SECȚIUNEA A DOUA CAUZA ROBERTO ȘI GISEPPE ROTA c. ITALIA (solicitarea nr. 51705/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 11 decembrie 2001 DEFINITIVF 11/03/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Roberto și Giuseppe Rotac. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră formată din domnii J.-P.
Costa președinte Loucaide Bîrsan Jungwiert Butkevych Mularoni judecători L. F emerari ravo, judecător ad-hoc și domnul Dolle graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 20 noiembrie 2001, Rend la hotărâre, care a fost adoptată la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și resortisanți italieni, dnii Roberto și Giuseppe Rota ( Curtea a declarat cererea admisibilă la 13 februarie 2001. La 17 martie 1987, reclamanții l-au numit pe domnul G. împreună cu compania sa de asigurări în fața Tribunalului din Bergamo pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite în urma unui accident de circulație. 1988. La tribunalul din 23 iunie 1988 a fost pronunțat pentru că expertul nu și-a depus raportul, iar la 26 ianuarie 1989 a fost depus memoriul.
La 22 iunie 1989, judecătorul a numit un alt expert, care a depus jurământul la 5 octombrie 1989. În martie 1990 și 29 ianuarie 1993, trei au stat la audierea martorilor, una a fost amânată din oficiu și una a fost amânată la cererea părților. La 25 noiembrie 1993, părțile și-au prezentat concluziile și au prezentat pledoariile în fața camerei competente a avut loc la 5 iunie 1997. printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 13 septembrie 1997, instanța a acceptat cererea reclamanților și le-a acordat 22 471 440 și respectiv 434 500 de lire italiene (ITL) plus dobânda. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Hotărârea privind această teză.
Perioada care trebuie luată în considerare a început la 17 martie 1987 și s-a încheiat la 13 septembrie 1997; prin urmare, a durat aproape zece ani și șase luni pentru o instanță.
10. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la obligația de termen rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 11. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
Curtea consideră că este necesar să se acorde fiecărui reclamant 14 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral. Comisioane și cheltuieli de judecată 15. De asemenea, reclamanții solicită mai mult de 5 421 500 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 16. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR pentru procedura în fața Curții și, prin urmare, acordă 750 EUR fiecărui solicitant.
Interese moratorii 17. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 3,5% l. DE ACEASTA, CURȚA, ÎN LÂNĂ, A declarat că a existat o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească fiecărui solicitant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 14 000 (14 mii) de euro pentru daune morale și 750 (șapte sute cincizeci) de euro pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată aceste sume vor fi majorate cu 3,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plata acestora Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus.
În limba franceză și apoi comunicat în scris la 11 decembrie 2001, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul Dolle J.-P. Costa Module Președinte
AFFAIRE ROBERTO ET GIUSEPPE ROTA c. ITALIE (Requête n° 51705/99) ARRÊT STRASBOURG 11 décembre 2001 DÉFINITIF 11/03/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Roberto et Giuseppe Rota c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , L. Loucaides , C. Bîrsan , K. Jungwiert , V. Butkevych , M me A. Mularoni , juges , M. L. F errari B ravo, juge ad hoc , et de M me S. Dollé , greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 20 novembre 2001, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont des ressortissants italiens, MM. Roberto et Giuseppe Rota (« les requérants »), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 12 mars 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 7 octobre 1999 sous le numéro de dossier 51705/99. Les requérants sont représentés par M es R. Vico et F. Uggetti, avocats à Bergame. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.
2.La Cour a déclaré la requête recevable le 13 février 2001. EN FAIT
3.Le 17 mars 1987, les requérants assignèrent M. G. ainsi que sa compagnie d’assurances devant le tribunal de Bergame afin d’obtenir réparation des dommages subis lors d'un accident de la circulation.
4.La mise en état de l'affaire commença le 4 juin 1987. Le 26 novembre 1987, le juge nomma un expert, qui prêta serment le 4 février 1988. L’audience du 23 juin 1988 fut renvoyée car l’expert n’avait pas déposé son rapport, et celle du 26 janvier 1989 concerna le dépôt de mémoires. Le 22 juin 1989, le juge nomma un autre expert, qui prêta serment le 5 octobre 1989. Des cinq audiences fixées entre le 1 er mars 1990 et le 29 janvier 1993, trois concernèrent l’audition de témoins, une fut reportée d’office et une le fut à la demande des parties. Le 25 novembre 1993, les parties présentèrent leurs conclusions et l’audience de plaidoiries devant la chambre compétente eut lieu le 5 juin 1997.
5.Par un jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 13 septembre 1997, le tribunal fit droit à la demande des requérants et leur accorda respectivement 22 471 440 et 434 500 lires italiennes (ITL) plus les intérêts. EN DROIT I.
6. Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
7.Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
8.La période à considérer a débuté le 17 mars 1987 et s’est terminée le 13 septembre 1997.
9.Elle a donc duré presque dix ans et six mois pour une instance.
10.La Cour rappelle avoir constaté dans de nombreux arrêts (voir, par exemple, Bottazzi c. Italie [GC], n° 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du « délai raisonnable ». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.
11.Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée. Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II.
12. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
13.Les requérants réclament 100 000 000 ITL au titre du préjudice moral qu’ils auraient subi.
14.La Cour considère qu’il y a lieu d’octroyer à chaque requérant 14 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral. B. Frais et dépens
15.Les requérants demandent également plus de 5 421 500 ITL pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
16.Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi précité, § 30). En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 1 500 EUR pour la procédure devant la Cour et accorde donc 750 EUR à chaque requérant. C. Intérêts moratoires
17.Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d ’ intérêt légal applicable en Italie à la date d ’ adoption du présent arrêt était de 3,5 % l ’ an. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 2. Dit , a) que l’État défendeur doit verser à chaque requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 14 000 (quatorze mille) euros pour dommage moral et 750 (sept cent cinquante) euros pour frais et dépens ; b) que ces montants seront à majorer d ’ un intérêt simple de 3,5 % l ’ an à compter de l ’ expiration de ce délai et jusqu ’ au versement ; 3. Rejette les demandes de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 11 décembre 2001, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement . S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président