YIARENIOS contre la GRECE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable
YIARENIOS contre la GRECE (CtEDO, 2001)
SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 64413/01 prezentată de Christos YIARENIOS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se întrunește la 6 decembrie 2001 într-o cameră compusă din Tulkens președinte dnii C.L Rozakis Bonello Levits Botomarova Kovler Steiner judecători E. Fribergh grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 13 decembrie 2000 și înregistrată la 9 ianuarie 2001, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, Christos Yiarenios, este un resortisant grec, născut în 1958 și rezident la Atena. El este reprezentat în fața Curții de către Me Konstandakis, avocat la Atena. Circumstanțele cazului La 13 februarie 1995, cinci persoane necunoscute au încercat să jefuiască o agenție a Băncii Naționale din Grecia, în Pangrati. Poliția a găsit, de asemenea, în mașină un telefon mobil care a dezvăluit că, cu o zi înainte de tentativa de jaf, anumite apeluri erau făcute reclamantului. FT era un client al reclamantului, care era mecanic. La 9 iunie 1995, poliția l-a invitat pe reclamant să depună mărturie în raport cu apelurile făcute pe telefonul mobil al FT. și să furnizeze câteva fire de păr din părul său, astfel încât acestea să poată fi comparate cu cele găsite într-o mască folosită în timpul jafului. În urma unei analize microscopice a părului, poliția concluzionează că cele două mostre de păr aveau asemănări mari și a decis să pună în discuție reclamantul. La 22 septembrie 1998, reclamantul a primit o citație la adresa sa anterioară în fața instanței judecătorești. El a fost suspectat de sechestrare, port ilegal de armă, și jaf armat. Cu toate acestea, întrucât între timp se mutase, a fost considerat ca persoană care nu avea un domiciliu cunoscut și judecătorul judecător a emis un mandat de arestare împotriva acestuia. Reclamantul susține că mandatul de arestare datează din septembrie 1998, poliția l-a sunat la sfârșitul lunii februarie la noua sa adresă pentru a-l informa că a făcut obiectul unui mandat de arestare. Reclamantul s-a prezentat imediat în fața instanței judecătorești, dar întrucât dosarul era deja transmis instanței judecătorești, din cauza caracterului infracțional al actelor reprovocate, reclamantul a fost privat de dreptul de a depune mărturie în fața instanței judecătorești. Reclamantul a fost reținut provizoriu de la 1 martie 1999 până la 31 ianuarie 2000, data la care a fost eliberat condiționat. Reclamantul susține că, în timpul detenției sale, a formulat cinci cereri de eliberare condiționată, toate respinse. Totuși, acesta nu furnizează o copie a acestor decizii. La 8 aprilie 1999, poliția a adăugat la dosar, la cererea reclamantului, un certificat de laborator al poliției științifice, care punea la îndoială exactitatea rezultatelor analizei microscopice a părului. Atestatul a precizat că cele două mostre de păr au o asemănare, dar nu a fost posibil să se facă cu o certitudine absolută că acestea provin de la aceeași persoană ; numai o analiză a DNA ar fi fost suficient de fiabilă, dar laboratorul nu a avut echipamentul necesar. Reclamantul a prezentat, de asemenea, o opinie de la un profesor de universitate care a concluzionat, de asemenea, că lipsa unor dovezi suficiente că părul provine de la aceeași persoană. Procesul a avut loc la 15 iunie 2000 în fața instanței de recurs penal din Atena. Cinci inculpați au stat înaintea ei. Curtea de apel l-a judecat pe reclamant, în unanimitate. Cu toate acestea, consideră că acesta nu are dreptul la o despăgubire pentru arestarea sa provizorie. Din hotărârea din 15 iunie 2000 reiese că reclamantul avea antecedente judiciare. Dreptul intern relevant Codul de procedură penală conține următoarele dispoziții relevante art. 533 alineatul (2) Persoanele aflate în detenție provizorie și apoi plătite (...) au dreptul de a solicita despăgubiri (...), în cazul în care a fost stabilit în cursul procedurii în care nu au comis infracțiunea pentru care au fost deținute (...) art. 535 § 1 În cazul în care o persoană a fost reținută temporar, în mod intenționat sau ca urmare a unei abateri grave, aceaceasta este răspunzătoare pentru propria deținere (...). Pretenția de a fi despăgubit pentru o detenție provizorie care nu este justificată poate să nu fie acceptată, dacă actul pentru care a fost făcută instrucțiunea a fost foarte necinstit sau imoral sau dacă este evident că cel care a fost reținut în mod provizoriu era dispus să comită o infracțiune.