AFFAIRE TIOZZO PESCHIERO c. ITALIE

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA TIOZZO PESCHIERO c. ITALIA (solicitarea nr. 5173/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 11 decembrie 2001 DEFINITIVF 11/03/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Tiozzo Peschiero c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din Domnii J.-P.

Costa președinte Loucaide Bîrsan Jungwiert Butkevych Mularoni judecători L. F errori ravo, judecător ad-hoc și al dlui Dolle graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 20 noiembrie 2001, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și cetățeni italieni, dnii Lorenzo și Lorenza Tiozzo Peschiero, au sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 25 februarie 1998 în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( Curtea a declarat cererea admisibilă la 13 februarie 2001. La 28 mai 1990, reclamanții, tată și fiică, l-au numit pe M.P.

în fața tribunalului din Veneția pentru a obține împărțirea bunurilor deținute în subdiviziuni. 1991, data la care judecătorul a numit un expert. Din cele patru audieri prevăzute între 17 ianuarie 1992 și 15 ianuarie 1993, două au fost amânate din oficiu, una a fost consacrată jurămîntului expertului și una a reprezentat o cerere de înscriere a părților în vederea unei soluționări amiabile. La 8 octombrie 1993, părțile și-au prezentat concluziile. 1994, judecătorul a stabilit la 12 noiembrie 1996 în culpă de pledoarii. Prin o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 13 februarie 1997, instanța a acceptat cererea reclamanților.

Potrivit informațiilor furnizate de aceștia din urmă, hotărârea a devenit definitivă la 29 septembrie 1997. ÎN CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 Õ 1 DIN CONVENȚIE Reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Perioada care trebuie luată în considerare a început la 28 mai 1990 și a fost încheiată la 29 septembrie 1997 și, prin urmare, a durat mai mult de șapte ani și patru luni pentru o instanță.

10. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de obligația de termen rezonabil. În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. (1). Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința termenului rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior.

Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că nu este posibil ca consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune 13. Reclamanții solicită 90 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 14. Curtea consideră că este necesar să se acorde fiecărui reclamant 6 000 de euro (EUR) pentru prejudiciul moral.

Prospături și cheltuieli de judecată 15. Reclamanții solicită, de asemenea, 9 800 000 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și 20 066 000 ITL pentru cele suportate în fața Curții 16. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale, consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR pentru procedura în fața Curții și acordă 1 000 EUR fiecărui solicitant.

Interese moratorii 17. Interes legal aplicabil în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 3,5% l an. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L 44 alin. (2) din Convenție, 6 000 (șase mii) de euro pentru daune morale și 1 000 (mii) de euro pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 3,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plată Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 11 decembrie 2001, în conformitate cu art. 77 § 2 și 3 din Regulamentul Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE TIOZZO PESCHIERO c. ITALIE (Requête n° 51673/99) ARRÊT STRASBOURG 11 décembre 2001 DÉFINITIF 11/03/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Tiozzo Peschiero c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , L. Loucaides , C. Bîrsan , K. Jungwiert , V. Butkevych , M me A. Mularoni , juges , M. L. F errari B ravo, juge ad hoc , et de M me S. Dollé , greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 20 novembre 2001, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

6. Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

12. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage