YIARENIOS contre la GRECE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Recevable
YIARENIOS contre la GRECE (CtEDO, 2002)
PRIMĂ DECIZIE FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 64413/01 prezentate de Christos YIARENIOS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care are loc la 10 octombrie 2002 într-o cameră compusă din Tulkens președinte C.L. Rozakis Lorenzen Vajić Levits Kovler Zagrebelsky, judecători și grefier de secțiune al Tribunalului Fribergh Având în vedere cererea menționată anterior depusă la 13 decembrie 2000, având în vedere decizia parțială din 6 decembrie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, domnul Christos Yiarenios, este un resortisant grec, născut în 1958 și rezident în Atena. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul A. Konstandakis, avocat la Atena. Circumstanțele din jurul speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 13 februarie 1995, cinci persoane necunoscute au încercat să jefuiască o agenție de la Banca Națională a Greciei din Pangrati, iar poliția a descoperit pe mașina folosită pentru jaf o amprentă digitală a F.T. Poliția a găsit și în mașină un telefon mobil care a dezvăluit că, cu o zi înainte de tentativa de jaf, anumite apeluri fuseseră făcute reclamantului. FT. La 9 iunie 1995, poliția l-a invitat pe reclamant să depună mărturie în raport cu apelurile făcute pe telefonul mobil al FT și să furnizeze câteva fire din părul său, astfel încât acestea să poată fi comparate cu cele descoperite într-o mască de protecție folosită în timpul jafului. În urma unei analize microscopice a părului, poliția concluzionează că cele două probe de păr aveau asemănări mari și a decis să pună în discuție reclamantul. La 22 septembrie 1998, reclamantul a primit o citație la adresa sa anterioară în fața instanței judecătorești. El a fost suspectat de sechestrare, port ilegal de armă și jaf armat. Cu toate acestea, întrucât între timp se mutase, a fost considerat ca persoană care nu avea domiciliu cunoscut, iar judecătorul judecător a emis un mandat de arestare împotriva acestuia. Reclamantul susține că mandatul de arestare datează din septembrie 1998, poliția l-a sunat la sfârșitul lunii februarie la noua sa adresă pentru a informa pe cine a făcut obiectul unui mandat de arestare. Reclamantul s-a prezentat imediat în fața instanței judecătorești, dar întrucât dosarul era deja transmis instanței judecătorești, din cauza caracterului criminal al actelor reproșate, recurentul a fost privat de dreptul de a depune mărturie în fața instanței judecătorești. Reclamantul a fost deținut provizoriu între 1 martie 1999 și 31 ianuarie 2000, data la care a fost eliberat sub rezerva condiției. Reclamantul susține că, în timpul detenției sale, a formulat cinci cereri de eliberare condiționată, care au fost toate respinse. Cu toate acestea, acesta nu furnizează o copie a acestor decizii. La 8 aprilie 1999, poliția a adăugat la dosar, la cererea reclamantului, un certificat de laborator al poliției științifice, care punea la îndoială exactitatea rezultatelor analizei microscopice a părului. Atestatul a precizat că cele două mostre de păr au o asemănare, dar nu a fost posibil să se facă cu o certitudine absolută că acestea provin de la aceeași persoană ; numai o analiză a ADN-ului ar fi fost suficient de fiabilă, dar laboratorul nu a avut echipamentul necesar. Reclamantul a prezentat, de asemenea, o opinie de la un profesor universitar care a concluzionat, de asemenea, că lipsa unor dovezi suficiente pentru a afirma că părul a fost legat de o singură persoană. Procesul a avut loc la 15 iunie 2000 în fața instanței de recurs penal din Atena. Cinci inculpați au stat înaintea ei. Curtea de apel l-a judecat pe reclamant, în unanimitate. Cu toate acestea, consideră că acesta nu are dreptul la o despăgubire pentru arestarea sa provizorie. Din hotărârea din 15 iunie 2000 reiese că reclamantul avea antecedente judiciare. Dreptul intern relevant Codul