AFFAIRE SORDELLI ET C. S.N.C. c. ITALIE

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA SORDELLI ȘI C. SNC. C. ITALIA (solicitarea nr. 5170/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 11 decembrie 2001 DEFINITIVF 11/03/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În acest caz, cauza Sordelli și C. S.n.c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră formată din domnii J.-P. Costa președinte Loucaide Bîrsan Jungwiert Butkevych Mularoni judecători L. F emerari ravo, judecător ad-hoc și domnul Dolle graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 20 noiembrie 2001, Rend la hotărâre, care a fost adoptată la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere formulată împotriva Republicii Italiene, printre care o societate italiană, Sordelli Angelo și C. S.n.c.

( La 6 octombrie 1999, cererea a fost înregistrată sub numărul de dosar 5170/99. Guvernul italian ( mai exact, guvernul italian este reprezentat de agentul său, dl Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 13 februarie 2001. La 17 februarie 1989, reclamanta a atribuit societățile cu răspundere limitată V. și S. în fața tribunalului din Bergamo pentru a obține rezoluția unui contract de întreprindere și repararea prejudiciilor suferite. Mai 1990. Această audiere a fost amânată din oficiu la 4 aprilie 1991. Printr-o ordonanță din 7 iunie 1991, judecătorul de punere în funcțiune a aprobat audierea martorilor și a numit un expert, care a depus jurământul la 18 iulie 1991. La 23 ianuarie 1992, părțile au solicitat o retrimitere pentru a examina raportul de competență depus între timp la grefă.

Din cele cinci audieri care au avut loc între 10 decembrie 1992 și 8 februarie 1996, trei au vizat stabilirea datei audierii martorilor, o audiere a fost retrimisă în vederea unei eventuale soluționări amiabile și una a fost amânată din cauza unei greve a avocaților. La audierea martorilor a avut loc la 12 noiembrie 1996 și judecătorul a amânat cazul la 11 martie 1998. Această audiere nu are loc. La 15 aprilie 1999, în urma atribuirii cauzei la colegiul de magistrați însărcinat cu tratarea celor mai vechi cazuri (sezione stralcio), președintele numit un nou judecător de punere în funcțiune. Sezioni stralcio , compuse dintr-un judecător titular, în calitate de președinte, și din doi judecători onorari, au fost creați în temeiul articolului 90 din Legea nr. 353/1990 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 534/1995) pentru a absorbi cauza în fața instanțelor civile pendinte.

În ședința din 6 aprilie 2000, judecătorul a reportat cauza la 15 martie 2001 pentru audierea martorilor. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție.

Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) . . Perioada care trebuie luată în considerare a început la 17 februarie 1989 și procedura era încă în curs de desfășurare la 15 martie 2001. Curtea reamintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la cerința termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 11. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.

Recurenta solicită 54 519 000 de lire italiene pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit și, de asemenea, pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții.14 Curtea nu are nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere 15. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea referitoare la cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale, consideră rezonabilă suma de 500 EUR pentru procedura în fața Curții și, în conformitate cu informațiile de care dispune Curtea, rata d Interes legal aplicabil în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 3,5% l an.

PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L 44 alin. (2) din Convenție, 500 (cinci cenți) EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că această sumă va fi mai mare cu o dobândă simplă de 3,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plata făcută în limba franceză, apoi comunicat în scris la 11 decembrie 2001, în conformitate cu art. 77 § 2 și 3 din Regulamentul Dolle J.-P. Costa Modululer Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE SORDELLI ET C. S.N.C. c. ITALIE (Requête n° 51670/99) ARRÊT STRASBOURG 11 décembre 2001 DÉFINITIF 11/03/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Sordelli et C. S.n.c. c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , L. Loucaides , C. Bîrsan , K. Jungwiert , V. Butkevych , M me A. Mularoni , juges , M. L. F errari B ravo, juge ad hoc , et de M me S. Dollé , greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 20 novembre 2001, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

6. La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

12. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage, frais et dépens