(...) GRIFS Invocând art. 5 alin. (1) lit. (c) din Convenție, reclamantul se plânge de ce a fost ținut timp de unsprezece luni, în timp ce ..n ..y a avut nici un motiv plauzibil de a-și asuma răspunderea. Invocând art. 5 alin. (5) din Convenție, reclamantul se plânge de ceea ce nu a fost despăgubit pentru detenția sa provizorie. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului la un proces echitabil. În conformitate cu art. 5 alin. (1) lit. (c) și 5 din Convenție, orice persoană are dreptul la libertate și securitate. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, cu excepția cazurilor următoare și în conformitate cu căile legale. dacă a fost arestat și deținut pentru a fi dus în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive plauzibile de a comite o infracțiune sau dacă există motive întemeiate de a crede că este necesar să se împiedice comiterea unei infracțiuni sau de a se retrage după ce aceaceasta a fost comisă Orice persoană care a fost victima unei arestări sau a unei detenții în condiții contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la despăgubiri. Reclamantul susține că a fost reținut timp de unsprezece luni, în timp ce mai avea nici un motiv plauzibil de a fi reținut. Singura legătură pe care ar avea-o cu cazul pe care poliția l-a examinat a fost asemănarea dintre părul său și cel ridicat într-o mască găsită departe de locul unde se afla. Asemănări pe care poliția însăși le-a pus la îndoială ulterior. În plus, poliția l-a arestat și l-a pus în detenție, deoarece l-a considerat o persoană care nu avea un domiciliu cunoscut, în timp ce adresa sa profesională era cunoscută autorităților. În plus, reclamantul se plângea că instanța de judecată penală nu i-a acordat o despăgubire în temeiul articolelor 533 și 535 din Codul de procedură penală. Curtea amintește că, pentru ca suspiciunile să fie plauzibile, în sensul articolului 5 alineatul (1), trebuie să existe fapte sau informații care să permită să se convingă un observator obiectiv că persoana în cauză poate să fi comis o infracțiune (Labita c. Italia, nr. 26772/95, § 155, CEDH 2000-). Curtea ia notă de faptul că detenția reclamantului a făcut obiectul articolului 5 alineatul (1) litera (c) și trebuie să se verifice dacă aceasta a încălcat această dispoziție. În ceea ce privește existența unor vinovăție serioase a reclamantului, Curtea subliniază că reclamantul era reținut să fi participat la infracțiuni grave, în special la escaladarea unei bănci. Analizarea unui eșantion din părul lui de către poliția științifică, precum și apelurile telefonice de pe un telefon mobil găsite în mașina folosită pentru jaf au constituit elemente suficient de solide pentru a crede că a fost una dintre cele cinci persoane care au comis infracțiunea. În ceea ce privește riscul de noi încălcări, instanța judecătorească a acordat un mandat de arestare împotriva reclamantului, deoarece acesta din urmă nu răspundea citatului care îi fusese adresat. Desigur, reclamantul se mutase între timp, dar autoritățile polițienești nu erau la curent. În plus, deși nu este precizat în mandatul de arestare, reclamantul avea antecedente judiciare și, în cele din urmă, în ceea ce privește durata detenției provizorii, Curtea arată în plus că cinci persoane au fost acuzate pentru aceeași infracțiune. Curtea consideră că autoritățile nu au tras nicio concluzie în mod vădit nerațional sau arbitrar cu privire la elementele aflate în posesia lor și nu există niciun motiv de îndoială că acestea le-ar permite să creadă că reclamantul a comis într-adevăr încălcarea dreptului comunitar. În ceea ce privește litigiul întemeiat pe art. 5 alineatul (5), Curtea amintește că această dispoziție presupune o încălcare a unuia dintre celelalte alineate ale articolului 5. Prin urmare, este necesar ca aceste obiecțiuni să fie respinse ca fiind vădit nefondate, în temeiul articolului 3 și al articolului 4 din Convenție. Reclamantul invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție, care se citește astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Reclamantul se plânge că nu a avut ocazia să se facă auzit cu privire la repararea detenției sale. Instanța de apel a examinat din oficiu problema responsabilității la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră că este necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea cauzei reclamantului întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din Convenția Declare Erik Fribergh Francoise Tulkens Grefier Președinte