de procedură penală conține următoarele dispoziții relevante art. 533 alineatul (2) Persoanele aflate în detenție provizorie și apoi plătite (...) au dreptul de a solicita despăgubiri (...), în cazul în care a fost stabilit în cursul procedurii în care nu au comis infracțiunea pentru care au fost deținute (...) art. 535 § 1 În cazul în care o persoană a fost reținută temporar, în mod intenționat sau ca urmare a unei abateri grave, aceaceasta este răspunzătoare pentru propria deținere (...). Pretenția de a fi despăgubit pentru o detenție provizorie care nu este justificată poate să nu fie acceptată, dacă actul pentru care a fost făcută instrucțiunea a fost foarte necinstit sau imoral sau dacă este evident că cel care a fost reținut în mod provizoriu era dispus să comită o infracțiune.(...) GRIEF Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil. Recurentul se plânge că nu a avut ocazia să se facă auzit în legătură cu repararea detenției sale. Instanța de apel a examinat din oficiu problema responsabilității la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul susține că, în fața instanței de recurs penal, avocatul reclamantului a pledat imediat după procuror, dar nu a ridicat problema despăgubirii reclamantului pentru perioada de detenție provizorie. avocat al reclamantului putea chiar să ceară cuvântul în acest sens după pronunțarea hotărârii, dar nu a făcut-o. Prin urmare, faptul că reclamantul nu a formulat o cerere de despăgubire este cauzat de inacțiunea avocatului său. În ceea ce privește lipsa motivării hotărârii, guvernul subliniază că, deși hotărârea nu conține o motivare specifică, se face trimitere la art. 535 alineatul (1) din Codul de procedură penală. Această trimitere trebuie interpretată în combinație cu faptele cauzei și cu relațiile reclamantului cu co-inculpatul său care a fost găsit vinovat pentru infracțiuni foarte grave. Pe de altă parte, după cum reiese din deciziile camerei de judecată a Tribunalului de apel, există indicii serioase că reclamantul a comis actele care îi erau reproșate și că a contribuit prin actele sale la arestarea sa. Reclamantul susține că argumentele guvernului demonstrează o ignoranță a normelor procedurale relevante. 2 din Codul de procedură penală că existența unei decizii de soluționare este condiția necesară pentru depunerea unei cereri de despăgubire. În momentul în care avocatul reclamantului pledează, problema care trebuie soluționată era aceea a vinovăției sau a inocenței reclamantului. Or, în această etapă a procedurii, nu este permisă depunerea cererilor de despăgubire. În ceea ce privește afirmația guvernului potrivit căreia reclamantul putea face o astfel de cerere după pronunțarea hotărârii, aceasta nu corespunde realităii din două motive. : pe de o parte, ca urmare a unei decizii de soluționare, procedura se încheie pentru pârâtul care nu mai face parte din procedură și, pe de altă parte, o astfel de cerere ar fi atunci Õ obiectul, deoarece instanța a hotărât deja că nu ar trebui să fie despăgubită. În ceea ce privește lipsa motivării, reiese din simpla lectură a hotărârii că acesta din urmă nu indică niciun element pe care Curtea s-ar fi întemeiat pentru a lua o decizie, nici că instanța s-ar fi bazat pe întregul dosar. În cele din urmă, art. 535 prevede că nu se va acorda nicio despăgubire în cazul în care se stabilește că persoana acuzată este răspunzătoare pentru propriile sale detenții în mod voluntar sau ca urmare a unei abateri grave. Or, în speță, instanța de apel penal nu este plasat pe acest teren. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că această cauză ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ;în consecință, se poate declara în mod vădit nefondat, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Nu a fost ridicat niciun alt motiv. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară restul cererii admisibile, toate mijloacele de fond rezervate. Erik Fribergh Françoise Tulkens Modulul Președinte