Wilkinson și Allen împotriva Regatului Unit

Rezoluția ResDH(2001)162 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 6 februarie 2001 în cauza Wilkinson și Allen împotriva Regatului Unit (adoptată de Comitetul de Miniștri la 17 decembrie 2001, cu ocazia reuniunii 775 a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "Convenția") Având în vedere hotărârea definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 6 februarie 2001 în cauza Wilkinson și Allen și transmisă la aceeași dată Comitetului miniștrilor în temeiul articolului 46 din Convenție; reamintind că la originea acestei cauze se află două (n 31145/96 și 35580/97) îndreptate împotriva Regatului Unit, introduse în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 13 aprilie 1996 și 1 aprilie 1997 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de domnul Mark Wilkinson și de domnul Kevin Allen, doi cetățeni britanici, și pe care Comisia a declarat admisibil faptul că este vorba despre absența independenței și a imparțialității Curții Marțiale și, prin urmare, de necunoașterea dreptului reclamanților la un proces echitabil; Reamintind că cauza a fost adusă în fața Curții de către guvernul statului pârât la 27 septembrie 1999; având în vedere că,

în hotărârea sa din 6 februarie 2001, Curtea, în unanimitate; - a declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție; - a afirmat că constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă în ceea ce privește pretinsa deteriorare morală a reclamanților; - a declarat că guvernul statului pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni, 1 988,10 lire sterline și, respectiv, 1 022,25 lire sterline pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, inclusiv orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată, și că aceste sume ar trebui să majoreze un interes simplu de dat cu o valoare de - a respins pretențiile reclamanților privind satisfacția echitabilă pentru surplus; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție; După ce a invitat guvernul din statul membru pârât să ia măsurile luate ca urmare a hotărârii din 6 februarie 2001, având în vedere obligația Regatului Unit de a se conforma în conformitate cu art. 46 alin. (1) din Convenție; Având în vedere că, la examinarea acestei cauze, guvernul statului pârât a reamintit că măsurile au fost deja adoptate pentru a evita noi încălcări similare celor constatate în prezenta cauză,

inclusiv modificarea dispozițiilor legii din 1955 prin Legea privind forțele armate din 1996 care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1996. aprilie 1997 (a se vedea Rezoluțiile DH (98) 11 în cauza Coyne împotriva Regatului Unit și DH (98) 12 în cauza Findlay împotriva Regatului Unit) și a indicat că … În cazul în care, la data de 17 mai 2001, guvernul statului pârât a plătit reclamanților sumele prevăzute în hotărârea din 6 februarie 2001 după expirarea termenului de plată și a remarcat că reclamanții au declarat că au renunțat la plata dobânzilor de întârziere având în vedere modicitatea acestora, Declar că, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de guvernul Regatului Unit, acesta și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză.

Résolution ResDH(2001)162 relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme du 6 février 2001 dans l’affaire Wilkinson et Allen contre le Royaume-Uni (adoptée par le Comité des Ministres le 17 décembre 2001, lors de la 775 e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l’arrêt définitif de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 6 février 2001 dans l’affaire Wilkinson et Allen et transmis à la même date au Comité des Ministres en vertu de l’article 46 de la Convention ; Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouvent deux requêtes (n os 31145/96 et 35580/97) dirigées contre le Royaume-Uni, introduites devant la Commission européenne des Droits de l’Homme les 13 avril 1996 et 1 er avril 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M. Mark Wilkinson et M. Kevin Allen, deux ressortissants britanniques, et que la Commission a déclaré recevable le grief concernant l’absence d’indépendance et d’impartialité de cours martiales, et partant, de la méconnaissance du droit des requérants à un procès équitable ; Rappelant que l’affaire a été portée devant la Cour par le gouvernement de l’Etat défendeur le 27 septembre 1999 ;

Considérant que dans son arrêt du 6 février 2001 la Cour, à l’unanimité ; - a dit qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention ; - a dit que le constat de violation constituait en soi une satisfaction équitable suffisante au titre du dommage moral allégué par les requérants ; - a dit que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser aux requérants, dans les trois mois, respectivement, 1 988,10 livres sterling et 1 022,25 livres sterling au titre des frais et dépens, incluant tout montant pouvant être dû au titre de la taxe sur la valeur ajoutée, et que ces montants seraient à majorer d’un intérêt simple de 7,5% l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ; - a rejeté les prétentions des requérants en matière de satisfaction équitable pour le surplus ; Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ; Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 6 février 2001, eu égard à l’obligation qu’a le Royaume-Uni de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ; Considérant que lors de l’examen de cette affaire,

le gouvernement de l’Etat défendeur a rappelé que des mesures avaient déjà été adoptées pour éviter de nouvelles violations semblables à celles constatées dans la présente affaire, avec notamment la modification des dispositions de la loi de 1955 par la loi sur les forces armées de 1996 qui est entrée en vigueur le 1 er avril 1997 (voir les Résolutions DH (98) 11 dans l’affaire Coyne contre le Royaume-Uni et DH (98) 12 dans l’affaires Findlay contre le Royaume-Uni), et a indiqué que l’arrêt de la Cour avait été transmis aux autorités directement concernées ; S’étant assuré que le 17 mai 2001, après l’expiration du délai de paiement, le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé aux requérants les sommes prévues dans l’arrêt du 6 février 2001 et ayant noté que les requérants ont indiqué renoncer au paiement des intérêts de retard vu leur modicité, Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement du Royaume-Uni, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.