TRĒGERS v. LATVIA

Publicat la 12 iunie 2023 CIFTH SECȚIUNE Cererea nr. 222440/22 Edvins TRUÑGERS împotriva Letoniei depusă la 19 aprilie 2022 comunicată la 26 mai 2023 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la o presupusă privare a libertății reclamantului la 14 noiembrie 2013. Reclamantul are o incapacitate de grad al doilea și în acel moment a fost un rezident al unei instituții de asistență socială de stat “Ziedkalne”. La 14 noiembrie 2013, la ora 13.30, reclamantul a fost oprit pe drum de către un ofițer de poliție J.P., care i-a ordonat să intre într-o mașină de poliție municipală a unui alt ofițer de poliție A.R., și a fost transportat la locul său de reședință – instituția de asistență socială “Ziedkalne”. (care a ajuns într-o altă mașină de poliție împreună cu ofițerul de poliție S.B.) a spus reclamantului să rămână în mașina de poliție sub supravegherea A.R., fără a furniza nici o bază juridică sau justificare. La ora 15.00 S.B. a spus reclamantului să se mute la una dintre clădirile instituției de asistență socială. Acolo S.B. a solicitat un angajat al instituției de asistență socială să supravegheze reclamantul și să-l împiedice să contacteze pe oricine. Prin urmare, de la ora 15.20 la ora 18.00 reclamantul a rămas izolat acolo. Aproximativ ora 18.30, ofițerii de poliție S.B. și J.P. au adus reclamantul la secția de poliție din Jelgava. De la ora 18.50 până la ora 19.16 a fost interogat ca martor în cadrul procedurii penale nr. 11221183413. Aceste proceduri au fost inițiate la 14 noiembrie 2013 și au avut în vedere evadarea unei alte persoane de la instituția de asistență socială la 13 noiembrie 2013. După interogarea, J.P. și S.B. au transportat reclamantul înapoi la instituția de asistență socială, unde au ajuns la ora 20.04 și reclamantul a fost autorizat să se mute liber. 12812003014 au fost instituite împotriva ofițerilor de poliție J.P. și S.B. pentru depășirea competențelor lor oficiale în ceea ce privește acțiunile lor la 14 noiembrie 2013. La 5 decembrie 2016, reclamantul, care a fost recunoscut ca victimă în aceste proceduri, a prezentat o cerere de compensare. Prin decizia finală din 30 noiembrie 2021, instanța penală internă a concluzionat că reclamantul nu a fost privat de libertate și a achitat ambii ofițeri de poliție. Prin urmare, nu există nicio bază pentru a satisface cererea de compensare a reclamantului. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 5 § 1 despre o presupusă privare de libertate și, invocand art. 13, că reclamația de compensare a fost lăsată fără revizuire. În special, restricția libertății reclamantului a fost suficient de gravă în ceea ce privește contextul, tipul, durata, gradul de intensitate, modalitatea de punere în aplicare și/sau efectul, ca urmare a unei privații de libertate în sensul articolului 5 1 din convenție (a se vedea mutatis mutandis Creangă v. România [GC], nr. 29226/03, §§ 84 și 101, 23 februarie 2012; Khlaifia și alții v. Italia [GC], nr. 16483/12, §§ 64-71, 15 decembrie 2016; Khalikova v. Azerbaidjan , nr. 42883/11, § 97-100, 22 octombrie 2015; Zelčs v. Letonia , nr. 65367/16, §§ 34-35, 20 februarie 2020)? În cazul în care este cazul, care a fost motivul și baza juridică specifică pentru privarea libertății reclamantului și a fost privată de libertate într-unul dintre alineatele literele (a), (b), (c), (d), (e) sau (f) din art. 5 § 1? A fost ordonată detenția reclamantului „în conformitate cu o procedură prevăzută de lege” și a fost necesară în circumstanțele cazului? Reclamantul are dreptul efectiv și executiv la compensare pentru detenția sa ilegală, astfel cum se prevede la art. 5 alineatul § 5 din Convenție (aceștia fiind lex specialis pentru dreptul la compensare în circumstanțele prezentei cauze)?

Published on 12 June 2023

FIFTH SECTION

Application no. 22440/22

Edvins TRĒGERS

against Latvia

lodged on 19 April 2022

communicated on 26 May 2023

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The application concerns an alleged deprivation of the applicant’s liberty on 14 November 2013. The applicant has a second degree disability and at the time was a resident of a State social care institution “Ziedkalne”.

On 14 November 2013 at around 1.30 p.m. the applicant was stopped on the road by a police officer J.P., who ordered him to get into a municipal police car of another police officer A.R., and was transported to his place of residence – social care institution “Ziedkalne”. There the police officer J.P. (who had arrived in another police car together with police officer S.B.) told the applicant to remain in the police car under supervision of A.R., without providing any legal basis or justification.

At 3.00 p.m. S.B. told the applicant to move to one of the social care institution’s buildings. There S.B. requested an employee of the social care institution to supervise the applicant and prevent him from contacting anyone. Hence, from 3.20

p.m. to 6.00

p.m. the applicant remained isolated there.

Around 6.30 p.m. the police officers S.B. and J.P. brought the applicant to the police station in Jelgava. From 6.50

p.m. to 7.16

p.m. he was questioned as a witness in criminal proceedings No.

p.m. and the applicant was allowed to freely move.

Criminal proceedings No.

12812003014 were instituted against the police officers J.P. and S.B. for exceeding their official powers with regard to their actions on 14 November 2013. On 5 December 2016 the applicant, who had been recognised as a victim in those proceedings, submitted a compensation claim. By a final decision of 30 November 2021 the domestic criminal courts concluded that the applicant had not been deprived of his liberty and acquitted both police officers. Hence, there was no basis to satisfy the applicant’s compensation claim.

The applicant complains under Article 5 § 1 about an alleged deprivation of liberty and, invoking Article 13, that his compensation claim had been left without review.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

Was the applicant deprived of his liberty on 14 November 2013?

In particular, was the restriction of the applicant’s liberty during the period between 1.30 p.m. and 8.04 p.m. serious enough in terms of its context, type, duration, level of intensity, manner of implementation and/or effect, to fall within the ambit of a deprivation of liberty within the meaning of Article 5

§

1 of the Convention (see,

mutatis mutandis

,

Creangă v. Romania

[GC], no.

29226/03, §§ 84 and 101, 23 February 2012;

Khlaifia and Others v. Italy

[GC], no. 16483/12, §§ 64-71, 15 December 2016;

Khalikova v. Azerbaijan

, no. 42883/11, §§ 97-100, 22 October 2015;

Zelčs v. Latvia

, no. 65367/16, §§

34-35, 20 February 2020)?

If so, what was the particular ground and legal basis for the applicant’s deprivation of liberty and did the deprivation of liberty fall within one of the sub-paragraphs (a), (b), (c), (d), (e) or (f) of Article 5 § 1?

2.

Was the applicant’s detention ordered “in accordance with a procedure prescribed by law” and was it necessary in the circumstances of the case?

3.

Did the applicant have an effective and enforceable right to compensation for his unlawful detention, as required by Article 5 § 5 of the Convention (the latter being

lex

specialis

for a right to compensation in the circumstances of the present case)?