CtEDO 26.09.2002 Auto

KARAHALIOS contre la GRECE

RESPONDENT
GRC
HOTĂRÂRE
26.09.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
KARAHALIOS contre la GRECE (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 63425/00 prezentate de Ioannis KARAHALIOS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor LUI Õ (secțiunea I), care se întrunește la 26 septembrie 2002 într-o cameră compusă din Tulkens președinta C.L. Rozakis Bonello Levits Botomarova Kovler Steiner, judecători M. Fribergh grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 24 martie 2000, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Ioannis Karahalios, este un resortisant grec, născut în 1942, cu reședința în Atena. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este inginer civil și antreprenor de lucrări publice. Prezenta cauză se referă la o procedură de executare forțată (διαδικασία αναγκαστικής εκτέλεσης) inițiată de către stat împotriva recurentului ca plată a datoriilor sale. La 25 iulie 1994, în timp ce reclamantul obținuse suspendarea provizorie a procedurii de executare forțată, au fost făcute două acte (n 1362 și 1363) care ordonaseră confiscarea bunurilor imobile (εκθέσεις αναγκαστικής κατάσχεσης) care îi aparțineau. Aceste acte au fost înscrise la biroul pentru ipoteci (υποθηκοφυλακείο). 7848 și 7849) anunțând vânzarea prin licitație a bunurilor confiscate (π 7848 și 7849. Acesta susținea că actele de sechestrare imobiliară nr. 1362 și 1363, pe care se bazau actele atacate, erau pronunțate în cursul suspendării provizorii a procedurii de executare forțată și, prin urmare, pescuiau din lipsă de legalitate. La 27 februarie 1997, Tribunalul Administrativ de Primă Instanță a dat curs cererii sale. În special, instanța a considerat că actele atacate se bazau pe acte de sechestrare ilegală; prin urmare, a anulat actele nr. 7848 și 7849 (Decizia nr. 440/1997). Această decizie a devenit definitivă. În temeiul articolului 73 alineatul (2) din KEDE, debitorul împotriva căruia este angajată procedura de executare forțată poate formula o opoziție în fața instanței de primă instanță. GRIFS invocând art. 6 alin. (1) și 14 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de refuzul administrației de a se conforma Deciziei nr. 440/1997 al Tribunalului Administrativ de Primă Instanță (Dl) și de a ridica sechestrul asupra bunurilor sale. ÎN DREPT Reclamantul se plânge că refuzul autorităților competente de a se conforma deciziei nr. 440/1997 al Tribunalului Administrativ de Primă Instanță de Instanță de Primă Instanță și de a ridica sechestrul asupra proprietăților sale imobiliare nu își recunoaște dreptul la protecție judiciară efectivă în ceea ce privește contestațiile referitoare la drepturile sale cu caracter civil. Reclamantul se plânge, în plus, că, din cauza acestui refuz, încă nu poate dispune liber de bunurile confiscate. El invocă art. 6 alin. 1 și 14 din Convenție și 1 din Protocolul nr. Părțile relevante la art. 6 alin. (1) din Convenție sunt astfel formulate Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către un tribunal (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) la art. 14 din Convenție se citește după cum urmează: Drepturile și libertățile recunoscute în prezenta convenție trebuie să fie îndeplinite, fără a se face vreo distincție, în special pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, opiniilor politice sau a altor opinii, a originii naționale sau sociale, a unei minorități naționale, a averii, nașterii sau a oricărei alte situații. 1 dispune de orice persoană fizică sau juridică care are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. În primul rând, guvernul afirmă că cererea este inadmisibilă pentru nerespectarea termenului de șase luni. În special, guvernul consideră că procedura sa este încheiată prin hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 27 februarie 1997, prin urmare, cu mai mult de șase luni înainte de 24 martie 2000, data de introducere a cererii. Guvernul susține, de asemenea, că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne din cauza faptului că nu a formulat o opoziție împotriva actelor de sechestru imobiliar, în conformitate cu art. 73 alineatul (2) din KEDE. O astfel de acțiune i-ar fi permis, după caz, să obțină anularea judiciară a actelor respective. ; cu această decizie, reclamantul ar fi putut solicita ulterior biroului de ipotecă să ridice sechestrul asupra bunurilor sale. Având în vedere această omisiune reproșată reclamantului, guvernul afirmă că, atâta timp cât actele de confiscare rămân valabile, acesta nu poate pretinde că administrația refuză în mod ilegal să ridice sechestrul în litigiu și că dreptul său la respectarea bunurilor sale este atins pe nedrept. Recurentul respinge argumentele guvernului. În primul rând, afirmă că acesta este refuzul administrației de a se conforma Deciziei nr. 440/1997 și de a ridica sechestrarea asupra bunurilor sale care i-a determinat să sesizeze