AFFAIRE ROTIROTI c. ITALIE

În cazul Rotiroti c. Italia (Cercetarea nr. 46513/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 noiembrie 2000 DEFINITIVF 21/02/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din E. Palm, președinta Conforti Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Türmen Zupančič Panțiru judecători și domnul O La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, Maria Teresa Rotiroti, care a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 30 august 1996 în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( Curtea a declarat cererea admisibilă la 14 decembrie 1999. La 28 mai 1992, domnul I. mai 1992, soțul reclamantei, a depus o acțiune la tribunalul din Torino pentru a obține separarea lor de corp.

Prima audiere a avut loc la 2 iulie 1992. Încercarea de conciliere a eșuat, o instanță de judecată a fost stabilită la 21 iulie 1992. octombrie 1992. După trei audieri, dintre care una a fost retrimisă la cererea părților, una a fost din oficiu și una a avut ca obiect depunerea documentelor, la 7 iunie 1993 judecătorul de punere în funcțiune a stabilit modalitățile de exercitare a dreptului de vizită la copii și a numit un expert. Acesta din urmă a depus jurământul la 29 iunie 1993. februarie 1994, data la care reclamantul a depus memorii. La data de 2 martie 1994, domnul I.: audierea reclamantei și a martorilor și judecătorul și-a rezervat decizia; printr-o ordonanță în afara ședinței din 29 martie 1994, judecătorul a respins această cerere.

Din cele 11 ședințe stabilite între 1 iunie 1994 și 19 iunie 1996, cinci au vizat modificarea măsurilor provizorii privind dreptul de vizită al dlui I., două au vizat un raport de competență, două au fost retrimise la cererea părților și una a fost revocată. Printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 17 iulie 1997, instanța a pronunțat separarea de drept.

ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Recurenta a susținut că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil mai puțin decât cel prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Termenul care trebuie luat în considerare a început la 28 mai 1992 și s-a încheiat la 17 iulie 1997; prin urmare, a durat mai mult de cinci ani și o lună pentru o instanță.

10. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la obligația de termen rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 11. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.

Recurenta solicită 20 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul material și 30 000 000 de lire pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 14. Curtea consideră că, în speță, nu există nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat. Ea respinge această parte a cererii. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde recurentei 15 000 000 ITL pentru daune morale. Costuri și cheltuieli de judecată 15. Recurenta solicită, de asemenea, 10 000 000 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții.

16. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 5 000 000 ITL pentru procedura în fața Curții și la data la care a fost acordată recurentei. Interese moratorii 17. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 2,5% l an.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 10 000 000 (zece milioane) lire italiene pentru daune morale și 5 000 000 (cinci milioane) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 2,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plata Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 21 noiembrie 2000, în conformitate cu art. 77 § 2 și 3 din Regulamentul Michael O Elisabeth Palm Moduleer Președinte

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE ROTIROTI c. ITALIE (Requête n° 46513/99) ARRÊT STRASBOURG 21 novembre 2000 DÉFINITIF 21/02/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire Rotiroti c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : M me E. Palm, présidente , M. B. Conforti , M. L. Ferrari Bravo , M. Gaukur Jörundsson , M. R. Türmen , M. B. Zupančič , M. T. Panțîru , juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section ; Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 24 octobre 2000, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

6. La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »