropierea instanței de recurs, în cazul în care hotărârea nu este pronunțată în unanimitate (...) art. 506 Un recurs împotriva unei hotărâri judecătorești poate fi introdus (a) de către pârât, în cazul în care acesta a fost achitat pentru că a fost reținut în mod concret; (b) de către procuror în apropierea tribunalului corecțional (...) ; (c) în cazul în care executarea se datorează aplicării sau interpretării în mod expres a unei dispoziții penale sau abuzului de putere (...) și (d) în cazul în care persoana care a depus plângere a fost condamnată să plătească o despăgubire pecuniară și cheltuielile de judecată (art. 71). Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de o acțiune în justiție, deoarece, spre deosebire de procuror și de acuzat, partea civilă nu mai poate introduce o cerere sau să se poată pronunța împotriva unei hotărâri în culpă a pârâtului. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge că articolele 486 și 506 din Codul de procedură penală nu îi acordă, în calitate de parte civilă, dreptul de a critica durata procedurii sau lipsa motivării unei hotărâri judecătorești care, în cazul în care persoana acuzată este acuzată, nu se pronunță cu privire la plângerile părții civile. Recurentul se plânge de durata excesivă a procedurii și de faptul că nu dispune în dreptul intern de o cale de atac pentru a se plânge de această durată. El invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 13 din convenție care se citesc astfel art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră că este necesar să se comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul b) din Regulamentul său de procedură. De asemenea, recurentul invocă o încălcare a egalității de arme și a dreptului său la un proces echitabil, garantate prin art. 6 alineatul (1) din convenție. Reclamantul se plânge de faptul că nu a putut introduce o cale de atac, fie el însuși, fie prin intermediul procurorului, împotriva hotărârii judecătorești a recursului criminal din partea lui M. Acesta susține că, în timp ce pârâtul are dreptul de a introduce un recurs împotriva unei hotărâri care îl condamnă, art. 486 alineatul (2) din Codul de procedură penală (care prevede că procurorul poate interjecta recurs împotriva unei hotărâri pronunțate numai în cazul în care hotărârea nu este pronunțată în unanimitate, cum este în speță) interzice procurorului să facă recurs împotriva unei hotărâri de judecată atunci când consideră că instanța a apreciat greșit dovezile sau pentru a proteja revendicările părților civile. În mod similar, în timp ce pârâtul poate introduce un recurs în casație, art. 506 nu prevede o astfel de posibilitate pentru partea civilă, atunci când o hotărâre a pârâtului. Astfel, aceste articole plasează partea civilă și procurorul într-o situație de injumătățire față de pârâtul care are dreptul de a face recurs împotriva unei hotărâri care îl condamnă. În cele din urmă, reclamantul se plânge de faptul că art. 65 alineatul (1) din același cod permite instanței care emite o hotărâre de a nu se pronunța asupra cererilor părților civile. G., recursul inculpat dat . și nu se va rezuma la partea civilă și nu își motivează decizia, nerespectând astfel art. 93 alineatul (3) din Constituție și art. 6 din Convenție. În ceea ce privește acuzația de încălcare a principiului egalității de arme, Curtea nu poate subscrie raționamentului reclamantului. Într-o procedură penală, cele două părți care se opun în instanță sunt acuzate, care încearcă să demonstreze că acuzația nu este întemeiată, iar procurorul, care reprezintă acuzația. Cel care se constituie parte civilă, în timp ce încearcă să înlăture acuzația, caută în primul rând să obțină despăgubiri pentru prejudiciul pe care îl consideră a fi suferit. Acesta participă astfel la partea civilă a acestei proceduri; prin urmare, dispozițiile articolelor 486 și 506 din Codul de procedură penală nu pot fi considerate ca aducând atingere egalității armelor într-o procedură penală între pârât și partea civilă. În plus, Curtea ia notă de faptul că reclamantul a prezentat în fața instanțelor civile revendicările sale cu privire la pretinsa prejudiciu și acestea au decis definitiv printr-o hotărâre a Curții de Casație din 10 iunie 1998 (a contrario, cererea nr. 48221/99, Berger c. Franța, c. 10.7.2001). Prin urmare, reclamantul și-a putut invoca obiecțiunile, aceleași ca și cele pe care le-a dorit să se ridice în calitate de parte civilă, până la cea mai înaltă instanță din țară. Acest lucru este valabil, de asemenea, și pentru acuzația de încălcare a dreptului la un proces echitabil din cauza lipsei motivării instanței de apel criminal. În consecință, aceste obiecții trebuie, prin urmare, respinse ca fiind în mod vădit nefondate, în conformitate cu art. 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiilor reclamantului prevăzute la art. 6 alin. (1) (durata procedurii) și 13 din Convenție Declara cererea inadmisibilă pentru surplus. Erik Fribergh Françoise Tulkens grefier Președinte