Curtea; prin urmare, obiecțiile sale se referă la o situație continuă, care se află în prezent în ciuda deciziei pronunțate la 27 februarie 1997. Reclamantul susține, de asemenea, că Tribunalul de Primă Instanță a considerat deja că cele două acte de sechestrare imobiliară sunt ilegale și, prin urmare, consideră că nu este necesar să se sesizeze din nou instanța de judecată cu privire la aceeași chestiune. În cele din urmă, reclamantul susține că administrația abuzează de competențele sale față de aceasta și îl pune într-o situație de chin și de precaritate. Curtea reamintește că temeiul regulii privind epuizarea căilor de atac interne prevăzute la art. 35 1 din Convenție constă în faptul că, înainte de a sesiza o instanță internațională, reclamantul trebuie să fi dat dreptul la soluționarea presupuselor încălcări prin mijloace interne, utilizând resursele judiciare oferite de legislația națională, cu condiția ca acestea să se dovedească eficiente și suficiente (a se vedea, printre altele, Hotărârea Fressoz și Roire c. Franța [GC], nr. Într-adevăr, art. 35 alineatul (1) din Convenție prevede epuizarea doar a recursurilor atât referitoare la încălcările incriminate, disponibile și adecvate. Ele trebuie să existe într-un grad suficient de certitudine nu numai în teorie, ci și în practică, altfel le lipsesc eficiența și accesibilitatea dorite. ; este de datoria statului pârât să demonstreze că aceste cerințe sunt îndeplinite (a se vedea, printre altele, Hotărârea Dalia c. Franța din 19 februarie 1998, Rec., 1997-I, p. 87, § 38). În speță, Curtea constată că, în decizia sa nr. 440/1997, Tribunalul de Primă Instanță din Etta a hotărât că actele de sesizare nr. 1362 și 1363 erau ilegale. Cu toate acestea, în ciuda acestei decizii, guvernul susține că reclamantul ar fi trebuit să solicite printr-o nouă acțiune, în temeiul articolului 73 alineatul (2) din KEDE, anularea actelor de sechestrare imobiliară în litigiu, pentru a putea solicita ulterior biroului de ipotecă ridicarea sechestrului asupra bunurilor sale. Curtea nu poate subscrie la prima parte a acestei teze. Având în vedere faptul că instanța se pronunțase deja asupra legalității actelor în cauză, Curtea nu percepe niciun motiv care să oblige reclamantul să inițieze o nouă acțiune, așa cum sugerează Guvernul, pentru a obține anularea acestor acte. Cu toate acestea, Curtea constată că, ulterior, reclamantul nu a încercat, prin nici un motiv, să obțină ridicarea sesizării în cauză. Într-adevăr, reclamantul ar fi putut, în sine, să se bazeze pe decizia nr. 440/1997 să solicite biroului de ipotecă să ridice sarcina asupra bunurilor sale. Or, reclamantul nu pretinde că a făcut o astfel de abordare. Cu alte cuvinte, chiar dacă Curtea nu poate accepta argumentul guvernului potrivit căruia reclamantul ar fi trebuit să atace actele de confiscare printr-o nouă acțiune, aceasta consideră totuși că reclamantul ar fi trebuit să aibă, prevăzută cu Decizia nr. 440/1997, de care dispunea deja, să solicite biroului de ipotecă să radieze confiscarea în litigiu. Prin urmare, Curtea consideră că, prin faptul că a omis să sesizeze biroul cu privire la ipotecarea unei astfel de cereri, reclamantul nu a acordat autorităților elene posibilitatea de a remedia situația de care se plânge în prezent în fața Curții. Prin urmare, căile de atac interne nu au fost epuizate astfel cum se prevede la art. 1 din convenție. Prin urmare, acest aspect trebuie respins pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 1 și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Erik Fribergh Françoise Tulkens Grefier Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2002-09-26
0,96
KARAHALIOS contre la GRECE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 62499/00 présentée par Ioannis KARAHALIOS contre la Grèce La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 26 septembre 2002 en une chambre composée de M
CtEDO 2002-09-26
0,95
KARAHALIOS contre la GRECE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 62503/00 présentée par Ioannis KARAHALIOS contre la Grèce La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 26 septembre 2002 en une chambre composée de M
CtEDO 2002-06-06
0,95
ARVANITIS contre la GRECE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 57559/00 présentée par Spyridon ARVANITIS contre la Grèce La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 6 juin 2002 en une chambre composée de M me F.
CtEDO 2000-03-09
0,94
IKONOMITSIOS contre la GRECE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 43615/98 présentée par Vassilios IKONOMITSIOS contre Grèce La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 9 mars 2000 en une chambre composée de
CtEDO 2004-06-03
0,94
ATHANASIOU et AUTRES contre la GRECE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 2531/02 présentée par Xanthi ATHANASIOU et autres contre la Grèce La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 3 juin 2004 en une chambre composée d
Sursă