LINARD contre la FRANCE

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 42858/98 prezentate de Jean-Philippe LINARD împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se întrunește la 13 decembrie 2001 într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președintele Tulkens domnii J.-P. Costa Bonello Botousarova Kovler Steiner judecători M. E. Fribergh grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior adresată Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la data de 3 iunie 1998 și înregistrată la data de 5 august 1998, după ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, Jean-Philippe Linard, este un resortisant francez, născut în 1963 și rezident în Merignac. El este invalid de război și este reprezentat în fața Curții de către Tesier.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a suferit un accident grav în timp ce își desfășura serviciul militar. La 20 mai 1987, acesta a indicat o dezinstanță valorantă tranzacție prin care a declarat că acceptă plata a 795 000 FRF care i-a fost alocată și a recunoscut că a fost complet despăgubit pentru prejudiciul suferit. La 13 aprilie 1990, reclamantul sesizează instanțele administrative din Bordeaux și Versailles pentru a fi condamnat la plata sumei corespunzătoare achiziționării unui vehicul adaptat situației sale. La 22 ianuarie 1991, la 22 martie 1991, reclamantul și-a retras cererea în fața Tribunalului Administrativ de la Versailles și a luat act de dezmințire prin hotărârea din 10 iulie 1991. Prin hotărârea din 5 februarie 1991, Tribunalul Administrativ din Bordeaux a transmis dosarul președintelui secțiunii de judecată a Consiliului de Stat pentru desemnarea instanței competente.

Prin ordonanța din 19 iunie 1991, președintele secțiunii de judecată a Consiliului depeh desemnează Tribunalul Administrativ de la Versailles pentru a primi cererea. Potrivit guvernului, dosarul, la sosirea sa la transplant, a fost arhivat pentru că probabil a fost asimilat unei duble a dosarului înregistrat la 10 aprilie 1990. În urma unei scrisori a reclamantului, au fost efectuate cercetări și cererea a fost înregistrată la 14 septembrie 1998. Prin hotărârea din 17 decembrie 1998, Tribunalul Administrativ de la Versailles a respins cererea reclamantului și, printre altele, că Acuzarea reclamantului se referă la durata procedurii care a început la 13 aprilie 1990 și este încă în curs de desfășurare și, prin urmare, a durat mai mult de 10 ani și jumătate.

Potrivit reclamantului, durata procedurii nu răspunde cerinței unui termen rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție. Curtea apreciază, în lumina criteriilor stabilite de jurisprudența organelor Convenției în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente), și ținând seama de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că acest aspect trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declare Cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 42588/98 présentée par Jean-Philippe LINARD contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 13 décembre 2001 en une chambre composée de M. C.L. Rozakis , président , M me F. Tulkens , MM. J.-P. C osta , G. Bonello , M me S. Botoucharova , M. A. Kovler , M me E. Steiner , juges , et de M. E. Fribergh , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 3 juin 1998 et enregistrée le 5 août 1998, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, Jean-Philippe Linard, est un ressortissant français, né en 1963 et résidant à Mérignac. Il est invalide de guerre et est représenté devant la Cour par M me Tessier.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le requérant subit un grave accident pendant qu’il effectuait son service militaire. Le 20 mai 1987, il signa un désistement valant transaction par lequel il déclarait accepter l’indemnité de 795 000 FRF qui lui était allouée et reconnaissait avoir été entièrement indemnisé du préjudice subi. Le 13 avril 1990, le requérant saisit les tribunaux administratifs de Bordeaux et de Versailles aux fins de voir condamner l’Etat à lui verser la somme correspondant à l’achat d’un véhicule adapté à sa situation. L’affaire étant audiencée au tribunal de Bordeaux le 22 janvier 1991, le requérant se désista le 22 mars 1991 de sa demande devant le tribunal administratif de Versailles.

Ce dernier prit acte du désistement par jugement du 10 juillet 1991. Par jugement du 5 février 1991, le tribunal administratif de Bordeaux transmit le dossier au Président de la section du contentieux du Conseil d’Etat pour désignation de la juridiction compétente. Par ordonnance du 19 juin 1991, le président de la section du contentieux du Conseil d’Etat désigna le tribunal administratif de Versailles pour connaître de la demande. Selon le Gouvernement, le dossier, à son arrivée au greffe, a été archivé car il a probablement été assimilé à un double du dossier enregistré le 10 avril 1990. Suite à un courrier du requérant, des recherches ont été entreprises et la requête a été enregistrée le 14 septembre 1998. Par jugement du 17 décembre 1998, le tribunal administratif de Versailles rejeta la demande du requérant.

Il releva notamment que « l’acte de désistement ne comporte pas de réserve concernant la fourniture d’un véhicule automobile à échéance régulière ». L’affaire est actuellement pendante devant la cour administrative d’appel de Paris. EN DROIT Le grief du requérant porte sur la durée de la procédure qui a débuté le 13 avril 1990 et est à ce jour encore pendante. Elle a donc duré plus de dix ans et demi. Selon le requérant, la durée de la procédure ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention. Le Gouvernement s’en remet à la sagesse de la Cour. La Cour estime, à la lumière des critères dégagés par la jurisprudence des organes de la Convention en matière de « délai raisonnable » (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête recevable, tous moyens de fond réservés. Erik Fribergh Christos Rozakis Greffier Président