VALCHÁŘ c. RÉPUBLIQUE TCHÈQUE

Publicat la 12 iunie 2023 CINCEA SECȚIUNE Cererea nr. 8078/23 Filip VALCHÁ Vândut printr-o plângere penală a reclamantului, polițistul a fost condamnat într-o procedură penală, la care reclamantul a fost retrimis, în calitate de parte civilă care a solicitat despăgubiri, la o procedură civilă. În hotărârea sa din 22 august 2018 instanța de apel a precizat că, întrucât un polițist care nu a comis o infracțiune și, prin urmare, care a fost cauzat în timpul exercitării autorității publice, reclamantul trebuia să solicite despăgubiri statului în temeiul Legii nr. 82/1998 privind răspunderea statului pentru prejudiciul cauzat în exercitarea autorității publice. Cu toate acestea, o astfel de acțiune ulterioară a reclamantului a fost respinsă pentru prescripție, pe motiv că termenul de prescripție de șase luni începuse să curgă de la intervenția polițienească.

Acuzația constituțională a reclamantului, invocând dreptul la repararea prejudiciului cauzat de o conduită oficială neregulamentară, a fost declarată inadmisibilă (II. ÚS 2219/22). Curtea Constituțională a menționat că reclamantul, convins încă de la început de intervenția poliției și de existența prejudiciului, nu ar fi trebuit să aștepte încheierea procedurii penale pentru a solicita despăgubiri în temeiul Legii nr. 82/1998 ; dacă ar fi fost cazul, el ar fi putut solicita suspendarea acestei proceduri în așteptarea încheierii procedurii penale. Pe de altă parte, nu ar fi trebuit să se considere că instanța de prescripție a statului este contrară bunelor maniere. Invocând în special partea procedurală a articolului 3 din Convenție, luată separat și combinată cu art. 13, reclamantul se plânge că nu a avut posibilitatea de a obține o despăgubire pentru prejudiciul moral cauzat de relele tratamente efectuate de un agent al statului.

Recurentul, care a fost victima relelor tratamente comise de un polițist, dispunea de o cale de atac eficientă care ar putea duce la acordarea unei despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, astfel cum se prevede la art. 3 din Convenție, luat în nume propriu sau în combinație cu art. 13 (a se vedea, în special, Stanev c. Bulgaria [GC], nr 36760/06, § 218, CEDH 2012 Soare și alții c. România, 2432/02, § 192-194, 22 februarie 2011; și Semache c. Franța, n 36083/16, § 54, 21 iunie 2018)? Respingerea pentru prescripție a cererii formulate de reclamant în temeiul Legii nr. 82/1998 este compatibil cu obligația procedurală specifică ca art. 3 din Convenție să pună în sarcina statelor să instituie un mecanism care să permită nu numai identificarea și pedepsirea responsabililor, ci și acordarea unei despăgubiri pentru prejudiciul moral

Publié le 12 juin 2023

CINQUIÈME SECTION

Requête n o 8078/23 Filip VALCHÁŘ contre la République tchèque introduite le 10 février 2023 communiquée le 26 mai 2023

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne l’échec de la demande d’indemnisation du dommage moral subi par le requérant du fait de mauvais traitements qui lui ont été infligés par un policier en septembre 2016. Visé par une plainte pénale du requérant, le policier a fait l’objet d’une condamnation dans une procédure pénale, à l’issue de laquelle le requérant a été renvoyé, en tant que partie civile ayant demandé réparation, à une procédure civile. Dans son arrêt du 22 août 2018, la juridiction d’appel a précisé que, le policier n’ayant pas commis d’excès et le dommage ayant donc été causé lors de l’exercice de la puissance publique, le requérant devait demander une réparation à l’État en vertu de la loi n o 82/1998 sur la responsabilité de l’État pour le préjudice causé dans l’exercice de la puissance publique.

Une telle action subséquente du requérant a cependant été rejetée pour prescription, au motif que le délai de prescription de six mois avait commencé à courir dès l’intervention policière. Le recours constitutionnel du requérant, invoquant le droit à la réparation du dommage causé par une conduite officielle irrégulière, a été déclaré irrecevable (II. ÚS 2219/22). La Cour constitutionnelle a relevé que le requérant, convaincu dès le début de l’irrégularité de l’intervention policière et de l’existence du dommage, n’aurait pas dû attendre la fin de la procédure pénale pour demander réparation en vertu de la loi n o 82/1998 ; le cas échéant, il aurait pu demander la suspension de cette procédure dans l’attente de l’issue de la procédure pénale.

Par ailleurs, il n’y avait pas lieu de considérer l’objection de prescription soulevée par l’État comme contraire aux bonnes mœurs. Invoquant notamment le volet procédural de l’article 3 de la Convention, pris isolément et combiné avec l’article 13, le requérant se plaint de ne pas avoir eu la possibilité d’obtenir une réparation du dommage moral découlant de mauvais traitements infligés par un agent de l’État.

QUESTIONS AUX PARTIES

Le requérant, victime de mauvais traitements infligés par un policier, disposait-il d’un recours effectif pouvant mener à l’octroi d’une indemnisation au titre du dommage moral subi, comme l’exige l’article 3 de la Convention, pris isolément ou en combinaison avec l’article 13 (voir, en particulier, Stanev c. Bulgarie [GC], n o 36760/06, § 218, CEDH 2012 ; Soare et autres c. Roumanie , n o 24329/02, §§ 192-194, 22 février 2011 ; et Semache c. France , n o 36083/16, § 54, 21 juin 2018) ? Le rejet pour prescription de la demande formulée par le requérant en vertu de la loi n o 82/1998 est-il compatible avec l’obligation procédurale spécifique que l’article 3 de la Convention met à la charge des États de mettre en place un mécanisme permettant non seulement l’identification et la punition des responsables mais aussi l’octroi d’une indemnisation pour le dommage moral ?